Amintiri din copilarie -> Mocesti si imprejurimile

Capitolul 1

Mocesti si imprejurimile

Moceşti e un sat în judeţul Prahova situat pe valea Cricovului sărat, la numai 35 de km de Ploieşti şi 10 km de Urlati. O să vorbesc acum de un Moceşti simplu, un Moceşti al anilor 90. Cam între 95 şi 99 se plasează timpul în care am copilărit acolo. Am cunoscut in acest sat oameni săraci dar destul de muncitori, într-un sat sărac, dar situat avantajos. Fără risc de inundaţii, fără risc de alunecări de teren, cu un râu la poale şi o pădure şi-un deal de partea cealaltă, ferit de traficul aglomerat şi fara acces uşor la mijloacele de transport, satul mi-a oferit o copilărie destul de frumoasă, în puţinul timp în care l-am cunoscut. Rata care lega Ploieştiul de satele îndepărtate din aceste zone, mă lăsa la 50 de metri de uliţa Două fântâni, fântânile de la intrarea ei fiind şi punctul meu de reper înainte să cobor din rată. Mă învăţase mama să mă uit după ele în cazul în care mi-e ruşine să întreb pe
cineva. Şi aşa şi făceam. Imediat ce le vedeam mă pregăteam să cobor. De obicei bagajul meu consta în sticle de plastic goale, două sau trei pâini, si tei-patru randuri de imbracaminte de schimb pentru mine. la 50 de metri de dupa cele doua fantani, ulita se bifurca, eu trebuind sa urc pe panta mai putin abrupta din partea dreapta, prin noroiul ce acoperea tot drumul. Ici -colo se mai ivea cate o piatra pe care sa pui piciorul ca sa-l feresti de noroiul gros si sa nu te murdaresti mai atat de rau. Urcam o panta usoara, care cotea la poarta lui nea Telu unde mirosul bovinelor de la poarta sa dadea primele semne de miros de tara. Pe atunci satul chiar era intr-un fel izolat, fara masini prea multe, scutere sau telefoane mobile. Erau mari oameni cei care aveau cel putin un telefon fix si la care se apela destul de des ca prin ingaduinta lor ceilalti sa poata suna la rudele din oras sau de prin vecinatati. Uneori ma temeam de boii lui nea Telu pentru ca erau mari si cu coarne groase si puternice, cu o privire patrunzatoare si muschii accentuati. Erau boii care faceau cei mai multi bani si cea mai multa munca din acel sat, poate chiar mai mult decat un cal. Si nea Telu nu mai avea ragaz in munca si ii era tot mai greu sa multumeasca pe toata lumea. Treceam la mai mare distanta fata de ei, ocolind si noroiul totodata si balega inca neinchegata. In acea portiune nu prea exista drum, deoarece drumul era transformat in grajd de bovinele omului. Urcam in continuare pe langa casa Marianei care tot timpul bombanea de grijile si nevoile vietii cand auzea pasi pe drum, chiar si fara sa stie cine trece. Daca era poarta deschisa o salutam, daca nu mergeam mai departe, ca din cauza gardului metalic, nu se putea observa nimic de partea cealalta. Era o curte destul de misterioasa pentru mine, fiindca nu vedeam nimic dincolo de gard. Tocmai asta ii dadea izul misterios, care starnea curiozitatea in mine. Urmatoarea casa era a unei batrane. Statea singura intr-o casa care dadea impresia ca sta sa cada. Mergea in baston si nu prea vorbea cu nimeni. De obicei era certata cu toata lumea. Chiar si cu bunicii mei era certata pe motivul unui gard care lega gradinile noastre. Deasupra batranei Rita urma casa Titei o alta batarna cam mahalagioaica, pe care o puteai intelege cu greu cand vorbea, si care, precum Rita, avea samanta de scandal in ea. Gardul ei era unic in sat, fiind croit asemenea unui cuib de pasari. Era un gard facut din bete impletite cumva intr-un pamant galben, probabil amestecat cu balega (chirpici) asa cum se facea pe vremuri. Avea un aspect foarte frumos si era de-a dreptul unic pe acolo. Peste drum de Tita era casa bunicilor mei. Gardul de catina (nuiele pline de maracini), destul de vechi si cam putred, marca inceputul gradinii , pe langa care mergeam cam 50 de metri pana sa ajung la poarta. In fata gardului avea adusa o gramada de nisip si una de balast, pentru ocazii speciale. Si pentru ocazii speciale a ramas, caci in afara de loc de joaca pentru copiii de pe drum, nu au fost folosite decat de vreo doua ori cate putin. Cand intram in curte, de cele mai multe ori eram primit cu multe ham-hamuri de catre cainele Ursu, un caine simplu, probabil fara vreo rasa anume, dar foarte frumos, cu un par auriu si lung, cu o statura maricica si destul de curat si ingrijit ca aspect. Era regele ogradei, avand un lant lung de vreo 5 metri, prins pe o sarma ce traversa toata ograda pe diagonala. Ajungea aproape in orice coltisor ar fi vrut. Era un caine cuminte care insa se agita nespus de tare cand vedea straini in curte. Gard in gard cu curtea bunicilor locuiau cam claie peste gramada doua familii, in doua case apropiate, una batraneasca, cealalta putin mai noua. In cea batraneasca traiau doi batrani, o femeie pipernicita si uscata si un batran destul de ursuz pe care nu l-am inteles niciodata, care era frate bun cu tataie. Asadar eu eram un nepot de-al doilea pentru el, descendentii lui din acea curte fiindu-mi rude tot de gradul doi probabil, fiecrae dupa calitatea lui de unchi, matusa sau verisori. Aici saracia era aproape lucie, la ea acasa, iar nimeni nu se straduia sa faca ceva in ameliorarea situatiei.După casa săracilor urma casa unor oameni mai educaţi şi mai cu carte, el probabil inginer la baza, ea nu ştiu ce era la baza, dar ştiu că din când în când mai făcea injecţii celor de prin sat. Următorul loc era o grădina, aflată în proprietatea fratelui lui tataie, care pe cât de întinsă era, pe atât de necultivată rămânea. Urma casa Coarfă o familie liniştită, cu doi copii mari de vârstă cu unchii mei. Erau la locul lor, muzica bună fiind pasiunea lor. Lângă casa lor era o altă casă a verilor lor care erau singuri, fără părinţi, iar unul din ei umbla mai mult beat prin şanţuri. Niciodată nu am ştiut prea multe depre ei. Apoi urma casa bobocilor. Cristi şi Cătălina şi bunica lor Mia. Apoi uliţa cotea şi la dreapta, ducând spre şoseaua principală şi mergea tot înainte iar apoi către stânga, ducând către o altă parte a satului şi către pădure. Pădurea era la vreo doi km şi jumătate de mers de unde se terminau casele, pe un drum care rareori apuca să se zvânte. Începutul pădurii era bine păzit de două plute imense (plopi), care însă nu erau sub forma celor pe care îi întîlnim de-a lungul drumurilor şi care cu ramurile îndreptate în sus, ci erau ramificaţi puternic asemenea unui măr sau castan. Înălţimea şi coroana lor făcea din ei cei mai interesanţi copaci şi cu siguranţă erau şi cei mai bătrâni. Ca să îmbrăţişăm un trunchi de al lor trebuia să fim cam 4-6 copii. Pădurea mergea până departe şi se aude că ducea până în Rotari, un sat unde nu am ajuns până acum. Oricum era o limita de neatins pentru mine, cel puţin nu prin pădure. Limita pe care o atingeam din când în când şi care deasemenea era foarte departe, era locul numit Valea adâncă. Revin lacasele vecine: locuri cu care am avut de-a face au mai fost curtile vecinilor de peste drum. In diagonala stanga era casa Ioanei si a lui Ion, doi oameni cu o conditie sociala bunicica, muncitori si care se vaitau tot timpul de boli, greutati si bani, in ciuda aparentelor. In stanga era casa Nutei olteanca, iar in dreapta statea o alta Ioana cu sotul ei Gheorghe, doi oameni avuti, dar care nu erau foarte sociabili si pe care ii vedeai destul de rar la ochi. In centrul acestor case statea mai mereu ingrijita si curata fantana. Era urcata ca pe un tron, ca pe un postament, ca un fel de statuie. Era o fantana cu roata si cu un lant care deseori se rupea. Adancimea era de vreo 12-16 metri lucru are ma facea sa obosesc foarte tare cand incercam sa scot apa. Fara sa mai pun la socoteala ca imi era mult prea greu sa scot galeata plina cu apa cand ajungea la suprafata. De cele mai multe ori asteptam pe cineva sa o ridice de acolo pentru ca eram neputiincios in fata ei. Avea cam 5 kg in starea ei naturala, asadar plina atingea cam 16-17 kg, si era cu mult peste fortele mele de a o manevra. Langa curtea Ioanei, inspre partea cu padurea statea Geta, cu un sot care facea scandal zi de zi si le facea zile ripte sotiei si celor trei fete si un baiat pe care ii avea. Era un lenes si o capusa pentru societate, singurul lucru la care se pricepea si pentru care traia fiind bautura. Urmatoarea casa era cea a altei Ioane, o femeie batrana si cu un simt al auzului care se slabea pe zi ce trecea. Apoi urma gradina ei, care se intindea in spatele curtii pe o distanta considerabila, si inca vreo 20 de metri de-a lungul ulitei. Mai incolo era casa unui barbat care imi dadea mereu fiori, care locuia cu mama lui Florica o femeie urata, uscativa si razbunatoare. Gard in gard cu ei stateau Florin si Mihaela doi tineri care aveau doi copii micuti, prea micuti incat sa se joace cu noi si care oricum nu prea erau scosi din curte. Dupa ei locuia profesoara de sport de la scoala din sat, impreuna cu mama ei. Erau instarite, dar foarte retrase, ca majoritatea oamenilor de prin acel sat. Apoi urmau doua locuri detinute de alti localnici, casa Primarului, o casa parasita, iar ulita avea o intretaiere cu o alta ulita care venea din dreapta. Pe ulita care venea din dreapta statea pe stanga un Barbat gras, cu femeia lui la fel de grasa si doi copii la fel de retrasi. Baiatul invata pentru teologie si il mai intalneam uneori cititnd la marginea padurii. Dupa casa lor urma o soava care ducea catre valceaua ce venea dinspre padure, iar apoi casa fratilor care stateau singuri la tara. Aici mi-am petrecut eu o mare parte din zilele state in anumite vacante la tara. Atat de multe ore stateam, caci uitam si de foame si de sete si de casa bunicilor. Dupa casa lor sttea o femeie grasa si indesata, dar destul de respectata de cei dimprejur. Tata Genica i se spunea si stia si o multime de leacuri babesti. Avea o gura mare si la propriu si la figurat si o alunita pe care crestea par la fel de mare ca pe mustata ei. Fata in fata cu casele lor era o casa de oameni instariti. O femeie exagerat de grasa si retrasa era pionul principal in acea casa. Curtea era atat de mare ca era imprejmuita de ulite din fiecare parte. Era de forma patrata cu fiecare latura mai mare de 150 de metri. Avea o gradina imensa si un gard viu format din maracini si salcami. Poarta era falnica din lemn, intr-un stil care nu caracterizeaza deloc portile din Muntenia. Pe langa casa ei ulita cotea spre stanga, unde locuia un barbat poreclit sau numi Coroiu, care nu stiu din ce motive tipa tot timpul la nevasta si o batea, de vuia in tot satul. Pe el il stiu ca aducea apa de pe soava ce ducea catre valcea, cu ajutorul colibitei. Era singurul care mai folosea o colibita la carat apa, acel bat la capetele caruia se punea toartele de la galetile de apa, iar batul era echilibrat pe umar sau pe ceafa, menajand astfel muschii mainilor. Tot timpul era nervos si avea un "claxon" care trezea mortii din somnul vesnic. Dupa casa lui urma casa unui om instarit si el, care se baza pe cresterea vitelor si avea o turma destul de mare de vreo 15-20 de capete pe care o scotea de unul singur la pascut. Avea mai mult tauri si boi in cireada, asa ca erau foarte periculosi si ne feream mereu din calea lor. Ulita se ducea apoi in jos printr-o portiune destul de accidentata, si greu accesibila pentru carute, pe unde se spunea ca e o coasta cu serpi. Eu mergeam insa acolo la cules melci dupa ploaie, desi mamaie imi zicea mereu sa nu ma duc ca ies serpii. Deasupra acestei ulite isi impreunau coroanele salcamii si alte soiuri de copaci care mai erau in acea zona, facand-o destul de umbroasa si de intunecata chiar si intr-o zi insorita. La sfarsitul acestei ulite ieseai in soseaua principala, asfaltata, care se incingea la maxim in zilele caniculare de vara, si pe alocuri smoala iesea la suprafata si era putin mai suportabila fata de restul portiunilor incinse. Aici era limita satului, iar daca mergeai in stanga intrai in Iordacheanu, dar despre asta voi vorbi mai pe larg cu alta ocazie.

Amintiri din copilarie -> Vacantele la bunici intr-o scurta prezentare.

Capitolul 1

Vacantele la bunici

Mare parte din vacanţele lungi de vară le-am petrecut la bunicii de la ţară. Nu că mi-aş fi dorit atât de mult de fiecare data, dar oricum părerea mea nu ar fi contat atât de tare, având în vedere că "ajutam" la economiile familiei prin scoaterea din întreţinere pe două sau trei luni de zile cât dura vacanţa. Aşa se face că vrând-nevrând, mi-am petrecut cam toate vacanţele de vară la ţară cam până la vârsta de 12 ani. Era un fel de executare silită, de la care nu mă puteam sustrage. Drumul cu rata până la ţară, era lung şi plictisitor. Bătrânele autobuze lungi cu burduf, străbăteau un drum de 33 de km în două ore fără un sfert. Era un drum cu "escală" la autogara Urlati unde, din nu ştiu ce motive, trebuia să aşteptăm 30-45 de minute. Apoi bătrâna rată deşi era mai liberă şi cu un aer mai proaspăt, era mai gălăgioasă din pricina alcoolului consumat de navetiştii care mai aveau mult de mers până acasă. Se întâmpla uneori să se ia la bătaie doi sau trei inşi mai afumaţi de alcool, pentru care se făcea şi staţie specială şi erau daţi jos indiferent dacă era câmp sau sat. De cele mai multe ori rata era plină până la refuz, aşa că mama mă încredinţa cuiva să mă ţină în braţe. Şi nu-mi plăcea, deoarece trebuia să socializez cu cei ce mă ţineau în braţe şi care se tot minunau cât de frumos şi dragalaş sunt. Şi într-un final ajungeam şi la bunici, pe şoseaua numită Două fântâni, denumire dată din cauza celor două fântâni cu cumpănă care "păzeau" şi încă mai "păzesc" şi astăzi intrarea pe uliţă. Cea mai mare bucurie a mea când ajungeam acolo, era aceea de a mă juca cu câinele. Era cel mai mare lucru care mă bucura imediat ce ajungeam acolo. După ce mă spălam pe mâini, intram în casa cea veche să-i salut pe mamaie şi pe tataie, deşi de când eram mic nu eram pupăcios. Dar nu prea aveam încotro că iar venea mama să-mi spună: "Pupă-i şi pe ei că le-a fost dor de tine! ". Mergeam mai apoi în grajd să salut calul şi vaca după care mergeam din nou în ograda ca să strâng ouăle din cuibare. Era una din pasiunile mele de la tara, fara sa mi se para o povara. De la tara am foarte multe amintiri. Multe placute, multe neplacute (aici ar fi in special cele legate de munca sau treburile din gospodarie). Uneori se intampla sa mai revin acasa pentru un sfarsit de saptamana, in cazul in care nu mai trecea mama pe la tara sa ma vada, alteori stateam toata vara acolo, bronzandu-ma in nenumarate randuri. Activitatile cele mai placute erau mersul la peste, la garla (Cricovul sarat), la deal, la padure, la Diana si intr-o perioada acasa la doi frati care stateau singuri acolo pe timpul verii, fiind vizitati de mama lor doar la sfarsit de saptamana. Dar despre toate acestea voi discuta pe larg in episoadele viitoare.

Noaptea Depeche Mode

Nu mai mersesem de multa vreme intr-un club. Cam de vreo 4-5 luni asa sa zic. Dar acum am mers intr-un club oarecare din Bucuresti. Oarecare pe naiba! A fost tocmai clubul unde imi place mie. In Fire, care nu e foarte tare dar mie imi place pentru ca a fost primul club unde se asculta muzica rock in care am mers. Si a fost o surpriza sa aud pe drum unde mergem, caci nu stiam dinainte. Chiar daca am fost obosit si in drum spre Bucuresti imi venea sa adorm, nu am lasat oboseala sa ma conduca intr-una din putinele zile din an cand merg intr-un club. Asa ca mi-am facut curaj cu o bere si am inceput sa ma destrabalez pe muzica Depeche Mode si nu numai. Desi nu cunosteam pe nimeni in afara de cei cu care am fost, m-am multumit cu faptul ca rockerii sunt mai amabili si nu te iau la bataie daca-i calci pe picior in timp ce dansezi, sau daca te alaturi lor ca sa dansezi. Si am avut ce vedea si de data aceasta. E drept ca rockerii din aceasta seara au fost mai cuminti decat cei pe care ii cunoscusem cu alte ocazii acolo. Tricouri normale, frizuri normale si comportamente destul de normale. Muzica suna in urechi, subsolul era tot mai neincapator, oamenii din ce in ce mai ametiti si fumul de tigara din ce in ce mai gros, dar nici asta nu m-a impiedicat sa ma distrez, ba chiar a fost distractiv sa dansez umar la pleata cu rockerii pe unele melodii. Dupa ce am stat in Fire pana la ora 04:30 am plecat un grup de vreo 14-18 de insi in alt club. De data asta in Kulturhaus un club foooarte mare, dupa cum mi-a lasat impresia. Aici am mers sa vizitam un depechist care nu a putut fi prezent la party-ul din Fire pentru ca era de munca in Kulturhaus ca dj. Asa ca i-am facut putina galerie iar el a facut un mic show special pentru noi. Am aruncat privirea in meniu si mi-a atras Mihaela atentia la o bautura numita Passport to hell sau Marijuana liquid, care costa numai zece lei. Sunt curios ce efecte dadea, dar desigur ca nu am incercat asa ceva. Nu are loc in meniul meu chiar de ar fi gratis. Aici s-a incins atmosfera mult mai tare decat in Fire. Melodii ca Lift me up sau Basul si cu toba mare au facut furori in publicul unui dj care parca ar fi concertat acolo. Pe melodia Basul si cu toba mare, s-a declansat dezmatul, fiecare impingand pe refren pe cate cineva. A fost foarte interesant momentul, ca atunci cand da Petrolul gol si galeria se trage-impinge de colo colo de parca s-ar lua la bataie. Am trait si acel moment si acum a fost cam la fel, numai ca era pe muzica. Si a fost chiar mai intens si nimeni nu a patit nimic. Pe Lift me up deasemenea s-a declansat nebunia, si ma uitam cum o sala intreaga, poate undev la vreo 500-700 de persoane (sper sa nu fi aproximat eu gresit) om langa om intr-o sala de 30-40 de metri lungime si cam 8-12 latime sarea in acelasi timp pe refren, simtindu-se bine si uitand de neplacerile pricinuite de traiul in Romania (acolo unde era cazul, ca in cazul meu).
In concluzie, ii multumesc Mihaelei ca m-a invitat si Irinei care a organizat si iar Mihaelei.

Amintiri din copilarie -> Episodul 3 ->Mamaia emancipata

De mic copil, inca de cand aveam 4-5 ani si incepeam sa vorbesc putin mai cu inteles si cu o dictie imbunatatita, am fost "dat" spre educare la "mamaie lit" deoarece statea intr-un bloc cu 10 etaje care avea si "lit" (lit= un lift mai mic :D ). Sora mea a fost cea care a pocit numele ascensorului si de atunci asa i-a ramas numele bunicutei: mamaia lit. Si cum era de mers pana la ea decat vreo 5 minute, mergeam deseori pe acolo. Ceea ce imi placea cel mai mult era ca aveam parte de jucarii pe care acasa nu le aveam. Si mai mult de atat aveam parte de niste jucarii speciale tip lego, cuburi si alte minunatii care nu-mi dadeau plictiseala deloc si ma afceau sa ma intorc mai des, numai ca aveau un handicap atribuit de mamaie lit: NU puteau fi luate la mine acasa. Si stiu ca blocul acela care imi parea destul de infricosator din cauza ca avea lit si din cauza ca mai avea si trecere intre scara A si scara B prin interiorul blocului. Si cand nu mergea un lift, trebuia sa merg cu liftul de la scara cealalta, urmand ca de la etajul 5 sa traversez de la o scara la alta prin interior. Iar inaltimea etajului 5 mi se parea ametitoare si in complicitate cu semiintunericul imi dadea mari fiori. Ma mai speria deasemenea tot felul de zgomote care se auzeau in timpul noptii de la alti locatari sau de la lift. Erau mai multe lucruri care ma infricosau in acel bloc, inclusiv oamenii, scarile, dar mai ales burlanul pe unde aruncam gunoiul. Imi mai amintesc ca de fiecare data cand mergeam la ea mamaia ne dadea cate ceva bun. Cand dormeam la ea peste noapte, dimineata aveam preparat micul dejun, incepand cu un paharel mic de tot de cafea. Imi placea si ma obisnuisem sa beau cafeluta ca un om mare in debutul zilei. Apoi venea gemul pe paine cu unt si ceaiul. Tin minte ca facea cel mai bun gem de patlagele, dealtfel e si singurul loc unde am mancat gem de patlagele. De aceea era cel mai bun.
Revin acum la partea cu educatia. Ceea ce nu mi-a placut deloc era ca ma punea sa-i vorbesc cu "dumneavoastra" asa ca trebuia sa-mi aleg bine cuvintele cand vorbeam ca sa nu cumva sa ma certe. De aceea am si avut o oarecare distanta fata de ea, fiindca ma adresam ca unei persoane straine. cand mergeam la ea erau la ordinea zilei ziarele, in special ziarele vechi, din care ne citea articole cu crime si furturi si alte tipuri de infractiuni, incheind la sfarsit cu o morala despre ceea ce e bine sa facem si ce nu, pe baza articolului citit. Ne tinea in tensiune pana la final, intrerupand articolul ca sa ne mai povesteasca ce si-a amintit. Stiu ca ma cam plictiseam cand stateam mai multe zile acolo, ca nu prea putea sa ne scoata la plimbare ca spunea ca o dor picioarele. Deci statul in casa cateva zile ma innebunea, mai ales in unele momente ale zilei. Cel mai mult timp il petreceam in bucatarie, pe scaunul cel bun, unde eu ma dadeam mereu huta sau balanganeam picioarele chiar daca era impotriva regulilor casei. Dupa ce o asistam la bucatarie cand gatea, imi punea ciorba fierbinte si delicioasa, iar eu de fiecare data suflam in ea ca sa se raceasca, de nerabdare sa mananc, pentru ca facea o minune de ciorba. Noaptea ne asezam la TV-ul cu defect, care niciodata nu vedea bine si care mereu vedea numai pe tvr1. Urmaream ba vreun serial ba filmul artistic al serii. Ar mai fi cateva lucruri de spus, dar despre acestea voi mai vorbi in episoadele viitoare.

Romanian capital is Bucharest

Traiesc . . . traiesc de 22 de ani langa un oras-capitala, l-am vizitat de nenumarate ori, dar tot nu m-am saturat sa-l descopar. Merg de fiecare data in Bucuresti cu gandul ca voi mai vedea o mica parte din capitala Romaniei, de care nu am deloc o parere proasta. E adevarat ca ar putea fi mai curata, mai organizata si mai frumoasa decat este acum, dar trecand peste aceste aspecte ma simt ca intr-un oras al unei tari straine. Noroc cu limba romana auzita la tot pasul si reclamele scrise cu slove romanesti care tradeaza un oras romanesc. Altfel ai crede ca esti in alta tara. Cel putin mie imi da aceasta impresie, pentr ca sunt prea obisnuit cu orasul in care locuiesc. Asadar cand merg in Bucuresti ma minunez de fiecare data. In ultimele 3 zile am ajuns de doua ori in Bucuresti. Am gasit un oras ceva mai asfaltat decat il stiam eu, vesnic in dezvoltarea infrastructurii, destul de curat si desigur foarte aglomerat. Circulatia bara la bara nu ma enerveaza insa atunci cand nu ma grabesc si mai ales atunci cand sunt in dreapta soferului. Am vazut in sfarsit Arcul de Triumf de aproape, si am vizitat grandiosul Baneasa shoping city, un mall de lux, pentru niste bucuresteni care chiar platesc pentru o toala cat iau eu salariul intr-o luna intreaga. Ce sa-i faci... chiar si la salarii se deosebesc de noi provincialii. Avand magazine de tot felul la fiecare pas si zeci de banci la care sa te poti imprumuta, Bucurestiul este o imensa piata de desfacere si totodata o babilonie de lucruri. Ofera multe oportunitati, pe care intr-un oras mediu, cam cum este si Ploiestiul , nu le poti avea. Poate ca exagerez putin?! Nu prea cred. Ma mai uit putin in zona comerciala din imprejurimile Baneasa shoping city si vad alte si alte constructii. Metro, Carefour, Ikea, inca un santier in lucru, si asta numai in imediata apropiere, caci zona metropolitana e plina de reprezentante ale marcilor straine de masini, printre care nu puteam sa ratez cu privirea reprezentanta Ferarri, cu cativa vitezomani afisati in vitrina. Si multe multe altele, despre care o sa vorbesc mai pe larg in alte insemnari.