Vizită la un spital de boli mintale

Vineri 5 februarie m-am hotărât să vizitez o veche cunoştinţă cu care  m-am angajat în acelaşi timp la Kaufland, şi care între timp a ajuns la spitalul de boli mintale, sau ce nume o avea acel spital, din motive neclare pentru mine.  Mai avusesem în ultima vreme câteva discuţii la telefon cu el, de pe urma cărora nu-mi dădusem seama dacă are sau nu vreo problema la judecată. Aşa că m-am decis să constat acest lucru vizitându-l acolo. L-am sunat înainte să-l întreb dacă are nevoie de  ceva ca să ştiu ce să îi cumpăr. A cerut doar o pungă de zahăr, sare şi apă plata, Izvorul minunilor cu dopul roz. I-am cumpărat ce mi-a cerut şi încă câteva dulciuri, iar apoi am plecat spre spitalul din Nedelea, localitate în care nu mai ajunsesem până atunci. Pe drum mă gândeam ce fel de om voi găsi acolo, dacă s-o fi schimbat oare, dacă are cumva probleme grave la nivel mintal şi de
aceea se află acolo. Nu-mi închipuiam  şi nici măcar nu vroiam să mă gândesc la posibilitatea că un om înalt şi voinic, şi destul de tânăr, poate avea probleme mintale de asemenea natură încât să stea internat acolo.  Am ajuns în jur de ora 15:30 şi am dat de spital chiar în staţia de microbuz. Gardul era unul de tip vechi format din plăci de beton, fiind la un moment dat întrerupt de o poartă de plasa, lângă care stăteau de veghe doi clienţi ai spitalului, probabil cu afecţiuni minore la nivel intelectual, după modul în care vorbeau şi se comportau. Am mai asteptat doua minute dupa care Costin si-a facut aparitia. M-a poftit inauntru  cu aceeasi timiditate pe care o cunoscusem si acum doi ani. A trebuit sa asteptam portarul, ca sa fiu trecut in catastif ca si vizitator. Am fost intrebat in ce calitate am venit, mi s-a luat seria de la buletin si numele, iar apoi am plecat in curtea spitalului, iar de acolo la asistentele sau supraveghetoarele bolnavilor. Pe drum adunam detalii de pe cladirile din jur, fixam cainii din curte cu privirea ca sa nu-mi faca vreunul vreo bucurie, in timp ce vorbeam rar cu Costin. Nici nu ma uitasem prea mult la el, desi aparuse in fata mea de cateva minute. Am dat ocol curtii, apoi unui alt corp al spitalului, ca sa ajungem intr-o cladire de 3 sau 4 etaje, cu peretii la fel de scorojiti pe dinauntru si tencuiala la fel de cazuta pe din afara, la fel ca si celelalte  corpuri de spital. Am dat de o intrare care era dotata cu usa moderna metalica, care dadea un contrast major fata de restul cladirii. Intrarea mai era dotata si cu rampa pentru carucioarele cu rotile, iar zapada inca nu era indepartata din fata usii desi nu mai ninsese de cateva zile. Am intrat inauntru la indemnul lui Costin, urmandu-l indeaproape. M-a condus pe niste scari tocite de vreme si de sutele de mii de picioare perindate in sus si-n jos pe ele. Am urcat doua etaje, dupa care s-a deschis o usa cu un scartait strident. Am intrat si am dat intr-un coridor care  gazduia nenumarate camere si care era lung pana in partea cealalte a cladirii. Atmosfera era destul de ciudata, cu zgomote departate desi nu vazusem pe nimeni pe drum, iar lumina semiobscura aproape ca imi dadea fiori. Dupa usa care scartaise din toate balamalele urma alta usa la fel de scartaita ca si prima, pe care am deschis-o eu. Apoi un hol mic de cativa pasi pe care Costin m-a indemnat sa-l  traversez si sa deschid urmatoarea usa, care de data asta nu a mai scartait, desi era la fel de veche si ingalbenita de vreme ca si celelalte. Aici doua cucoane stateau de vorba, una cu pixul pe un fel de condica, cealalta probabil preocupata de griji personale, cu un fum subtire de tigara in camera si pachetele la vedere. S-au oprit din vorba cand ne-au vazut, adresandu-se lui Costin. A urmat apoi un dialog in care am vorbit toti cate putin:

Asistenta1: -Costin, ai vizita?

Costin: - Da, asa se pare!

Asistenta2: (catre mine) - Cine esti?

Eu: - Sunt.... (intrebarea suna ca si cum i-ar fi cunoscut pe toti din jurul lui Costin si astepta un nume de la mine)

Asistenta1: - Prieten, ruda, cunostinta, coleg ...

Eu: - Coleg, de fapt fost coleg de serviciu. Am lucrat impreuna la Kaufland.

Asistenta2: - Si cat stai?

Eu: - Cam o ora, pana la ora 17:00 cand vine microbuzul de Ploiesti.

Asistenta2: - Numele si varsta !

Eu: - Rotaru Nicusor Adrian, 22 de ani

Asistenta1: - Si ce i-ai adus acolo? (facand semn catre sacosa pe care o tineam in mana)

Eu: - De mancare.

Asistenta1: - Nu cumva sa fie ceva bautura...

Eu: - Sigur ca nu! Mai trebuie ceva? Spun eu dupa ce semnez unde imi aratase asistenta2

Asistenta2: - Asta este tot.

Eu si Costin : - Buna ziua!

Am iesit din incaperea calda, catre coridorul unde acum se simtea putin curent. Am mers cam pana la jumatatea coridorului catre camera lui Costin. Camera era destul de mare si calduroasa atat la propriu cat si la figurat. Imediat in stanga lui era coltul lui cu patul, noptiera si PC-ul lui. L-am intrebat daca este calculatorul lui de acasa si mi-a spus ca nu e, ca l-a primit de la nu stiu  ce doctor de-al lui, care a fost de fapt si profesorul lui in liceu. In coltul din dreapta de la fereastra era un batranel care dormea cu gura larg cascata si sforaind de zor. Am incercat sa nu fac mare galagie si doar treceam cu privirea peste camera fara sa ating lucrurile. La un moment dat mi-a ramas privirea pe televizorul vechi cu ecranul mic si tubul grozav de mare pe care Costin lipise (mi-a spus mai tarziu ca el le lipise)  niste stihuri din Biblie frumos desenate cu pixul. Erau scrise in limba engleza si semnificau citate din Biblie cu privire la Imparatia Domnului.  Apoi am observat acelasi lucru facut si pe calculatorul lui si pe ceasul cu radio , dar cu alte replici, dar acelasi scris frumos si ordonat. Cat timp isi punea cele aduse de mine in sertare, eu am continuat sa ma uit prin camera, oprindu-ma din nou cu privirea la gura larg cascata a batranelului care nu schita niciun gest de deranj, desi Costin fasaia inevitabil punga in timp ce vorbea cu mine nu chiar in soapta. Am mai observat la fereastra o masa  patrata cu 4 scaune. Camera era foarte curata dar nu am intrebat daca cineva facea curatenie acolo sau chiar ei erau cei care pastrau si faceau curatenia. In timp ce scotea sticla de apa plata pe care i-o adusesem Costin mi-a aratat o alta sticla neinceputa tot de Ivorul minunilor, facand imediat referire la faptul ca nu are intotdeauna apa si ca sticla aceea o are neinceputa de doua saptamani  (sau mai bine) de cand a venit mama lui in vizita. I-am explicat ca nu ma intereseaza acest fapt si ca nu ma uit eu daca are prea mult si chiar de ar fi avut un bax nu i-as fi luat sticla inapoi, dar el continua sa fie putin agitat pe acest subiect. Am mers apoi in curte , desi in camera era cald si bine. Am stat la soare ca macar era cu un grad mai cald decat la umbra si razele soarelui chiar incalzeau  la ora aceea dat fiind si faptul ca se topea zapada de pe acoperisuri. In curte cativa caini au trecut pe langa noi, dintre care doi s-au oprit si au stat o perioada. Primul, un caine negru  si destul de inalt se tot zbenguia pe langa noi. Era jucaus, dar eu nu aveam de gand sa ma joc cu el si nici Costin. A plecat in cele din urma facandu-i loc altuia, care de data asta avea o  fata destul de infricosatoare, cu trasaturi  de la care nu stiai la ce sa te astepti. I-am rupt din napolitana pe care o mancam si i-am aruncat putin, pe care a mancat-o timid, cu oarecare retineri, dar tot aceleasi trasaturi ale fetei le avea, ca nu stiai daca are ganduri pasnice sau vrea sa te   muste. A plecat intr-un final si asa am reusit sa mai vorbesc cate ceva cu Costin, care mi-a spus motivul pentru care crede el ca este acolo, desi nu prea ar fi vrut. Eu i-am spus ca vreau cu tot dinadinsul sa stiu de ce este acolo, ca sa stiu daca il mai pot vizita sau nu, daca am cu cine vorbi sau nu. Am vorbit despre multe lucruri, Costin luandu-mi cateodata vorbele din gura, parca vrand sa vorbeasca el mai mult, desi altadata ii scoteam cuvintele cu clestele din gura. Mi-a explicat de intentiile lui de a pleca de acolo, dar ca nu poate din cauza ca nu este lasat. Mi-a spus ca mama lui care l-a internat acolo trebuie sa fie   de acord cu externarea lui si sa semneze pentru asta, altfel el nu poate pleca de acolo.  In timp ce vorbeam cu el mi-am dat seama ca purta aceiasi ochelari ca acum doi ani. De fapt erau numai lentilele lipite cu scoci de niste rame improvizate facute din sarma. Macar lentilele ii zupravietuisera, lentile care se fac negre la lumina puternica si devin transparente  cand lumina este normala. La astea tinea mult desi si-ar fi dorit mult alti ochelari din cele ce imi povestea. Purta aceeasi geaca cu care mergea la serviciu acum doi ani si parul era putin deasupra umerilor. Plimbandu-ne prin curtea spitalului, care se intindea destul de mult si era si destul de neregulata, nestiind exact unde se termina, am ajuns in singurul loc unde razele soarelui mai ajungeau inca. Am ajuns langa un corp unde ne-am oprit sa mai vorbim diverse lucruri, subiectele curcand de la sine si destul de repede, caci timpul  ne cam presa. In preajma si-a facut aparitia un nebun de-al locului, un baiat stirb si brunet cu un fes aruncat pe cap intr-o parte, cu mainile in buzunar si care ingaima cuvinte pe care nu le intelegeam, sarind  cu ambele picioare odata, dar fara a scoate mainile din buzunare. Am facut pe loc comparatia intre ei si mi-am dat seama ca cel care nu are ce  cauta acolo este Costin, dar din motive pe care eu inca nu le cunosc foarte bine el este inca acolo de aproape doi ani. Facandu-se aproape de ora 17:00 am plecat catre statia de microbuz cu gandul ca-l voi mai vizita poate la vara sau cel putin cand va fi mai cald ca sa pot sta mai mult cu el. Oricum aceasta vizita mi-a lasat o impresie placuta despre acelasi Costin pe care il stiam, despre un Costin cu care am vorbit in Engleza cateva cuvinte, despre un Costin care citeste Biblia in limba engleaza cand eu nu am  citit-o integral nici pe cea in limba romana, despre un Costin care vrea sa plece de acolo dar nu poate.