Amintiri din copilarie -> Diana

Capitolul 1

 Diana

Aveam cam 5-6 ani când am cunoscut-o pe Diana. Era nepoata domnului Mărgărit, şi a doamnei Argentina, doi bunici tineri, care stăteau la numai o casa mai departe decât cea a bunicilor. La început a fost dragoste la prima vedere (glumesc numai) pentru că împrejurările în care am cunoscut-o ar fi putut fi de dorit dacă ambii am fi avut vârste mai mari. Mă refer la faptul că Diana împreună cu verişoara ei de la Constanţa, Ioana, se jucau dezbrăcate, goale puşcă, pe uliţa din faţa caselor noastre. Iar cum în faţa curţii bunicilor mei se afla o grămadă de pietriş şi una de nisip, fetele goale tot veneau să îşi alimenteze găletuşele. Asta până când am decis să mă bag cu ele în seama. Şi cum o puteam face mai bine decât să  mă urc pe grămada de nisip şi să spun că este a mea? Ei bine de aici s-a legat prietenia noastră. Când era mică, Diana era o fată frumuşică, cu inocenţa pe care o au de obicei copiii mici precum eram noi atunci. Bunicii ei o iubeau prea mult, fiind nepoata pe care o găzduiau pe timpul verii, şi cea mai mică membră a familiei. Doar prima vară am avut parte de o Diana îmbrăcată în costumul Evei, în următoarele veri  nemaiavand acces la asemenea privelişti. Parcă din când în când îmi mai doream să o văd goală puşcă, semn că hormonii mei erau destul de activi, integrându-se în "Cei şapte ani de acasă" perfect.  Erau semnele maturizării, de care eu nici nu aveam habar pe atunci, dar în mod natural chiloţelul meu se umfla în mod vădit încă de pe  atunci. Aşa că profitam de orice ocazie, pentru a vedea cum decurge evoluţia corpului ei, dar depre aceste aspecte voi vorbi în amintirile viitoare. Lăsând deoparte vara în care am cunoscut-o pe Diana şi din care nu-mi mai aduc aminte mare lucru, în celelalte veri ştiu că îmi doream să o găsesc la ţară când mergeam acolo, sau o aşteptam cu nerăbdare, atunci când aflam de la bunicii ei că trebuie să vină. Diana era din Ploieşti, dar ca şi mine, îşi petrecea vacanţele de vară la bunici, chiar dacă nu prea vroia. Avea multe idei de "ce să facem azi", iar multe dintre ele nu erau jocuri consacrate, deoarece pe acelea nu prea le puteam juca din cauza că eram prea puţini. Însă Diana făcea ca ziua să fie mai plină, neplictisitoare şi cu activităţi din cele mai felurite. Ba chiar avea un stil mai băieţos, uneori uimindu-mă cât de bine se mişcă la chestii băieţeşti. În anii ce au urmat, cam în timpul verilor cât am fost în clasele 1-4 am strâns multe amintiri legate de jocurile si activităţile pe care le făceam împreună. În timpul zilei mergeam ba la gârlă, ba la pădure, ba în fundul grădinii ei, unde se furişa şi Ionuţ, care nu era bine văzut de bunicii ei, din cauza faptului că înjura mult şi că făcea parte din familia aceea needucată. Mai aveam locuri de joacă, sau pe unde pierdeam timpul pur şi simplu, într-o casă părăsită şi aproape de dărâmare,  pe şoavă la adunat melci,  prin lanul de porumb de pe ţarină sau către drumul la magazin şi înapoi, pe care noi
pierdeam vremea  minute în şir, deşi drumul se străbătea uşor în 10-15 minute. Diana a avut o perioadă când mergea la magazin şi pe lângă cumpărăturile pentru bunicii ei, cumpăra dulciuri şi ce mai vroia ea, pe datorie, în contul bunicilor. Cred că avea voie să facă asta, deşi mie mi se părea că abuzează, având în vedere că bunicii ei treceau printr-o criză financiară, din care cu greu au ieşit. Diana însă făcea cumpărături la întâmplare, deşi  cele pentru acasă erau bine drămuite de bunica ei. Ţin minte că într-o zi ne-a luat câte două  dispozitive prin care suflai ca să se facă baloane colorate de săpun. Iar unul singur avea valoarea a două pâini, ceea ce era foarte mult pentru bunicii ei pentru acea perioada. Bunicul Dianei ma considera un baiat de treaba iar eu uneori ma  ofeream voluntar sa-l ajut sa care apa de la fantana cu galetusa de capacitate mica. Din nu stiu ce motive, inca de pe vremea cand trebuia sa fie inca in puteri, domnul Margarit cara apa de la fantana cu acea galetusa de cinci litri. Nu l-am intrebat niciodata de ce folosea acel recipient mic, dar stiu ca eu daca ma oboseam ceva mai tare, reuseam sa car doua galeti de cate 10 litri fiecare, cu cateva opriri pana acasa. Totusi ajutorul meu dadea roade si domnul Margarit ma anunta de fiecare data  cand nepoata lui era singura si nu avea ce face, ba chiar ma invita in curte, uneori tinandu-ma chiar si la masa. Nu erau multe ocaziile cand eram singur cu Diana ci doar in perioadele cand era ea certata cu Ionut sau cand avea interzis de la bunici sa se joace cu el, din cauza ca acesta o batea din cand in cand sau o injura de mama focului.  Din cauza aceasta multe intalniri  si jocuri de-ale noastre se terminau inainte de a fi trebuit, eu urmand sa fiu pacifistul dintre ei, care sa-i faca sa se inteleaga din nou. Noaptea stateam langa un stalp ce avea structura de beton de la baza mai lata, astfel incat ne puteam sprijini de el, fara a fi vazuti sau auziti ce vorbeam, dar fiind in imediata apropiere a caselor noastre si astfel sa auzim cand ne cheama in casa. Vorbeam  asa de mult incat se facea aproape  miezul noptii cand  eram luati in casa cu forta de catre ai nostri spunandu-ne ca avem timp destul si "maine". Iar "maine" era o noua zi...