Pages

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Sunetele inalte din amintirile mele


Am sa vorbesc in cele ce urmeaza despre o puritate a sunetului redata de emitatoare moderne, chiar din trecutul meu apropiat. Asa cum vad eu lucrurile. Am sa vorbesc despre ceva ce  m-a uimit peste masura, atat prin prisma publicului inedit cat si a locului special. Intamplarea  la care fac referire a avut loc la inaugurarea stadionului reconstruit Ilie Oana din Ploiesti, stadion pe care isi disputa partidele de acasa echipa FC Petrolul Ploiesti. Inaugurarea a avut in plan un moment de muzica simfonica cu mai multi invitati, printre care si Vlad Mirita. Acestia au interpretat mai multe piese din repertoriul unor artisti cunoscuti precum Luciano Pavarotti sau Lucio Dalla. Iar aici vine partea care mie mi s-a parut interesanta, cu intreg publicul fredonand linia melodica a pieselor interpretate de invitati.  Mie mi s-a parut cu atat mai inaltator momentul din cauza faptului ca cei mai multi  spectatori, in principal cei care au dat tonul, erau tinerii care nu asculta asa ceva acasa. Si totusi aceasta muzica  melodioasa ne insoteste inca de cand ne nastem. Cel putin in viata mea a jucat un rol important, avand in vedere ca am crescut cu desenele animate  Looney Tunes, a caror fond sonor era alcatuit din fragmente de muzica clasica.  Un bun exemplu al acesotr desene animate il constituie si  urmatorul desen animat pe care il putem vizualiza  cu noua generatie de laptopuri  Asus N55 si N75 al caror  sunet special imbunatatit si perfectionat va poate readuce in minte momentele  copilariei cand asteptati cu nerabdare ora de desene animate.
Pe mine sunetul de inceput al acelor desene m-a marcat si imi trezeste amintiri placute, pe atunci fiind constrans sa ma uit la desene animate  mai putin decat as fi vrut. Aveam un singur televizor in casa, pentru cinci perechi de ochi si fiecare si-ar fi dorit sa vada  altceva.

Revenind la secventa emotionanta, pentru mine,  de pe Ilie Oana, cu un public inedit comportandu-se "ciudat" intr-o situatie inedita, secventa  care mi-a trezit amintirea unor sunete demult stiute, asemenea acelui public. In fiecare dintre noi dainuie sunete sau melodii pe care nu le auzim zi de zi, dar totusi le cunoastem, nu le ascultam zi de zi si totusi le fredonam cand avem ocazia. Muzica clasica are niste sunete aparte si in ciuda faptului ca sunt putini cei care ar plati sa vada un concert simfonic, tot putini sunt si cei care au ceva impotriva acestui curent muzical.

Acest articol participa la conursul  SuperBlog 2011
Asus N55

Asus N75



Trimite prietenilor pe Messenger Daca ati gasit informatii necesare click pe butonul urmator. Astfel Vor gasi si altii mai usor ceea ce cauta

4 comentarii:

  1. stii ca acum mi-ar prinde bine si mie un laptop ?
    chiar incep sa le inteleg utilitatea, desi nu ma pricep deloc la specificatiile tehnice. Pentru asta s-au inventat specialistii :)

    RăspundețiȘtergere
  2. intodeauna e uitil un laptop,il poti lua peste tot unde te duci!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat de util e un laptop.Bafta multa si ai numai articole placute.

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place mult articolul tau....plin de adevar si emotionant...pacat ca nu ne mai permitem, financiar sau temporal, sa mai participam la spectacole de muzica clasica!!! Ea exista, intr-adevar, in noi!!!

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea