Era un banc facut de romani despre ei si tara lor: "Daca Apocalipsa ar veni maine, Romania ar fi singura tara care ar scapa de la distrugere, pentru ca este cu 100 de ani in urma celorlalte." Chiar daca ne ducem de rapa, se mai gasesc inca oameni care sa aduca laude acestei tari si locuitorilor ei. Iata cumin videoclipul de mai jos sunt prezentate cateva realizari din diferite domenii ale romanilor.
Apropo de oina, mai stie cineva ca acesta este de fapt sportul nostru national? Mai stie cineva cum se joaca? L-a jucat cineva vreodata? Exista macar o liga nationala care sa se intreaca in acest sport?
sâmbătă, 29 decembrie 2012
joi, 27 decembrie 2012
Cadoul meu de sarbatori pentru cititorii mei
Pentru cititorii blogului meu, m-am decis ca pana la urma sa pun pe aceasta pagina cea de-a doua aparitie a mea intr-o emisiune televizata. Generatia lui John este emisiunea carea m-a gazduit in doua randuri in acest an 2012 apocaliptic. Prestatia si prezenta mea in cadrul acestei emisiuni difuzate in direct de postul local Prahova TV, nu a fost chiar apocaliptica dar nici una prea speciala dupa parerea mea. Astept parerile voastre in comentarii, in cazul in care credeti ca merita sa vizionati emisiunea.
La multi ani!
duminică, 16 decembrie 2012
Cadouri de sarbatori cumparate online
Cautand pe net dupa telefoane mobile ca sa-mi dau seama care mai sunt preturile la mana a doua, am dat de un site despre care nu mai auzisem pana acum. Probabil ca sunt destui cei care au auzit, avand in vedere ca pe tocmeli.ro se tot fac tranzactii de ceva vreme. Totusi acest site, creat dupa modelul altor site-uri de licitatie cunoscute in intreaga lume are un avantaj fata de cele consacrate. Nu percepe comisioane la punerea in vanzare, la afisare sau la adaugarea mai multor imagini ale produselor. Este un detaliu care pentru mine conteaza mult. Asa ca dupa ce am cautat ceea ce ma interesa pe mine, am adaugat si eu cateva oferte, din lucrurile pe care nu le folosesc in casa, desi sunt noi. Punerea in vanzare se face rapid si se poate alege tipul vanzarii: cu licitatie sau la pret fix.
Acesta este un site pe care postezi anunturi gratuite din orice domeniu doresti fara sa investesti vreun ban. Mai mult de atat, tot gratuitate este si pentru cei care vor sa devina "patroni" ai unui magazin online. Daca ai prea multe articole de vanzare deschide-ti un magazin virtual pe in care sa-ti exersezi talentele de vanzator. Ai grija insa ca ceea ce vinzi sa nu fie interzis prin lege. Nu vrea nimeni sa aiba de-a face cu politia nici macar pe internet. Cei ce au de vanzare mai multe obiecte si au nevoie de promovare isi pot posta articole pe blogul tocmeli.ro in care sa explice pe larg detaliile produselor sau serviciilor oferite.
In calitate de cumparator esti la fel de avantajat si este la fel de simplu sa achizitionezi produsele dorite. Contul gratuit pe care-l face fiecare inainte de a cumpara sau a vinde ceva prin intermediul acestui site, ne pune la adapost de pericolele tranzactiilor online. Sistemul de oferire al calificativelor de la cumparator la vanzator si viceversa sunt menite pentru pastrarea echilibrului tranzactiilor incheiate in mediul online, atunci cand nu cunosti vanzatorul si nici nu poti atinge sau testa produsele inainte de cumparare. In acest fel vom capata incredere in vanzatorii pe care nu-i cunoastem, dar cu care putem avea o relatie comerciala de nota 10.
Romanii inca se mai tem de astfel de site-uri de licitatii online, care insa pot fi foarte utile pentru noi. Spuneam intr-o emisiune la care am aparut de curand, ca eu nu mi-am luat teapa la absolut nicio tranzactie realizata pe internet, fie ca a fost pe un site de licitatii online, de anunturi gratuite sau un magazin online consacrat. Daca suntem atenti la ceea ce cumparam si ne luam toate masurile de precautie inainte de a da banii pe produsele sau serviciile cumparate online, nu vom avea parte de neplaceri.
Si ca sa revin de unde am plecat, pot spune ca la capitolul telefoane mobile am avut aceeasi experienta buna. Pe site-ul amintit am gasit cateva telefoane care mi-au facut cu ochiul si care pot insemna o posibila tinta pentru mine, dar avand in vedere investitia necesara, care nu este de neglijat, prefer sa ma interesez mai bine cu privire la caracteristicile produsului pentru a fi sigur ca fac alegerea cea mai buna.
La fel va doresc si voua, sa stiti ce vreti de la un produs si sa-l alegeti pe cel mai bun, indiferent daca il cumparati dintr-un magazin fizic sau dintr-unul online.
In calitate de cumparator esti la fel de avantajat si este la fel de simplu sa achizitionezi produsele dorite. Contul gratuit pe care-l face fiecare inainte de a cumpara sau a vinde ceva prin intermediul acestui site, ne pune la adapost de pericolele tranzactiilor online. Sistemul de oferire al calificativelor de la cumparator la vanzator si viceversa sunt menite pentru pastrarea echilibrului tranzactiilor incheiate in mediul online, atunci cand nu cunosti vanzatorul si nici nu poti atinge sau testa produsele inainte de cumparare. In acest fel vom capata incredere in vanzatorii pe care nu-i cunoastem, dar cu care putem avea o relatie comerciala de nota 10.
Romanii inca se mai tem de astfel de site-uri de licitatii online, care insa pot fi foarte utile pentru noi. Spuneam intr-o emisiune la care am aparut de curand, ca eu nu mi-am luat teapa la absolut nicio tranzactie realizata pe internet, fie ca a fost pe un site de licitatii online, de anunturi gratuite sau un magazin online consacrat. Daca suntem atenti la ceea ce cumparam si ne luam toate masurile de precautie inainte de a da banii pe produsele sau serviciile cumparate online, nu vom avea parte de neplaceri.
Si ca sa revin de unde am plecat, pot spune ca la capitolul telefoane mobile am avut aceeasi experienta buna. Pe site-ul amintit am gasit cateva telefoane care mi-au facut cu ochiul si care pot insemna o posibila tinta pentru mine, dar avand in vedere investitia necesara, care nu este de neglijat, prefer sa ma interesez mai bine cu privire la caracteristicile produsului pentru a fi sigur ca fac alegerea cea mai buna.
La fel va doresc si voua, sa stiti ce vreti de la un produs si sa-l alegeti pe cel mai bun, indiferent daca il cumparati dintr-un magazin fizic sau dintr-unul online.
miercuri, 28 noiembrie 2012
Iti mai aduci aminte de: Aqua - Barbie Girl
Cand eram mic si cumparam revista Bravo sau Popcorn pentru a citi despre vedetele vremii, erau in mare voga si cei de la Aqua. Solista trupei avea un timbru al vocii deosebit si usor de recunoscut. Cateodata ma mai trezesc fredonand urmatoareale melodii de la aceasta trupa:
Mers pe jos între Ploieşti şi Bucureşti partea a IV- a
[...] A doua parte a drumului trebuia sa fie mai usoara macar prin prisma faptului ca era mai scurta. Mai aveam de mers circa 25 de Km dupa cum scria pe borna. Cu aparatul de fotografiat in mana, mai surprindeam din cand in cand cate o imagine care imi parea interesanta.
In scurt timp am intrat in zona Metropolitana a Bucurestiului, in judetul Ilfov, iar traficul era si mai intens ceea ce ne crea diverse probleme. Soarele se arata tot mai puternic si mai cald, dar nu m-am putut dezbraca de jacheta. Cel mult am descheiat-o ca sa ma pot aerisi mai bine si sa nu sufar de caldura. In scurt timp John a inceput sa aiba dureri mari in talpa piciorului. Dupa pauza de masa, se mai racise putin si a inceput sa resimta mai tare durerile provocate de pietricelele de pe drum pe care le resimtea la tot pasul. Deja dupa alti cativa kilometri de mers incepuse sa mearga cu greu, facand eforturi deosebite pentru a face urmatorul pas. Imi spunea tot mai des ca daca nu gaseste un magazin de unde sa-si ia o pereche de incaltari, nu va mai putea continua.
Cu mare dificultate am ajuns in Otopeni, dupa inca o oprire inainte de Baneasa, unde am oprit la o benzinarie pentru a ne face nevoile si pentru a cumpara ceva lichid. Aici am cautat un magazin de haine, de incaltaminte, sau orice supermarket de cartier care ar fi putut avea incaltari. Am intrebat locuitorii din zona, dar nu am gasit nicio solutie optima pentru a gasi banalii tenesi de care avea nevoie John. Am recurs chiar si la incercarea de a cumpara incaltari folosite de la localnici, dar fara succes, asa ca am continuat drumul, strabatand suta de metri in cateva minute.
Eram dezamagit atat de tare incat nu stiam daca sa-l urc pe John intr-un microbuz si sa-l trimit la Ploiesti, iar eu sa-mi continui drumul, sau sa renuntam impreuna si sa luam un RATB catre Bucuresti. In Otopeni am stat aproape doua ore, timp in care abia am avansat, iar la un moment dat ne-am oprit intr-o statie asteptand un microbuz sau un traseu RATB care sa ne duca in Bucuresti. Totusi nu ne-am urcat in niciunul, desi au trecut mai multe pe langa noi. John a vorbit la telefon jumatate de ora in timp ce eu am luat loc pe o bordura ca sa-mi odihnesc picioarele.
Eram suparat si asta se vedea cu usurinta pe fata mea. Eram suparat chiar si pe John, nu doar pe situatie, pentru faptul ca nu mai puteeam continua drumul. Acest lucru coroborat cu repausul din statie, l-au facut pe John sa traga de el si sa mai incerce sa avanseze. Asa ca am pornit iar la drum intr-un ritm vizibil mai lent. Aflandu-ne pe un pod, am zarit de acolo ceea ce parea a fi pasajul Basarab. Mi s-a parut ciudat ce vad si nu intelegeam de ce se afla acolo. Totusi nu stiam alta constructie asemanatoare in Bucuresti si nici camaradul meu nu stia, asa ca ne-am bucurat sa-l vedem si am presupus ca acesta este si ca trebuie sa ajungem acolo. Nu parea sa mai fie mai mult de 30-40 de minute de mers pana acolo. Am tinut drumul in continuare iar in cele din urma surpriza serii s-a produs. In fata noastra la cateva sute de metri se vedea mare "Welcome to Bucharest!" mesajul care ne-a bucurat foarte tare. Aveam sa incheiem cu chiu cu vai traseul pe care plecasem de la celalalt capat cu mai bine de 10 ore in urma. Ne-am grabit sa ajungem la cativa metri de acest indicator pentru a fi siguri ca nimic nu ne mai opreste din drum inainte sa trecem de acesta. John a scos cateva urlete de bucurie, ca si cum ar fi cucerit Bucurestiul cu totul, eu l-am acompaniat iar apoi ne-am pozat pentru a avea dovada ca am ajuns acolo.
Expeditia nu s-a terminat insa aici. Oana Oprescu ne-a invitat sa o vizitam in Bucuresti, afland de aventura noastra de pe retelele de socializare. Am luat legatura telefonic si dupa mai multe negocieri am hotarat sa ne schimbam traseul. Nu mai mergeam spre Gara de Nord pentru a lua trenul de Ploiesti ci mergeam intr-o alta zona a Bucurestiului pentru a ne intalni cu Oana Oprescu, bloggerita prahoveana din Brebu care nu a binevoit sa ne intampine in Gara de Nord ci ne-a invitat asa obositi cum eram la o plimbare cu metroul. Drumul cu metroul a fost unul lung si la dus si la intors, iar intalnirea cu Oana nu a durat mai mult de 20 de minute, timp in care mai mult am ras pe seama mersului nostru leganat si cracanat pe care-l aveam dupa atata drum.
La mustata am prins si trenul care sa ne duca inapoi acasa, si am stat la povesti in continuare pe drum, planuind sa mai facem inca o expeditie de acest gen, mai mare si de data aceasta anuntata din timp.
Dupa aceasta experienta de viata pot spune ca inteleg mai bine cum se deplasau oamenii in vremurile trecute, fara mijloace de transport de niciun fel. Probabil ca erau mult mai sanatosi din punct de vedere fizic cat si mental si probabil ca viata lor era una plina de aventura si in permanenta o cursa contracronometru pentru supravietuire. Pentru ca in astfel de deplasari, unde efortul este sustinut, este nevoie de multe resurse lichide, de mancare, de adapost, de haine si multe alte nimicuri. Noi acum avem de toate si totusi nu cred ca suntem atat de fericiti si de multumiti cu viata pe care o ducem.
Daca va intrebati daca as mai face o asemenea deplasare pe jos, raspunsul este afirmativ, numai ca pentru alte ocazii imi voi alege si o cauza si un motiv mai intemeiat pentru care sa fac deplasarea.
Cu mare dificultate am ajuns in Otopeni, dupa inca o oprire inainte de Baneasa, unde am oprit la o benzinarie pentru a ne face nevoile si pentru a cumpara ceva lichid. Aici am cautat un magazin de haine, de incaltaminte, sau orice supermarket de cartier care ar fi putut avea incaltari. Am intrebat locuitorii din zona, dar nu am gasit nicio solutie optima pentru a gasi banalii tenesi de care avea nevoie John. Am recurs chiar si la incercarea de a cumpara incaltari folosite de la localnici, dar fara succes, asa ca am continuat drumul, strabatand suta de metri in cateva minute.
Dupa aceasta experienta de viata pot spune ca inteleg mai bine cum se deplasau oamenii in vremurile trecute, fara mijloace de transport de niciun fel. Probabil ca erau mult mai sanatosi din punct de vedere fizic cat si mental si probabil ca viata lor era una plina de aventura si in permanenta o cursa contracronometru pentru supravietuire. Pentru ca in astfel de deplasari, unde efortul este sustinut, este nevoie de multe resurse lichide, de mancare, de adapost, de haine si multe alte nimicuri. Noi acum avem de toate si totusi nu cred ca suntem atat de fericiti si de multumiti cu viata pe care o ducem.
Blogosfera prahoveana produce surpriza la baschet
Intr-o zi obisnuita de sambata, ca dupa Black Friday, bloggerii prahoveni au avut de disputat un meci de baschet pe care nici macar ei nu se asteptau sa-l castige. Cel putin o parte din ei erau sceptici in privinta faptului ca pot invinge o echipa Asesoft Junior U14 cu doua luni de antrenamente regulate si o banca de rezerve generos de lunga.
Primul 5 trimis pe parchetul salii de sport a liceului 1Mai din Ploiesti a fost format din bloggerii-jucatori: Aditza(eu), Bogdan Cojo, Mihai (sotul Vienelei), Kriogen, Dragos Irimia. La sustinere pe margine au ramas: Ana Musatsi sotul ei, Vienela si Haotik care a facut pe fotograful de ocazie si ne-a prins in cateva cadre.
Meciul a fost strans si s-a desfasurat pe parcursul a 4 sferturi, fiecare avand 10 minute. Antrenorul juniorilor de la Asesoft, a facut pe arbitrul, incercand sa fie cat mai corect in decizii si penalizand numai cele mai decisive greseli. Scorul a fost strans, iar echipele s-au succedat de cateva ori la conducerea meciului. Pauza a adus in avantaj de un punct in dreptul juniorilor care conduceau cu 29-28. Repriza a doua a adus un plus de prospetime pentru cei mici, banca lor cea lunga oferindu-le diferite posibilitati. Ba chiar au si ajutat bloggerii cu un om pentru ca acestia sa nu capituleze mai devreme decat era cazul.
Noi bloggerii am profitat pe rand de omul in plus si ne-am odihnit prin rotatie, atunci cand ni se taia rasuflarea. Eu insa am ales sa profit la maxim de primul meu joc de baschet arbitrat si cu timpul unui meci normal, mai ales ca acesta se desfasura pe un teren intreg si nu doar la un cos asa cum mai jucasem pana atunci. Astfel, in cele 40 de minute state pe parchet, am resusit performantele pozitive de a da 6 pase decisive si de a inscrie 8 puncte pentru echipa mea. Pasele decisive ar fi fost mai multe daca Kriogen nu ar fi ratat atat de mult singur sub panou, insa si eu la randul meu am stricat anumite pase decisive venite catre mine de la colegii care sperau sa si inscriu.
In ciuda ratarilor noastre care au fost multe, am avut si norocul de partea noastra la cateva aruncari. Kriogen a inscris mai mult decat ne asteptam in ultimul sfert, Bogdan Cojocaru ne-a tinut tot timpul in meci prin driblingurile sale si pasele bune, finalizand din cand in cand cu succes, in timp ce Dragos Irimia a fost mai bun la recuperari datorita inaltimii care-l avantaja. Mihai a fost un bun conducator de joc in multe momente ale meciului, in timp ce eu nu am reusit sa-mi tin omul care era mult mai sprinten decat mine si se strecura foarte usor cu mingea in dribling. Cu toate acestea scorul final ne-a avantajat si a fost 58-50 la finalul celor 4 sferturi. Juniorii au fost in forma si au reusit sa inscrie multe cosuri de la semidistanta, evitand capacele venite de la noi cei mai inalti.
La sfarsit ne-am bucurat sa dam mana cu toti adversarii nostrii si ne-am savurat desigur victoria la care eu unul nu credeam ca se va ajunge. Nu e chiar un motiv de lauda, dar macar nu e un motiv de a se face caterinca pe seama noastra cum ca am fi luat bataie de la niste copii.
Noi bloggerii am profitat pe rand de omul in plus si ne-am odihnit prin rotatie, atunci cand ni se taia rasuflarea. Eu insa am ales sa profit la maxim de primul meu joc de baschet arbitrat si cu timpul unui meci normal, mai ales ca acesta se desfasura pe un teren intreg si nu doar la un cos asa cum mai jucasem pana atunci. Astfel, in cele 40 de minute state pe parchet, am resusit performantele pozitive de a da 6 pase decisive si de a inscrie 8 puncte pentru echipa mea. Pasele decisive ar fi fost mai multe daca Kriogen nu ar fi ratat atat de mult singur sub panou, insa si eu la randul meu am stricat anumite pase decisive venite catre mine de la colegii care sperau sa si inscriu.
In ciuda ratarilor noastre care au fost multe, am avut si norocul de partea noastra la cateva aruncari. Kriogen a inscris mai mult decat ne asteptam in ultimul sfert, Bogdan Cojocaru ne-a tinut tot timpul in meci prin driblingurile sale si pasele bune, finalizand din cand in cand cu succes, in timp ce Dragos Irimia a fost mai bun la recuperari datorita inaltimii care-l avantaja. Mihai a fost un bun conducator de joc in multe momente ale meciului, in timp ce eu nu am reusit sa-mi tin omul care era mult mai sprinten decat mine si se strecura foarte usor cu mingea in dribling. Cu toate acestea scorul final ne-a avantajat si a fost 58-50 la finalul celor 4 sferturi. Juniorii au fost in forma si au reusit sa inscrie multe cosuri de la semidistanta, evitand capacele venite de la noi cei mai inalti.
La sfarsit ne-am bucurat sa dam mana cu toti adversarii nostrii si ne-am savurat desigur victoria la care eu unul nu credeam ca se va ajunge. Nu e chiar un motiv de lauda, dar macar nu e un motiv de a se face caterinca pe seama noastra cum ca am fi luat bataie de la niste copii.
miercuri, 21 noiembrie 2012
Blogosfera prahoveana vs Asesoft junior
Sambata 24 noiembrie, cand stocurile de la Black Friday vor fi epuizate, bloggeri reprezentanti ai blogosferei prahoveane, vor disputa un meci de baschet cu grupele de juniori inrolati in programul Asesoft Junior. Acest meci in care bloggerii se pot face de ras pe latura sportiva, vine ca urmare a colaborarii dintre Blogosfera prahoveana si Asesoft Junior.
In speranta ca prezenta bloggerilor va fi consistenta, declar deschise antrenamentele, pentru cei care au o burta in plus. Putina miscare in plus pana la aceasta iesire la baschet nu ar strica pentru unii (se stiu ei care).
Ionut Urzeala este cel care a pus la cale aceasta confruntare, asadar va fi responsabil de bunul mers al lucrurilor. Ii multumim pentru asta si ii promitem ca ne vom apara corect sansele in teren.
In speranta ca prezenta bloggerilor va fi consistenta, declar deschise antrenamentele, pentru cei care au o burta in plus. Putina miscare in plus pana la aceasta iesire la baschet nu ar strica pentru unii (se stiu ei care).
vineri, 16 noiembrie 2012
Sclavi tineri de buna voie
Ma dispera oamenii care la serviciu renunta la pauza de buna voie, sau pe motivul ca nu au timp sa si-o ia si sar cu gura pe altii care vor sa-si ia pauza sau care au timp sa si-o ia. Astazi am avut parte de un moment asemanator la serviciu, cu niste colegi care nu inteleg ca cele opt ore si jumatate trecute in contractul de munca se distribuie in opt ore de munca si jumatate de ora de pauza. Numai ca ai mei colegi tineri, de la cel ami de jos si pana la cel mai de sus, nu inteleg acest lucru si trag ca sclavii opt ore si jumatate in continuu si peste program daca e cazul. Unii poate chiar spera in statui sau trofee oferite de firma pentru munca voluntara din timpul pauzei pe care nu si-o iau.
Eu am nevoie de acea pauza, pentru ca am nevoie de respiro. In plus eu chiar folosesc pauza pentru a manca, altminteri nu am timp si spatiu pentru a lua masa.
Iar pentru cei care nu au Bacalaureatul luat, le fac eu socoteala din trei in trei sau din 30 in 30.
Daca intr-o luna doneaza pauza lor firmei, in numai 16 zile se aduna o zi in plus de munca voluntara sau involuntara, nici nu mai are importanta. Ideea e ca in loc sa-ti suni copilul, prietena, iubitul, mama, bunicul, etc sau sa mananci in timpul ala, sau sa te odihnesti, muncesti in continuu si nu primesti ceva suplimentar in schimb. Mai mult: daca gresesti in timpul acela, nu va tine nimeni cont ca trebuia sa fii in pauza atunci dar nu ti-ai luat-o si cel mai probabil te va taxa dupa caz.
Motive sunt multe pe care le pot invoca "pro-luat pauza" dar ma opresc aici.
Celor ce vor sa fie sclavi de buna voie, le urez sa-i F in C K**-ul pana ii vad in genunchi cerand pauza, dar pe mine sa ma lase sa mi-o iau.
Eu am nevoie de acea pauza, pentru ca am nevoie de respiro. In plus eu chiar folosesc pauza pentru a manca, altminteri nu am timp si spatiu pentru a lua masa.
Iar pentru cei care nu au Bacalaureatul luat, le fac eu socoteala din trei in trei sau din 30 in 30.
Daca intr-o luna doneaza pauza lor firmei, in numai 16 zile se aduna o zi in plus de munca voluntara sau involuntara, nici nu mai are importanta. Ideea e ca in loc sa-ti suni copilul, prietena, iubitul, mama, bunicul, etc sau sa mananci in timpul ala, sau sa te odihnesti, muncesti in continuu si nu primesti ceva suplimentar in schimb. Mai mult: daca gresesti in timpul acela, nu va tine nimeni cont ca trebuia sa fii in pauza atunci dar nu ti-ai luat-o si cel mai probabil te va taxa dupa caz.
Motive sunt multe pe care le pot invoca "pro-luat pauza" dar ma opresc aici.
Celor ce vor sa fie sclavi de buna voie, le urez sa-i F in C K**-ul pana ii vad in genunchi cerand pauza, dar pe mine sa ma lase sa mi-o iau.
joi, 15 noiembrie 2012
La Mall
A mers si Aditza la Mall Ploiesti Shopping City invitat de catre organizatori. Am acceptat invitatia, de curiozitate, sa vad si eu cu ce se "mananca" astfel de "MARI deschideri" de Mall-uri. Am ajuns acolo la timp, dar nu am recunoscut pe nimeni. Toata lumea imbracata frumos la costum, cu cateva exceptii, printre care si eu. Nu suport astfel de tinuta, in care nu ma simt bine si transpir de 10 ori mai tare indiferent de anotimp. Am fost imbracat totusi intr-o camasa dar nu de culoare alba.
La scurt timp dupa ce am ajuns in sala de conferinta a venit si Kryogen cu care am inceput sa schimb cateva vorbe, ca doar pe el il cunosteam dintre toti invitatii.
Cu o intarziere de aproximativ jumatate de ora fata de programul planificat, au inceput introducerile si rand pe rand cativa oameni de seama implicati in proiect au luat cuvantul. Cel mai mult mi-a placut discursul primarului de Blejoi care a fost coerent, la obiect si s-a facut bine inteles.
Dupa ce discursurile scurte s-au incheiat, am facut cateva poze cu Dana si Ana care au ajuns si ele intre timp.
A urmat turul oficial realizat de reprezentantii proiectului. La sfarsit a fost cocktail-ul in care oamenii din presa trebuiau sa socializeze cu restul persoanelor prezente. Nu prea s-a intamplat acest lucru, deoarece cei mai multi au plecat chiar fara sa serveasca ceva din bufetul organizat in detaliu.
Mi-a placut organizarea acestui eveniment, atat de mult incat sa nu fiu carcotas in legatura cu aceasta. Au fost si lucruri care nu mi-au placut. Nu inteleg de ce este aleasa ca pardoseala acea marmura ultraalunecoasa, pe care abia te poti tine in picioare. Chiar nu-si da nimeni seama ca ar trebui sa lasam putin stralucirea deoparte in asemenea Mall-uri si sa tinem mai mult la siguranta celor ce patrund zi de zi acolo?
Nu mi-a placut deasemenea ca multe magazine nu erau deschise la ""MAREA deschidere", multe lucruri nu sunt puse la punct si multe nu sunt nici macar incepute.
Oameni gura casca erau destui si probabil ca pierdeau vremea acolo pana la concertul de seara. Eu am plecat din timp, ca si-asa era mare aglomeratie si acolo si pe drum. Traficul dinspre Ploiesti era bara la bara pe toate rutele. RATP-ul nici nu a mai intrat in incinta parcarii de la Carrefour pentru ca ii era greu si sa intre dar si sa iasa. Si acesta era plin pana la refuz, desi circula destul de bine.
Eu ma bucur ca au ajuns macar pana in acest punct si sper ca va fi gata in proportie de 90% pana de sarbatori. Oamenii au facut totusi treaba buna acolo si merita toate laudele, chiar daca au grabit deschiderea in conditiile in care lucrarile sunt departe de a fi finalizate.
La scurt timp dupa ce am ajuns in sala de conferinta a venit si Kryogen cu care am inceput sa schimb cateva vorbe, ca doar pe el il cunosteam dintre toti invitatii.
Cu o intarziere de aproximativ jumatate de ora fata de programul planificat, au inceput introducerile si rand pe rand cativa oameni de seama implicati in proiect au luat cuvantul. Cel mai mult mi-a placut discursul primarului de Blejoi care a fost coerent, la obiect si s-a facut bine inteles.
Dupa ce discursurile scurte s-au incheiat, am facut cateva poze cu Dana si Ana care au ajuns si ele intre timp.
A urmat turul oficial realizat de reprezentantii proiectului. La sfarsit a fost cocktail-ul in care oamenii din presa trebuiau sa socializeze cu restul persoanelor prezente. Nu prea s-a intamplat acest lucru, deoarece cei mai multi au plecat chiar fara sa serveasca ceva din bufetul organizat in detaliu.
Mi-a placut organizarea acestui eveniment, atat de mult incat sa nu fiu carcotas in legatura cu aceasta. Au fost si lucruri care nu mi-au placut. Nu inteleg de ce este aleasa ca pardoseala acea marmura ultraalunecoasa, pe care abia te poti tine in picioare. Chiar nu-si da nimeni seama ca ar trebui sa lasam putin stralucirea deoparte in asemenea Mall-uri si sa tinem mai mult la siguranta celor ce patrund zi de zi acolo?
Nu mi-a placut deasemenea ca multe magazine nu erau deschise la ""MAREA deschidere", multe lucruri nu sunt puse la punct si multe nu sunt nici macar incepute.
Oameni gura casca erau destui si probabil ca pierdeau vremea acolo pana la concertul de seara. Eu am plecat din timp, ca si-asa era mare aglomeratie si acolo si pe drum. Traficul dinspre Ploiesti era bara la bara pe toate rutele. RATP-ul nici nu a mai intrat in incinta parcarii de la Carrefour pentru ca ii era greu si sa intre dar si sa iasa. Si acesta era plin pana la refuz, desi circula destul de bine.
Eu ma bucur ca au ajuns macar pana in acest punct si sper ca va fi gata in proportie de 90% pana de sarbatori. Oamenii au facut totusi treaba buna acolo si merita toate laudele, chiar daca au grabit deschiderea in conditiile in care lucrarile sunt departe de a fi finalizate.
Astazi se deschide Mall Ploiesti Shopping City
Suntem in data de 15 noiembrie 2012 si asteptam cu nerabdare sa vizitam noul Mall din Ploiesti.
Personal, sunt dezamagit de faptul ca lucrarile nu au fost finalizate la timp si totusi deschiderea se face la aceasta data. Partea buna este ca ploiestenii vor avea un centru de entertaiment care le va ocupa timpul mai mult decat pana acum. Sper ca acesta va fi prilejul pentru care ne vom indrepta bugetul personal catre acest Mall in loc sa pierdem timpul pe drum pana la Bucuresti pentru aceleasi activitati pe care le putem face aici. Astfel va avea de castigat si bugetul local daca e sa gandim si din alta perspectiva. Important este ca vom avea ceva al nostru si ca vom avea intradevar unde sa iesim, pentru ca in trecut, locatiile fie erau improprii, fie pozitionate aiurea, fie neatractive.
Astazi voi merge sa vad daca marea deschidere este pe masura valvei care s-a facut in presa inaintea acestui eveniment. Sper sa nu ma intorc de acolo cu un gust amar pentru ca nu vreau sa scriu de rau despre un loc pe care l-am vazut cu ochi buni chiar inainte sa apara. Asadar, voi reveni cu propriile pareri de indata ce mi le voi forma.
Personal, sunt dezamagit de faptul ca lucrarile nu au fost finalizate la timp si totusi deschiderea se face la aceasta data. Partea buna este ca ploiestenii vor avea un centru de entertaiment care le va ocupa timpul mai mult decat pana acum. Sper ca acesta va fi prilejul pentru care ne vom indrepta bugetul personal catre acest Mall in loc sa pierdem timpul pe drum pana la Bucuresti pentru aceleasi activitati pe care le putem face aici. Astfel va avea de castigat si bugetul local daca e sa gandim si din alta perspectiva. Important este ca vom avea ceva al nostru si ca vom avea intradevar unde sa iesim, pentru ca in trecut, locatiile fie erau improprii, fie pozitionate aiurea, fie neatractive.
Inceput promitator
Daca va intrebati ce fac cele 4 fetite pe care Blogosphera din Prahova le-a ajutat cu rechizite inaintea inceputului de an scolar, am sa va lamuresc in cateva randuri.Am stat de vorba cu mama fetelor si mi-a spus ca inceputul de an scolar a fost unul multumitor pentru ea. Fetele au calificative de bine si foarte bine, iar cea mai mica dintre ele care merge la gradinita este incantata de activitatea din noul mediu. Desi au trecut printr-o perioada dificila din cauza unei viroze la nivelul intregii scoli, acum si-au revenit si s-au intors la scoala, respectiv la gradinita. Pentru cele 3 fete care merg la scoala, scrisul este activitatea cea mai placuta pentru ele dupa cum ne-au spus inainte de a incepe scoala.
Ne dorim si noi sa scrie frumos si sa aiba inspiratie iar peste cativa ani le asteptam in Blogosphera daca isi vor dori acest lucru.
Pentru cei ce nu cunosc cazul sau vor sa-l revada, va las mai jos materialul realizat la fata locului de echipa de la ziaruloval.ro
Mirajul pariurilor
Orice om face pariuri la un moment dat in viata. Chiar daca nu e un parior inrait, tot pune pariu pe o bere, pe un suc, pe un masaj sau orice altceva lipsit de valoare, pentru a-si exprima si intari punctul de vedere in fata prietenilor care au o opinie diferita. Am intalnit multi oameni carora le place sa parieze din acest motiv si este si interesant sa pui pariuri simbolice atunci cand esti convins de ceva. Aceste pariuri simbolice pe sume, obiecte sau servicii de o valoare mica sunt chiar educative. La pierderea lor ne putem da seama ca nimic nu este sigur 100% si vom fi mai atenti pe viitor. La castigarea lor ne vom da seama ca putem avea incredere in propriile cunostinte, predictii, aproximari, etc.
Pentru mine mirajul pariurilor pe evenimente sportive a inceput la o varsta frageda pot spune. Nu aveam 14 ani cand tatal meu ma trimitea sa-i pun bilete la pronosport, la cursele de cai sau la casele de pariuri. Asa se face ca la un moment dat, stand la cozile interminabile (acum 10 ani nu erau prea multe case de pariuri in Ploiesti) m-am gandit ca nu ar strica sa-mi dau si eu cu parerea despre ce se va intampla in meciurile de fotbal. Si asa am inceput sa-mi pariez banii de buzunar intrand in aceasta atmosfera de suspans, de urmarire a fiecarui meci neimportant la prima vedere. Cu biletul in mana insa, orice meci vizionat devenea mai important si ma uitam la el cu mai mare interes. Adrenalina crestea cand scorul de pe tabela nu coincidea cu predictia si semnul de pe biletul meu de joc, din dreptul acelui eveniment. Emotiile erau mai intense la fiecare atac, lovitura libera sau lovitura de colt.
Am avut placerea si norocul sa castig de multe ori, dar nu sume mari, pentru ca atunci pariam putin si nu faceam bilete cu castiguri mari. Dar tot mergand la casele de pariuri clasice auzeam de oameni care nu au alta ocupatie decat pariurile sportive. Din asta traiau, erau oportunisti si reusisera sa invinga sistemle caselor de pariuri, ghinionul si tot ce insemna incasari continue pentru casele de pariuri. Acei oameni pariau intr-o zi cat castigau parintii mei intr-o luna, dar probabil ca si castigau foarte mult, altminteri nu si-ar mai fi permis acest lux. Ma gandeam si inca ma mai gandesc ca poate voi ajunge si eu la performanta aceasta macar pentru o perioada.
Senzatiile si mai tari ale unui eveniment pe care ai pariat sunt atunci cand esti prezent pe stadion, in sala sau alt loc in care se desfasoara acesta. Mi s-a intamplat de multe ori sa pariez chiar live in timpul meciului, fiind la numai cativa pasi de cei ce trebuiau sa-mi faca pariul castigator. Atunci strigatele de incurajare sau dezaprobare la adresa jucatorilor sunt mai intense si fac evenimentul mai interesant. Acesta este mirajul pariurilor si acesta este mirajul pariurilor online. La o casa de pariuri online poti juca si evenimente care deja au inceput, plasand pariuri live, in functie de prestatia jucatorilor sau a inspiratiei de moment. Poti face asta de oriunde prin intermediul unei conexiuni la internet, chiar si de pe telefonul mobil, smartphone, laptop sau tableta. Tranzactiile sunt securizate, banii castigati ajung pe card in 24-72 de ore, taxele pentru fiecare bilet jucat fiind inexistente.
Casele de pariuri online rasplatesc jucatorii fideli, oferindu-le bonusuri consistente la depuneri sau cu ocazia unor evenimente sportive importante. Totul e sa fii calm, rabdator si cumpatat in tot ceea ce inseamna pariere si astfel se pot castiga bani din treaba asta. Astfel putem imbina placerea de a paria cu placerea de a castiga bani.
Eu de obicei pariez la casa de pariuri online bet365 care are oferte bune de pariuri si bonusuri generoase chiar de la deschiderea contului, insa sunt multe case de pariuri online serioase si cu care m-am inteles bine. Vezi mai multe agentii de pariuri pe online-bookmakers.gr
Pentru mine mirajul pariurilor pe evenimente sportive a inceput la o varsta frageda pot spune. Nu aveam 14 ani cand tatal meu ma trimitea sa-i pun bilete la pronosport, la cursele de cai sau la casele de pariuri. Asa se face ca la un moment dat, stand la cozile interminabile (acum 10 ani nu erau prea multe case de pariuri in Ploiesti) m-am gandit ca nu ar strica sa-mi dau si eu cu parerea despre ce se va intampla in meciurile de fotbal. Si asa am inceput sa-mi pariez banii de buzunar intrand in aceasta atmosfera de suspans, de urmarire a fiecarui meci neimportant la prima vedere. Cu biletul in mana insa, orice meci vizionat devenea mai important si ma uitam la el cu mai mare interes. Adrenalina crestea cand scorul de pe tabela nu coincidea cu predictia si semnul de pe biletul meu de joc, din dreptul acelui eveniment. Emotiile erau mai intense la fiecare atac, lovitura libera sau lovitura de colt.
Am avut placerea si norocul sa castig de multe ori, dar nu sume mari, pentru ca atunci pariam putin si nu faceam bilete cu castiguri mari. Dar tot mergand la casele de pariuri clasice auzeam de oameni care nu au alta ocupatie decat pariurile sportive. Din asta traiau, erau oportunisti si reusisera sa invinga sistemle caselor de pariuri, ghinionul si tot ce insemna incasari continue pentru casele de pariuri. Acei oameni pariau intr-o zi cat castigau parintii mei intr-o luna, dar probabil ca si castigau foarte mult, altminteri nu si-ar mai fi permis acest lux. Ma gandeam si inca ma mai gandesc ca poate voi ajunge si eu la performanta aceasta macar pentru o perioada.
Senzatiile si mai tari ale unui eveniment pe care ai pariat sunt atunci cand esti prezent pe stadion, in sala sau alt loc in care se desfasoara acesta. Mi s-a intamplat de multe ori sa pariez chiar live in timpul meciului, fiind la numai cativa pasi de cei ce trebuiau sa-mi faca pariul castigator. Atunci strigatele de incurajare sau dezaprobare la adresa jucatorilor sunt mai intense si fac evenimentul mai interesant. Acesta este mirajul pariurilor si acesta este mirajul pariurilor online. La o casa de pariuri online poti juca si evenimente care deja au inceput, plasand pariuri live, in functie de prestatia jucatorilor sau a inspiratiei de moment. Poti face asta de oriunde prin intermediul unei conexiuni la internet, chiar si de pe telefonul mobil, smartphone, laptop sau tableta. Tranzactiile sunt securizate, banii castigati ajung pe card in 24-72 de ore, taxele pentru fiecare bilet jucat fiind inexistente.
Casele de pariuri online rasplatesc jucatorii fideli, oferindu-le bonusuri consistente la depuneri sau cu ocazia unor evenimente sportive importante. Totul e sa fii calm, rabdator si cumpatat in tot ceea ce inseamna pariere si astfel se pot castiga bani din treaba asta. Astfel putem imbina placerea de a paria cu placerea de a castiga bani.
luni, 5 noiembrie 2012
Ploiestiul vazut de sus
In videoclipul de mai jos puteti vedea cateva imagini surprinse de echipa de la eyecloud.ro
in Parcul Tineretului din Ploiesti. Imaginile au fost filmate cu multicopterul care apare la inceputul clipului in momentul in care se inalta deasupra parcului.
in Parcul Tineretului din Ploiesti. Imaginile au fost filmate cu multicopterul care apare la inceputul clipului in momentul in care se inalta deasupra parcului.
Cantece de pe la munca
Am dat de niste colegi minunati la KFC cu care imi face placere sa lucrez momentan. Daca mai punem la socoteala ca unii dintre ei se dau si cantareti, atunci e cu atat mai bine. In timpul programului se mai fredoneaza cate un refren doua, care ne intra tuturor in minte pe parcursul zilei.
Iata cam ce fredoneaza baietii care fac produsele delicioase de la KFC.
Iata cam ce fredoneaza baietii care fac produsele delicioase de la KFC.
luni, 29 octombrie 2012
Cum sa castigi in casino-urile online
Pe vremea când am început eu să-mi încerc norocul la cazino, eram încă
la liceu. Colegii mei de clasa tot chiuleau de la ore şi mergeau să
joace la ruleta. De cele mai multe ori se întorceau cu bani de acolo iar
acest lucru mi-a trezit şi mie interesul. Dar nu m-am apucat de mers la
cazinourile clasice din oraş, ci mi-am făcut cont la câteva cazinouri
online. Am avut şi eu parte de norocul începătorului, cum se spune şi am
câştigat la început destul de bine, mai ales că primisem şi bonusuri
consistente pentru deschidere cont. Totuşi am făcut greşeala gravă pe
care o fac mulţi jucători de cazino. Nu am ştiut când să mă opresc şi
aici a intervenit inteligenţa softurilor din cazinoul online. De obicei cazinourile sunt setate sa te faca sa speri la castiguri substantiale. Casa nu se sperie cand iti dubleaza sau tripleaza banii. Si nici tu nu te sperii atunci cand incepi sa pierzi din castig, pentru ca stii ca ai venit la cazino, sau ai depus la cazino, mai putini bani. Aici intervine pragul psihologic pe care multi nu-l pot trece. Nici eu nu-l pot trece uneori, desi imi dau seama de existenta lui, chiar daca nu e palpabil. Ajungem sa pierdem din suma castigata, pana ajungem sa mai avem in cont doar banii cu care am inceput sa riscam. Din dorinta de a reface castigul continuam sa plasam mize, chiar mai mari decat la inceput, pentru ca simtim ca am pierdut. De fapt in acest punct nu am pierdut nimic, pentru ca nici macar nu am avut banii in mana. Ne putem retrage cu gandul ca ne-am incercat norocul pentru potul cel mare. Dar cei mai multi continua sa joace si astfel ajung sa-si piarda si investitia initiala dar si castigul partial.Cum combatem acest flagel neplacut oricarui jucator la cazino? Este simplu. Trebuie sa apelam la o educatie a jocurilor de noroc. Orice joc vom juca in cazinoul online trebuie sa ne stabilim praguri minime si praguri maxime la care sa ne retragem. De pilda intram la un cazino online cu 100 de lei. Banii sa nu provina din alocatia copilului, din banii de chirie, sau de plata ai facturilor. Sa fie bani proveniti din bacsis, bani neprogramati, bonusuri, etc. Sume pe care sa ne permitem sa le pierdem. Fixam o limita minima de pierdere a banilor de 50 de lei. Daca am ajuns sa pierdem 50 de lei din cei 100 de lei cu care am inceput, ne retragem de la ruleta si incercam un alt joc, sau revenim mai tarziu la ruleta cu aceeasi strategie de risc pana la jumatatea sumei din cont (sau alt procent dar peste jumatatea sumei din cont). Daca suntem norocosi si castigam suma limita pe care ne-am stabilit-o, adica 50 de lei, ne oprim. In acest moment suntem pe profit 50 de lei, adica 50% din investitie.
Acesta este un simplu exemplu, dar fiecare isi poate face propria strategie. Puteti deschide conturi la mai multe cazinouri si incercati sa castigati cate putin la fiecare cazinou intr-o zi. Asa aveti mult mai multe sanse. Este limpede de stiut ca aceste cazinouri sunt facute ca sa iti manance banii. Insa strategia lor poate fi folosita in avantajul nostru, daca la primele castiguri ne si retragem pentru moment si revenim mai tarziu sau a doua zi. Este simplu si totusi multi nu putem trece peste mirajul banilor facuti usor, ai norocului subit si nu putem trece nici peste dezamagirea pierderii profiturilor, atunci cand jucam multe maini pierzatoare la rand.
Educatia in jocurile de noroc, rabdarea si cumpatarea sunt chei de maxima importanta, pentru adjudecarea unor castiguri fie ele chiar si mici.
Daca vrei sa aflii si alte strategii, detalii despre bonusuri si sisteme bine calculate vezi mai multe pe www.ghidcasino.ro
Eu am invins de multe ori sistemele si softurile casinourilor online si am retras bani buni de la ele. Am si pierdut insa atunci cand m-am crezut Omul Noroc. Daca nu va credeti cei mai norocosi oameni de pe Pamant, sau din blocul in care locuiti, atunci va veti retrage la timp cu banii castigati la casino si va veti bucura sa cheltuiti din castiguri. La casino chiar se poate castiga. Trebuie doar sa alegi cea mai buna strategie si rabdarea de fier.
duminică, 21 octombrie 2012
Un laptop vreau şi eu
Sunt destul de atent cu banii atunci când vine vorba să-mi cumpăr ceva costisitor. Aşa se face că mă interesez înainte de a cumpăra, citesc review-uri, comentarii şi păreri ale userilor care deja au încercat produsul, pentru a afla dacă ceea ce vreau să cumpăr este şi ceea ce mi se potriveşte. Sunt aşa meticulos de felul meu când vine vorba de achiziţii, pentru că nu-mi place să returnez produsele pe motiv că nu am făcut alegerea potrivită. Asta ar însemna pierdere de timp pentru mine şi pentru firma de la care cumpăr.Ce mă interesează pe mine atunci când vreau să achiziţionez un laptop de exemplu, este să fie performant. Un laptop este de obicei un bun pe care îl cumperi o dată la câţiva ani, aşadar investiţia trebuie să fie făcută cu cap. Dispozitivul trebuie să reziste în timp şi să fie pregătit pentru noile tehnologii care apar peste noapte. Ştiu că se poate face upgrade pieselor, atunci când acestea nu mai fac faţă, dar mie îmi place să schimb totul deodată, nu să înlocuiesc componentele una câte una. Sunt atent în acest sens ca procesorul să fie unul performant, şi memoria RAM să fie una pe masura aşteptărilor. De obicei nu obişnuiesc să mă joc pe calculator sau laptop. Nu sunt un gamer înrăit, iar atunci când mă retrag în astfel de activităţi, prefer jocurile vechi care nu necesită caracteristici sofisticate din partea configuraţiei laptop-ului. Acesta este şi motivul pentru care la mine în casă un laptop se "demodează" într-un timp îndelungat. Programele şi navigarea pe internet pe care le folosesc eu, nu solicită foarte tare componentele, astfel că acestea nu rămân în urmă atât de tare faţă de noutăţile la zi.
Pentru un laptop foarte importantă este autonomia bateriei. Acesta este desigur un criteriu foarte important în alegerea unui laptop, mai ales când utilizatorul este activ şi mereu în mişcare. Primul meu laptop a fost un laptop Toshiba, pe care l-am primit cadou şi care mi-a uşurat mult viaţa în perioada când aveam mult de lucru. L-am primit în momentul când am intrat la facultate şi mi-a folosit în proiectele pe care le-am avut de făcut. Aşa am putut scăpa de stresul împărţirii calculatorului cu fraţii mei. Tot cu ajutorul lui am reuşit să-mi fac treaba mai bine atunci când am fost răcit două săptămâni la rând şi nu m-am putut da jos din pat. Îl ţineam în braţe şi vorbeam cu colegii pe reţelele de socializare, pentru a îmi lua cursurile. Aşadar acel laptop Toshiba mi-a marcat studenţia în sensul bun al cuvântului. Păcat că sfârşitul lui a venit mai devreme decât m-am aşteptat. Am avut ghinionul de a vărsa paharul plin cu suc pe el şi s-a ales praful. Nici la reparat nu l-am mai dus pentru că m-ar fi costat prea mult.
Acum că m-am angajat voi vrea să-mi iau un nou laptop pentru care voi face noi investigaţii de moment. Alegerea lui va fi foarte importantă pentru mine, mai ales că bugetul alocat acestei investiţii va fi format din primele salarii, care nu sunt chiar foarte mari. De data asta vreau să mă gândesc la toate componentele cu minuţiozitate. Vreau să pornesc de la detaliul banal privind culoarea acestuia, să continui cu importanţa configuraţiei, luând în calcul producătorul componentelor şi tipul acestora, culminând în final cu preţul promoţional pe care îl voi aştepta. Momentan am găsit un nou laptop Toshiba şi cred că voi rămâne fidel acestei mărci, mai ales pentru faptul că în magazinul Azerty
laptop-urile Toshiba au o garanţie tip "No matter what". Acest lucru înseamnă că sunt o mulţime de posibilităţi de a-ţi schimba sau repara laptopul în cazul în care acesta se defectează din varii motive sau chiar dacă este furat. Sunt foarte uimit de acest tip de garanţie pe care mi-au recomandat-o deja câţiva prieteni, mai ales pentru faptul că ştiau în ce fel a sfârşit primul meu laptop Toshiba.
Sunt foarte încântat de faptul că voi putea să-mi plătesc singur propriul laptop, să simt că muncesc prin propriile forţe şi cheltui din propriile resurse financiare. Am de gând chiar să-mi şi tunez laptopul, desigur numai în cazul în care micile intervenţii nu vor afecta condiţiile de acordare a garanţiei. Vreau să-l fac să semene cu primul meu laptop, să-mi aducă aminte de anii de studenţie, atunci când laptopul era nelipsit din rucsacul meu şi nelipsit din rutina mea zilnică. Deşi acum priorităţile mele s-au schimbat, un laptop rămâne un laptop şi îşi face treaba chiar şi atunci când energia electrică nu este în imediata apropiere. Portabilitatea lui este elementul cheie pentru mine. Un laptop şi un modem de internet mă pot face să fiu mereu informat în legătură cu ce se întâmplă în ţară şi în lume, în diferite domenii. Îmi place să socializez de pe site+urile de socializare care sunt la modă, gen facebook sau twitter sau să scriu pe blog în timp ce stau vara la umbra unui copac, în grădină sau pe plajă. Atunci am cele mai bune momente de inspiraţie pe care le pot concretiza în articole bune şi foarte bune.
Mai am de gând să încerc să plec într-o aventură, de mers pe jos sau pe biciletă prin ţară, cu laptopul în rucsac, să fiu conectat în permanenţă, să ma opresc şi să scriu pe blog despre ce mi se întâmplă şi ca de obicei oamenii să fie receptivi la comentariile privind aventurile şi întâmplările prin care trec. Am făcut asta deja, dar nu am avut un telefon bun de pe care să postez în timp real pe twitter sau pe blogul meu. Am făcut articolele când am ajuns acasă dupa un drum pe jos între Ploieşti şi Bucureşti. A fost o aventură de 11 ore de mers pe jos, făară alergat. A fost o aventură în care aş fi avut nevoie mare de comunicare cu oamenii care îmi spuneau să nu mă dau bătut, deşi genunchii mei cedaseră.
Toate aceste motive mă fac nerăbdător şi abia aştept să-mi achiziţionez un nou laptop din banii caştigaţi de mine. Sper ca de Crăciun cadoul meu să fie un laptop şi articolele mele pe blog să fie scrise de pe acesta.
Acest articol participă la Superblog 2012.
Pentru un laptop foarte importantă este autonomia bateriei. Acesta este desigur un criteriu foarte important în alegerea unui laptop, mai ales când utilizatorul este activ şi mereu în mişcare. Primul meu laptop a fost un laptop Toshiba, pe care l-am primit cadou şi care mi-a uşurat mult viaţa în perioada când aveam mult de lucru. L-am primit în momentul când am intrat la facultate şi mi-a folosit în proiectele pe care le-am avut de făcut. Aşa am putut scăpa de stresul împărţirii calculatorului cu fraţii mei. Tot cu ajutorul lui am reuşit să-mi fac treaba mai bine atunci când am fost răcit două săptămâni la rând şi nu m-am putut da jos din pat. Îl ţineam în braţe şi vorbeam cu colegii pe reţelele de socializare, pentru a îmi lua cursurile. Aşadar acel laptop Toshiba mi-a marcat studenţia în sensul bun al cuvântului. Păcat că sfârşitul lui a venit mai devreme decât m-am aşteptat. Am avut ghinionul de a vărsa paharul plin cu suc pe el şi s-a ales praful. Nici la reparat nu l-am mai dus pentru că m-ar fi costat prea mult.
Acum că m-am angajat voi vrea să-mi iau un nou laptop pentru care voi face noi investigaţii de moment. Alegerea lui va fi foarte importantă pentru mine, mai ales că bugetul alocat acestei investiţii va fi format din primele salarii, care nu sunt chiar foarte mari. De data asta vreau să mă gândesc la toate componentele cu minuţiozitate. Vreau să pornesc de la detaliul banal privind culoarea acestuia, să continui cu importanţa configuraţiei, luând în calcul producătorul componentelor şi tipul acestora, culminând în final cu preţul promoţional pe care îl voi aştepta. Momentan am găsit un nou laptop Toshiba şi cred că voi rămâne fidel acestei mărci, mai ales pentru faptul că în magazinul Azerty
laptop-urile Toshiba au o garanţie tip "No matter what". Acest lucru înseamnă că sunt o mulţime de posibilităţi de a-ţi schimba sau repara laptopul în cazul în care acesta se defectează din varii motive sau chiar dacă este furat. Sunt foarte uimit de acest tip de garanţie pe care mi-au recomandat-o deja câţiva prieteni, mai ales pentru faptul că ştiau în ce fel a sfârşit primul meu laptop Toshiba.
Sunt foarte încântat de faptul că voi putea să-mi plătesc singur propriul laptop, să simt că muncesc prin propriile forţe şi cheltui din propriile resurse financiare. Am de gând chiar să-mi şi tunez laptopul, desigur numai în cazul în care micile intervenţii nu vor afecta condiţiile de acordare a garanţiei. Vreau să-l fac să semene cu primul meu laptop, să-mi aducă aminte de anii de studenţie, atunci când laptopul era nelipsit din rucsacul meu şi nelipsit din rutina mea zilnică. Deşi acum priorităţile mele s-au schimbat, un laptop rămâne un laptop şi îşi face treaba chiar şi atunci când energia electrică nu este în imediata apropiere. Portabilitatea lui este elementul cheie pentru mine. Un laptop şi un modem de internet mă pot face să fiu mereu informat în legătură cu ce se întâmplă în ţară şi în lume, în diferite domenii. Îmi place să socializez de pe site+urile de socializare care sunt la modă, gen facebook sau twitter sau să scriu pe blog în timp ce stau vara la umbra unui copac, în grădină sau pe plajă. Atunci am cele mai bune momente de inspiraţie pe care le pot concretiza în articole bune şi foarte bune.
Mai am de gând să încerc să plec într-o aventură, de mers pe jos sau pe biciletă prin ţară, cu laptopul în rucsac, să fiu conectat în permanenţă, să ma opresc şi să scriu pe blog despre ce mi se întâmplă şi ca de obicei oamenii să fie receptivi la comentariile privind aventurile şi întâmplările prin care trec. Am făcut asta deja, dar nu am avut un telefon bun de pe care să postez în timp real pe twitter sau pe blogul meu. Am făcut articolele când am ajuns acasă dupa un drum pe jos între Ploieşti şi Bucureşti. A fost o aventură de 11 ore de mers pe jos, făară alergat. A fost o aventură în care aş fi avut nevoie mare de comunicare cu oamenii care îmi spuneau să nu mă dau bătut, deşi genunchii mei cedaseră.
Toate aceste motive mă fac nerăbdător şi abia aştept să-mi achiziţionez un nou laptop din banii caştigaţi de mine. Sper ca de Crăciun cadoul meu să fie un laptop şi articolele mele pe blog să fie scrise de pe acesta.
Acest articol participă la Superblog 2012.
sâmbătă, 20 octombrie 2012
Octombrie, Oktoberfest, Oktal
Suntem intr-o zi de octobrie, dsi la doua saptamani dupa Oktoberfest, dar asta nu ma impiedica sa-mi dau cu parerea despre Oktal. Daca nu ai auzit inca de Oktal.ro iti voi face o scurta descriere a acestui magazin online, folosindu-ma de sloganul "Promisiuni respectate. Din 1999". Este sloganul acestui magazin online, care are o experienta de peste un deceniu. Asta inseamna ca oamenii care-l conduc au investit in el atunci cand nu aveau inca certitudinea ca vanzarile online vor avea un trend ascendent. Nimeni nu se baga atat de usor intr-o afacere in care profitul intarzie sa vina, sau in care acesta vine foarte greu. Si totusi Oktal a mizat ca romanii se vor destepta, vor prinde curaj si vor cumpara din confortul propriei case, produse comandate de pe site-uri. Desi am descoperit acest magazin relativ recent (anul trecut in 2011) am avut o comanda care a intampinat probleme. Nu a fost din vina lor, ci din vina mea ca nu am completat corect formularul de comanda, dar am avut noroc datorita reprezentantului Oktal care mi-a procesat comanda si a observat eroarea actionand in consecinta, sunandu-ma sa ma intrebe daca datele completate au fost corecte. Si asta la numai cateva ore dupa ce plasasem comanda. Ceea ce da dovada de profesionalism in relatia cu clientii, asa cum trebuie sa faca orice firma cu clientii sai, fie ca acestia sunt fideli, fie ca sunt ocazionali sau vanatori de promotii.
Este drept ca de atunci nu am mai revenit ca si client, dar urmaresc periodic site-ul. Probabil ca voi reveni in cazul in care voi achizitiona noi gadget-uri, mai ales ca am avut parte de o experienta placuta la cumparaturi la unica achizitie pe care am facut-o.
Daca-mi permiteti paralela, va pot spune ca la Oktal.ro m-as intoarce pentru cumparaturi asa cum m-as intoarce si la Oktoberfest pentru o sarbatoare a berii.
Daca ma intrebi ce-mi doresc de la un magazin online, indiferent ce vinde acesta, am sa raspund ca imi doresc promptitudine in procesarea comenzilor, chat online sau numar de telefon pentru relatii cu clientii cu raspuns in timp real, sau in cel mai scurt timp, politica de retur a produselor sa fie corecta, la fel si termenii de garantie ai produselor. As mai raspunde deasemnea ca ma astept ca termenii si conditiile cu care sunt de acord in momentul plasarii comenzii, sa nu se modifice din mers si sa fie respectati de catre magazinul online, oricare ar fi acela si cu orice s-ar ocupa el. Asta inseamna un magazin care-si respecta clientii, asta inseamna un magazin care-si respecta promisiunile.
Acest articol participa la Superblog 2012.
Daca-mi permiteti paralela, va pot spune ca la Oktal.ro m-as intoarce pentru cumparaturi asa cum m-as intoarce si la Oktoberfest pentru o sarbatoare a berii.
Daca ma intrebi ce-mi doresc de la un magazin online, indiferent ce vinde acesta, am sa raspund ca imi doresc promptitudine in procesarea comenzilor, chat online sau numar de telefon pentru relatii cu clientii cu raspuns in timp real, sau in cel mai scurt timp, politica de retur a produselor sa fie corecta, la fel si termenii de garantie ai produselor. As mai raspunde deasemnea ca ma astept ca termenii si conditiile cu care sunt de acord in momentul plasarii comenzii, sa nu se modifice din mers si sa fie respectati de catre magazinul online, oricare ar fi acela si cu orice s-ar ocupa el. Asta inseamna un magazin care-si respecta clientii, asta inseamna un magazin care-si respecta promisiunile.
Acest articol participa la Superblog 2012.
joi, 18 octombrie 2012
Ghidul leneşului
Cu doi ani în urmă am citit o carte a cărei cuprins mi-a plăcut, dar mesajul pe care mi l-a transmis, devine o utopie atunci când mi-aş dori să-l pun în aplicare. Spun asta deoarece titlul cărţii în sine este unul de-a dreptul ciudat, deloc de luat în seamă într-o societate. Ghidul leneşului - Mic tratat pentru leneşi rafinaţi este titlul care oferă o educaţie negativă, dacă îmi e permis oximoronul şi din care nu poţi asocia prea multe informaţii pozitive. Poate doar în cazul în care te gândeşti să faci pe dos faţă de ce scrie în acea carte. Numai aşa poate deveni în adevăratul sens al cuvântului educativă. Ştiu că se spune că orice carte citită îmbogăţeşte vocabularul, imaginaţia, cultura generală, (etc) a cititorului, însă eu nu pot recomanda cuiva această carte, decât dacă vrea cumva să înveţe a deveni leneş după manual. În acest caz sfatul meu va fi unul bun şi omul îmi va mulţumi pentru recomandare.
Ghidul leneşului tratează momentele zilei, începând de la sunetul alarmei pe care o tot amână un leneş, continuând cu absenteismul de la serviciu şi culminând în cele din urmă cu multe alte momente ale zilei în care tragi de timp pentru a sta cât mai mult degeaba, fie că eşti la serviciu, fie că eşti acasă.
Şi totuşi am avut o plăcere a lecturii în timp ce citeam această carte. De fiecare dată când mă apucam de lecturat, un somn dulce mă atrăgea în pat. Picam "leneş" în lumea viselor după numai câteva pagini citite. Per total lecturarea acestei cărţi mi-a luat câteva săptămâni bune, până ce mi-am dat seama că Tom Hodgkinson a scris o carte care nu doar transmite mesajul la nivel mental ci influenţează cititorul la o lene specifică leneşului pe care-l creionează. Astfel am hotărât să nu aflu sfârşitul acestei cărţi. Nu sunt împotriva leneviei într-o lume lipsită de griji, dar sunt total împotriva ei atunci când leneşul se află într-o societate în care trebuie să contribuie activ. Activ însemnând să contribuie prin muncă de orice fel, nu printr-o prefăcătorie a muncii, o simulare a acesteia, sau apelarea la tot felul de tertipuri pentru aruncarea sarcinilor în spatele colegilor sau a celor din jur.
Şi totuşi aş fi foarte fericit dacă m-aş afla pe o insulă pustie, sau în vârf de munte, singur, fără a influenţa pe cineva prin lenea pe care aş "practica-o", prestând servicii minime pentru mine în orice moment al zilei vreau eu. Aceasta ar fi o viaţă ideală în care mottoul acestei cărţi „Ce bine e să nu faci nimic, şi asta foarte încet, şi dacă se poate şi pe bani.“ ar fi valabil exceptând referirea la bani.
În aceste condiţii Ghidul leneşului nu numai că mi-ar trebui, dar ar fi imperios necesar, pentru a mă ghida după el. Aş putea astfel să-mi beau ceaiul de-a lungul unui timp îndelungat, aş putea sta dimineaţa în pat şi să tot amân momentul trezirii şi orice alte activităţi tipice leneşului, dar care să nu afecteze pe nimeni din jurul meu.
Dar asta nu vreau să se întâmple într-o societate, cel puţin nu pe un timp îndelungat. O zi sau două pe lună în care lenea ne poate cuprinde tot corpul, nu omoară pe nimeni. Grav este atunci când lenea devine una cu leneşul.
Acest articol participă la Superblog2012.
Ghidul leneşului tratează momentele zilei, începând de la sunetul alarmei pe care o tot amână un leneş, continuând cu absenteismul de la serviciu şi culminând în cele din urmă cu multe alte momente ale zilei în care tragi de timp pentru a sta cât mai mult degeaba, fie că eşti la serviciu, fie că eşti acasă.
Şi totuşi aş fi foarte fericit dacă m-aş afla pe o insulă pustie, sau în vârf de munte, singur, fără a influenţa pe cineva prin lenea pe care aş "practica-o", prestând servicii minime pentru mine în orice moment al zilei vreau eu. Aceasta ar fi o viaţă ideală în care mottoul acestei cărţi „Ce bine e să nu faci nimic, şi asta foarte încet, şi dacă se poate şi pe bani.“ ar fi valabil exceptând referirea la bani.
În aceste condiţii Ghidul leneşului nu numai că mi-ar trebui, dar ar fi imperios necesar, pentru a mă ghida după el. Aş putea astfel să-mi beau ceaiul de-a lungul unui timp îndelungat, aş putea sta dimineaţa în pat şi să tot amân momentul trezirii şi orice alte activităţi tipice leneşului, dar care să nu afecteze pe nimeni din jurul meu.
Dar asta nu vreau să se întâmple într-o societate, cel puţin nu pe un timp îndelungat. O zi sau două pe lună în care lenea ne poate cuprinde tot corpul, nu omoară pe nimeni. Grav este atunci când lenea devine una cu leneşul.
Acest articol participă la Superblog2012.
miercuri, 17 octombrie 2012
Poveste de Crăciun cu happy end
"Era iarna în care nici măcar zăpada nu picase cu generozitate din ceruri, aşa că nu te aşteptai cumva ca vreun străin să te abordeze de Crăciun şi să-ţi spună vreo vorbă bună. Şi totuşi cu picioarele îngheţate şi fără vreo speranţă se îndrepta spre locul în care mergea an de an însoţită de persoana dragă. Nu ştia de ce mai face asta, dar parcă ceva în inima ei îi spunea să respecte obiceiul.
Dintr-o oglindă zări un chip uscat, murdar şi fără pic de vlagă. Nu se mai recunoştea deloc şi în acel moment şi-a amintit din nou cât de frumoasă era în zilele de Crăciun de altădată. Şi-a şters faţa cu mâneca luminându-şi chipul. Din acel moment s-a gândit că nu ar strica puţin optimism. la urma urmei Crăciunul este pentru toţi. Până la bradul din centrul oraşului mai era puţin. Numai un bulevard plin cu magazine, ale căror vitrine luminate te opreau din drum, o despărţeau de amintirile frumoase. Încercă să mărească pasul şi simţi cum sângele i se puse în mişcare mai abitir. Totuşi dintr-o vitrină cu bijuterii Luxury Gifts ceva îi atrase privirea şi se poticni în loc. O amintire de mult uitată se reîntorsese prin gândurile-i răvăşite de prea multă suferinţă. Îşi adusese aminte de clipele în care juca roluri de mare doamnă şi purta tot felul de cercei si coliere. Asta se întâmpla însă de mult, cu 12 ani înainte. Pe atunci teatrul îi adusese faima, dar în cele din urmă tot el îi adusese şi sfârşitul unei vieţi normale. Răpită chiar după un rol în care purtase cele mai scumpe bijuterii, mulţi au crezut că totul a fost o tâlhărie, un gest mişelesc. Ziarele de atunci au scris că răpirea a fost regizată şi că bijuteriile care valorau peste 50000 de dolari la vremea aceea au fost vândute. Din acest motiv nimeni nu a crezut în răpire şi singurul motiv pentru care era căutată era acela de a fi prinsă şi arestată. În realitate numai ea şi răpitorii care o batjocoriseră şi o ţinuseră sechestrată ştiau că nu era vinovată. Atunci toate abuzurile îi păreau nedrepte, iar zilele în care a fost ţinută legată şi nemâncată i-au marcat viitorul şi i-au ucis demnitatea. În plus i se arătaseră ziare în care articolele o dădeau drept urmărită general. Acestea au fost motivele pentru care nu s-a întors mai repede în oraşul natal. Dar în acea zi nimic nu mai conta. Fugise şi se ascunsese prea multă vreme. Nu mai avea ce să piardă şi nici măcar nu mai credea că o va recunoaşte cineva.
Toate aceste gânduri îi trecură prin minte cu repeziciune. Nici nu simţi momentul când plecase din faţa vitrinei. Sclipirile bijuteriilor erau acum cele ale bradului de Craciun. Globuleţele şi luminiţele erau cele care sclipeau acum în faţa ei. Aici a fost momentul în care am recunoscut-o, momentul în care nu ştiam dacă să o trag la răspundere pentru ce a făcut, sau să o sărut mai degrabă. Sentimentele erau confuze, dar când privirile ni s-au întâlnit, am ştiut că era o mare suferinţă în inima ei. Ochii ei trădau acest lucru, mai ales din repeziciunea cu care s-au umezit imediat cum m-a văzut. Nu a mai contat nimic pentru mine. Am scos inelul pe care i-l pregătisem acum 12 ani de sărbători şi pe care urma să i-l dau în seara de Crăciun în acelaşi loc. Fără niciun cuvânt i l-am pus pe deget şi ne-am sărutat. Restul este o altă poveste mult prea lungă pe care mulţimea de oameni care ne înconjura atunci probabil că şi acum o ţin minte. Tot ce pot să spun este că aşa am redescoperit fericirea demult pierdută. Nici acum nu ştim exact cum de am ales amândoi să mergem în acea noapte în faţa bradului din centrul oraşului, dar important este că deciziile noastre ne-au schimbat destinele.Şi eu şi ea ne iubim mai mult ca oricând şi deja aşteptăm primele cuvinte ale gemenilor ce au venit pe lume tot într-o noapte de Crăciun.
Aceasta este povestea mea din miez de iarnă pe care o spun tuturor care mă cunosc pentru prima dată. "
Aceasta a fost povestea care m-a impresionat şi pe mine şi dacă aş fi trăit-o pe pielea mea, probabil aş fi făcut un film inspirat din ea.
Acest articol participă la Superblog 2012.
Dintr-o oglindă zări un chip uscat, murdar şi fără pic de vlagă. Nu se mai recunoştea deloc şi în acel moment şi-a amintit din nou cât de frumoasă era în zilele de Crăciun de altădată. Şi-a şters faţa cu mâneca luminându-şi chipul. Din acel moment s-a gândit că nu ar strica puţin optimism. la urma urmei Crăciunul este pentru toţi. Până la bradul din centrul oraşului mai era puţin. Numai un bulevard plin cu magazine, ale căror vitrine luminate te opreau din drum, o despărţeau de amintirile frumoase. Încercă să mărească pasul şi simţi cum sângele i se puse în mişcare mai abitir. Totuşi dintr-o vitrină cu bijuterii Luxury Gifts ceva îi atrase privirea şi se poticni în loc. O amintire de mult uitată se reîntorsese prin gândurile-i răvăşite de prea multă suferinţă. Îşi adusese aminte de clipele în care juca roluri de mare doamnă şi purta tot felul de cercei si coliere. Asta se întâmpla însă de mult, cu 12 ani înainte. Pe atunci teatrul îi adusese faima, dar în cele din urmă tot el îi adusese şi sfârşitul unei vieţi normale. Răpită chiar după un rol în care purtase cele mai scumpe bijuterii, mulţi au crezut că totul a fost o tâlhărie, un gest mişelesc. Ziarele de atunci au scris că răpirea a fost regizată şi că bijuteriile care valorau peste 50000 de dolari la vremea aceea au fost vândute. Din acest motiv nimeni nu a crezut în răpire şi singurul motiv pentru care era căutată era acela de a fi prinsă şi arestată. În realitate numai ea şi răpitorii care o batjocoriseră şi o ţinuseră sechestrată ştiau că nu era vinovată. Atunci toate abuzurile îi păreau nedrepte, iar zilele în care a fost ţinută legată şi nemâncată i-au marcat viitorul şi i-au ucis demnitatea. În plus i se arătaseră ziare în care articolele o dădeau drept urmărită general. Acestea au fost motivele pentru care nu s-a întors mai repede în oraşul natal. Dar în acea zi nimic nu mai conta. Fugise şi se ascunsese prea multă vreme. Nu mai avea ce să piardă şi nici măcar nu mai credea că o va recunoaşte cineva.
Toate aceste gânduri îi trecură prin minte cu repeziciune. Nici nu simţi momentul când plecase din faţa vitrinei. Sclipirile bijuteriilor erau acum cele ale bradului de Craciun. Globuleţele şi luminiţele erau cele care sclipeau acum în faţa ei. Aici a fost momentul în care am recunoscut-o, momentul în care nu ştiam dacă să o trag la răspundere pentru ce a făcut, sau să o sărut mai degrabă. Sentimentele erau confuze, dar când privirile ni s-au întâlnit, am ştiut că era o mare suferinţă în inima ei. Ochii ei trădau acest lucru, mai ales din repeziciunea cu care s-au umezit imediat cum m-a văzut. Nu a mai contat nimic pentru mine. Am scos inelul pe care i-l pregătisem acum 12 ani de sărbători şi pe care urma să i-l dau în seara de Crăciun în acelaşi loc. Fără niciun cuvânt i l-am pus pe deget şi ne-am sărutat. Restul este o altă poveste mult prea lungă pe care mulţimea de oameni care ne înconjura atunci probabil că şi acum o ţin minte. Tot ce pot să spun este că aşa am redescoperit fericirea demult pierdută. Nici acum nu ştim exact cum de am ales amândoi să mergem în acea noapte în faţa bradului din centrul oraşului, dar important este că deciziile noastre ne-au schimbat destinele.Şi eu şi ea ne iubim mai mult ca oricând şi deja aşteptăm primele cuvinte ale gemenilor ce au venit pe lume tot într-o noapte de Crăciun.
Aceasta este povestea mea din miez de iarnă pe care o spun tuturor care mă cunosc pentru prima dată. "
Acest articol participă la Superblog 2012.
Mers pe jos între Ploieşti şi Bucureşti partea a III- a
[...] Recunosc faptul ca nu am luat prea tare in considerare cand John mi-a spus ca talpa lui a "crapat". Vazusem "buba" lui, dar fiind destul de mica la acel moment, nu m-am gandit ca ii va face probleme atat de mari. Probabil ca nici el nu s-a gandit atat de devreme ca acest lucru minor ne va pune in pericol aventura.
Intre timp in mediul online ciripiturile de pe twitter date de prietena lui John, pe contul si sub indrumarea acestuia, prindeau ecou. oamenii au inceput sa vorbeasca despre noi si reactiile au fost cu adevarat haioase.
John incepuse la un moment dat sa ma suspecteze ca cedez, auzindu-ma ca vreau sa ma opresc pentru a-mi scoate pietricelele din incaltaminte. Se stransesera suficient de multe incat sa ma jeneze mai mult decat puteam suporta. Asa ca in ciuda opozitiei lui John de a ma opri si mai ales de a sta asezat in timp ce ma descalt, am facut pauza de doua minute pentru a-mi rezolva problema. Am profitat de ocazie si mi-am si racorit picioarele incinse de atata mers. Ne aflam in jurul km 20 cand am facut aceasta scurta oprire neprevazuta.
Am continuat drumul, si am luat si primele gustari in mers. Eu am mancat nuci, morcovi si mere, in timp ce John avea sandvisuri. Si eu aveam dar preferam sa le mananc mai tarziu.
John era foarte hotarat si pe prima jumatate a drumului mi-am dat seama ca nu ma vede in stare sa termin drumul. Ce este drept, nici eu nu eram convins 100% ca il voi duce la bun sfarsit, indiferent daca avea sa mi se intample ceva neprevazut pe drum sau nu. Cu 10 km inainte de a ajunge la borna care ne-ar mai fi indicat 25 de km pana la Bucuresti, am simtit ca picioarele mele vor o pauza. Nu mi-a placut ideea lui John de a ne opri pentru prima data atat de departe. As fi preferat pauze scurte dar mai dese pentru a imi racori picioarele si pentru a le dezmorti usor. Multa lume crede ca e mai usor sa mergi decat sa alergi sau sa combini mersul cu alergatul. Dupa aceasta experienta eu cred ca e mult mai usor sa le combini pe distante lungi, pentru ca mersul iti afecteaza genunchii, care obosesc mai repede si mai iremediabil la aceeasi miscare repetata precum in cazul drumului meu de 100 000 de pasi.
Borna pe care scria 25 de km pana la Bucuresti intarzia sa apara. O asteptam cu mare ardoare, mai ales ca intre timp soarele devenise generos si ne incalzea mai mult decat ne-am fi dorit. Aici a fost momentul de cotitura pentru mine. Ma asteptau vreo 20 de minute de pauza in care mi-as fi reincarcat si bateriile, mancand din proviziile pe care mi le pusese mama pentru drum. Dar indiferent ce as fi facut, timpul si spatiul erau impotriva mea. Cel mai mult ma chinuia gandul ca borna pe care scria 25 ar putea lipsi, cum se intampla pe unele drumuri din Romania. Atunci probabil ca am mai fi mers inca un km, iar eu simteam ca ma topesc pe genunchi sub greutatea corpului.
Am avut noroc insa. Borna cu pricina a sosit la un moment dat. Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acolo a fost acela de a ma descalta si a ma face comod. Am preferat sa stau asezat pe borna, cu genunchii indoiti bine aproape pana sub sezut. John a mai stat si in picioare a mai vorbit si la telefon si parea in continuare ca se simte in forma. Am mancat bine, putin mai mult decat aveam nevoie si am baut un ceai cald din termosul pe care John l-a avut la el. Ba a trebuit sa astept sa se mai raceasca usor ceaiul, fiindca dupa atatea ore de mers, temperatura ceaiului era cam aceeasi cu cea de la inceputul drumului. Acele 20 de minute au trecut mai repede decat ma asteptam. Abia daca apucasem sa termin de mancat cand John a zis ca trebuie sa pornim la drum. A fost un moment greu, dar a trebuit sa ma ridic. Repausul imi facuse bine, atat de bine incat dupa primul km parcurs dupa pauza, am inceput sa-mi reintru in ritm si sa nu mai simt genunchii moi. Rucsacul era si el mai usor, scapasem de un bidon de apa si de aproape toata mancarea. Nu mai aveam o povara in spate si totul parea sa fie ok. Marile probleme urmau sa apara curand. Cat de curand? Va voi povesti in episodul urmator.
Intre timp in mediul online ciripiturile de pe twitter date de prietena lui John, pe contul si sub indrumarea acestuia, prindeau ecou. oamenii au inceput sa vorbeasca despre noi si reactiile au fost cu adevarat haioase.
- @euJohn era mult mai fain daca o luati pe calea ferata, erau lacuri, paduri, sate.
- Si acolo va asteapta ursu: RT @euJohn: Intram intr-o padure fara semnal la telefon si fara conexiune la net
- @euJohn @aditza28 daca aveti si tailandeze, sigur puteti sa finalizati #spreBucuresti :))
- @euJohn @aditza28 daca va întoarceti teferi, (tot pe jos?) promit! voi nu sunteti normali! sau n-aveti bani de bilet? :) RT @euJohn: #pejos cu @aditza28 ploiesti-bucuresti #sprebucuresti
John incepuse la un moment dat sa ma suspecteze ca cedez, auzindu-ma ca vreau sa ma opresc pentru a-mi scoate pietricelele din incaltaminte. Se stransesera suficient de multe incat sa ma jeneze mai mult decat puteam suporta. Asa ca in ciuda opozitiei lui John de a ma opri si mai ales de a sta asezat in timp ce ma descalt, am facut pauza de doua minute pentru a-mi rezolva problema. Am profitat de ocazie si mi-am si racorit picioarele incinse de atata mers. Ne aflam in jurul km 20 cand am facut aceasta scurta oprire neprevazuta.
Am continuat drumul, si am luat si primele gustari in mers. Eu am mancat nuci, morcovi si mere, in timp ce John avea sandvisuri. Si eu aveam dar preferam sa le mananc mai tarziu.
John era foarte hotarat si pe prima jumatate a drumului mi-am dat seama ca nu ma vede in stare sa termin drumul. Ce este drept, nici eu nu eram convins 100% ca il voi duce la bun sfarsit, indiferent daca avea sa mi se intample ceva neprevazut pe drum sau nu. Cu 10 km inainte de a ajunge la borna care ne-ar mai fi indicat 25 de km pana la Bucuresti, am simtit ca picioarele mele vor o pauza. Nu mi-a placut ideea lui John de a ne opri pentru prima data atat de departe. As fi preferat pauze scurte dar mai dese pentru a imi racori picioarele si pentru a le dezmorti usor. Multa lume crede ca e mai usor sa mergi decat sa alergi sau sa combini mersul cu alergatul. Dupa aceasta experienta eu cred ca e mult mai usor sa le combini pe distante lungi, pentru ca mersul iti afecteaza genunchii, care obosesc mai repede si mai iremediabil la aceeasi miscare repetata precum in cazul drumului meu de 100 000 de pasi.
Borna pe care scria 25 de km pana la Bucuresti intarzia sa apara. O asteptam cu mare ardoare, mai ales ca intre timp soarele devenise generos si ne incalzea mai mult decat ne-am fi dorit. Aici a fost momentul de cotitura pentru mine. Ma asteptau vreo 20 de minute de pauza in care mi-as fi reincarcat si bateriile, mancand din proviziile pe care mi le pusese mama pentru drum. Dar indiferent ce as fi facut, timpul si spatiul erau impotriva mea. Cel mai mult ma chinuia gandul ca borna pe care scria 25 ar putea lipsi, cum se intampla pe unele drumuri din Romania. Atunci probabil ca am mai fi mers inca un km, iar eu simteam ca ma topesc pe genunchi sub greutatea corpului.
Am avut noroc insa. Borna cu pricina a sosit la un moment dat. Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acolo a fost acela de a ma descalta si a ma face comod. Am preferat sa stau asezat pe borna, cu genunchii indoiti bine aproape pana sub sezut. John a mai stat si in picioare a mai vorbit si la telefon si parea in continuare ca se simte in forma. Am mancat bine, putin mai mult decat aveam nevoie si am baut un ceai cald din termosul pe care John l-a avut la el. Ba a trebuit sa astept sa se mai raceasca usor ceaiul, fiindca dupa atatea ore de mers, temperatura ceaiului era cam aceeasi cu cea de la inceputul drumului. Acele 20 de minute au trecut mai repede decat ma asteptam. Abia daca apucasem sa termin de mancat cand John a zis ca trebuie sa pornim la drum. A fost un moment greu, dar a trebuit sa ma ridic. Repausul imi facuse bine, atat de bine incat dupa primul km parcurs dupa pauza, am inceput sa-mi reintru in ritm si sa nu mai simt genunchii moi. Rucsacul era si el mai usor, scapasem de un bidon de apa si de aproape toata mancarea. Nu mai aveam o povara in spate si totul parea sa fie ok. Marile probleme urmau sa apara curand. Cat de curand? Va voi povesti in episodul urmator.
duminică, 14 octombrie 2012
#prinBrebulmeu - pareri de dupa
Inainte de a participa la #prinBrebulmeu, ma asteptam ca voi avea de scris multe cuvinte de lauda la adresa evenimentului. Nu a fost sa fie asa; nu din cauza organizarii ci din cauza ploii care a udat suficient de mult potecile pe care urma sa mergem, atat incat sa ne strice planurile. Daca s-ar fi oprit ploaia cand am ajuns acolo, poate ne incumetam sa bifam cateva obiective pe care le aveam in plan. Dar fara vreo speranta ca ploicica se va opri, nu am putut face mai nimic din tot ce ne propusesem.
Nici nu mai aduc vorba despre ce planuri aveam, ca mai rau ma oftic de faptul ca nu le-am putut pune in practica. Gazda Oana Oprescu a fost si mai suparata decat noi, pentru ca nu a putut sa ne cunoasca mai bine, sa stea sa acorde atentie fiecarui participant. Astfel se face ca dintr-un eveniment plin si intins pe cateva ore bune, care trebuia sa fie, s-a ales o simpla intalnire de aproximativ 3 ore. Poate ca prezenta noastra acolo (Festivalul cu produse bio de la Brebu), 14 la numar, a mai colorat putin decorul cenusiu al norilor.
Dragos Schiopu alias Haotik a incercat sa faca atmosfera mai placuta si a incercat sa invioreze atmosfera cu doua mini-concursuri. Primul a avut ca tema orientarea in spatiu. Fiecare a trebuit sa incerce sa indice cat mai bine Nordul prin plasarea unui obiect in jurul unei scrumiere. Cel mai fin simt a fost chiar al Oanei Oprescu care a castigat chiar busola care a indicat Nordul in concursul lui Haotik. Al doilea concurs nu a mai avut loc, ci s-a dat in functie de interesul generat de premiu. Cum nimeni nu avea timp de onorarea premiului care consta in doua invitatii la SAB, Vienela si-a manifestat interesul si a primit cele doua invitatii. Ii urez vizionare placuta la salonul auto si sa ne povesteasca si noua cum ramane ea cu gura cascata pe acolo. Adi, un amic de-al Vienelei, a fost sarbatoritul zilei si a primit tot de la Haotik un cadou simbolic, un Stick(s) de memorie in loc de piscot. De ziua lui ne-a facut si cinste cu consumatia, deci merita toate laudele mele si un sincer "La multi ani!". Si calduros, de ce nu.
Ne-am umplut burtile dupa vorbele si bauturile de la local, cu niste mici, pastrama si pulte de pui, fiecare dupa caz. Am si degustat din produsele (dulceturi) de "La Oana" Oprescu, care nu doar par ci si sunt bune. ii urez pe aceasta cale spor in afacerea pe care vrea sa o intreprinda in viitor pe aceasta nisa.
Bloggeri participanti la #prinBrebulmeu :
Nici nu mai aduc vorba despre ce planuri aveam, ca mai rau ma oftic de faptul ca nu le-am putut pune in practica. Gazda Oana Oprescu a fost si mai suparata decat noi, pentru ca nu a putut sa ne cunoasca mai bine, sa stea sa acorde atentie fiecarui participant. Astfel se face ca dintr-un eveniment plin si intins pe cateva ore bune, care trebuia sa fie, s-a ales o simpla intalnire de aproximativ 3 ore. Poate ca prezenta noastra acolo (Festivalul cu produse bio de la Brebu), 14 la numar, a mai colorat putin decorul cenusiu al norilor.
Dragos Schiopu alias Haotik a incercat sa faca atmosfera mai placuta si a incercat sa invioreze atmosfera cu doua mini-concursuri. Primul a avut ca tema orientarea in spatiu. Fiecare a trebuit sa incerce sa indice cat mai bine Nordul prin plasarea unui obiect in jurul unei scrumiere. Cel mai fin simt a fost chiar al Oanei Oprescu care a castigat chiar busola care a indicat Nordul in concursul lui Haotik. Al doilea concurs nu a mai avut loc, ci s-a dat in functie de interesul generat de premiu. Cum nimeni nu avea timp de onorarea premiului care consta in doua invitatii la SAB, Vienela si-a manifestat interesul si a primit cele doua invitatii. Ii urez vizionare placuta la salonul auto si sa ne povesteasca si noua cum ramane ea cu gura cascata pe acolo. Adi, un amic de-al Vienelei, a fost sarbatoritul zilei si a primit tot de la Haotik un cadou simbolic, un Stick(s) de memorie in loc de piscot. De ziua lui ne-a facut si cinste cu consumatia, deci merita toate laudele mele si un sincer "La multi ani!". Si calduros, de ce nu.
 |
| Sursa foto: http://somethingofadiary.blogspot.ro/ |
Bloggeri participanti la #prinBrebulmeu :
- Oana Oprescu
- Livia Iusan
- Dana Schiopu
- Ana Musat
- Sas Vienela
- Dragos Schiopu
- Mihalcea Nicolae
- John Cristea
- Adrian Rotaru (eu)
vineri, 12 octombrie 2012
La pas prin trecutul Ploiestilor
Lucian Vasile organizeaza un nou tur istoric al orasului Ploiesti. Dupa ce am participat la primul tur din data de 23 septembrie 2012, acum al doilea tur imi face cu ochiul, desi prezinta aceleasi cladiri si monumente si probabil aceleasi descrieri. Va spun ca turul merita pretul modic pe care Lucian Vasile l-a fixat. Mai multe detalii in invitatia de pe blogul lui, sau in randurile ce urmeaza
Am plăcerea de a vă invita la a doua ediție a turului istoric si arhitectural ”La pas prin trecutul Ploieștilor” organizat in cadrul proiectului RepublicaPloiesti.net. Vom merge prin zona centrală a Ploieștilor pentru a vedea ce a mai rămas din patrimoniul vechiului oras care a trecut prin numeroase momente dificile precum cutremurele din 1940 și 1977, bombardamentele aliate din al Doilea Război Mondial și sistematizarea din perioada comunistă.
De-a lungul plimbării noastre vom admira diferite imobile cons
truite în stiluri arhitecturale diferite (eclectic, neo-românesc, neo-gotic) și ne vom opri în locurile unde s-au petrecut evenimente istorice importante pentru orașul nostru.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 octombrie 2012, de la ora 15:00. Locul de întâlnire este pe bulevard, în fața casei Radu Stanian, fosta Casă a Căsătoriilor. Turul costă 15 Ron.
Pentru rezervări: mail la lucianflorin.vasile@gmail.com // mesaj pe facebook (însotit de un numar de telefon sau o adresa de e-mail)
joi, 11 octombrie 2012
Articole vestimentare de la Real Hypermarket sub marca Designers
În oameni stau ascunse de regulă dorinţe pe care nu au ocazia de-a lungul vieţii să le pună în aplicare. Unii şi-ar dori să urce pe scenă şi să cânte, iar publicul să le aprecieze prestaţia, fie că a fost una de succes, fie ca nu a fost. Alţii şi-ar dori să fie piloţi de curse, sportivi de succes, actori sau prezentatori TV. Femeile în special visează să devină creatoare de modă şi multe deseneaza mai ales la vârste fragede modele de rochii, bluze şi alte ţinute. Ei bine şi eu am această dorinţă de a-mi crea singur hainele pe hârtie şi croitotul personal să mi le transpună în obiecte vestimentare cât mai originale. Dar fiindcă nu îmi permit un croitor personal şi nici să-mi croiesc singur hainele nu ştiu, pot fi cel puţin stilistul personal.Şi pe deasupra nici să desenez nu ştiu.
Aşa că mi-am imaginat cam cum mi-ar sta mie îmbrăcat cu anumite articole vestimentare din catalogul fashion editia de toamnă al hypermarket-ului Real. Mai exact din marca proprie Real Hypermarket, care a fost lansata sub numele de Designers. Şi imaginându-mi rând pe rând cum mi-ar sta îmbrăcat în ţinutele prezentate în catalog, am ajuns la un moment dat să-mi dau seama că articolele vestimentare marca Designers nu sunt ieşite din comun. Nu sunt cele mai minunate şi nici cele mai potrivite pentru oamenii care se îmbracă special zi de zi. Sunt pur şi simplu articole obişnuite de îmbracăminte, concepute în primul rând pentru a ne feri corpul de intemperii şi pentru a ne ascunde goliciunea de ochii celorlalţi. Sunt articole vestimentare la preţuri accesibile buzunarului omului de rând din România şi articole obişnuite, care puse unele lângă altele pe un manechin, dau un aspect de bun gust la un preţ accesibil. Aşadar ceea ce pare să le facă speciale este tocmai stilistul din spatele rafturilor, cel care asortează hainele între ele, chiar dacă acestea nu sunt printre cele mai la modă obiecte vestimentare.
Aşadar să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, să lăsăm oamenii care au făcut o şcoală în acest sens să ne sugereze cum să ne îmbrăcăm, iar noi să cumpărăm numai dacă ni se pare pe gustul nostru şi pe mărimea noastră.
Dacă răsfoiţi cumva acest catalog cu articole vestimentare marca Designers, este posibil să-mi daţi dreptate în privinţa prezentării de bun gust a articolelor, care par şi chiar sunt extrem de bine asortate, astfel încât ne uşurează timpul alocat achiziţionării unui rând întreg de haine. Sugestia contează mult, iar dacă nu ne place, suntem liberi să facem orice alte combinaţii între aceste articole vestimentare.
Acest articol participă la concursul SuperBlog2012.
Aşa că mi-am imaginat cam cum mi-ar sta mie îmbrăcat cu anumite articole vestimentare din catalogul fashion editia de toamnă al hypermarket-ului Real. Mai exact din marca proprie Real Hypermarket, care a fost lansata sub numele de Designers. Şi imaginându-mi rând pe rând cum mi-ar sta îmbrăcat în ţinutele prezentate în catalog, am ajuns la un moment dat să-mi dau seama că articolele vestimentare marca Designers nu sunt ieşite din comun. Nu sunt cele mai minunate şi nici cele mai potrivite pentru oamenii care se îmbracă special zi de zi. Sunt pur şi simplu articole obişnuite de îmbracăminte, concepute în primul rând pentru a ne feri corpul de intemperii şi pentru a ne ascunde goliciunea de ochii celorlalţi. Sunt articole vestimentare la preţuri accesibile buzunarului omului de rând din România şi articole obişnuite, care puse unele lângă altele pe un manechin, dau un aspect de bun gust la un preţ accesibil. Aşadar ceea ce pare să le facă speciale este tocmai stilistul din spatele rafturilor, cel care asortează hainele între ele, chiar dacă acestea nu sunt printre cele mai la modă obiecte vestimentare.
Aşadar să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, să lăsăm oamenii care au făcut o şcoală în acest sens să ne sugereze cum să ne îmbrăcăm, iar noi să cumpărăm numai dacă ni se pare pe gustul nostru şi pe mărimea noastră.
Dacă răsfoiţi cumva acest catalog cu articole vestimentare marca Designers, este posibil să-mi daţi dreptate în privinţa prezentării de bun gust a articolelor, care par şi chiar sunt extrem de bine asortate, astfel încât ne uşurează timpul alocat achiziţionării unui rând întreg de haine. Sugestia contează mult, iar dacă nu ne place, suntem liberi să facem orice alte combinaţii între aceste articole vestimentare.
Acest articol participă la concursul SuperBlog2012.
miercuri, 10 octombrie 2012
Fabrica de bere Bergenbier isi deschide portile
Bergenbier anunta Ziua portilor deschise la fabrica din Ploiesti pe data de 13 octombrie 2012.
Fie ca esti bautor de bere fie ca urasti aceasta bautura, eu cred ca aceasta este o ocazie buna de a asista la procesul fabricarii acestei bauturi. Anul trecut eu am participat la o asemenea prezentare din partea Bergenbier si am fost foarte mutumit de ceea ce am vazut.
Sâmbătă, 13 octombrie, deschidem porțile și primim oaspeți în Fabrica Bergenbier din Ploiești!Vino cu prietenii pentru a trăi o experiență unică, de neuitat! Veți avea ocazia să vedeți cum se produce berea voastră preferată, pas cu pas: de la selectarea celor mai bune ingrediente până la îmbutelierea și încărcarea sticlelor în camioane.În plus, la fel ca un specialist berar, la finalul turului te invităm la un pahar de Bergenbier rece, așa cum îți place.Și ca totul să meargă “ca pe roate” îți punem la dispoziție transportul GRATUIT – din oră-n oră, în intervalul 9.00-18.00 – punct de plecare vizavi de stația de autobuz CORECO, Halele Centrale.
Anuntă-ți prietenii și haideți în Fabrica Bergenbier!Prietenii știu de ce!
Fie ca esti bautor de bere fie ca urasti aceasta bautura, eu cred ca aceasta este o ocazie buna de a asista la procesul fabricarii acestei bauturi. Anul trecut eu am participat la o asemenea prezentare din partea Bergenbier si am fost foarte mutumit de ceea ce am vazut.
luni, 8 octombrie 2012
Iobag la patron iobag la stat
Andrei Păunescu a cântat piesa "Iobag la patron, iobag la stat" în minirecitalul pe care l-a susţinut la Festivalul Castanilor de la Ploieşti In memoriam Gabi Dobre, ediţia a XIII-a. La festival s-a cântat muzică folk, pentru că festivalul este dedicat acestui gen muzical.
Iată şi definiţia cuvântului "Iobag" pentru cei ce nu îi cunosc pe deplin sensul:
iobág (iobági), s. m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s. f. (șerbie); iobăgiță, s. f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s. f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).
Iată şi înregistrarea piesei pe youtube. A se asculta până la sfârşit.
Iată şi definiţia cuvântului "Iobag" pentru cei ce nu îi cunosc pe deplin sensul:
iobág (iobági), s. m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s. f. (șerbie); iobăgiță, s. f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s. f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).
Iată şi înregistrarea piesei pe youtube. A se asculta până la sfârşit.
duminică, 7 octombrie 2012
Masina potrivita
Încă îmi aduc aminte reacţiile confuze pe care le aveam la liceu, eu şi toţi colegii mei de clasă, atunci când urma ora de Logică şi argumentare. Aveam un profesor tânăr, poate prea tânăr pentru a preda într-un liceu, căruia îi plăcea atât de mult să facă din orele sale o piesă de teatru de I.L. Caragiale, încât la orele lui prezenţa era una destul de generoasă. Reacţiile confuze proveneau tocmai din desfaşurarea orei de curs, susţinută de acest profesor, care era una plină de suspans. Ba eram ascultaţi şi primeam note proaste, ba ne distram şi ne durea burta de la atâta râs. "Proful" tânăr şi arătos pe deasupra era genul de om care te făcea la ore să stai cuminte, să te relaxezi, să înveţi, sau să râzi cu gura până la urechi. Toate acestea se puteau întâmpla într-o singură oră, care de cele mai multe ori trecea mult prea repede.
În afara orelor omul părea destul de enigmatic. Deşi venea îmbracat la patru ace, cu servieta după el şi ceasuri scumpe, purtate pe o mână pe care mai avea şi un ghiul de îţi lua ochii (de bun gust însă), cobora dintr-o Dacie verde. O Dacie 1310 verde şi ruginită, de parcă o salvase de la REMAT. Nu se potrivea absolut deloc cu modul lui de a se îmbrăca şi modul lui de a fi. Dacă stau bine să mă gândesc din ce maşină ar putea coborî acum, dacă ne-am întâlni, cred că i s-ar potrivi o maşină Toyota Avensis.
De ce Toyota?
Toyota pentru calitatea japoneză, curăţenia şi tehnologia aparte. Japonezii sunt cunoscuţi în toată lumea pentru aceste calităţi, iar standardele lor sunt impuse în toate fabricile din lume, creatoare de automobile Toyota. Am simţit pe pielea mea ce înseamnă să lucrezi într-o astfel de fabrică şi a fost piatra de temelie a carierei mele, locul în care m-am călit, cum se spune, locul în care am învăţat să fiu rapid, ordonat şi precis în tot ceea ce fac.
De ce Avensis?
M-am inspirat din aceleaşi calităţi ale poporului japonez şi am corelat trăsăturile profesorului cu caracteristicile noului model Toyota Avensis. Finisajele fine ale formelor pe care le dădea părului facial astfel încât dădea impresia unui domn bine , un om care impunea respect prin statură şi aspect, la fel precum o maşină bună cu finisaje excelente.Calităţile sale erau îmbinate perfect şi erau eliberate ponderat, fără excese şi fără reţineri.
Chiar mi-aş dori să-l mai întâlnesc pe acest om, căruia cariera de profesor i-a fost întreruptă de sistemul naţional de acum 8 ani care l-a luat din liceu şi l-a dus să facă armata. "Am să mă întorc bărbat" ne-s spus el atunci, citând din versurile formaţiei Vama veche. Bărbat era deja, sau cel puţin aşa îmi dădea mie impresia, numai maşina personală îi strica la vremea aceea imaginea.
Acest articol participa la concursul SuperBlog2012 .
În afara orelor omul părea destul de enigmatic. Deşi venea îmbracat la patru ace, cu servieta după el şi ceasuri scumpe, purtate pe o mână pe care mai avea şi un ghiul de îţi lua ochii (de bun gust însă), cobora dintr-o Dacie verde. O Dacie 1310 verde şi ruginită, de parcă o salvase de la REMAT. Nu se potrivea absolut deloc cu modul lui de a se îmbrăca şi modul lui de a fi. Dacă stau bine să mă gândesc din ce maşină ar putea coborî acum, dacă ne-am întâlni, cred că i s-ar potrivi o maşină Toyota Avensis.
De ce Toyota?
Toyota pentru calitatea japoneză, curăţenia şi tehnologia aparte. Japonezii sunt cunoscuţi în toată lumea pentru aceste calităţi, iar standardele lor sunt impuse în toate fabricile din lume, creatoare de automobile Toyota. Am simţit pe pielea mea ce înseamnă să lucrezi într-o astfel de fabrică şi a fost piatra de temelie a carierei mele, locul în care m-am călit, cum se spune, locul în care am învăţat să fiu rapid, ordonat şi precis în tot ceea ce fac.
De ce Avensis?
M-am inspirat din aceleaşi calităţi ale poporului japonez şi am corelat trăsăturile profesorului cu caracteristicile noului model Toyota Avensis. Finisajele fine ale formelor pe care le dădea părului facial astfel încât dădea impresia unui domn bine , un om care impunea respect prin statură şi aspect, la fel precum o maşină bună cu finisaje excelente.Calităţile sale erau îmbinate perfect şi erau eliberate ponderat, fără excese şi fără reţineri.
Chiar mi-aş dori să-l mai întâlnesc pe acest om, căruia cariera de profesor i-a fost întreruptă de sistemul naţional de acum 8 ani care l-a luat din liceu şi l-a dus să facă armata. "Am să mă întorc bărbat" ne-s spus el atunci, citând din versurile formaţiei Vama veche. Bărbat era deja, sau cel puţin aşa îmi dădea mie impresia, numai maşina personală îi strica la vremea aceea imaginea.
Acest articol participa la concursul SuperBlog2012 .
Top 5 piese interpretate la Festivalul castanilor din Ploieşti
Iată un top 5 pe gustul meu al pieselor interpretate de concurenţi:
1. Cosmin Vaman - Nu sunt destul de trist să fiu folkist
2. Petre Ancuţa - Balada motanului
3. Icarus - Un alt timp
4. Folk arhaic - Baladă haiducească
5. Adela Ţiţeica - Vino aproape
Piesele următoare au fost interpretate uşor diferit la Festivalul castanilor de la Ploieşti, dar textele şi liniile melodice sunt aceleaşi.
1. Cosmin Vaman - Nu sunt destul de trist să fiu folkist
2. Petre Ancuţa - Balada motanului
3. Icarus - Un alt timp
4. Folk arhaic - Baladă haiducească
5. Adela Ţiţeica - Vino aproape
1. Cosmin Vaman - Nu sunt destul de trist să fiu folkist
2. Petre Ancuţa - Balada motanului
3. Icarus - Un alt timp
4. Folk arhaic - Baladă haiducească
5. Adela Ţiţeica - Vino aproape
Piesele următoare au fost interpretate uşor diferit la Festivalul castanilor de la Ploieşti, dar textele şi liniile melodice sunt aceleaşi.
1. Cosmin Vaman - Nu sunt destul de trist să fiu folkist
2. Petre Ancuţa - Balada motanului
3. Icarus - Un alt timp
4. Folk arhaic - Baladă haiducească
5. Adela Ţiţeica - Vino aproape
sâmbătă, 6 octombrie 2012
Premiaţii Festivalului Castanilor de la Ploieşti In memoriam Gabi Dobre
Pe 6 octombrie 2012 a avut loc premierea concurenţilor ce şi-au arătat talentul de interpretare cu o zi înainte, în cadrul Festivalului castanilor din Ploieşti. Juriul a avut de lucru în luarea deciziilor şi sunt convins că nu le- fost uşor să jurizeze şi să departajeze atâtea prestaţii bune.
Iată lista concurenţilor:
Solisti:
Iată lista concurenţilor:
Solisti:
- Adela Ţiţescu – Ploieşti
- Cosmin Vaman – Bacau
- Liviu Băieţel – Eforie Nord
- Marius Dascău – Bârlad
- Petre Ancuţa – Tg. Jiu
- Simai Mihaela – Oradea
- Grupul Alutus – Slatina
- Grupul Carouri – Cluj Napoca
- Grupul Descântec – Iaşi
- Grupul Despre vise – Galaţi
- Grupul Folk Arhaic – Alexandria
- Grupul Folk Syndrome – Braşov
- Grupul Icarus – Botoşani
- Grupul Moment – Ploieşti
- Grupul OPEN DE DOR – Siret
- Grupul Proiect Tivodar – Bucureşti
- Grupul Vox Harmony – Tg. Ocna
- Grupul Roxana Zăpârţan & Alexandra Sidor – Cluj Napoca
- Adela Ţiţescu din Ploieşti - Premiul special Forever Folk
- Grupul Open de dor din Siret şi Grupul Roxana Zăpârţan & Alexandra Sidor din Cluj Napoca - Premiul Radio România actualităţi
- Grupul Folk Arhaic din Alexandria - Premiul de popularitate
- Bogdan Pinghireac din Grupul Icarus din Botoşani - Premiul pentru măiestrie instrumentală
- Marius Dascău din Bârlad - Premiul de interpretare pentru piesa "Doar un pic"
- Grupul Vox Harmony din Tg Ocna şi Grupul Proiect Tivodar din Bucureşti - Premiul pentru interpretare categoria grupuri
- Grupul Carouri din Cluj Napoca - Premiul special BES România pentru piesa "Lună plină"
- Petre Ancuţa din Tg. Jiu - Premiul Gabi Dobre pentru piesa "Vizita"
- Cosmin Vaman - Câştigătorul Festivalului castanilor