Am ajuns în Brebu pentru a doua oară în viaţă, cu scopul de a lua parte la prima zi a festivalului dulceţii din această localitate. Drumul dus a fost presărat cu firimituri de neprevăzut. După ce am ajuns în Câmpina am fost lăsat baltă de cea care mă ajuta să-mi plătesc transportul şi cumpărăturile în această deplasare. Desigur că banii erau rambursabili. Cu numai 1.5 lei în buzunar şi o promisiune de onorat, am ales calea cea mai grea şi am plecat pe jos din Câmpina către Brebu. Sunt aproximativ 12 Km pe această distanţă, din care eu am mers pe jos circa 4-5 km înainte de a fi luat cu maşina de către Alexandru. E drept că aş fi putut merge pe jos şi restul distanţei dar Alexandru mi-a uşurat cu mult deplasarea. Cât despre Festivalul dulceţii am păreri împărţite în bune şi rele dar nu sunt un critic dur când vine vorba de critici, care pot fi constructive dacă se ţine cont de ele.
Prima impresie plăcută a fost creată de fundalul sonor. Întreţinut de un cd cu muzică populară interpretată de Maria Ciobanu şi Ionuţ Dolănescu. Cu ambianța s-au descurcat bine organizatorii, muzica fiind îmbietore și nederanjantă nici măcar din punct de vedere al intensității volumului.
Locația a fost și ea aleasă bine lânga Primăria comunei Brebu intr-o livadă tânără de meri. În vecinătatea livezii turnul înalt aparținând de Biserica Domnească supraveghea buna desfașurare a evenimentului. Mihăiță mi-a arătat imprejurimile Bisericii și pivnița situată la subsolul clădirii ce găzduiește Muzeul Casa Domnească. Mi-a vorbit ca un adevărat ghid, trecându-mă rapid prin istoria locului.
Revenind la livada cu meri, am dat ocolul târgului uitându-mă în special la modul de prezentare al produselor, la diversitatea produselor, la expunere și la tot ce ținea de promovarea produselor pentru că în percepția mea aceste detalii fac diferența la un astfel de eveniment în care majoritatea produselor sunt dulci. Gospodinele, în mare parte tinere gospodine și-au etalat dulcețurile cum au știut mai bine, însă am văzut și câteva cazuri absolut nereușite în care borcanele cu dulceață arătau precum cele făcute pentru uz propriu și pentru care nu-ți dai prea tare silința să fie frumos împachetate.
Am constatat că localnicii din Brebu și împrejurimi obișnuiesc să facă dulceață cam din orice. Am văzut sortimente de dulceață din legume precum gogonele sau vinete. La mare căutare a fost dulceața de nuci verzi care s-a epuizat încă de sâmbătă de la primele ore de pe toate tarabele. Producția mică pentru această dulceață a lăsat apă în gura celor ce au mai prins aceste arome decât în testerele puse la dispoziție de unii comercianți.
Ca și mod de servire la dulcețuri, gemuri si magiun au fost clătitele preparate pe loc, brioșele umplute cu vișine sau nuci si delicioasa placintă de mere. Prețurile au fost acceptabile ca de producător, iar calitatea cu siguranță mai mare, având în vedere ca la sate gospodinele nu prea folosesc conservanți, arome sau îndulcitori artificiali.
În urma acestei experiențe gospodinele și-au putut crea anumite relații sau oportunități pentru colaborări de viitor și s-au promovat prin intermediul media, fiindcă la eveniment au fost prezente echipe de reporteri si fotografi de la diferite televiziuni și publicații.
Personal am de adus mulîumiri
Oanei Oprescu, gospodina cu cel mai dulce zâmbet al festivalului, lui Alexandru pentru că mi-a înlesnit transportul și lui Mihăiță pentru scurta trecere prin istorie pe care mi-a oferit-o.
Succes pe viitor în această afacere de familie pe care vreți să o dezvoltați!
nu se supără dacă donează mai multe produse către Crucea Roșie România.
.
