Am fost la un eveniment Earth Hour de senzatie, organizat in incinta NH Hotels Bucharest. In calitate de blogger am primit o invitatie alaturi de oameni de seama din diferite domenii si oameni importanti din presa. Am avut noroc din doua puncte de vedere. Unul datorita faptului ca sunt blogger, formator de opinie de altfel, iar al doilea datorita faptului ca sunt si superblogger activ. Bucurandu-ma ca ma aflam acolo, am scos repede smartphone-ul si am postat imediat un mesaj pe twitter.
Evenimentul era dedicat orei Pamantului si metoda prin care ne lipseam de luminile aprinse era o surpriza a hotelului, care ne era gazda si prin locatie, nu numai prin calitatea de organizator. Inainte de ora 20:30, ora la care stingeam lumina pentru ca draga noastra Terra sa-si traga putin sufletul, am fost invitati sa ciocnim un pahar de sampanie si sa ne informam cu privire la conceptele implementate in hotelul NH Bucuresti: Breakfast AntiOx respectiv gama de cosmetice “Agua de la Tierra”, cu ambalaje oxo-biodegradabile.
S-a facut ora 20:30. Pe scena improvizata, urca Florin Piersic cu o lumanare in mana. Fata-i brazdata de ridurile neiertatoare, era luminata semiobscur de catre flacara sfioasa. O lumina slaba era acum puternica in mainile acestui om important pentru teatrul si filmul romanesc. Ne-am facut mici in scaune si ascultam discursul maestrului. A inceput prin a recita o poezie. Cu a sa maiastra voce ne-a dus pe culmile uitarii si am picat in plasa-i tesuta cu maiestria unui paianjen.
 |
| Sursa foto:www.publicdomainpictures.net |
Apoi ne-a mai incantat auzul cu cateva poezioare, dupa care a inceput sa vorbeasca deschis. Mergea printre noi punand din cand in cand lumanarea intre fata domniei sale si fata unui spectator.
- Ma, tu cine esti? Esti om ca si mine asa-i? Bucura-te de asta, fa-ti meseria cum trebuie si fii fericit! Nu lasa pe altii sa se bage in treburile tale. Fa orice pentru a-ti continua drumul in viata. (Apoi catre toti) Nu-i timp de stat oameni buni. Si Pamantul asta care ne tine, ne tine cat mai poate. Noi nu ii dam acum o ora lui. Noi ne dam noua insine. Si nu una singura ci una din partea fiecaruia care a fost receptiv la aceasta chemare.
Asa mi-a spus cand a ajuns in dreptul meu. M-a privit tinta si parca mi-a scris pe creier cu „varful ascutit al limbii, precum al unui creion”. Mi-am zis ca trebuie sa vorbim mai mult. Doar mi-a spus ca sunt om ca si el. E musai sa m-asculte.
Si mi-am asteptat frumos randul, la sfarsit cand s-a incheiat momentul maestrului. Fiecare interlocutor care-l oprea statea langa dumnealui o eternitate. Asa-mi parea. Si totusi mi-a venit randul si nici emotii nu am mai avut. Domnule Piersic, vreau sa vorbim! Am apasat pe „VREAU” atat de tare incat a parut un strigat de disperare sau cine stie, poate o porunca. „ - Pustiule, e tarziu si sunt obosit. Nu stiu ce vrei sa imi spui acum, dar te astept maine la micul dejun. Vino la sase!” Apoi intorcandu-se catre ceilalti: „- Eu ma retrag in camera, noapte buna tuturor!” Fiind langa domnia sa am auzit cum a mai adaugat printre dinti: „Frumos hotel!” si batandu-ma usor pe umar imi zise: „- La sase sau deloc!”
[...] Toata noaptea am stat treaz scriind intrebari, stergand si scriind din nou. Niciuna nu mi se parea suficient de valoroasa incat sa i-o adresez. Un lucru stiam sigur: in fata mea va sta o personalitate si eu va trebui sa dau ce e mai bun din mine. Am iesit in fata hotelului. Se crapase de ziua si ceasul batea de ora 6 in scurt timp. Am respirat adanc, am rupt hartia cu intrebari, mi-am facut semnul Crucii si am intrat in hotel.
Tocmai coborase din camera si se indrepta catre receptioner. Mi-a facut semn sa ma apropii, iar eu nu am stat pe ganduri.
[...] - Si zici ca ai ceva sa-mi spui?
- Vreau sa-mi acordati un interviu! Ma numesc Nicusor Adrian Rotaru si sunt blogger.
- Ce ai zice de o discutie mai degraba, in timp ce mancam. Poti sa pui totusi intrebari?
- Perfect! am zis eu, nevrand sa ratez ocazia. Era cu atat mai bine. Discutia putea fi mai amicala si intrebarile mai simple.
- Cum faceti domnule Piersic de aveti sclipirea unui tanar in ochi, in ciuda varstei?
- Ciocoflendere, nu-mi spune domnule! Zi-mi simplu: Maestre.(Am ras). Uite ce fac: traiesc, iubesc, iubesc ce fac, traiesc ce fac si mananc asa! zise, aratand din sprancene catre farfuria pe care si-o aranjase la bufet.
- Cum adica? Mancati numai fructe si legume? Sunteti vegetarian?
- Nu tinere! Incerc sa mananc sanatos! Tocmai de aceea am venit aici. Promovez stilul de viata sanatos. Ce-i asta? AntiOx Breakfast! Nu are importanta cum se numeste,dar tu tine minte! Uite asa trebuie sa mananci, macar dimineata, ca sa ramai tanar la corp, la suflet si la minte. Mancarea asta e importanta pentru trup si nu numai! Am mancat asa prima data in Barcelona, pregatit special pentru mine de insusi realizatorul acestui meniu, chef Enrique Martinez. El mi-a spus de lansarea breakfast AntiOx si in Bucuresti la acest hotel.
- Dar seara nu mancati de obicei?
- Mananc si seara. Aseara daca am terminat tarziu am comandat prin Room appetit.
- Si va saturati dimineata din produse lactate, fructe si legume. Daca-mi permiteti remarca, m-am uitat in farfuria dumneavoastra si aveti doua bucatele de kiwi, una de morcov, doua feliute de cascaval si un ceai. Va ajunge asta? Sunteti totusi un om corpolent. Ma gandesc ca trebuie sa va hraniti bine!
- Cum sa-ti spun eu tie? Mananc pe saturate chiar. Dar secretul e sa nu te ridici satul de la masa. Si-apoi cu atatea vitamine, cu atata sanatate pe masa, cu un pahar de suc natural la sfarsit, dupa ce mai stam de vorba, ma satur de nu imi mai trebuie nimic cateva ore.
- Inteleg. Spuneti-mi va rog, cum reusiti sa tineti minte atat de multe lucruri? Ce secret ascundeti?
- Nu e un secret (rade), e un dar de la Dumnezeu probabil. Eu nu pot sa uit lucrurile frumoase. De acelea imi aduc aminte cu placere! De acelea si de oamenii minunati cu care le-am petrecut! Si tine minte de la mine! Cu cat uiti mai multe evenimente nefericite, cu atat iti vei aminti mai mult de cele fericite!
- Ati avut multe roluri pe care vi le-am apreciat. Mi se pare totusi tragic cand un om in varsta precum sunteti dumneavoastra, sa joace rolul unui muribund. Ce ati simtit ca om, cand ati murit in pielea personajului Octav Mateescu din telenovela Lacrimi de iubire?
- Intr-adevar. Mi-a fost greu sa mor (zambeste ironic), mai ales ca o femeie tragea de mine sa-i semnez testamentul si sa mosteneasca tot in defavoarea fiicei mele din film. Mi-a fost greu sa mor, imi este greu sa vad prietenii de varsta mea care se duc si stiu ca voi fi trist cand voi pleca din lumea asta. (lacrimeaza). Simt ca inca nu am facut totul pentru a dainui in inimile romanilor de peste cateva generatii. Nu vreau sa ma degradez in inimile lor precum ambalajele biodegradabile ale cosmeticelor Agua de la Tierra folosite in acest hotel. Vreau sa-mi dispara mostenirea in 700 de ani nu in 7 zile precum acele ambalaje.
- Imi pare rau, nu am vrut sa va intristez! Sa schimbam registrul! Care este cea mai buna urare pe care ati primit-o la implinirea a 78 de ani?
- „Happy birthday, big guy! Daca jucai in locul lui Michael Douglas in 'last vegas', macar aveam si eu la ce sa ma uit)" (rade).
- Subscriu! Va multumesc pentru timpul acordat domnule! Permiteti-mi sa va imbratisez!
Nu am terminat bine rugamintea ca m-a si strans in brate si m-a sarutat parinteste pe cap. L-am strans si eu pe masura stransorii in care ma fixase si m-am gandit ca am obtinut mai mult decat un interviu. Am imbratisat un suflet cald, o valoare incontestabila a cinematografiei si a teatrului.
Am simtit nevoia de o noua postare pe twitter. De data aceasta am ciripit pe contul meu: Multumesc pentru ca incurajati superbloggerii!
Acest articol participa la competitia SpringSuperblog2014.
De data asta nu va mai spun o poveste plasmuita de imaginatia mea. De data aceasta va spun ceva cat se poate de real. Iar daca ar fi sa fi visat eu cu ochii deschisi, atunci a fost un vis foarte frumos. Pe 15 aprilie 2014 a avut loc All Star Game Romania la baschet masculin. A fost un eveniment deosebit de frumos. Iar daca ma intrebati pe mine, a fost cu atat mai deosebit cu cat pe parchet si-a facut aparitia Florin Piersic. Era vorba sa dea lovitura de start in acest meci disputat pe arena din Cluj Napoca. Dar cum s-a vazut cu microfonul in mana, cum s-a apacut de vorbit. Si a tot vorbit vreo 10 minute de imi era mai mare dragul sa-l ascult. Imbracat in trening si cu adidasi de baschetbalist in picioare, Florin a provocat hohote de ras in tibunele neincapatoare ale arenei. Chiar a pupat la un moment dat chelia unui barbat care facuse ceva performanta la viata lui in Cluj. Au fost momente care au provocat deliciul publicului, sau cel putin al meu. Se apucase de povestit, desigur din tineretea lui. La sfarsit i-a spus lui Smiley sa vina la el peste 20 de ani sa-i dea un autograf (are 78 de ani acum). Nici nu va mai povestesc ce s-a intamplat in meci, dar fiti siguri ca ati ratat momente magice sub panou.
