vineri, 4 aprilie 2014

Am vizitat Cetatea Medievala din Sighisoara

Iata ca am ajuns si eu  in Sighisoara, in Cetatea medievala atat de apreciata de turisi indeosebi in perioada festivalului medieval. Apropo de festival, acesta a fost  concentrat  in mod oficial pe  numai 3 zile in anul 2012 deoarece se suprapunea cu referendumul, si "de aceea nu mai puteau turistii straini  sa vina la noi, sau cei romani sa voteze". (Dar in tara in care  unii primari merg cu turistele costumate in  bikini, la vot  este posibil orice, chiar si  bataia de joc  indreptata  catre un festival cu mare traditie in Romania)

Sighisoara cu Cetatea ei medievala este un obiectiv turistic  de luat in seama, dar pacat ca  in Romania  turismul cu sau fara promovarea vreunei blonde, ramane  in stadiul de involutie. Personal nu am fost multumit de ce am vazut in interiorul cetatii, fata de ce ma asteptam sa vad.  In afara de  cateva centre de vizitat din interiorul cetatii: Turnul cu ceas, Camera de tortura, Camera armelor si doua Biserici nu prea am mai avut ocazia sa las bani pe undeva, sau sa bag mana in buzunar dupa portofel pentru a  rasplati astfel comunitatea din  orasul vizitat. Chiar si  biletele  de intrare la obiectivele mai sus amintite  aveau un pret mai degraba simbolic, care  pentru strainii care-si  primesc salariile in euro,  semnificau maruntis si probabil nici nu si-l treceau  in  bugetul de cheltuieli de vacanta. Un pret de bilet care pentru ei putea insemna  moneda de  un euro pe care o dau cersetorului de la coltul strazii care  doar sta cu mana intinsa neoferind nimic in schimbul acelei monede.

Au fost si lucruri care m-au impresionat  in interiorul Cetatii: Turnul cu ceas, un obiectiv de vizitat. Ofera  o priveliste minunata din varful lui,  o portie insemnata de istorie si cultura, arhitectura si sculptura, cat si  un mecanism de ceas de turn la vedere,  ce reprezinta o ocazie rara pentru multe persoane de a vedea asa ceva.
Camera de tortura dupa cum o spune si numele reprezinta doar o camera si atat, in care nu ai prea multe de vazut, dar probabil ca si mirosul  si umiditatea din ea  faceau elementul torturii.
Camera armelor mi-a placut in mod deosebit. Aici sunt patru incaperi pline ochi cu tot felul de arme  medievale sau  arme de foc. NU sunt un impatitmit al armelor, fac parte din cei ce-si doresc sa nu se fii inventat vreodata, dar asta nu inseamna ca nu-mi pot atrage atentia daca tot exista si au fost perfectionate.

Cetatea ofera  privelisti superbe, fiind asezata pe o colina. Deseori  privirea panoramica ofera  un spectacol de culori  si forme, iar in cazul Cetatii din Sighisoara aceasta  priveliste este  de-a dreptul interesanta, dar nu tocmai cea mai cea din cate am vazut pana acum.

Am avut placerea sa vizitez  Sighisoara, respectiv cetatea  si in zi de festival si intr-o zi obisnuita si tin sa spun ca ma asteptam la mult mai mult fata de ce  am vazut.  Printre cele mai interesante  "evenimente" petrecute  acolo a fost participarea la o sceneta desprinsa din viata reala medievala in care  vrajitoarea  cetatii era dusa la judecata. Localnicii  imbracati in straie  medievale s-au strans ei stiu din ce cotloane intr-o ceata spontana si au mers la casa vrajitoarei pentru a o acuza de    strangere de averi  de pe urma vrajitoriei.  A urmat judecata si  pedeapsa vrajitoarei  care in timpul judecatii si-a tot luat biciuri pe spinare. A fost o sceneta cu happy end, vrajitoarea fiind ceruta de sotie de mincinosul satului pentru a o scapa  pe aceasta de pedeapsa pe care i-o   dadea judecatorul.  Pe  parcursul scenetei  spectatorii erau introdusi in poveste   intr-un mod inoportun, punandu-i pe acestia in pielea personajelor fara vointa lor. Chiar si asa cred ca oricine si-ar fii dorit  sa fie  ales  sa participe chiar si pentru cateva clipe in  povestea  expusa multimii.
Ceea ce nu mi-a placut insa, daca e sa gandesc  cu mintea unui turist strain, este faptul ca  sceneta   a fost jucata doar in limba romana si nu am vazut vreo  alternativa sau vreo versiune  in limba engleza cel putin. Asta e o bila neagra din partea mea. Cred ca se puteau organiza si scenete in limba engleza avand in vedere ca suntem o natie  de oameni care in curand  va vorbi limba engleza mai lesne decat  limba romana. Ma refer aici la generatia FB, la generatiile noi si la oamenii destepti care de obicei coincid cu cei ce isi fac si timp sa calatoreasca.

Din pacate am avut mai multe bile negre de dat decat albe  cu privire la spiritul si  mediul inconjurator al Cetatii, fata de ceea ce ma asteptam sa vad. Este drept ca vina  imi apartine, pentru ca m-am dus cu sperante mari si  ce am gasit acolo a fost sub asteptari.

Un comentariu:

  1. Hm, pentru mine un bilet de vizitare a Turnului cu Ceas nu e deloc simbolic. Tin minte ca in momentul vizitarii nu ma asteptam sa fie vreo 25 roni, iar taxa foto inca vreo 30 roni, asa ca a trebuit sa renunt la ceva. Pe urma mi-a parut tare rau ca n-am dat 30 roni si pentru taxa foto, fiindca informatiile cuprinse in Turnul cu Ceas sunt o mini-istorie sub varii aspecte a epocii medievale in Romania. Dar poate ca am sa mai ajung vreodata in Sighisoara ... si poate ca nu au inlaturat acele texte si harti de pe peretele turnului. :)
    Tot in Turn am avut parte si de cea mai memorabila amintire din vacanta mea in Sighisoara, desi asta nu a fost inclusa in bilet.
    Daca tu ai spus de lipsa de variante pentru turistii straini, eu, ca turist roman, am simtit lipsa unor pliante cu informatii despre oras si monumentele lui.
    Deci da, la capitolul organizare, ca romani, avem multe de remediat. Bine ca ne-au lasat stramosii lucruri pe care sa le 'speculam' azi, iar noi ne multumim doar cu asta in epoca informationala si a spectacolului care este secolul 21 ! :(

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea