Despre Gala SpringSuperblog2014

Sunt finalist in editia de primavara a concursului Superblog2014. Sunt si voi ramane, chiar daca perioada de desfasurare a concursului s-a incheiat. Atat de mult mi-a placut sa particip de aceasta data incat e foarte posibil sa mai vreau sa particip la editiile viitoare. Dar am sa va povestesc in detaliu cum a aratat Gala SpringSuperblog2014 inainte si dupa. 

Am fost pus in situatia in care nu puteam ajunge la eveniment, desi vroiam voiam nespus de mult sa-mi cunosc rivalii cu care m-am duelat de la distanta in articole pline de creativitate de toate felurile. Dar am putut reface programul la serviciu si le multumesc pe aceasta cale colegilor care au acceptat schimburile de tura propuse de mine. Si sefului desigur, fiindca a acceptat schimburile. 

Sambata am plecat direct de la serviciu, avand schimburile la mine, mi-am luat mancare direct de la serviciu, ca doar nu gatisem degeaba o zi intreaga pentru altii. Mi-am facut un pachetel si am plecat catre gara. Eram tare obosit, fiind trezit de la ora 6 dimineata, insa asta nu m-a oprit deloc sa sper ca voi face noapte alba in club, la petrecerea superbloggerilor.

Am ajuns in Bucuresti in zona Unirii la ora 17:00 si cum aveam suficient timp sa ajung pe strada Blanari acasa la Doctor Deco, am zis sa parcurg distanta pe jos. Numai ca m-am bazat total pe instinctul care m-a tradat de data aceasta. De la Unirii trebuia sa aleg strada care ducea catre Centrul Vechi al Bucurestiului. Dar am ales gresit in doua randuri strada care mi-ar fi trebuit mie, asa ca s-a facut 17:45 si eu inca nu-mi gasisem calea. Am intrebat in cele din urma o doamna, ca deja ratam ora intalnirii. Si doamna mi-a tot explicat sa merg la Unirii si de acolo... de acolo.. i-am explicat ca nu mai am timp sa ajung pana la Unirii si am intrebat-o daca exista un drum mai rapid de parcurs pe jos pana pe Lipscani. A zis ca se poate, dar ca este posibil sa ma ratacesc iar. Mi-am asumat actiunea si am pornit pe unde mi s-a indicat. Am ajuns unde a trebuit, taind drumul in diagonala si am ajuns chiar la ora 18:00 cand aveam intalnirea. Acolo am dat de o multime de oameni necunoscuti. Nu cunosteam pe nimeni dupa chip. Abia cunosteam cativa oameni dupa nume. Dar asta nu m-a impiedicat sa socializez cate putin cu ei, mai timid asa cum sunt eu la inceput. Am facut si un aranjament ornamental pentru masa de Paste pe care Doctor Deco mi l-a daruit la sfarsit. 

Apoi am mers la hotel sa ma cazez. Eram singur, dar de data aceasta cam stiam unde trebuie sa ajung, ca trecusem pe acolo tocmai cand taiasem drumul catre Lipscani. A fost o intamplare care insa m-a ajutat mai tarziu. Si am ajuns din prima la NH Hotel unde mi-am facut Check in-ul imediat. Am urcat in camera si cand m-am asezat in pat, parca nu-mi mai venea sa ma ridic. Trebuia sa ma schimb de club si sa merg intai in centrul istoric sa mai socialiam putin intre bloggeri. A fost cam a treia oara cand am  fost pus in situatia de a gasi o locatie in acea zona. Ma tot ratacesc pe acele stradute... Am gasit cu greu locatia. Mi-am gasit un loc langa Vavaly, sotul ei si copilul Dante. Pe cealalta parte era Calin Ciabai cu sotia sa si Adela cu iubitul. Langa masa mea stateau Emil Calinescu (umbla vorba ca e blogger nu om) Claudia Patrascu, Albert Budica, Adrian Gainaru, (cu care am stat in camera). Am tot tras cu urechea la ce se vorbea in jurul meu si am intervenit numai unde era cazul. Oamenii se cunosteau dinainte asa ca in unele cazuri se facusera grupulete. 

A urmat partea in care am mers in club Spice. Am avut mese rezervate si cate ceva de la bar din partea casei. S-a ocupat Claudia Patrascu de asta, asa cum s-a ocupat de multe altele, ca sa ne fie noua cat mai bine. Nota 10 pentru organizare! Aici am mai cunoscut cateva fețe noi, am socializat cu oameni cu care nu schimbasem vreo vorba, am dansat si am dansat din  nou. M-a impresionat Cristina din Moinesti cu dansurile dumneaei, in ciuda fizicului care nu ai spune ca ii ofera asa mobilitate. La fel si Gelu din Buhusi. Pe Cristian Ghita (unul dintre sponsorii concursului) l-am tot tinut de vorba inainte sa vina oamenii pe ringul de dans. Am tot vorbit despre jurizare, despre atingerea obiectivelor, despre mine, despre firma pe care o are. Am vorbit destul de mult si mi-a facut placere. Muzica a fost pe gustul meu iar show-ul facut de Alin Pascal mi-a mers la suflet. Altii nu au fost de aceeasi parere.

Gașca s-a spart pe la ora 2:00 dar unii au mai rezistat pana pe la 3:20, printre care si eu. Nu ma plictiseam deloc, mai ales ca rar ajung prin cluburi, mai ales ca muzica era buna si mai ales ca nu picam de oboseala. Am ajuns si la hotel, unde, ce sa vezi? Nu-mi functiona cartela cu care aveam acces la camera. M-am gandit ca am gresit camera. Dupa numeroase incercari, am mers inapoi la receptie. Am aflat ca de fapt cartela se demagnetizase. In cea mai mare liniste am revenit in camera si mi-am luat locul in pat fara sa deranjez prea tare. Dupa nici 3 ore de somn am fost deja in picioare. Adrian conversa cu Radu Tuglea, in soapta ce-i drept, dar a fost de-ajuns sa ma trezesc. Si dintr-una intr-alta m-am dat la vorba cu Adrian, care are un izvor nesecat de cuvinte sub limba. Vorbeste de nu se mai opreste, desi nu se grabeste deloc sa termine povestea. L-am urmarit de fiecare data cu interes, desi uneori batea campii prin devierile de la subiect. E tipul de om pe care ti-ai dori sa-l asculti povestind fara sa il intrerupi vreun pic. E profesor la baza, dar se ocupa cu totul altceva, pentru ca invatamantul nu mai renteaza.

Sar putin peste partea cu micul dejun care a fost delicios, ca sa ajung la gala propriu-zisa. Ma gandeam ca va vorbi Claudia Patrascu despre concurs, bloggeri si sponsori si ocupantii podiumului vor lua cuvantul. Nu a fost chiar asa si a trebuit  sa vorbeasca toata lumea. Chiar daca multi dintre noi bloggerii ne descurcam bine pe hartia virtuala, la microfon multi am avut emotii. Eu am mestecat guma cum nu-mi place sa vad ca o fac altii si chiar detest asta. Am mestecat-o aproape cu gura deschisa de nu mi-a placut deloc de mine. Am facut si greseli gramaticale si toate astea fara a-mi da seama in momentul acela. Atat de tare am fost coplesit de emotiile vorbitului in public. Consider ca poti scapa de frica vorbitului in public numai in cazul in care faci foarte multe exercitii de acest fel. Altfel este greu sa reusesti sa te controlezi in astfel de momente daca vorbesti unui public mai consistent, o singura data pe an. A fost o gala extraordinara. Mi-a placut pana la urma ca s-a dat cuvantul tuturor participantilor prezenti si chiar mi-as dori sa ma mai numar printre participanti si in editiile viitoare. (mi-a venit randul la 01:17:15)

In final le multumesc tuturor celor cu care am interactionat in cele doua zile si sper sa ne mai auzim, citim si ajutam chiar daca numai de la distanta.