duminică, 7 aprilie 2013

Mergand pe improvizatie

Cand vine vorba de bucatarie, poti fi artist, amator sau necunoscator in aceasta. Eu sunt amator-necunoscator dar imi place sa gatesc, iar uneori mai si improvizez. Uneori nici nu trebuie sa-ti dai silinta sa gatesti si totusi preparatul iti iese. Asa facea bunica mea, odihneasca-se in pace. Intre cateva reprize de treaba prin curte, mai arunca din cand in cand cate un ingredient in ciorba sau mancarea care clocoteau la foc mare pe soba. Mancarea nu doar iesea gustoasa dar se facea si repede. Am vazut asta si la John Cristea o data. A procedat cam la fel cu o ciorba, care, pe cat de simpla , pe atat de gustoasa a fost.
Mie nu-mi iese chiar atat de simplu. Eu trebuie sa ma plimb mai mult prin bucatarie, sa citesc reteta de multe ori.
Tarta cu rosii pe care am incercat sa o gatesc azi, nu mi-a iesit tocmai cum am planuit. Foietajul a stat prea multa vreme in frigider si a mucegait, asa ca am incercat sa improvizez rapid, punand peste compozitia de rosii, coaja de paine. Diferenta nu ar fi trebuit sa fie foarte mare. Problema a fost ca am dat cuptorul cam tare si painea s-a ars. Am rams cu rosiile care s-au gatit bine si au fost gustoase.
Se intampla si lucruri neprevazute in bucatarie, dar ceea ce este important este sa pot trece peste ele, sa nu-mi pierd rabdarea, increderea si mai ales pofta de a gati in continuare.
Daca tarta cu rosii nu a putut fi salvata in intregime, salata de morcovi cu stafide pe care am preparat-o si al carei gust nu te indemna sa o termini, a putut fi "indreptata" cu cateva stafide puse in plus. Acestea au echilibrat gustul dintre dulce si acrisor si mi-au oferit sansa de a termina salata de morcovi alaturi de colegii de la KFC. Le-a placut si lor, ceea ce inseamna ca nu ma laud singur.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

vineri, 5 aprilie 2013

Tigala cu cartofi ca la Maramu' (reteta prezentata de chef Nicolai)

Astazi am gatit din nou. De data asta ceva mai interesant, ca mod de preparare si ca si gust. Cateva legume banale puse una langa alta si gatite cu multa rabdare, au dat o aroma nebanuita.
Pentru mine am gatit: 4 cartofi mici-medii, o ceapa, gogosar in otet, un morcov mititel.
Am mai folosit zeama de la jumatate de  portocala, curry si ulei de masline.
Reteta o gasiti pe blogul lui Chef Nicolai. In plus fata de aceasta eu am adaugat morcovul pentru culoare si gust in plus.
Reteta este de post si la cat de ieftina este, nu te-ai astepta sa fie atat de gustoasa.
Iata ce a iesit. (Claritatea si calitatea pozelor lasa de dorit, din cauza faptului ca nu am un aparat profi)





joi, 4 aprilie 2013

Sa trecem la treaba!

Am tot zis ca ma apuc de gatit si am tot amanat. Astazi insa, am facut rost de niste bani si intr-un moment binevenit, m-am hotarat sa-i investesc in viitorul meu gastronomic, ca sa spun asa. Imi place sa gatesc si mai mult imi place sa pot manca ce gatesc. Rare au fost pana acum ocaziile cand ceva ce am gatit nu a fost si comestibil. Totusi mi-as dori ca macar cu reteta in fata sa fac si eu bucatarie la mine acasa.
Am mers in Kaufland si mi-am cumparat niste condimente mai sofisticate. Nu toate gospodinele  folosesc oregano, busuioc, coriandru, curry sau tarhon. Cel putin nu acelea pe care le cunosc eu, asa ca mi-am permis sa generalizez putin, cam asa cum se face la sondajele de opinie (pe esantioane reduse)
Am cheltuit 25 de lei pe cateva plicuri cu condimente mai speciale, fara de care nu poti gati mancaruri mai speciale.
Totusi bugetul de acum nu mi-a permis sa cumpar si ingrediente de baza, asa ca m-am descurcat cu ce am avut pe acasa, pentru prima mea "gateala" din acest an. Sper ca dupa aceasta sa urmeze multe altele, iar succesul meu intr-ale bucatariei sa fie unul "bine patruns".
Gata cu atatea vorbe, metafore culinare si ghilimele. Sa va arat ce mi-a iesit pe ziua de astazi.

Piure de cartofi, piure de morcovi si chiftelute marinate (din carne de porc)
Chiftelutele marinate au fost facute de mama, eu practic am gatit doar cele doua tipuri de piure.
Stiu ca este ceva simplu, dar asa mi-am facut eu incalzirea. (Asezarea in farfurie imi apartine)




sâmbătă, 30 martie 2013

#spreBrasov Ziua 2 - Partea I

Micul dejun ne-a surprins pe toti cu zambetul pe buze, lasand deoparte durerile cauzate de accidentari sau de oboseala de la nivelul picioarelor. Micul dejun cald ne-a dat energie suficienta pentru a continua in a doua zi. Ne-am bucurat de omleta, salam, unt cu gem sau miere, ceai si cafea, toate puse la dispozitie de Casa Duca. Eu am mancat incredibil de mult pentru o ora atat de matinala. Avea sa-mi prinda bine pentru restul zilei cand nu am mai putut manca. Inainte de plecare mi-am curatat si un morcov pe care l-am impartit cu bucurie cu Luiza. Apropo de ea, am de spus ca initial nu vroia sa mai plece la drum in a doua zi. Ana insa a tras-o inapoi pe traseu spunandu-i ca va merge si ea. M-am bucurat sa aud asta. Eram 4  oameni hotarati sa ducem la capat proiectul "100 de km impotriva sedentarismului". Am fost filmati plecand la drum in jurul orei 10. Cam tarziu dupa parerea mea. John a fost cel care ne-a dictat ritmul, dar nu pentru ca ar fi mers repede in fata ci pentru ca ramanea mult prea in urma. Motivul invocat de el a fost ca vrea sa se incalzeasca bine. Totusi incalzirea la el a durat circa 10 km pana sa tina ritmul cu mine si cu fetele care pareau complet refacute. Ne-a luat mult sa ajungem in Busteni. Nu-mi placea deloc gandul ca pe drum ar putea sa se schimbe vremea si va trebui sa renuntam in cazul in care vor aparea precipitatii. Pana la Azuga nu am avut mari probleme pe traseu. Vremea tinea cu noi. Eram cu mult mai tacuti si poate si putin descurajati de faptul ca am ramas jumatate fata de cati plecaseram cu o zi in urma de la Ploiesti. La Azuga ne-am confruntat cu zapada pe marginea carosabilului, iar acest lucru ne incurca usor deplasarea. John pierduse iar ritmul si in cele din urma, la iesirea din Azuga a trebuit sa renunte si sa apeleze la odihna. S-a urcat in masina, nu inainte de a-mi inmana rucsacul in care se afla GPS-ul. Ana a apelat si ea la masina, astfel ca eu am putut sa ma bucur de drum si de compania Luizei care dadea din piciorusele ei intr-un ritm bun. Am avut timp si de poze pe drum. Peisajele interesante si atragatoare m-au facut sa le surprind in cateva poze. Nici Luiza nu a fost mai prejos, fiind la fel de atragatoare ca acestea, dar privita din alta perspectiva. Asa ca m-am multumit sa fiu condus de o femeie si am lasat-o pe ea in fata sa-mi arate calea. Eram foarte atent la piciorusele ei uitandu-ma de unde incepeau si mai ales acolo unde se uneau, sub niste forme apetisante. Lasand formele (georgrafice si de alte naturi) la o parte, portiunea de drum dintre Azuga si Predeal pe care am strabatut-o impreuna cu Luiza, a fost probabil cea mai usoara. Amandoi eram in forma si mergeam intr-un ritm alert.  Ana a revenit si ea pe carosabil aproape de intrarea in Predeal si am inceput sa cantam fel de fel de melodii nois si mai ales vechi. Eram adevarate tonomate mobile iar asta ne moraliza in plus si facea ca timpul sa curga mai usor.
Nici Predealul nu ne-a pus probleme mari, dar serpentinele catre Brasov au fost cam lungi si deranjante. Unghiul de inclinare al acestora ne fortau gleznele si muschii deja slabiti. John ne-a facut cateva poze in mers, mergand cu masina pe langa noi. Nu ne-a pus in pericol si nici traficul nu l-a pus in pericol, avand in vedere ca erau foarte putine masini la acea ora. In Timisul de sus am luat in sfarsit o pauza de 2-3 minute in care am savurat odihna si ne-am reincarcat bateriile cu moral, cantand cu totii o melodie ce se auzea la Radio. A fost un moment scurt dar revigorant, iar John si Ana au facut schimb. John ni s-a alaturat, revenind bine si in forma. Intunericul incepea sa se lase usor usor, iar km incepeau sa treaca tot mai greu. Cum ne-am motivat in continuare, dar si cat de departe de Brasov ni se parea ca suntem, veti afla in ultima parte a acestei povestiri.