Despre învăţământul din România
Studiam zilele acestea situaţia elevilor din România care dau cu bâta-n baltă din ce în ce mai rău pe fiecare an ce trece. Dacă acum 5 ani când am dat eu bacalaureatul situaţia nu era critică, acum totul s-a schimbat şi mă gândesc serios că de vină ar putea să fie supravegherea video din aceşti ultimi doi ani, în majoritatea centrelor de examinare din România. Dar nu vreau să le iau apărarea elevilor şi să zic şi eu că prezenţa camerelor îi inhibă şi îi sperie, dar vreau să spun că prezenţa lor le micşorează vizibil universul inspiraţional din dreapta, stânga, faţă şi spate, sau alte metode de copiat, iar de aici şi până la rezultatele dezastruoase s-a ajuns mai simplu decât se încearcă a se demonstra în talk-show-urile de la TV. Alţi factori care mai influenţează rezultatele acestea atât de "praf" cum sunt ele, sunt : profesorii slab pregătiţi, din
punct de vedere al cunoştinţelor, al modului de predare sau, al impunerii respectului în timpul orelor, al corectitudinii la notare, astfel încât departajarea între elevi să fie corectă, etc. Aceştia sunt câţiva factori care-i privesc pe profesorii care la rândul lor nu prea reuşesc să treacă examenele de titularizare sau ce alte examene mai dau ei dând un exemplu negativ elevilor. Factori care influenţează rezultatele la învăţătură în şcolile din România mai sunt şi: societatea ruginită în care trăim de mulţi ani în România, coordonată de sistemul pile cunoştinţe şi relaţii, fără de care unii nu s-ar putea angaja pe funcţii importante, atmosfera din cadrul multor şcoli şi licee care nu se îngrămădesc să stimuleze şi să trezească spiritul competitiv între clasele de elevi şi astfel nu trezesc competiţia nici măcar la nivel intelectual într-o clasă de elevi. Părinţii joacă de
asemenea un rol important, dacă nu chiar cel mai important. Ei trebuie să fie permanent în legătură cu propria odraslă, pentru că se presupune că au interes direct în ceea ce priveşte rezultatele la învăţătură ale acesteia. Internetul şi socializarea trebuie să fie limitate sau să survină ca şi răsplată pentru bunele rezultate de la şcoală. Dacă m-aş da pe mine exemplu aş fi realist şi aş spune că mie nu mi-a plăcut şcoala, dar spiritul competitiv pe care îl posed m-a făcut să-mi doresc cel puţin în clasa a opta să fiu cel mai bun din clasă. Dintr-o clasa nu prea bună ce-i drept, dar ambiţia m-a făcut să-mi doresc asta, deşi nu mi s-a promis nimic în schimbul trecerii cu bine de examenul de capacitate, sau pentru luarea vreunui premiu. Şi a fost un an în care cea mai mare parte a informaţiilor am cules-o în timpul orelor, acasă învăţam maxim 3 ore la toate materiile adunate, fără să învăţ
special pentru examen, fără vreo ora de pregătire la una din materiile pentru examene, dar cu fotbal mult după ore şi plimbat cu bicicleta şi timp petrecut cu prietenii. Toate acestea pentru un final de am în care am terminat primul pe clasa, la egalitate perfectă cu cea care fusese 4 ani la rând cea mai bună pe clasa de departe faţă de ceilalţi şi faţă de mine. Tot la sfârşit de an am reuşit un premiu 2, cel mai bun premiu luat de mine în 12 ani de şcoală, iar examenul de capacitate a fost trecut fără emoţii, având media de 7.61 nemeditat la nicio materie, deşi aveam mare nevoie la matematică, care de altfel a şi fost materia care m-a tras în jos, şi care mi-a dus media sub 8. Pentru mine a fost cel mai bun an de şcoală marcat de o ambiţie personală fără ca ai mei să se intereseze de mine dacă învăţ sau nu, din punctul acesta de vedere fiind liber ca pasărea cerului, nedând socoteală nimănui, deşi
în mod normal trebuia să fie cineva în spatele meu care să mă pună să învăţ şi mai mult. Revenind la ce se întâmplă în şcolile şi liceele noastre, din proprie experienţă vă spun că pentru mine din clasa a 5-a şi până în clasa a 12-a a fost distracţie continuă. Am avut parte de cei mai trăsniti colegi, care în faţa profesorilor făceau absolut ce vroiau. Orele decurgeau în cea mai mare gălăgie, cam nimeni nu învăţa (nici eu cu excepţia clasei a 8-a şi altor câteva mici excepţii) cu absente multe, venit cu maşini personale la liceu, îmbrăcăminte care mai de care mai extravagante, răspunsuri urâte la profesori, înjurături pe faţă la adresa lor, sfidări, motivări de absenţe, beţii, ţigări bătăi şi jocuri de noroc, multe dintre toate aceste acţiuni interzise făcute în faţa profesorilor sau în orele de curs. Şi atunci mă întreb aproape retoric: cine este de vină pentru acest dezastru
naţional? Dacă aţi dat răspuns profesorii, elevii, părinţii, aveţi dreptate în toate din aceste cazuri, desigur că sunt şi excepţii, dar la nivel naţional eu sunt convins că multe ore de curs se ţin după tiparul celor pe care le-am petrecut eu. Iar vina este împărţită deopotrivă de elevi, profesori şi părinţi, în orice ordine vreţi să-i puneţi. Este un cerc vicios la care s-a ajuns şi din cauza sărăciei, dar şi din cauza democraţiei şi avansării tehnologiei.
punct de vedere al cunoştinţelor, al modului de predare sau, al impunerii respectului în timpul orelor, al corectitudinii la notare, astfel încât departajarea între elevi să fie corectă, etc. Aceştia sunt câţiva factori care-i privesc pe profesorii care la rândul lor nu prea reuşesc să treacă examenele de titularizare sau ce alte examene mai dau ei dând un exemplu negativ elevilor. Factori care influenţează rezultatele la învăţătură în şcolile din România mai sunt şi: societatea ruginită în care trăim de mulţi ani în România, coordonată de sistemul pile cunoştinţe şi relaţii, fără de care unii nu s-ar putea angaja pe funcţii importante, atmosfera din cadrul multor şcoli şi licee care nu se îngrămădesc să stimuleze şi să trezească spiritul competitiv între clasele de elevi şi astfel nu trezesc competiţia nici măcar la nivel intelectual într-o clasă de elevi. Părinţii joacă de
asemenea un rol important, dacă nu chiar cel mai important. Ei trebuie să fie permanent în legătură cu propria odraslă, pentru că se presupune că au interes direct în ceea ce priveşte rezultatele la învăţătură ale acesteia. Internetul şi socializarea trebuie să fie limitate sau să survină ca şi răsplată pentru bunele rezultate de la şcoală. Dacă m-aş da pe mine exemplu aş fi realist şi aş spune că mie nu mi-a plăcut şcoala, dar spiritul competitiv pe care îl posed m-a făcut să-mi doresc cel puţin în clasa a opta să fiu cel mai bun din clasă. Dintr-o clasa nu prea bună ce-i drept, dar ambiţia m-a făcut să-mi doresc asta, deşi nu mi s-a promis nimic în schimbul trecerii cu bine de examenul de capacitate, sau pentru luarea vreunui premiu. Şi a fost un an în care cea mai mare parte a informaţiilor am cules-o în timpul orelor, acasă învăţam maxim 3 ore la toate materiile adunate, fără să învăţ
special pentru examen, fără vreo ora de pregătire la una din materiile pentru examene, dar cu fotbal mult după ore şi plimbat cu bicicleta şi timp petrecut cu prietenii. Toate acestea pentru un final de am în care am terminat primul pe clasa, la egalitate perfectă cu cea care fusese 4 ani la rând cea mai bună pe clasa de departe faţă de ceilalţi şi faţă de mine. Tot la sfârşit de an am reuşit un premiu 2, cel mai bun premiu luat de mine în 12 ani de şcoală, iar examenul de capacitate a fost trecut fără emoţii, având media de 7.61 nemeditat la nicio materie, deşi aveam mare nevoie la matematică, care de altfel a şi fost materia care m-a tras în jos, şi care mi-a dus media sub 8. Pentru mine a fost cel mai bun an de şcoală marcat de o ambiţie personală fără ca ai mei să se intereseze de mine dacă învăţ sau nu, din punctul acesta de vedere fiind liber ca pasărea cerului, nedând socoteală nimănui, deşi
în mod normal trebuia să fie cineva în spatele meu care să mă pună să învăţ şi mai mult. Revenind la ce se întâmplă în şcolile şi liceele noastre, din proprie experienţă vă spun că pentru mine din clasa a 5-a şi până în clasa a 12-a a fost distracţie continuă. Am avut parte de cei mai trăsniti colegi, care în faţa profesorilor făceau absolut ce vroiau. Orele decurgeau în cea mai mare gălăgie, cam nimeni nu învăţa (nici eu cu excepţia clasei a 8-a şi altor câteva mici excepţii) cu absente multe, venit cu maşini personale la liceu, îmbrăcăminte care mai de care mai extravagante, răspunsuri urâte la profesori, înjurături pe faţă la adresa lor, sfidări, motivări de absenţe, beţii, ţigări bătăi şi jocuri de noroc, multe dintre toate aceste acţiuni interzise făcute în faţa profesorilor sau în orele de curs. Şi atunci mă întreb aproape retoric: cine este de vină pentru acest dezastru
naţional? Dacă aţi dat răspuns profesorii, elevii, părinţii, aveţi dreptate în toate din aceste cazuri, desigur că sunt şi excepţii, dar la nivel naţional eu sunt convins că multe ore de curs se ţin după tiparul celor pe care le-am petrecut eu. Iar vina este împărţită deopotrivă de elevi, profesori şi părinţi, în orice ordine vreţi să-i puneţi. Este un cerc vicios la care s-a ajuns şi din cauza sărăciei, dar şi din cauza democraţiei şi avansării tehnologiei.
am multe de comentat aici, dar ma limitez la ceea ce mi se pare esential din povestea ta :
RăspundețiȘtergeretu esti un caz norocos. Ti-ai gasit motivatia exact in momentul in care a trebuit. Desi parintii nu te-au supravegheat mai deloc nu te-ai lasat influenta de exemplele colegilor si ai avut suficienta incapatanare cat sa iti stabilesti tu obiectivele, ceea ce erai dispus sa faci si ceea ce nu erai dispus sa faci.
Asta insa a fost norocul tau, fiindca majoritatea copiilor nesupravegheati de parinti sfarseste intr-o stare agramata asezonata cu tigari, absente, betii etc Si se pierd cu totul, fiindca nu isi impun nici un minim auto-control.
O lectie de viata..
RăspundețiȘtergere