Despre Prahova Bloggers Cars Challenge #phbcc
Vreau să spun câteva cuvinte despre competiţia care a adus faţă în faţă un număr mare de bloggeri ploieşteni. Pentru o primă ediţie, eu care nu am fost organizator am fost mulţumit. După cum aţi putut citi acum câteva zile în articolul pe care l-am scris ca să prezint evenimentul şi ca să "obţin biletul de intrare" în competiţie, evenimentul a fost iniţiat de Haotik. Sper să nu aud nicidecum păreri rău-intenţionate ale celor ce au participat, că cei care nu au participat nu ar trebui să-şi dea cu părerea decât dacă au ceva bun de spus. Vreau păreri pro şi contra, dar de bun simţ şi chiar dacă cineva nu a fost mulţumit de orice aspect, să-şi spună părerea într-un mod civilizat fără să lovească în organizatori.
Eu ca şi critică, dar constructivă, spun că trebuia să se ia o măsură încă din faşă de când s-au descoperitproblemele pe circuit. Pentru cine nu a fost prezent: cu fost probleme cu maşinuta de culoare portocalie (galbenă cum spun unii). De fapt problema nu stătea în maşinuţă ci în traseul care nu o avantaja şi care avea câteva puncte unde şansele să sară de pe pistă erau de 50 %. Asta dacă nu cumva mergeai mai încet şi atunci rămâneai clar în urmă faţă de adversar care putea greşi decât dacă vroia viteză în exces, sau dacă cumva se ciocnea de cealaltă maşinuţă la una din intersecţii. Deşi s-au făcut câteva modificări din mers, nu s-a reuşit echilibrarea şanselor între cei doi concurenţi, indiferent de numele lor sau de abilitatea cu care manevrau maşinuţa. Cu o singură excepţie în celelalte 7 confruntări maşinuţa verde care avea traseul fără locuri de derapaj chiar şi la viteze mai mari, a câştigat detaşat. O altă problema a fost cea a arbitrilor care nu înţelegeau suficient de bine
traseul care se tot schimba din cauza intersecţiilor, astfel repunerea maşinutelor pe pistă era uneori o enigmă, fiind decisivă plasarea ambelor maşinuţe pe aceeaşi linie. În acest caz senzorul de la linia de sosire înregistra un concurent care a trecut linia de sosire de două ori în acelaşi tur cum ar veni, iar celălalt deloc. Ideea mea cu timpii comparativi a venit în timp util, după numai două confruntări disputate, însă nu şi-a găsit aplicare decât din sferturile competiţiei, când fiecare concurent a alergat cu maşinuţa mai puţine tururi de pistă, comparându-şi timpul cu cel al adversarului direct şi astfel stabilindu-se câştigătorul. Pe mine nu m-a ajutat ideea mea bună, dar măcar a făcut lupta mai strânsă şi mai echilibrată din punct de vedere al şanselor pe care le avea fiecare participant. Trebuie să spun că la această primă întâlnire (sper să mai fie şi altele) de la PHBCC
câştigătorul nu a fost un blogger ci soţul bloggeriţei Vienela care a scris pentru acesta articolul necesar pentru participarea în competiţie. A fost o experienţă interesantă mai ales pentru faptul că nişte oameni mari s-au întâlnit să se joace cu maşinuţe.
Eu ca şi critică, dar constructivă, spun că trebuia să se ia o măsură încă din faşă de când s-au descoperitproblemele pe circuit. Pentru cine nu a fost prezent: cu fost probleme cu maşinuta de culoare portocalie (galbenă cum spun unii). De fapt problema nu stătea în maşinuţă ci în traseul care nu o avantaja şi care avea câteva puncte unde şansele să sară de pe pistă erau de 50 %. Asta dacă nu cumva mergeai mai încet şi atunci rămâneai clar în urmă faţă de adversar care putea greşi decât dacă vroia viteză în exces, sau dacă cumva se ciocnea de cealaltă maşinuţă la una din intersecţii. Deşi s-au făcut câteva modificări din mers, nu s-a reuşit echilibrarea şanselor între cei doi concurenţi, indiferent de numele lor sau de abilitatea cu care manevrau maşinuţa. Cu o singură excepţie în celelalte 7 confruntări maşinuţa verde care avea traseul fără locuri de derapaj chiar şi la viteze mai mari, a câştigat detaşat. O altă problema a fost cea a arbitrilor care nu înţelegeau suficient de bine
traseul care se tot schimba din cauza intersecţiilor, astfel repunerea maşinutelor pe pistă era uneori o enigmă, fiind decisivă plasarea ambelor maşinuţe pe aceeaşi linie. În acest caz senzorul de la linia de sosire înregistra un concurent care a trecut linia de sosire de două ori în acelaşi tur cum ar veni, iar celălalt deloc. Ideea mea cu timpii comparativi a venit în timp util, după numai două confruntări disputate, însă nu şi-a găsit aplicare decât din sferturile competiţiei, când fiecare concurent a alergat cu maşinuţa mai puţine tururi de pistă, comparându-şi timpul cu cel al adversarului direct şi astfel stabilindu-se câştigătorul. Pe mine nu m-a ajutat ideea mea bună, dar măcar a făcut lupta mai strânsă şi mai echilibrată din punct de vedere al şanselor pe care le avea fiecare participant. Trebuie să spun că la această primă întâlnire (sper să mai fie şi altele) de la PHBCC
câştigătorul nu a fost un blogger ci soţul bloggeriţei Vienela care a scris pentru acesta articolul necesar pentru participarea în competiţie. A fost o experienţă interesantă mai ales pentru faptul că nişte oameni mari s-au întâlnit să se joace cu maşinuţe.
Ne-am distrat si noi de paradoxul situatiei, dar nu puteti contesta, eu mi-am facut datoria si am scris. :-P
RăspundețiȘtergereUnde stai tu, Adiţă?
Pe aici prin Ploiesti la 5 minute de mers pe jos de locul in care s-a tinut #phbcc
RăspundețiȘtergere