Poveste de Crăciun cu happy end
"Era iarna în care nici măcar zăpada nu picase cu generozitate din ceruri, aşa că nu te aşteptai cumva ca vreun străin să te abordeze de Crăciun şi să-ţi spună vreo vorbă bună. Şi totuşi cu picioarele îngheţate şi fără vreo speranţă se îndrepta spre locul în care mergea an de an însoţită de persoana dragă. Nu ştia de ce mai face asta, dar parcă ceva în inima ei îi spunea să respecte obiceiul.
Dintr-o oglindă zări un chip uscat, murdar şi fără pic de vlagă. Nu se mai recunoştea deloc şi în acel moment şi-a amintit din nou cât de frumoasă era în zilele de Crăciun de altădată. Şi-a şters faţa cu mâneca luminându-şi chipul. Din acel moment s-a gândit că nu ar strica puţin optimism. la urma urmei Crăciunul este pentru toţi. Până la bradul din centrul oraşului mai era puţin. Numai un bulevard plin cu magazine, ale căror vitrine luminate te opreau din drum, o despărţeau de amintirile frumoase. Încercă să mărească pasul şi simţi cum sângele i se puse în mişcare mai abitir. Totuşi dintr-o vitrină cu bijuterii Luxury Gifts ceva îi atrase privirea şi se poticni în loc. O amintire de mult uitată se reîntorsese prin gândurile-i răvăşite de prea multă suferinţă. Îşi adusese aminte de clipele în care juca roluri de mare doamnă şi purta tot felul de cercei si coliere. Asta se întâmpla însă de mult, cu 12 ani înainte. Pe atunci teatrul îi adusese faima, dar în cele din urmă tot el îi adusese şi sfârşitul unei vieţi normale. Răpită chiar după un rol în care purtase cele mai scumpe bijuterii, mulţi au crezut că totul a fost o tâlhărie, un gest mişelesc. Ziarele de atunci au scris că răpirea a fost regizată şi că bijuteriile care valorau peste 50000 de dolari la vremea aceea au fost vândute. Din acest motiv nimeni nu a crezut în răpire şi singurul motiv pentru care era căutată era acela de a fi prinsă şi arestată. În realitate numai ea şi răpitorii care o batjocoriseră şi o ţinuseră sechestrată ştiau că nu era vinovată. Atunci toate abuzurile îi păreau nedrepte, iar zilele în care a fost ţinută legată şi nemâncată i-au marcat viitorul şi i-au ucis demnitatea. În plus i se arătaseră ziare în care articolele o dădeau drept urmărită general. Acestea au fost motivele pentru care nu s-a întors mai repede în oraşul natal. Dar în acea zi nimic nu mai conta. Fugise şi se ascunsese prea multă vreme. Nu mai avea ce să piardă şi nici măcar nu mai credea că o va recunoaşte cineva.
Toate aceste gânduri îi trecură prin minte cu repeziciune. Nici nu simţi momentul când plecase din faţa vitrinei. Sclipirile bijuteriilor erau acum cele ale bradului de Craciun. Globuleţele şi luminiţele erau cele care sclipeau acum în faţa ei. Aici a fost momentul în care am recunoscut-o, momentul în care nu ştiam dacă să o trag la răspundere pentru ce a făcut, sau să o sărut mai degrabă. Sentimentele erau confuze, dar când privirile ni s-au întâlnit, am ştiut că era o mare suferinţă în inima ei. Ochii ei trădau acest lucru, mai ales din repeziciunea cu care s-au umezit imediat cum m-a văzut. Nu a mai contat nimic pentru mine. Am scos inelul pe care i-l pregătisem acum 12 ani de sărbători şi pe care urma să i-l dau în seara de Crăciun în acelaşi loc. Fără niciun cuvânt i l-am pus pe deget şi ne-am sărutat. Restul este o altă poveste mult prea lungă pe care mulţimea de oameni care ne înconjura atunci probabil că şi acum o ţin minte. Tot ce pot să spun este că aşa am redescoperit fericirea demult pierdută. Nici acum nu ştim exact cum de am ales amândoi să mergem în acea noapte în faţa bradului din centrul oraşului, dar important este că deciziile noastre ne-au schimbat destinele.Şi eu şi ea ne iubim mai mult ca oricând şi deja aşteptăm primele cuvinte ale gemenilor ce au venit pe lume tot într-o noapte de Crăciun.
Aceasta este povestea mea din miez de iarnă pe care o spun tuturor care mă cunosc pentru prima dată. "
Aceasta a fost povestea care m-a impresionat şi pe mine şi dacă aş fi trăit-o pe pielea mea, probabil aş fi făcut un film inspirat din ea.
Acest articol participă la Superblog 2012.
Dintr-o oglindă zări un chip uscat, murdar şi fără pic de vlagă. Nu se mai recunoştea deloc şi în acel moment şi-a amintit din nou cât de frumoasă era în zilele de Crăciun de altădată. Şi-a şters faţa cu mâneca luminându-şi chipul. Din acel moment s-a gândit că nu ar strica puţin optimism. la urma urmei Crăciunul este pentru toţi. Până la bradul din centrul oraşului mai era puţin. Numai un bulevard plin cu magazine, ale căror vitrine luminate te opreau din drum, o despărţeau de amintirile frumoase. Încercă să mărească pasul şi simţi cum sângele i se puse în mişcare mai abitir. Totuşi dintr-o vitrină cu bijuterii Luxury Gifts ceva îi atrase privirea şi se poticni în loc. O amintire de mult uitată se reîntorsese prin gândurile-i răvăşite de prea multă suferinţă. Îşi adusese aminte de clipele în care juca roluri de mare doamnă şi purta tot felul de cercei si coliere. Asta se întâmpla însă de mult, cu 12 ani înainte. Pe atunci teatrul îi adusese faima, dar în cele din urmă tot el îi adusese şi sfârşitul unei vieţi normale. Răpită chiar după un rol în care purtase cele mai scumpe bijuterii, mulţi au crezut că totul a fost o tâlhărie, un gest mişelesc. Ziarele de atunci au scris că răpirea a fost regizată şi că bijuteriile care valorau peste 50000 de dolari la vremea aceea au fost vândute. Din acest motiv nimeni nu a crezut în răpire şi singurul motiv pentru care era căutată era acela de a fi prinsă şi arestată. În realitate numai ea şi răpitorii care o batjocoriseră şi o ţinuseră sechestrată ştiau că nu era vinovată. Atunci toate abuzurile îi păreau nedrepte, iar zilele în care a fost ţinută legată şi nemâncată i-au marcat viitorul şi i-au ucis demnitatea. În plus i se arătaseră ziare în care articolele o dădeau drept urmărită general. Acestea au fost motivele pentru care nu s-a întors mai repede în oraşul natal. Dar în acea zi nimic nu mai conta. Fugise şi se ascunsese prea multă vreme. Nu mai avea ce să piardă şi nici măcar nu mai credea că o va recunoaşte cineva.
Toate aceste gânduri îi trecură prin minte cu repeziciune. Nici nu simţi momentul când plecase din faţa vitrinei. Sclipirile bijuteriilor erau acum cele ale bradului de Craciun. Globuleţele şi luminiţele erau cele care sclipeau acum în faţa ei. Aici a fost momentul în care am recunoscut-o, momentul în care nu ştiam dacă să o trag la răspundere pentru ce a făcut, sau să o sărut mai degrabă. Sentimentele erau confuze, dar când privirile ni s-au întâlnit, am ştiut că era o mare suferinţă în inima ei. Ochii ei trădau acest lucru, mai ales din repeziciunea cu care s-au umezit imediat cum m-a văzut. Nu a mai contat nimic pentru mine. Am scos inelul pe care i-l pregătisem acum 12 ani de sărbători şi pe care urma să i-l dau în seara de Crăciun în acelaşi loc. Fără niciun cuvânt i l-am pus pe deget şi ne-am sărutat. Restul este o altă poveste mult prea lungă pe care mulţimea de oameni care ne înconjura atunci probabil că şi acum o ţin minte. Tot ce pot să spun este că aşa am redescoperit fericirea demult pierdută. Nici acum nu ştim exact cum de am ales amândoi să mergem în acea noapte în faţa bradului din centrul oraşului, dar important este că deciziile noastre ne-au schimbat destinele.Şi eu şi ea ne iubim mai mult ca oricând şi deja aşteptăm primele cuvinte ale gemenilor ce au venit pe lume tot într-o noapte de Crăciun.
Aceasta este povestea mea din miez de iarnă pe care o spun tuturor care mă cunosc pentru prima dată. "
Acest articol participă la Superblog 2012.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea