duminică, 21 octombrie 2012

Un laptop vreau şi eu

Sunt destul de atent cu banii atunci când vine vorba să-mi cumpăr ceva costisitor. Aşa se face că mă interesez înainte de a cumpăra, citesc review-uri, comentarii şi păreri ale userilor care deja au încercat produsul, pentru a afla dacă ceea ce vreau să cumpăr este şi ceea ce mi se potriveşte. Sunt aşa meticulos de felul meu când vine vorba de achiziţii, pentru că nu-mi place să returnez produsele pe motiv că nu am făcut alegerea potrivită. Asta ar însemna pierdere de timp pentru mine şi pentru firma de la care cumpăr.Ce mă interesează pe mine atunci când vreau să achiziţionez un laptop de exemplu, este să fie performant. Un laptop este de obicei un bun pe care îl cumperi o dată la câţiva ani, aşadar investiţia trebuie să fie făcută cu cap. Dispozitivul trebuie să reziste în timp şi să fie pregătit pentru noile tehnologii care apar peste noapte. Ştiu că se poate face upgrade pieselor, atunci când acestea nu mai fac faţă, dar mie îmi place să schimb totul deodată, nu să înlocuiesc componentele una câte una. Sunt atent în acest sens ca procesorul să fie unul performant, şi memoria RAM să fie una pe masura aşteptărilor. De obicei nu obişnuiesc să mă joc pe calculator sau laptop. Nu sunt un gamer înrăit, iar atunci când mă retrag în astfel de activităţi, prefer jocurile vechi care nu necesită caracteristici sofisticate din partea configuraţiei laptop-ului. Acesta este şi motivul pentru care la mine în casă un laptop se "demodează" într-un timp îndelungat. Programele şi navigarea pe internet pe care le folosesc eu, nu solicită foarte tare componentele, astfel că acestea nu rămân în urmă atât de tare faţă de noutăţile la zi.

Pentru un laptop foarte importantă este autonomia bateriei. Acesta este desigur un criteriu foarte important în alegerea unui laptop, mai ales când utilizatorul este activ şi mereu în mişcare. Primul meu laptop a fost un laptop Toshiba, pe care l-am primit cadou şi care mi-a uşurat mult viaţa în perioada când aveam mult de lucru. L-am primit în momentul când am intrat la facultate şi mi-a folosit în proiectele pe care le-am avut de făcut. Aşa am putut scăpa de stresul împărţirii calculatorului cu fraţii mei.  Tot cu ajutorul lui am reuşit să-mi fac treaba mai bine atunci când am fost răcit două săptămâni la rând şi nu m-am putut da jos din pat. Îl ţineam în braţe şi vorbeam cu colegii pe reţelele de socializare, pentru a îmi lua cursurile. Aşadar acel laptop Toshiba mi-a marcat studenţia în sensul bun al cuvântului. Păcat că sfârşitul lui a venit mai devreme decât m-am aşteptat. Am avut ghinionul de a vărsa paharul plin cu suc pe el şi s-a ales praful. Nici la reparat nu l-am mai dus pentru că m-ar fi costat prea mult.

Acum că m-am angajat voi vrea să-mi iau un nou laptop pentru care voi face noi investigaţii de moment. Alegerea lui va fi foarte importantă pentru mine, mai ales că bugetul alocat acestei investiţii va fi format din primele salarii, care nu sunt chiar foarte mari. De data asta vreau să mă gândesc la toate componentele cu minuţiozitate. Vreau să pornesc de la detaliul banal privind culoarea acestuia, să continui cu importanţa configuraţiei, luând în calcul producătorul componentelor şi tipul acestora, culminând în final cu preţul promoţional pe care îl voi aştepta. Momentan am găsit un nou laptop Toshiba şi cred că voi rămâne fidel acestei mărci, mai ales pentru faptul că în magazinul Azerty 
laptop-urile Toshiba au o garanţie tip "No matter what". Acest lucru înseamnă că sunt o mulţime de posibilităţi de a-ţi schimba sau repara laptopul în cazul în care acesta se defectează din varii motive sau chiar dacă este furat. Sunt foarte uimit de acest tip de garanţie pe care mi-au recomandat-o deja câţiva prieteni, mai ales pentru faptul că ştiau în ce fel a sfârşit primul meu laptop Toshiba.
Sunt foarte încântat de faptul că voi putea să-mi plătesc singur propriul laptop, să simt că muncesc prin propriile forţe şi cheltui din propriile resurse financiare. Am de gând chiar să-mi şi tunez laptopul, desigur numai în cazul în care micile intervenţii nu vor afecta condiţiile de acordare a garanţiei. Vreau să-l fac să semene  cu primul meu laptop, să-mi aducă aminte de anii de studenţie, atunci când laptopul era nelipsit din rucsacul meu şi nelipsit din rutina mea zilnică. Deşi acum priorităţile mele s-au schimbat, un laptop rămâne un laptop şi îşi face treaba chiar şi atunci când energia electrică nu este în imediata apropiere. Portabilitatea lui este elementul cheie pentru mine. Un laptop şi un modem de internet mă pot face să fiu mereu informat în legătură cu ce se întâmplă în ţară şi în lume, în diferite domenii. Îmi place să socializez de pe site+urile de socializare care sunt la modă, gen facebook sau twitter sau să scriu pe blog în timp ce stau vara la umbra unui copac, în grădină sau pe plajă. Atunci am cele mai bune momente de inspiraţie pe care le pot concretiza în articole bune şi foarte bune.
Mai am de gând să încerc să plec într-o aventură, de mers pe jos sau pe biciletă prin ţară, cu laptopul în rucsac, să fiu conectat în permanenţă, să ma opresc şi să scriu pe blog despre ce mi se întâmplă şi ca de obicei oamenii să fie receptivi la comentariile privind aventurile şi întâmplările prin care trec. Am făcut asta deja, dar nu am avut un telefon bun de pe care să postez în timp real pe twitter sau pe blogul meu. Am făcut articolele când am ajuns acasă dupa un drum pe jos între Ploieşti şi Bucureşti. A fost o aventură de 11 ore de mers pe jos, făară alergat. A fost o aventură în care aş fi avut nevoie mare de comunicare cu oamenii care îmi spuneau să nu mă dau bătut, deşi genunchii mei cedaseră.
Toate aceste motive mă fac nerăbdător şi abia aştept să-mi achiziţionez un nou laptop din banii caştigaţi de mine. Sper ca de Crăciun cadoul meu să fie un laptop şi articolele mele pe blog să fie scrise de pe acesta.

Acest articol participă la Superblog 2012.

9 comentarii:

  1. din ce am citit, vad ca stii ce iti trebuie ,doar banii iti lipsesc .cam asa procedez si eu cand am ceva de cumparat, imi fac diverse calcule ca sa iau ce imi place si sa fie si bun ca si cerinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. E BINE SA FI CHIBZUIT MAI ALES CAND PIATA ESTE ATAT DE LARGA SI OFERA FOARTE MARE

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiu si eu, stie si Mos Craciun, ca esti un baiat cuminte, care merita sa aiba laptopul lui. Sper sa nu uite mosul sa treaca pe la tine in perioada sarbatorilor. Asa ti-ar ramane salariul intreg, sa il folosesti la altceva.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am un acer care se misca foarte decent problema e ca se supra incinge aiurea. La ce visez eu acum e un mac book air

    RăspundețiȘtergere
  5. Acum de craciun or sa fie oferta interesante!!! Astept si eu cu nerabdare :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu astept sarbatorile ca sa imi iau un laptop, deoarece in fiecare an de sarbatori sunt oferte bune rau.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu siguranta de sarbatori vor fi oferte foarte interesante la laptop. Pana atunci iti urez spor la serviciu si la strans bani!

    RăspundețiȘtergere
  8. O sa fie la emag Black Friday si cred ca gasiti ceva acolo care sa va satisfaca. pe 23 nov

    RăspundețiȘtergere
  9. Super tare oferta dar astept mai bine sarbatorile ca sunt mai multe sanse sau black friday .

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea