Amintiri din copilarie -> O pisoi fricos
Capitolul 1
Pisoiul negru
In prima vacanţă pe care mi-o amintesc mai bine, am cunoscut la bunici pisoiul ogradei. Era negru, slăbuţ, sprinten şi nu prea socializa cu stăpânii decât la ora mesei, când devenea cel mai bun prieten al omului, mai ceva decât un câine credincios. Categoric ştia ora mesei, că era nelipsit, chiar şi în zilele când se amâna ora din cauza treburilor prin gospodărie. Toată ziua umbla de colo colo, asta în cazul în care nu era ora de somn pe prispă. Era un soi de vizitator pentru casă, fiind scump la vedere în perioadele când nu era pusă masa. Cum la casele batranesti de la tara e aproape imposibil sa nu se aciueze soareci si sobolani, pisoiul al carui nume nu mi-l amintesc sub nicio forma, era menit sa-i sperie macar daca nu sa-i imputineze. Si iata ca s-a ivit ziua in care cariera pisoiului negru in sperierea rozatoarelor s-a apropiat de sfarsit. Era o zi calda de vara, in care tataie isi facea de lucru prin ograda. La un moment dat a intrat intr-o magazie unde tinea porumbul, pentru a scoate portia de porumb pentru pasarile din curte. Dar acolo ce sa vezi? Sobolanii isi faceau de cap in tocitoarea in care era depozitat porumbul. Fiind o tocitoare cu gura mica, si de mici dimensiuni, tataie a luat ce a prins la indemana pentru a bloca fuga hotilor.A reusit sa prinda doar unul inauntru, celalalt reusind sa scape in ultima clipa. Asadar a pus un lighean de metal pe post de capac si a amanat putin masa pasarilor din curte. A urmat apoi masa noastra, care era de fapt mai devreme decat de obicei, un fel de cursa ca sa vina pisoiul la masa, altfel neavand cum sa dam de el, ca nu statea la mangaiat decat in preajma mesei. Ca niciodata insa pisoiul s-a lasat asteptat, de parca ar fi stiut ce i se pregateste. Intr-un final insa si-a facut aparitia, fiind pe loc mituit cu o bucatica de carne, pe care insa nu a apucat sa o manance macar, fiind inhatat de tataie si dus in magazie ca sa isi faca datoria de motan sperietor de soareci. Numai ca de data asta era un sobolan de fapt destul de mare. A fost bagat deci pisoiul in tocitoare, tataie urmarind spectacolul macabru, dar fara rezultatele scontate, caci pisoiul vazandu-se bagat acolo si cu un "dulau" pe urmele lui, a inceput sa miaune ca 5 pisici deodata, si sa dea ocol tocitoarei, cu asa viteza ca nu stiai cine pe cine alearga. Dupa vreo 30 de secunde de tipete si alergaturi s-a ridicat din nou ligheanul, pisoiul zbughind-o primul din tocitoare pe un gemulet aflat deasupra si spre norocul ei si deschis. Eu stand la usa am vazut doar dezamagirea bunicului pe fata, ca pisoiul a disparut prea repede ca eu sa observ acest lucru. Nici nu stiam ca poate fi atat de rapid. Acest ultim eveniment plus excrementele multe de pisica din podul casei, i-au fost decisive pisoiului, care cu prima ocazie a fost expulzat din casa fara bagaje si fara vreo vorba de ramas bun. Intr-o zi pe cand trebuiau sa plece la camp sa lucreze pamantul, bunicii au prajit carne, al carei miros avea sa ademeneasca pisoiul. De data asta a fost lasat sa manance, dupa care a fost bagat intr-un sac de rafie. A fost abandonat langa brutaria din Urlati, ca sa nu moara macar de foame, daca tot avea alergie la rozatoare. Si poate o trai si astazi daca nu o fi murit de batranete sau mancat de vreun sobolan.
