Amintiri din copilarie -> Aditza
Aditza
Despre Aditza va pot spune multe de bine. Ma facea sa ma simt important, ma plimba cu bicicleta, ma arunca in aer, ma alerga, ma trimitea dupa tigari si alte lucruri de luat de la magazin. Aditza era cam de 20 de ani cand l-am cunoscut. Era un tip destul de frumusel, se purta ingrijit si desi lucra, avea timp toata seara sa stea la poarta cu prietenii. El facea discoteca in aer liber caci era pasionat de muzica. Mai bine zis de muzica buna, caci pe atunci nu prea erau manelele la ascultare. Nu ca acum ar fi dat-o pe manele, dar asta este alta poveste. Am atatea in cap despre el incat nu stiu cu care sa incep. Eu stiu ca Aditza lucra in constructii, la fel ca si unchii mei, mergea ziua la munca si seara venea acasa si totusi avea puterea fizica sa faca si treburile din curte si sa dea play la magnetofonul cu benzi. Avea o scula de aparat, destul de buna pentru vremea aceea, dotat cu boxe destul de generoase care spargeau linistea serii. Cand eram acolo abia asteptam seara ca sa ne strangem cu totii, cu mic cu mare la poarta la el. Cei doi meri dulci de la poarta lui erau incarcati atat de mult de parca stiau ca-i asteapta multi pofticiosi la poarta. Chiar erau aproape inepuziabili. Serile incepeau frumos cu muzica data tare, dar fiind destul incat sa ne intelegem ce vorbim. Se spuneau glume, bancuri se povesteau aventuri si intamplari de peste zi, fiecare laudandu-se sau nu cu ce li se mai intampla. Veneau baieti si fete din tot satul ba chiar si dintr-un sat vecin. Se adunau cate 20-30 de insi in zilele mai bune. Unii faceau grupulete, altii se retrageau cu fetele pe care vroiau sa le cucereasca, dar Aditza statea cam mereu in centru, langa poarta lui, gata sa puna o melodie la cerere. Ba chiar au fost vremuri cand avea microfon si facea si dedicatii la cerere. Era pasiunea lui, pe care o impartasea deopotriva cu noi. Ii placea si ne placea ceea ce facea el, de aceea serile erau incununate de muzica buna a nilor '70-'90 si veselie cat cuprinde. Modern Talking, Boney M, Abba, Sade, Michael jackson, Madonna si multi multi alti artisti concertau seara de seara la noi in sat, iar noi ne simteam atat de bine. Mi-e imi parea rau ca nu pot sta mereu pana la spartul gastii pentru ca facandu-se intuneric eram chemat in casa. Mai scapam uneori de intratul in casa atunci cand eram insotit de fratele meu sau de sora mea. 
Cu Aditza am trait chiar si momente extreme si pline de adrenalina. Imi placea cand ma plimba cu bicicleta. A avut mai multe de-a lungul timpului, dar chiar de a avut cadru chiar de nu a avut, s-a incumetat sa ma plimbe. gasea intotdeauna un mod in care sa pot sta cocotat pe bicicleta. Mie-mi amortea fundul pe cadru, dar nu ma vaitam atat de tare incat sa nu ma mai ia data viitoare. Uneori la viteza mare ii tineam strans de ghidon ca imi era teama. dar imi si placea in acelasi timp si nu ma lasam de plimbarile lui. Pe atunci nu erau asfaltate ulitele in sat si toate vibratiile si zdrancinaturile se amortizau in fundul meu. Am in minte doua drumuri lungi care mi-au ramas mai clar in minte. Pe unul din ele l-am facut cam de vreo 30 de km dus intors. Destul de mult pentru mine care stateam pe cadru. Am mers pana la o balta unde ar fi trebuit sa ne intalnim cu niste prieteni din sat care mergeau uneori acolo la baltaceala. Era destul de departe dar pentru ei merita drumul. Fiindca nu aveam alta treaba Aditza m-a luat cu el. Si am avut de mers mult de tot, chiar si printr-un lan de porumb. Toate hopurile ma loveau constant dar nu zieam nimic, doar ma mai dadeam jos din cand in cand sa-mi dezmortesc fundul. Dupa ce am ajuns la balta, am si facut o baita sa ma racoresc. Acolo am si invatat pentru prima oara primele miscari de inot. Nu m-am aventurat departe, dar incercam sa stau cu capul deasupra apei in preajma malului. Plimbarea inapoi catre casa a fost si mai anevoioasa, ca mi se parea ca nu se mai termina. Eram obosit, ba chiar epuizat, cu dureri de fund si cu corpul amortit ba chiar si bratele ma dureau de atata incercat de stat deasupra apei. O alta intamplare pe bicicleta pe care mi-o aduc destul de bine aminte a fost tot pe departe. Mersesem dupa o fata pe care o placea Aditza intr-un sat vecin dar destul de departat, pe dealurile din departare care se vedeau de la minde din gradina. Era destul de mult de mers. Si am mers noi ce am mers pana ce Aditza intr-un moment de nebunie s-a gandit sa ma lase pe mine sa tin ghidonul. Stiam ca poate merge fara maini, dar acum era cu mine pe cadru, care ma tineam strans de ghidon. Iar teama care m-a cuprins in momentul in care eram in coborare rapida pe panta, a fost indeajuns de mare incat sa tin ghidonul ca si cum l-as coordona eu. Numai ca nestiid sa merg pe bicicleta, am tras cumva ghidounul de era sa intram intr-un grup de oameni care-si conduceau mortul pe ultimul drum. Pe asta nu am cum sa o uit, caci oamenii observandu-ne la acea viteza, venind inspre ei au uitat de bocete si au inceput sa tipe la noi. Am scapat si de masina care venea din sens opus si de caruta pe care am depasit-o, si am mers mai departe, eu fiind speriat din cale afara. De altfel de multe alte dati am fost si speriat, dar pentru ca imi placea viteza nu am zis nimic niciodata cum ca nu as mai vrea. Astfel BiciGlontul - ii spuneam astfel din cauza vitezei cu care rula Aditza - ma plimba mereu, iar si iar. Acestea sunt doar cateva dintre amintirile care ma leaga de Aditza, al carui nume de alint mi-a placut si pe care acum il folosesc si in mediul online. Dar nu e numai acesta motivul pentru care folosesc acest nume, ci e si din cauza ca pe mine asa m-au strigat prietenii la bloc cand eram mic. 
