sâmbătă, 30 august 2014

Covorul de iarba verde

Asa de mult imi place iarba verde, de parca as fi facut picnic in fiecare weekend in copilarie. Imi plac covoarele de iarba verde intinse pe pasuni, pe munti si dealuri. Chiar daca in copilarie alergam prin ierburi si buruieni mai inalte decat mine, acum parca iubesc mai mult intinderile acestea de iarba de pe munti, dealuri si pasuni. Acea iarba care iti da senzatia ca este tunsa de cineva, cu foarte mare atentie, ca sa nu cumva sa-i scape un fir de iarba mai lung. 

Tin minte cand am calcat prima data pe un stadion si am ajuns pe gazon la finalul meciului. A fost o senzatie extraordinara. Iarba verde deasa si racoroasa imi gadila talpile. Ma descaltasem sa o simt mai bine sub picioare. A fost o senzatie atat de frumoasa incat imi doream dupa fiecare meci sa ajung pe gazon. Nu se putea de fiecare data. Acum, peste 20 de ani de la acele vremuri, nu prea se mai poate deloc. Nu te mai lasa nimeni sa ajungi pe gazonul unui stadion de fotbal daca nu ai ce cauta acolo.

Iar eu nu sunt nici sportiv, nici ingrijitor al vreunui stadion, nici angajat al vreunei firme de insamantare gazon, nici nu am pile la stadion. Oricum, senzatia aceea din copilarie este greu de retrait pentru ca sentimentele unui copil si trairile acestuia sunt mai puternice decat ale unui adult. Copiii se bucura mult mai mult decat adultii de lucrurile simple. 


Sursa foto: nezta.com
Acum, ca adult, ce imi mai ramane de facut este sa imi duc copiii (atunci cand voi avea) pe terenuri de fotbal, sa alerge desculti prin iarba, sau sa ii dau la sporturi care se joaca pe terenuri  din gazon, sau sa insamantez cu gazon spatiul din jurul casei. (atunci cand voi avea una). Firme care se ocupa cu insamantarea gazonului se gasesc si sunt chiar si profesioniste unele dintre ele. Adica pe langa insamantare gazon, unele se mai ocupa si cu rulouri de gazon gata montate, amenajare spatii verzi, proiectarea acestora si irigarea lor, intretinerea acestora, etc.

Dar pana sa am gradina mea cu un mini iaz si cascada artificiale, mai am mult de munca. Si chiar muncesc si pun la cale proiecte potrivite fortei mele de munca si a resurselor pe care le detin in acest moment. Dar nu se stie cand va fi momentul cand voi calca descult in propriul covor de iarba verde.

Incepe Campionatul Mondial de baschet

Daca este 30 august, atunci este zi mare pentru iubitorii baschetului. Incepe Campionatul Mondial 2014 ce va avea loc in Spania. Nu este loc de altceva in programul iubitorilor acestui sport. 24 de echipe se vor duela pentru locurile fruntase si in final pentru marele trofeu.

Ca de obicei favorita numarul unu este SUA, dar sunt de luat in seama si echipe precum Spania, Serbia sau Brazilia. Pentru pariori, cotele pentru castigatoarea trofeului, inaintea disputarii vreunui meci sunt urmatoarele: SUA 1,6, Spania 2,5, Serbia, Grecia si Brazilia cu cota egala de 34. Urmeaza celelalte selectionate cu sanse mult prea slabe la castigarea marelui trofeu. Eu merg pe mana Statelor Unite ale Americii. Cred ca nu au adversar in niciun colt al lumii la nivel de nationala. Cel putin nu in deceniul asta. Chiar daca se poate intampla sa nu castige acest trofeu, asta s-ar datora strict unor factori care nu tin numai de valoarea echipei sau de valoare individuala a jucatorilor. La acest capitol americanii stau extraordinar de bine.



Acum ne ramane numai sa stam in pat si sa urmarim spectacolul de pe parchet. Acesta va fi garantat in fiecare zi a turneului final. Si in cazul in care nu stiti unde se vede in Romania CM Spania2014, incercati sa mutati pe Digisport. Cu siguranta il veti vedea acolo!

Inceput slab de sezon pentru Manchester Utd

Manchester United a inceput sezonul 2014-2015 cu stangul. Ghinionul lor i-a adus in afara Cupei Angliei si cu un singur punct in clasamentul Premier League din 6 puncte posibile. Acest start dezastruos al sezonului prevede o continuitate in aceeasi maniera, avand in vedere jocul slab prestat in teren.

Fanii echipei Manchester United nu sunt deloc fericiti cu rezultatele actuale, mai ales pentru faptul ca echipa lor a avut numai meciuri usoare in startul de sezon. Meciul de cupa a adus insa furia unora care deja au cerut demisia antrenorului. Sub comanda olandezului Manchester United s-a vazut dominata clar pe teren de catre o echipa din Liga 1 a Angliei. Nu numai ca a fost clar dominata, dar a fost si umilita, incasand 4 goluri, doua dintre ele chiar foarte spectaculoase. Unul a fost marcat cu pieptul, in timp ce altul a fost inscris dupa o pasa in adancime efectuata in maniera „No look pass” de catre cel care a trimis-o.

In aceste conditii este si normal ca fanii sa fie suparati si sa-si doreasca schimbarea in bine la echipa, mai ales ca se afla intr-un sezon in care nici macar nu vor putea sa scoata capul in Europa datorita parcursului dezastruos din stagiunea precedenta.

miercuri, 27 august 2014

Momente de fericire intr-un cos

Ma stiti pasionat de baschet, de aruncatul la cos si mai ales de vizionarea acestui minunat sport. Dar nu despre cosul de baschet am sa vorbesc acum pentru ca acela imi va acapara oricum prea mult timp de saptamana viitoare, atunci cand va incepe campionatul mondial de baschet din Spania. Acum am sa va vorbesc despre cosul cu bunatati pe care orice companie ar trebui sa-l dea in perioada sarbatorilor angajatilor, drept multumire ca acestia si-au facut treaba tot restul anului. Acest gest, de multe ori chiar simbolic (adica de o valoare scazuta) poate aduce cateva momente de fericire pentru un angajat sau pentru copiii acestuia.

Eu am trecut prin asta pe vremea cand eram copil si imi bagam nasul in cosul cu bunatati primite de mama, sau in cosul mult mai generos primit de tata. Erau la moda acum 20 de ani si erau un gest normal din partea intreprinderilor la care lucrau ei. Firescul gest de atunci a mai murit intre timp, dar totusi mai exista firme care se ocupa cu distribuirea de cosuri craciun unor companii, pentru ca acestea din urma sa le ofere angajatilor lor sub orice pretext. Fie ca sunt oferite pentru a multumi angajatilor ca si-au facut treaba bine pe tot parcursul anului, fie ca sunt oferite drept bonus intr-o luna a sarbatorilor, fie ca sunt oferite pur si simplu drept cadou, aceste cosuri pot aduce zambete si pot alunga in unele cazuri tristetea acestor vremuri grele in care ne aflam.

Pentru cei nefamiliarizati cu astfel de gesturi am sa le spun eu cam ce contine in general un astfel de cos cu bunatati oferit in general in perioada Pastelui sau a Craciunului. Cosul contine de obicei o bautura cu alcool (vin, vin spumant sau sampanie), ciocolata (sub forma de praline, tableta, batoane, figurine, uneori chiar mai multe tipuri de ciocolata in acelasi cos), o bautura racoritoare non-alcoolica, cozonac sau panettone, pachet de cafea, cosul propriu-zis. In functie de valoarea lui cosul mai poate contine whisky, borcan cu gem, bomboane de brad sau alte produse.

Ambalate frumos si oferite in preajma sarbatorilor, aceste cosuri (precum cel din imagine) pot aduce fericire pe chipurile angajatilor sau a copiilor acestora. Companiile pot comanda astfel de cosuri la firme care se ocupa special de selectia cosurilor la o valoare dedicata, iar livrarea se poate face la ora stabilita de ambele parti. Eu daca as avea o firma as face acest gest pentru angajatii mei si le-as oferi un gram de atentie in plus, fie el chiar intr-un cos din paie.

marți, 26 august 2014

Victorii pe linie la US Open

Prima zi a grand-slam-ului de tenis de la New York a inceput cu dreptul pentru  tenismenele de origine romana implicate in aceasta competitie. Astfel Romania are sanse mari de a merge mai departe cu toate cele 5 sportive implicate in competitia de tenis feminin simplu.

Irina Begu a trecut in doua seturi de Soler-Espinosa, scor 7-6, 6-3. Simona Halep a trecut in trei seturi de D.R. Collins dupa ce a cedat primul set cu 7-6. Simona a revenit in cele din urma castigand lejer cu 6-1 si 6-2 urmatoarele doua sferturi. Alexandra Dulgheru a castigat in doua seturi meciul impotriva tenismenei K. Pliskova din Cehia, scor 6-3, 6-4.


In a doua zi a turneului de la New York alte doua jucatoare din Romania intra in lupta. Sorana Cîrstea va juca impotriva tenismenei din Marea Britanie, H Watson, iar Monica Niculescu urmeaza sa joace in aceasta seara impotriva jucatoarei din Kazahstan, Y. Shvedova.

Pana acum s-a inregistrat o singura surpriza la turneul feminin de la US Open. Tanara speranta Muguruza din Spania a fost invinsa de jucatoarea Lucic-Baroni din Croatia, cu scorul de 6-3, 7-6

US Open este un turneu de traditie in tenisul mondial. S-a lansat din anul 1881, cand s-a jucat pe iarba. A urmat o perioada in care turneul a fost sustinut pe zgura, iar din anul 1978 si pana in prezent, turneul se tine pe suprafata tare.

In prezent detinatoarea trofeului este Serena Williams din SUA, care are trecut in palmares de cinci ori acest titlu.
Noi ii tinem pumnii Simonei Halep si celorlalte jucatoare care ne reprezinta la US Open. Speram sa ajunga cat mai departe si sa ne faca mandri ca suntem romani.

luni, 25 august 2014

Romania mai aproape de calificarea la CE 2015

Duminica 24 august, echipa nationala de baschet masculin a Romaniei a mai obtinut o victorie importanta in drumul spre calificarea la Campionatul European din 2015. Asa se face ca Romania a ajuns la 4 victorii in 5 partide si mai are de trecut un singur hop pentru a putea sa se califice direct la turneul final al CE 2015.

Ultima partida a grupei va avea loc miercuri 27 august in Romania in compania Letoniei, echipa care se afla momentan pe prima pozitie a grupei. Meciul va fi unul decisiv si va califica direct castigatoarea dintre Romania si Letonia, ocupanta locului doi fiind nevoieta sa mai joace meciuri de baraj pentru calificare.

Rezultatele inregistrate de Romania in cele 5 meciuri din grupa sunt:

  1. Slovacia-Romania 69-81
  2. Romania-Suedia 77-72 (dupa prelungiri)
  3. Letonia-Romania 88-65
  4. Romania-Slovacia 90-86
  5. Suedia-Romania 86-88
Rezultatele au fost destul de echilibrate, dar echipa Romaniei este inca in formare, ceea ce reprezinta o performanta notabila. Astfel asteptam o prestatie buna pe teren propriu in ultimul meci din grupa contra Letoniei. Miercuri 27 august trebuie sa ne sustinem echipa nationala si sa speram intr-o victorie, chiar si la un punct, care sa ne califice direct la turneul final al CE 2015.

CSU Asesoft Ploiesti cauta majorete

Echipa de baschet CSU Asesoft Ploiesti cauta majorete. Sub numele Bring it on for the champions, preselectiile pentru majorete vor avea loc pe data de 2 septembrie intre orele 14:00-18:00 in sala de fitness Moving Express din mall-ul Afi Palace Ploiesti. 


Sunt asteptate domnisoarele frumoase, inalte si cat de cat pasionate de dans. Probele pe baza carora se va face departajarea fetelor vor fi:

  1. Dans liber pe melodia dorita de fiecare adepta la postul de majoreta
  2. Dans alaturi de celelalte majorete, intr-o scurta coregrafie realizata la fata locului.
Asadar, daca indeplinesti conditiile de mai sus si te incanta ideea de a anima un public numeros si de a sustine o echipa campioana, mergi la preselectii si fa tot posibilul sa-ti castigi locul in echipa de majorete Asesoft Ploiesti.

Iata in filmuletul de mai jos cum ar trebui sa arate o trupa de majorete a unei echipe care se respecta:

duminică, 24 august 2014

Izolatii termice

Am cateva cunostinte care s-au hotarat sa-si construiasca o casa a lor cu mana lor, plecand de la zero si fara a avea din start banii necesari constructiei. Este si greu sa ai toti banii la un loc in acelasi timp, atunci cand traiesti in Romania si nu provii dintr-o familie de bani gata. Si tot stand de vorba cu ei din cand in cand la cate-o bere, din vorba in vorba ajungem inevitabil la discutii pe tema casei pe care si-o construiesc. Doua dintre cele trei cunostinte cred ca si adora sa vorbeasca despre asta. E drept ca este un subiect pe care, cel care il deschide, (mai ales daca este si cel care construieste casa) poate vorbi ore intregi, fiindca vorbele lui vin din inima si toata inima si sufletul sau este in aceasta casa ridicata cu greu.

Asa se face ca am ajuns sa stiu mai multe decat credeam ca voi ajunge sa stiu vreodata despre izolatii, despre tipuri de izolatii, despre materialele folosite la izolatiile termice, uneori si la cele electrice, unde se folosesc benzi adezive, unde se folosesc benzi aluminiu, cum alegi materialele, cum alegi meseriasii, etc. Iar acum colac peste pupaza, mama s-a hotarat sa izoleze si ea fatada apartamentului in care locuim. Cica trebuie sa fim in ton cu restul lumii.

Pe bune? Atatea informatii despre conctructii, izolari, amenajari interioare si exterioare? Atatea informatii din acelasi domeniu venite in aceeasi perioada? Pai daca tot s-a intamplat asa, cred ca ar trebui sa ma gandesc bine daca necesita sau nu sa fac niste cursuri de zidar, de exemplu. Nu ca m-as vedea vreodata practicand aceasta meserie, ci pentru ca imi place sa invat, sa stiu macar la nivel teoretic cu ce se mananca anumite lucruri. Nu e chiar fain sa fii total pe alaturi in domeniile care nu te intereseaza deloc. Putin habar ar fi bine sa avem si despre anumite subiecte pe care nu le consideram importante.

Chiar luna trecuta un vecin mi-a facut niste lucrari in apartament. o zugraveala in bucatarie, niste retusuri ici colo si mi-a izolat pe balcon o crapatura care nu dadea bine nici ca estetica si care pierdea caldura pretioasa pe timp de iarna. M-a trimis sa-i cumpar o banda de aluminiu de la un butic de metalo-chimice. Mai bine imi vedeam de treaba. Cand am ajuns acolo m-a intrebat vanzatorul de care vreau. Sa fie mai ingusta, mai lata, mai lunga, cu nu stiu ce grosime. Habar nu aveam ce sa-i raspund asa ca i-am spus sa-mi dea bon la una pe care mi-o recomanda pentru necesitatile mele si daca nu e potrivita, sa i-o aduc inapoi sa mi-o schimbe.
Desigur ca nu a fost buna, asa ca mesterul mi-a cautat model pe google si mi-a aratat exact ce trebuia sa cumpar. Am rezolvat-o si pe asta in cele din urma...

Daca era o folie de aluminiu pentru alimente, atunci stiam clar ce-mi trebuie. De aceea spun ca e bine sa avem idee despre lucruri care nu ne sunt neaparat interesante, pentru ca nici nu stim cand vom avea nevoie de ele.

O zi neagra

Am avut o zi cum rar întâlnești. Bine ca nici noaptea trecuta nu a fost ok dar tot răul spre bine.
În afara faptului ca am ajuns la urgente pentru ca am facut o nevralgie urâtă, colac peste pupăză, m-au luat și niste dureri groaznice de stomac din cauza pastilelor fără număr pe care le-am luat și degeaba.
Cică din cauza aerului condiționat mă doare toată partea dreapta, cu masele cu ochi, cu ureche, m-au umplut de pastile și sa stau acasă,  sa mă feresc de curent etc.

Pastilele le iau dar cu statul acasă e problema mare, nu am cum sa lipsesc de la serviciu și nici nu vreau sa creez probleme. 
De mâncat nu prea pot, pentru ca nu pot mesteca, nici măcar nu mă pot atinge pe partea stângă,  lesin de durere.

Și uite cam așa e viața asta,  abia trece una ca a și venit alta. 
Azi la urgente mă întreabă medicul în cât suntem azi, iar eu repezita 13, iar el răspunde sarcastic..ei vezi, d-aia te doare!
Plec de acolo cu dureri cumplite, îmi venea sa mă urc pe pereti, și ajung acasă în mai mult de o ora, drum care mai mult de 3 minute nu îmi lua dar efectiv m-am rătăcit, nu știam pe unde sa o mai iau, ce sa fac, cum sa fac, Niciun drum nu imi părea cunoscut, parcă eram într-un oraș nou.
Iar când am ajuns acasă și i-am povestit soțului mai mult prin semne ca nu puteam vorbi, a ras de mine juma' de zi. Așa intamplare "minunata" nu doresc la nimanui.

Mirela A.

Enigma Top Eleven

Nu stiu ce se tot intampla cu acest joc de browser, Top Eleven, dar nu mai reusesc sa am o echipa competitiva de cateva sezoane. Desi am fost in ligi in care imi creasem cam cea mai buna echipa (valoric vorbind) fata de adversarii mei, nu am reusit sa ma bat la podium ci mai degraba la clasarea pe locurile 5-7, locuri neutre, care nu duc in Liga Campionilor, dar te promoveaza la un nivel superior. Pana acum am promovat an de an, dar in acest sezon am fost la numai 3 puncte de locul opt care m-ar fi tinut in loc. Chiar si asa, nu sunt multumit deloc de pozitia din clasament, pozitie care ma lasa in continuare in afara Ligii Campionilor.

Oare Top Eleven si-a schimbat algoritmii iar eu nu mai reusesc sa ma acomodez cu cei noi si astfel nu reusesc sa castig aproape niciun meci important? Mai mult de atat, in ultimele trei sezoane am luat bataie de la echipe cu mult sub valoarea echipei mele. Infrangeri in moduri inexplicabile, care te duc cu gandul la blaturi, chiar si in aceste meciuri virtuale. Desigur ca sufar si eu un pic de paranoia acum, dar problema ramane aceeasi. Cum de nu mai am performante, desi construiesc o echipa mult mai buna decat adversarii mei directi.

Acum sa nu va aud ca-mi spuneti sa schimb antrenorul, ca eu sunt acela si tot eu am castigat destule trofee alaturi de echipa mea Lemonade FC. Deci care sa fie enigma Top Eleven?

sâmbătă, 23 august 2014

Canicula face ravagii

Asa vreme schimbătoare ce avem în ultimul timp. Pleci de acasă pe ploaie, vânt,  vijelii și te întorci pe 40 de grade. Nu stii cum sa te îmbraci, sa iti iei umbrela cu tine sau sa nu o iei, sa iti iei și vreo bluzita în plus ca...nu se știe. 

 Eu de câte ori iau umbrela cu mine nu ploua și dacă am luat-o bineînțeles ca ploua. 
Sunt din ce în ce mai multe persoane care leșină pe străzi din cauza caniculei, iar decesele sunt în continua creștere. 

Deși suntem avertizați în toate modurile posibile sa nu ieșim din casa intre orele 11 și 18, noi ieșim la plimbare fix intre aceste ore și apoi ne vaitam ca ne este rău. Așa se întâmplă când te crezi "zmeu" și invincibil.

Eu evit cât pot de mult sa ies intre acest ore iar când nu am de ales, nu plec fără ochelari de soare, fără o sticla de apa luata cu mine, mă îmbrac cu haine cât mai deschise la culoare și cu șapcă pe cap. Aaa, am uitat de crema protectoare, nu ies din casa fără sa mă dau cu ea pe tot corpul.

Dacă nu ne protejam noi atunci cine? Dacă nu avem noi grija atunci cine? Aveți grija de voi și de sănătatea voastră pentru ca alta viața nu avem și mai târziu o sa regretam toate deciziile luate în graba.

Chiar cred ca se pot amana multe activitati in aer liber atunci cand avem zi caniculara. Trebuie doar sa ne facem programul in functie de avertizarile meteorologilor, care in ultima vreme sunt din ce in ce mai exacti, mai ales atunci cand consultam buletine meteo locale.

Mirela A.

Piciorul frumos e greu de intretinut

V-am mai spus eu doamnelor si domnisoarelor de ce va admir in general pe cele care aveti grija de imaginea voastra? Daca nu v-am mai spus, va spun acum. Da! Va admir nespus de mult pentru tot timpul pe care vi-l acordati in vederea unui look extravagant si atragator, sau pur si simplu ingrijit. Indiferent care este motivul pentru care aveti grija de corpul vostru cu atat exces de zel, eu ma declar fanul vostru in aceasta privinta. Incepand cu parul, continuand cu sprancenele, genele, buzele, dintii, tenul, pielea, unghiile si terminand cu picioarele, fiecare etapa de infrumusetare sau ingrijire cotidiana, va ocupa timp pretios. Din acest punct de vedere meritati toata atentia barbatilor. Nici nu mai pun la socoteala ca aveti darul de a naste acei pui de om minunati, pentru ca atunci ne bateti pe noi barbatii cu un scor detasat.


Nu vreau sa trasez paralele intre sexe acum, ci doar sa va multumesc ca existati si ca va ingrijiti atat de mult, asa cum putini dintre barbati o fac. Chiar ma gandesc cat de greu va este sa treceti prin toate etapele acelea neplacute de ingrijire a frumusetii, a ceea ce barbatul vede imperios necesar si musai de pus la punct de catre o femeie. Ma refer aici la indepartarea parului de pe picioare. In cazul domnisoarelor, parul de pe picioare reprezinta o adevarata  provocare in etapa de epilare. Sunt convins de acest lucru. Si totusi faceti asta, indepliniti cu succes acest proces care da mari batai de cap. Inarmate cu kit-uri de epilare potrivite, faceti fara sa vreti un favor barbatilor care cred ca femeile s-au epilat pe picioare de cand exista omul pe Pamant. Probabil ca nu ati stat niciodata sa meditati la ceea ce s-ar putea intampla daca nu faceti acest lucru.

Fie ca este o necesitate, fie ca este un moft sau un simplu trend, picioarele frumoase pe care vi le expuneti sunt greu de intretinut. De fapt cam tot ce inseamna tratament cosmetic si ingrijire corporala a femeilor, mie  mi se pare greu de realizat. Costa foarte mult timp, timp pe care noi barbatii trebuie sa-l respectam si sa-l acceptam daca ne dorim langa noi o femeie frumoasa si ingrijita.

Barbatul in schimb, este acceptat cu par pe picioare, pe corp, cu parul mai ciufulit si mai neingrijit, nemachiat si nepensat, cu burta de rigoare la purtator si hainele inghesuite intr-un sertar, sau aruncate pe un scaun. Se poate schimba oare in secolul urmator acest curent incorect si aceasta perceptie gresita intre sexe? Se poate ca femeia sa-si aleaga barbatul ingrijit in aceeasi masura in care se ingrijeste si ea, iar barbatul sa nu mai aiba atat de multe pretentii asupra unei femei atat timp cat el nu este un model?

Iata in videoclipul de mai jos cateva exemple de diferente intre sexe. Uneori femeile sunt in avantaj, alteori barbatii, dar la sfarsit tot barbatii sunt cei care se bucura mai mult de existenta femeii in viata lor si de statutul lor in general:

Nu ma pricep deloc

Am impresia ca sunt cel mai prost dansator dintre toate cunostintele mele. Nu reusesc sa ma misc asa cum mi-as dori, sau cel putin asa am eu impresia. Dansul, ca si muzica, limba engleza, baschetul sau cantatul, este o activitate pe care desi o indragesc si imi face placere sa o urmaresc, nu reusesc deloc sa o desfasor in limite decente. Toate activitatile enumerate mai sus imi sunt pe plac, dar in niciuna dintre ele nu reusesc sa depasesc asteptarile mele. Parca ceva ma tine pe loc. Toate se invata intr-o masura mai mare sau mai mica, dar deocamdata eu nu sunt multumit cu nivelul niciuneia dintre ele, desi am facut eforturi in a le stapani la un nivel decent.

Dansul este una dintre activitatile care imi plac. Dar mai mult ma uit la altii decat sa dansez eu. Desi la petreceri dansez, nu sunt niciodata multumit de miscarile mele, ci doar de faptul ca am fost in stare sa ma misc si sa nu stau intr-un loc, sau pe scaun/canapea (lucru care mi se pare chiar mai urat decat un dans prost). Acum sa nu credeti ca ma vad campion in aceasta activitate. Dar mi-as dori sa ma misc ceva mai bine decat o fac acum. Este insa una dintre activitatile pe care am incercat sa o fur de la altii. Nu am fost niciodata la dansuri. La niciun tip de dansuri. Dar cred cu tarie ca un curs de dans te poate aduce in stare sa performezi pe ringul de dans si sa fii admirat de altii pentru prestatia ta. Cred asta, pentru ca am vazut oameni cu un fizic nerecomandat dansului, dar care danseaza atat de gratios, incat te gandesti ca au mii de ore de dans la activ. Nu este chiar asa. Cei pe care i-am vazut eu, au fost la cateva zeci de ore de dans si totusi au prins miscari ale unor dansuri dificile.

Asta m-a facut sa cred ca se poate. M-a facut sa cred ca orice om, chiar si unul cu incredrea la pamant, poate dansa la un nivel multumitor. Trebuie numai sa isi doreasca si sa fie instruiti cum trebuie. De exemplu exista profesori de dans precum cei de la dans sportiv Latino Time care reusesc sa scoata performanta din orice tip de om paralel cu dansul. Este mult de munca, dar atat timp cat cel invatat sa danseze are vointa si ambitie, totul este posibil si scopul cursurilor de dans vor fi atinse la final.

Eu trebuie sa fac si asta la un moment dat, de preferat inainte de a ma casatori, ca altfel nu stiu ce se va alege de Valsul mirilor. Daca nu invat pana atunci sa dansez cat de cat, este posibil ca dansul mirilor sa fie pus in scena de o dublura de-a mea.

Pana ma apuc sau nu de cursuri de dans, promit sa nu stau jos la nicio petrecere si sa exersez dansul meu de incepator. V-am spus ca eu consider mai interesant un om care danseaza cu riscul de a se face de ras, decat unul care sta pe canapea de frica sa nu se faca de ras.

Planuri de viitor


Am atât de multe planuri pentru viitor încât nu știu cu ce sa încep, mă tot gândesc cum ar fi mai bine, cum sa fac sa iasă totul perfect dar am atât de multe îndoieli. 
Majoritatea planurilor sunt cu și despre noua casa, ce culori sa fac pereții,  cum sa iau perdelele, mobila de care, ce model, ce culoare...uof...cu cât răsfoiesc mai multe reviste sau mă uit mai mult pe internet cu atât sunt mai confuza. 

Dacă nu aveam acces la atâtea informații și te puneau sa alergi dintre modelul x și modelul tot x treaba era foarte simpla, dar așa este complicat. Inițial am vrut sufrageria cu un perete lila, perdele și draperia tot în genu', acum nu mai vreau sufrageria,  vreau dormitorul matrimonial.

Sper sa ma hotărăsc intrun final și sa scăpăm de aceste mari probleme. 
Alte planuri sunt legate de baiat, vreau sa fie cel mai bun, cel mai tare, cel mai cel în toate privințele și îmi doresc din suflet sa coopereze și el în alegerile pe care le voi face.
Și în finalul listei este o mașină, nu vreau fițe, impresii, ultimul răcnet în materie de mașini, îmi doresc una simpla cu care te poți deplasa oricând dorești fără sa depinzi de nimeni.

O mașină în secolul 20 este foarte utila mai ales când ai familie și copii...masina a devenit o necesitate ca orice alt obiect și poate mă ajuta Doamne Doamne, sănătate sa avem ca ușor ușor le facem pe toate.

Mirela A.

Mandra de mine

Azi am avut o zi superba, de fapt o seara. Nu va gândiți ca am fost la vreun restaurant select sau am avut vreo ieșire din oraș. Nu! Am fost de am luat băiatul de la bunici și am plecat la shopping.
Am lăsat în jur de 3000 ron dar mi-am achiziționat niște produse minunate.
Sunt tare mandra de alegerile făcute și mai ales de mine.

Am luat masina de spălat, un cuptor cu microunde, un led pentru bucătărie și o periuța de dinți electrica.
Sunt foarte încântată de toate dar ce mi-a atras atenție în mod special este periuța, este extrem de buna și curata foarte bine, o recomand cu toată încredere, dai un ban dar se merita.
Este un sentiment atât de plăcut când cumperi ceva pentru casa ta, o mulțumire sufleteasca, o liniște interioara fără margini.

Nu credeam ca aceasta zi se va sfârși atât de bine.
Săracii angajati ai magazinului au plecat la casele lor extrem de obosiți, dacă au 2 clienți ca mine zilnic își dau si demisia. Am stat pe capul lor în jur de 2 ore și mai stăteam dacă nu se inchidea.

Îmi pare rău că i-am chinuit, dar așa este femeia...aia de ce e așa, cealaltă de ce e invers, care sunt avantajele, dezavantajele, care este mai bun, dar de ce e mai bun, uf, îmi amintesc și rad singura.
Bine ca am luat ceva și nu i-am plictisit degeaba, ca altfel...sigur plecam bătută de acolo.

Mirela A.

vineri, 22 august 2014

Adio dieta, am verigheta!

De când mă știu a trebuit sa fiu atent la ce mănânc,  cum, când, de ce... (Asta se întâmpla înainte de casatorie:))).
Pana în jurul vârstei de 22 ani kg mele oscilau intre 50 și 55 maximum acum am depășit cu mult maximul.
Mă tot întreb de ce pentru ca nu mănânc mult, fac mișcare...de fapt știu de ce, problemele de sănătate care creează mediul propice pentru kg în plus. Nu as dori sa intru în detalii deoarece nu este cazul.
Poate și stresul și probleme de zi cu zi favorizeaza aceste kg în plus sau poate e și genetic, așa e conformația, nu știu. 

Eu am încercat de toate, diete, masaje, sala, infometare și nimic nu da rezultate.
Așa ca ușor ușor am abandonat tot, asta sunt și cine mă place, mă place așa cum sunt. 
Am auzit de curând expresia ai verigheta, adio dieta și o sa urmez întocmai. Se zice ca femeia măritată se îngrașă,  nu are grija de ea, se dedica familiei suta la suta...iar femeia divorțată este mai ceva ca o puștoaică de 18 ani.
Eu momentan sunt măritată, lângă mine am o ciocolata imensa iar ceasul este doar 1...noaptea...așa ca de dieta.
Adevărul este ca am obosit de atâtea restricții, nu mai pot, m-am hotărât sa mananc ce imi poftește inima la orice ora, oricând și apoi vedem ce se mai întâmplă. 

Mirela A.

sâmbătă, 16 august 2014

Obiceiuri proaste la hotel

Am tot auzit pe la unii oameni de obiceiurile proaste pe care le au atunci cand ajung intr-o camera de hotel sau pensiune. Sunt oameni care nu tin deloc la bunurile gazdei, dar cauta confortul acolo unde se cazeaza. Pai cum sa gasesti confort daca nu respecti locul in care ai ajuns?

Spre exemplu sunt oameni care sterg pe jos cu prosoapele din hotel, pentru simplul fapt ca nu au un mop la indemana in camera sau in baia acesteia. Stiu ca este recomandat in anumite unitati de cazare ca prosoapele sa fie lasate pe podea daca au fost folosite si necesita schimbare. Dar este o mare diferenta intre a lasa un prosop pe podea si intre a sterge pe jos cu ele ca si cum acestea ar fi carpe de sters pe jos.
Oare acesti oameni chiar nu se gandesc ca pentru a evita umezeala creata tot de ei in baie, pot folosi papuci baie? Papuceii aceia pusi la dispozitie tot de hotel pentru clienti. Da, acei papuci pot fi folositi pentru asa ceva.

Un alt obicei prost este acela de a stropi oglinda si toata baia atunci cand se foloseste dusul sau apa de la chiuveta. Chiar asa fac oamenii si acasa? Atat de neglijenti si dezordonati pot fi unii? Chiar cred ca daca au platit cazarea (poate la un pret nejust) pot devasta acea camera apoi?

Alti oameni obisnuiesc sa bea cafeaua in camera, iar accidentele nu intarzie sa apara, patand in cele din urma mocheta sau lenjeria. Este de asemenea un gest urat, de pe urma caruia au de suferit multi oameni, incepand chiar cu patronii unitatilor de cazare. In aceiasi categorie intra si cei care fumeaza in camera. Indiferent daca hotelul permite sau nu acest lucru, eu cred ca din bun simt se poate evita sa se fumeze intr-o camera care nu este special destinata persoanelor fumatoare. Fumul si mirosul se imprima in peretii camerei si aceasta devine din start neprimitoare.

Cine se simte cu musca pe caciula si intra intr-una din categoriile de mai sus, ar fi bine sa ia in considerare sa foloseasca de acum inainte papucii de baie, sa aiba grija de curatenia din baia camerei, sa aiba grija unde fumeaza si unde isi bea cafeaua. Astea tin de bun simt!

Daca reusim sa indreptam orice obicei prost, atunci este cazul sa avem pretentii fata de conditiile de cazare care ne sunt oferite. Daca nu suntem in stare sa respectam locul in care ne cazam, atunci ne meritam soarta si in acest caz preturile pe camere vor ramane mari pentru a putea fi acoperite eventualele pagube provocate de catre chiriasii de ocazie.

joi, 14 august 2014

Calitate sau făcătură?

Ce părere aveți?  O pereche bună de încălțări sau 10 de calitate îndoielnică? 
Pana acum eram de părere: bai îmi iau o pereche de sandale mișto de firma, din piele și o port 5 ani fără probleme, dar încet încet părerea începe sa mi se schimbe și ușor usor mă reprofilez. 

Dacă stau sa mă gândesc puțin ce rost are sa dau 300 lei minimum pe o pereche de încălțări și la anu' poate nu mai sunt la moda, când cu banii aia îmi iau 10 perechi și port câte una în fiecare zi, un anotimp și anul viitor sunt tot în pas cu moda. Voi ce părere aveți?  Tinand cont ca nu sunt o milionara în euro, pentru ca dacă eram nu stăteam la discuții...vorbim de clasa de mijloc. 

În schimb am un fix, niciodată nu îmi iau adidasi ieftini, dacă nu sunt din piele nici nu mă uit la ei, poate pentru ca eu abordez stilul sport și ador adidasii. 
Dacă as putea as purta în fiecare anotimp numai adidasi.
Eh fiecare cu "pasaricile" lui, sper doar sa nu am vreun stol...:)))).
Bineînțeles ca trebuie sa și detest ceva în materie de încălțăminte...ghiciți? Nu cred, niciun om normal nu detesta cizmele sau ghetuțele. Ei bine eu da!

Toate fetele adora cizma cu o fustițe frumoasa, toate fetele, dar eu nu. Eu prefer bocancii...Am o pereche foarte finuta din piele de vreo 3 ani și în fiecare iarna nu îi las.

Mirela A.

Cu sau fara frati?

Sunt atât de multe persoane singure pe aceasta lume încât mă gândesc la o lege în care toate familiile sa fie obligate sa nască minimum doi copii. Este greu sa nu ai o sora sau un frate care sa te ajute la greu sau sa se bucure de realizările tare. Eu am o sora mai mica cu 8 ani și pana acum nu aveam mari tangente pentru ca ea era prea mica ca sa înțeleagă problemele mele, dar acum a crescut și sunt mandra ca am o sora.

Am prieteni și prietene care nu știu ce înseamnă cuvantul "frati" și nu as vrea ca baiatul meu sa crească fara a ști semnificația acestui cuvânt.
Este adevărat ca de multe ori, la nervi, am zis ce bine ar fi fost fără ea...dar am zis și am gândit acest lucru din cauza unor lucruri banale..ca mi-a luat nu știu ce jucărie sau ca îmi poarta hainele... copilării. 
Sora nu se rezuma la schimbul de haine sau de jucării și acest lucru l-am înțeles prea târziu când ne-am rănit reciproc fără rost. Trebuia sa ne naștem cu unele lucruri bine implementate în minte și nu sa le înțelegem în timp.

Chiar dacă acele vremuri au trecut, acolo undeva au rămas acele cuvinte grele care au durut și se pare ca încă dor când ne aducem aminte.
Este minunat sa ai o sora sau un frate sau mai mulți (eu dintotdeauna mi-am dorit sa am o familie mare cu mulți frați și când ne strângeam toți se umplea casa; sa radem, sa povestim).
Așa ca fraților faceți mulți copii, chiar dacă trăim vremuri grele, suntem stresati, avem griji, probleme, nu sunt bani. Un copil creste și ne va condamna mai târziu ca nu are un umăr pe care sa plângă. Unde mănâncă 4 guri categoric este loc și de a 5 a.

Mirela A.

Vineri...3 ceasuri rele?

Vai, am început ziua tare "bine" și am terminat-o la fel de "bine".
Mă trezesc în jur de 8 cu o energie fantastica, fac repede curat, mă imbaiez și plec spre tara sa duc copilul la bunici, sa petreacă la curte câteva zile. Ajung acolo și primesc un telefon..."hey mă marit, pe 20 septembrie te aștept la nunta"( o verișoara îmi da minunata veste, nu am nimic rău de zis, mă bucur pentru ea, îi urez toate cele bune dar mă gândesc la buzunarul meu care zgâlțâie zdravan)..."super, felicitari, bineînțeles ca vin!". 

Nu trece o ora ca cineva striga la poarta, nu veți ghici niciodată cine...de ce...uof...mda, o alta invitație la nunta pe 20 septembrie de la o vecina și chiar trebuie sa merg pentru ca și ea a fost la mine.
Nu vreau sa mă gândesc...haine, darul iar eu sunt în pom cu banii.

Și ca sa fie tacâmul complet, ziua se încheie cu o alta invitație,  tot la nunta din partea fratelui meu de cruce, care în toamna își pune pirostriile.
O zi ca asta nu am avut niciodată și o s-o țin minte mult timp de acum înainte. Nu știu cum o sa se rezolve totul dar cumva trebuie.

Sper ca anul acesta sa numai apară vreo alta obligație sau vreo ruda care nu are ce face decât sa facă nunta, 3 sunt mai mult decât suficiente, plus un botez.  Cred ca se schimba zicala cu marți 3 ceasuri rele în VINERI 3 CEASURI RELE.

Mirela A.

duminică, 10 august 2014

Am facut o investitie buna

Mi-am luat un notebook second hand acum ceva timp. Stiti ca renuntasem la PC-ul meu pe motivul ca imi manca mult prea mult timp. Am rezistat cateva luni fara notebook sau calculator in casa, dar nu mi-a fost usor. Tot timpul gaseam cate ceva de facut care sa necesite un ecran mare si optiunile unui calculator. Nu ma puteam descurca de pe telefonul inteligent. Asa ca imediat ce a picat oferta pentru un notebook second hand, am si facut investitia. Acum la cateva luni dupa achizitie chiar ma bucur ca l-am achizitionat. Chiar daca pretul a fost mic de tot si imi punea semne de intrebare, am zis sa incerc. Si am incercat si acum ma declar multumit de achizitia facuta.

Nu tin de felul meu partea produselor prea ieftine, indiferent ca sunt noi sau la mana a doua. Dar atunci am facut acea alegere pentru ca nu aveam bani pentru mai mult si am zis ca pentru nevoile mele merge si un notebook second hand. Nu sunt vreun pasionat de jocuri, asa ca navigarea pe internet de care am eu nevoie se poate realiza chiar si pe un dispozitiv usor depasit la alte capitole.


Acum insa prioritatile mele s-au mai schimbat. Am proiecte la care lucrez prin intermediul internetului si al notebook-ului, am emisiuni si filme de urmarit, programe care necesita o viteza mai mare de reactie a dispozitivului meu, ceea ce inseamna ca voi face o noua achizitie. Si de data aceasta voi arunca o privire tot pe piata second hand a dispozitivelor de acest gen pentru ca nu vreau sa dau prea multi bani pe unul nou. Si sa stiti ca sunt firme care vand laptop-uri reconditionate la care ofera si garantie. Asa ca nu am pierdut nimic daca stau bine sa ma gandesc.

Mai ramane de stabilit bugetul si apoi modelul de cumparat. Mi-as dori sa fie ceva colorat, ca de negru m-am cam plictisit. Dar daca va fi sa fie tot negru, am sa-l personalizez cu stickere speciale pe care le-am vazut eu intr-un magazin in centrul orasului. Sa-l tunez sa arate bine si pe exterior nu numai pe interior. Si apoi sa vedeti ce soi de ozn va iesi.

Acum serios vorbind, chiar am nevoie de un dispozitiv de pe care sa lucrez tot ce am nevoie. In ultima vreme am tot avut mult de scris, ba pe blogul meu, ba pentru altcineva pentru care mai lucrez de acasa, asa ca trebuie sa fie ceva atragator si la interior si la exterior pentru trebuie sa ma indemne la lucru.

Dilema mare

Cine mă poate "lumina" în aceasta mare dilema a mea? Am vrut sa schimb instalația electrica acasă și am căutat un meșter cât de cât..priceput. 
Întâi am intrebat un fost coleg de facultate care este electrician cu acte în regula, cam cât m-ar duce aceasta lucrare, zice așa ca pentru mine 4 mii lei...Am crezut ca nu am auzit bine, ca glumește dar din păcate nu a fost așa.  "Colega se ia în jur de 60 70 milioane pentru ce ai tu aici, dar așa ca ne cunoaștem Îți cer doar 40...40 mana de lucru ". 
Bineînțeles ca am abandonat repede oferta colegului și am mai căutat. 
Găsesc un nene de la cuca macaii care nu are nicio diploma, niciun atestat de mare electrician dar știe meserie.
Domnul zice ca 12 milioane mana de lucru plus materialele în jur de 10...Hmm..cât de cât mai acceptabil dar hai sa mai cautam poate găsim ceva mai bine. 
Un vecin de la tara zice ca vine eu cu materiale tot iar mana de lucru maximum 5 mil. Parcă totuși. .prea puțin. .După mintea mea nu e bun..nu se pricepe..adică unul cere 40 mil și altul maxim 5 pe aceeași lucrare..ceva nu e în regula.
Am hotărât sa îl iau pe nenea 12 mil, ca na nu îl vreau nici pe cel mai scump dar nici prea ieftin. .așa de mijloc.
Bun, iau materiale, începe treaba, îmi găureste toți pereții,  vecinii mă ciocane la ușă ca vaiiii e gălăgie mare dar mergem înainte. 
Îmi explica acolo cu nulul,  cu impamantare..pe limba lui..ca nu am înțeles nimic și gata, ne socotim și ne luam la revedere.
Acum eu mă tot întreb de ce așa mari diferențe?  Cum se calculează un preț pentru asemenea lucrări? Chiar nu îmi explic așa ceva...poate se găsește cineva sa imi zică și mie.

Mirela A.

A crescut bebelusul

Bebelușul meu nu mai este bebeluș. Ne pregătim cu pași repezi de prima zi de grădiniță. Mă uit la el și nu îmi vine sa cred ca au trecut 3 ani și jumătate,  ca va începe gradinita, ca va avea griji și responsabilități. Mereu mi-am dorit sa aibă o copilărie minunată, sa facă absolut tot ce dorește, sa rada non stop, sa se joace, sa alerge pentru ca va veni și vremea când nimic din toate acestea nu vor mai exista. 

Și stau acum și mă gândesc și meditez și nu realizez când a trecut tot acest timp, parcă mai ieri era "cât lingura", iar acum cautam sortulet, caiete speciale și multe alte rechizite din lunga lista data de educatoare.
Mă încearcă diferite stări,  emoții...prima zi de gradi, prima zi când va rămâne "printre straini".
Bebelușul meu este acum un omusor  care se va trezi la maximum 7 dimineata, care va trebui sa facă ce zice doamna, care va avea responsabilități.

Cu cât scriu si aprofundez aceste sentimente, cu atât lacrimile stau sa îmi curgă pe obraji...
Cum sa fac sa îmi fie mai ușor,  sa mă impac cu ideea ca va creste și mult mai repede decât îmi imaginez va pleca pe drumul sau?  Sunt conștientă ca îi va prinde foarte bine, ca va învăța să se comporte, va învăța multe lucruri noi, va socializa, va descoperi ce îi place și ce nu, dar așa sunt mamele, sau poate doar eu, care greu accepta ca băiatul ei a crescut și ușor ușor nu va mai depinde de nimeni, va învăța să se descurce singur fără ajutorul nimănui. 

Mirela A.

In sfarsit acasa

După multe luni de așteptare,  de stres,  de nervi, a venit și momentul mult așteptat de toată familia, ne-am mutat in căsuța noastră, un apartament cu 3 camere la câteva minute de centru orasului Ploiesti, în jur de 10 minute mai exact.
După episodul cu hainele, cu sacii arhiplini coborâți pe scari, trebuia sa urmeze și episodul doi cu sacii urcați pe scări. .ha ha ha. .

Este adevărat ca mai avem mult de munca, nu este nici pe jumătate terminat, dar contează ca am reușit sa ne mutam aici și ca avem cât de cât condiții minime. 
Este un sentiment atât de plăcut,  sa te simți în casa ta, sa faci ce vrei, când vrei, cum vrei, cum te duce capul. Este atât de frumos sa nu depinzi de nimeni și sa știi ca nu mai deranjezi pe nimeni.

Am ajuns la concluzia ca cel mai bine este sa stai singur, oriunde ai sta mai devreme sau mai târziu tot vor ieși discuții, nu contează dacă sunt părinții sau socrii, fratele sau sora la un moment dat tot vei deranja pe cineva.
Așa ca, dragii mei, încercați din răsputeri sa va faceți locsorul vostru, unde sa va duceți cu drag, unde sa va simțiți acasă. 
Știu ca este extrem de greu, sacrificiile sunt imense dar merita cu adevărat efortul.
Cel mai important este sa fim sănătoși pentru ca le vom face pe toate in timp și cu multa voința, vom reuși sa facem tot ce ne dorim cu adevărat. 

Mirela A.

joi, 7 august 2014

Pantofi pe comanda

Acum ca tot am inceput sa castig mai multi bani si ca voi avea o nunta la care trebuie sa fiu cavaler de onoare, am zis sa imi permit si eu sa cumpar o pereche de pantofi de calitate superioara pentru mine, facuti daca se poate, chiar pe comanda. Si primul atelier incaltaminte pe care l-am gasit online a fost extrem de intresant pentru serviciile pe care le oferea, asa ca am zabovit mai mult acolo si am inceput sa caut un model pentru prietena mea. Ceva frumos din piele naturala, colorati, cu un design placut, etc. Dar ei i se pusese deja pata pe niste pantofiori vazuti intr-o revista si nu ii  mai puteam intoarce aceasta decizie in niciun fel. Dar am gasit solutia pe aceeasi pagina. Atelierul cu prcina oferea clientilor sai posibilitatea de a comanda incaltaminte de pe gustul lor, respectand totusi o serie de criterii, nesemnificative totusi pentru mine.

Am mers asadar cu imaginea din revista si am dat comanda de acea pereche de pantofiori „unicat” fara de care prietena mea nu putea sa mearga la nunta. Profesionalismul de care a dat dovada „mesterul” la luarea comenzii, m-a uimit destul de tare, mai ales ca nu eram un client fidel si cine stie daca voi mai da vreodata sau nu pe acolo. La urma urmei eu nu-mi permit chiar la fiecare achizitie pantofi facuti pe comanda, desi mi-as dori sa-mi personalizez incaltarile de fiecare data. Daca pe prietena mea am rezolvat-o repede, eu am avut de tras putin mai mult. Am tot cautat pantofi lucrati manual, eventual facuti pe comanda, pana cand am gasit atelierul de incaltaminte potrivit gusturilor mele.

Acum tot ce mai am de facut este sa ma obisnuiesc cu pantofii cei noi, ca sa nu am surprize neplacute la prima purtare. Asta nu ar fi deloc greu avand in vedere ca interiorul acestor pantofi este unul destul de moale si nu pare a-si dori sa lezeze pielea piciorului. Si daca tot am facut o investitie mai speciala pentru achizitionarea incaltamintei, am sa fiu un pic mai atent la ceea ce poarta ceilalti nuntasi invitati la nunta la care merg si eu. Ca sa am si eu ce barfi eventual, ca asa-i place romanului.

Totusi va recomand sa aveti mare grija cand alegeti atelierul de incaltaminte de unde sa cumparati pantofii, ca sa nu aveti surprize. Alegeti-l pe cel care se potriveste nevoilor dumneavoastra si pe cel care face totul pentru clientul sau!

miercuri, 6 august 2014

Iluzii,vise…



Fiecare fata cand este mica doreste sa ajunga o printesa si printul ei va veni pe un cal alb. Fiecare baietel isi doreste sa fie un print, un politist sa salveze lumea de oamenii rai sau pompieri si multe alte iluzii.
Mie, de mica in familie mi se zicea: “fa-te doctorita, sa ajuti oamenii, sa ne faci bine cand vom fi batrani si sa ai grija de noi”,dar nu, eu imi doream sa fiu o printesa, toata familia sa stea cu mine la castel si ca vom trai fericiti pana la adanci batraneti.

Cu timpul, mi-am dat seama ca tot ce ne dorim cand suntem mici sunt doar iluzii…ca realitatea este trista, ca viata este plina de obstacole si ca printesele exista doar in basme. Acum imi doresc sa fiu psiholog deoarece astfel pot ajuta oamenii, ascultand si mi-am dat seama ca orice iti vei dori de la viata trebuie sa lupti si niciodata sa nu renunti.

Mi-as dori sa fiu din nou mica, cu zambetul inocent si cu visele mele in care credeam cu fiecare particica din corpul meu.Totul era mai colorat si eram mult mai fericita.

Mirela A.

Aparente



Traim intr-o lume in care totul se judeca dupa aparente. Toti judeca fara sa gandeasca. Daca o fata de 15-16 ani este insarcinata, cei din jur imediat spun ca “i-a placut viata” sau ca este “ fata usoara” fara sa se gandeasca ca poate acea pustoaica a fost violata. Fara sa se gandeasca ca sufletul ei este macinat de durere si totusi are puterea sa mearga mai departe. 

Daca cineva este slab, gras, orb, surd oamenii critica fara sa se studieze pe ei insisi.Dar asa este firea omului, sa judece, sa critice pentru ca stiu ca si ei la randul lor sunt criticati. Sau poate ca ei critica deoarece daca s-ar studia pe ei insisi ar observa ca au aceleasi defecte ca si ceilalti.
Si se gandesc: eu de ce sa nu ii judec daca stiu ca si ei ma judeca? Dar nu se gandesc si la: de ce sa nu fiu diferit? De ce sa nu ii las pe ceilalti in pace si sa am drept studiu persoana mea? De ce sa nu fiu un om mai bun?

Ei bine…traim intr-o societate in care, criticam anumite persoane fara sa stim ce simte, fara sa stim cine este si de ce face anumite lucruri…si astfel, fiind prea ocupati de viata altora, de barfe noi, lasam viata sa treaca pe langa noi.

Mirela A.