Cum sa castigi in casino-urile online

Pe vremea când am început eu să-mi încerc norocul la cazino, eram încă la liceu. Colegii mei de clasa tot chiuleau de la ore şi mergeau să joace la ruleta. De cele mai multe ori se întorceau cu bani de acolo iar acest lucru mi-a trezit şi mie interesul. Dar nu m-am apucat de mers la cazinourile clasice din oraş, ci mi-am făcut cont la câteva cazinouri online. Am avut şi eu parte de norocul începătorului, cum se spune şi am câştigat la început destul de bine, mai ales că primisem şi bonusuri consistente pentru deschidere cont. Totuşi am făcut  greşeala gravă pe care o fac mulţi jucători de cazino. Nu am ştiut când să mă opresc şi aici a intervenit inteligenţa softurilor din cazinoul online. De obicei cazinourile sunt setate sa te faca sa speri la castiguri substantiale. Casa nu se sperie cand iti dubleaza sau tripleaza banii. Si nici tu nu te sperii atunci cand incepi sa pierzi din castig, pentru ca stii ca ai venit la cazino, sau ai depus la cazino, mai putini bani. Aici intervine pragul psihologic pe care multi nu-l pot trece. Nici eu nu-l pot trece uneori, desi imi dau seama de existenta lui, chiar daca nu e palpabil. Ajungem sa pierdem din suma castigata, pana ajungem sa mai avem in cont doar banii cu care am inceput sa riscam. Din dorinta de a reface castigul continuam sa plasam mize, chiar mai mari decat la inceput, pentru ca simtim ca am pierdut. De fapt in acest punct nu am pierdut nimic, pentru ca nici macar nu am avut banii in mana. Ne putem retrage cu gandul ca ne-am incercat norocul pentru potul cel mare. Dar cei mai multi continua sa joace si astfel ajung sa-si piarda si investitia initiala dar si castigul partial.
Cum combatem acest flagel neplacut oricarui jucator la cazino? Este simplu. Trebuie sa apelam la o educatie a jocurilor de noroc. Orice joc vom juca in cazinoul online trebuie sa ne stabilim praguri minime si praguri maxime la care sa ne retragem. De pilda intram la un cazino online cu 100 de lei. Banii sa nu provina din alocatia copilului, din banii de chirie, sau de plata ai facturilor. Sa fie bani proveniti din bacsis, bani neprogramati, bonusuri, etc. Sume pe care sa ne permitem sa le pierdem. Fixam o limita minima de pierdere a banilor de 50 de lei. Daca am ajuns sa pierdem 50 de lei din cei 100 de lei cu care am inceput, ne retragem de la ruleta si incercam un alt joc, sau revenim mai tarziu la ruleta cu aceeasi strategie de risc pana la jumatatea sumei din cont (sau alt procent dar peste jumatatea sumei din cont). Daca suntem norocosi si castigam suma limita pe care ne-am stabilit-o, adica 50 de lei, ne oprim. In acest moment suntem pe profit 50 de lei, adica 50% din investitie.
Acesta este un simplu exemplu, dar fiecare isi poate face propria strategie. Puteti deschide conturi la mai multe cazinouri si incercati sa castigati cate putin la fiecare cazinou intr-o zi. Asa aveti mult mai multe sanse. Este limpede de stiut ca aceste cazinouri sunt facute ca sa iti manance banii. Insa strategia lor poate fi folosita in avantajul nostru, daca la primele castiguri ne si retragem pentru moment si revenim mai tarziu sau a doua zi. Este simplu si totusi multi nu putem trece peste mirajul banilor facuti usor, ai norocului subit si nu putem trece nici peste dezamagirea pierderii profiturilor, atunci cand jucam multe maini pierzatoare la rand.
Educatia in jocurile de noroc, rabdarea si cumpatarea sunt chei de maxima importanta, pentru adjudecarea unor castiguri fie ele chiar si mici.
Daca vrei sa aflii si alte strategii, detalii despre bonusuri si sisteme bine calculate vezi mai multe pe www.ghidcasino.ro
Eu am invins de multe ori sistemele si softurile casinourilor online si am retras bani buni de la ele. Am si pierdut insa atunci cand m-am crezut Omul Noroc. Daca nu va credeti cei mai norocosi oameni de pe Pamant, sau din blocul in care locuiti, atunci va veti retrage la timp cu banii castigati la casino si va veti bucura sa cheltuiti din castiguri. La casino chiar se poate castiga. Trebuie doar sa alegi cea mai buna strategie si rabdarea de fier.

Read More

Un laptop vreau şi eu

Sunt destul de atent cu banii atunci când vine vorba să-mi cumpăr ceva costisitor. Aşa se face că mă interesez înainte de a cumpăra, citesc review-uri, comentarii şi păreri ale userilor care deja au încercat produsul, pentru a afla dacă ceea ce vreau să cumpăr este şi ceea ce mi se potriveşte. Sunt aşa meticulos de felul meu când vine vorba de achiziţii, pentru că nu-mi place să returnez produsele pe motiv că nu am făcut alegerea potrivită. Asta ar însemna pierdere de timp pentru mine şi pentru firma de la care cumpăr.Ce mă interesează pe mine atunci când vreau să achiziţionez un laptop de exemplu, este să fie performant. Un laptop este de obicei un bun pe care îl cumperi o dată la câţiva ani, aşadar investiţia trebuie să fie făcută cu cap. Dispozitivul trebuie să reziste în timp şi să fie pregătit pentru noile tehnologii care apar peste noapte. Ştiu că se poate face upgrade pieselor, atunci când acestea nu mai fac faţă, dar mie îmi place să schimb totul deodată, nu să înlocuiesc componentele una câte una. Sunt atent în acest sens ca procesorul să fie unul performant, şi memoria RAM să fie una pe masura aşteptărilor. De obicei nu obişnuiesc să mă joc pe calculator sau laptop. Nu sunt un gamer înrăit, iar atunci când mă retrag în astfel de activităţi, prefer jocurile vechi care nu necesită caracteristici sofisticate din partea configuraţiei laptop-ului. Acesta este şi motivul pentru care la mine în casă un laptop se "demodează" într-un timp îndelungat. Programele şi navigarea pe internet pe care le folosesc eu, nu solicită foarte tare componentele, astfel că acestea nu rămân în urmă atât de tare faţă de noutăţile la zi.

Pentru un laptop foarte importantă este autonomia bateriei. Acesta este desigur un criteriu foarte important în alegerea unui laptop, mai ales când utilizatorul este activ şi mereu în mişcare. Primul meu laptop a fost un laptop Toshiba, pe care l-am primit cadou şi care mi-a uşurat mult viaţa în perioada când aveam mult de lucru. L-am primit în momentul când am intrat la facultate şi mi-a folosit în proiectele pe care le-am avut de făcut. Aşa am putut scăpa de stresul împărţirii calculatorului cu fraţii mei.  Tot cu ajutorul lui am reuşit să-mi fac treaba mai bine atunci când am fost răcit două săptămâni la rând şi nu m-am putut da jos din pat. Îl ţineam în braţe şi vorbeam cu colegii pe reţelele de socializare, pentru a îmi lua cursurile. Aşadar acel laptop Toshiba mi-a marcat studenţia în sensul bun al cuvântului. Păcat că sfârşitul lui a venit mai devreme decât m-am aşteptat. Am avut ghinionul de a vărsa paharul plin cu suc pe el şi s-a ales praful. Nici la reparat nu l-am mai dus pentru că m-ar fi costat prea mult.

Acum că m-am angajat voi vrea să-mi iau un nou laptop pentru care voi face noi investigaţii de moment. Alegerea lui va fi foarte importantă pentru mine, mai ales că bugetul alocat acestei investiţii va fi format din primele salarii, care nu sunt chiar foarte mari. De data asta vreau să mă gândesc la toate componentele cu minuţiozitate. Vreau să pornesc de la detaliul banal privind culoarea acestuia, să continui cu importanţa configuraţiei, luând în calcul producătorul componentelor şi tipul acestora, culminând în final cu preţul promoţional pe care îl voi aştepta. Momentan am găsit un nou laptop Toshiba şi cred că voi rămâne fidel acestei mărci, mai ales pentru faptul că în magazinul Azerty 
laptop-urile Toshiba au o garanţie tip "No matter what". Acest lucru înseamnă că sunt o mulţime de posibilităţi de a-ţi schimba sau repara laptopul în cazul în care acesta se defectează din varii motive sau chiar dacă este furat. Sunt foarte uimit de acest tip de garanţie pe care mi-au recomandat-o deja câţiva prieteni, mai ales pentru faptul că ştiau în ce fel a sfârşit primul meu laptop Toshiba.
Sunt foarte încântat de faptul că voi putea să-mi plătesc singur propriul laptop, să simt că muncesc prin propriile forţe şi cheltui din propriile resurse financiare. Am de gând chiar să-mi şi tunez laptopul, desigur numai în cazul în care micile intervenţii nu vor afecta condiţiile de acordare a garanţiei. Vreau să-l fac să semene  cu primul meu laptop, să-mi aducă aminte de anii de studenţie, atunci când laptopul era nelipsit din rucsacul meu şi nelipsit din rutina mea zilnică. Deşi acum priorităţile mele s-au schimbat, un laptop rămâne un laptop şi îşi face treaba chiar şi atunci când energia electrică nu este în imediata apropiere. Portabilitatea lui este elementul cheie pentru mine. Un laptop şi un modem de internet mă pot face să fiu mereu informat în legătură cu ce se întâmplă în ţară şi în lume, în diferite domenii. Îmi place să socializez de pe site+urile de socializare care sunt la modă, gen facebook sau twitter sau să scriu pe blog în timp ce stau vara la umbra unui copac, în grădină sau pe plajă. Atunci am cele mai bune momente de inspiraţie pe care le pot concretiza în articole bune şi foarte bune.
Mai am de gând să încerc să plec într-o aventură, de mers pe jos sau pe biciletă prin ţară, cu laptopul în rucsac, să fiu conectat în permanenţă, să ma opresc şi să scriu pe blog despre ce mi se întâmplă şi ca de obicei oamenii să fie receptivi la comentariile privind aventurile şi întâmplările prin care trec. Am făcut asta deja, dar nu am avut un telefon bun de pe care să postez în timp real pe twitter sau pe blogul meu. Am făcut articolele când am ajuns acasă dupa un drum pe jos între Ploieşti şi Bucureşti. A fost o aventură de 11 ore de mers pe jos, făară alergat. A fost o aventură în care aş fi avut nevoie mare de comunicare cu oamenii care îmi spuneau să nu mă dau bătut, deşi genunchii mei cedaseră.
Toate aceste motive mă fac nerăbdător şi abia aştept să-mi achiziţionez un nou laptop din banii caştigaţi de mine. Sper ca de Crăciun cadoul meu să fie un laptop şi articolele mele pe blog să fie scrise de pe acesta.

Acest articol participă la Superblog 2012.

Read More

Octombrie, Oktoberfest, Oktal

Suntem intr-o zi de octobrie, dsi la doua saptamani dupa Oktoberfest, dar asta nu ma impiedica sa-mi dau cu parerea despre Oktal. Daca nu ai auzit inca de Oktal.ro iti voi face o scurta descriere a acestui magazin online, folosindu-ma de sloganul "Promisiuni respectate. Din 1999". Este sloganul acestui magazin online, care are o experienta de peste un deceniu. Asta inseamna ca oamenii care-l conduc au investit in el atunci cand nu aveau inca certitudinea ca vanzarile online vor avea un trend ascendent. Nimeni nu se baga atat de usor intr-o afacere in care profitul intarzie sa vina, sau in care acesta vine foarte greu. Si totusi Oktal a mizat ca romanii se vor destepta, vor prinde curaj si vor cumpara din confortul propriei case, produse comandate de pe site-uri. Desi am descoperit acest magazin relativ recent (anul trecut in 2011) am avut o comanda care a intampinat probleme. Nu a fost din vina lor, ci din vina mea ca nu am completat corect formularul de comanda, dar am avut noroc datorita reprezentantului Oktal care mi-a procesat comanda si a observat eroarea actionand in consecinta, sunandu-ma sa ma intrebe daca datele completate au fost corecte. Si asta la numai cateva ore dupa ce plasasem comanda. Ceea ce da dovada de profesionalism in relatia cu clientii, asa cum trebuie sa faca orice firma cu clientii sai, fie ca acestia sunt fideli, fie ca sunt ocazionali sau vanatori de promotii.

Este drept ca de atunci nu am mai revenit ca si client, dar urmaresc periodic site-ul. Probabil ca voi reveni in cazul in care voi achizitiona noi gadget-uri, mai ales ca am avut parte de o experienta placuta la cumparaturi la unica achizitie pe care am facut-o.
Daca-mi permiteti paralela, va pot spune ca la Oktal.ro m-as intoarce pentru cumparaturi asa cum m-as intoarce si la Oktoberfest pentru o sarbatoare a berii.
Daca ma intrebi ce-mi doresc de la un magazin online, indiferent ce vinde acesta, am sa raspund ca imi doresc promptitudine in procesarea comenzilor, chat online sau numar de telefon pentru relatii cu clientii cu raspuns in timp real, sau in cel mai scurt timp, politica de retur a produselor sa fie corecta, la fel si termenii de garantie ai produselor. As mai raspunde deasemnea ca ma astept ca termenii si conditiile cu care sunt de acord in momentul plasarii comenzii, sa nu se modifice din mers si sa fie respectati de catre magazinul online, oricare ar fi acela si cu orice s-ar ocupa el. Asta inseamna un magazin care-si respecta clientii, asta inseamna un magazin care-si respecta promisiunile.

Acest articol participa la Superblog 2012.

Read More

Ghidul leneşului

Cu doi ani în urmă am citit o carte a cărei cuprins mi-a plăcut, dar mesajul pe care mi l-a transmis, devine o utopie atunci când mi-aş dori să-l pun în aplicare. Spun asta deoarece titlul cărţii în sine este unul de-a dreptul ciudat, deloc de luat în seamă într-o societate. Ghidul leneşului - Mic tratat pentru leneşi rafinaţi este titlul care oferă o educaţie negativă, dacă îmi e permis oximoronul şi din care nu poţi asocia prea multe informaţii pozitive. Poate doar în cazul în care te gândeşti să faci pe dos faţă de ce scrie în acea carte. Numai aşa poate deveni în adevăratul sens al cuvântului educativă. Ştiu că se spune că orice carte citită îmbogăţeşte vocabularul, imaginaţia, cultura generală, (etc) a cititorului, însă eu nu pot recomanda cuiva această carte, decât dacă vrea cumva să înveţe a deveni leneş după manual. În acest caz sfatul meu va fi unul bun şi omul îmi va mulţumi pentru recomandare.
Ghidul leneşului tratează momentele zilei, începând de la sunetul alarmei pe care o tot amână un leneş, continuând cu absenteismul de la serviciu şi culminând în cele din urmă cu multe alte momente ale zilei în care tragi de timp pentru a sta cât mai mult degeaba, fie că eşti la serviciu, fie că eşti acasă.

 Şi totuşi am avut o plăcere a lecturii în timp ce citeam această carte. De fiecare dată când mă apucam de lecturat, un somn dulce mă atrăgea în pat. Picam "leneş" în lumea viselor după numai câteva pagini citite. Per total lecturarea acestei cărţi mi-a luat câteva săptămâni bune, până ce mi-am dat seama că Tom Hodgkinson a scris o carte care nu doar transmite mesajul la nivel mental ci influenţează cititorul la o lene specifică leneşului pe care-l creionează. Astfel am hotărât să nu aflu sfârşitul acestei cărţi. Nu sunt împotriva leneviei într-o lume lipsită de griji, dar sunt total împotriva ei atunci când leneşul se află într-o societate în care trebuie să contribuie activ. Activ însemnând să contribuie prin muncă de orice fel, nu printr-o prefăcătorie a muncii, o simulare a acesteia, sau apelarea la tot felul de tertipuri pentru aruncarea sarcinilor în spatele colegilor sau a celor din jur.
Şi totuşi aş fi foarte fericit dacă m-aş afla pe o insulă pustie, sau în vârf de munte, singur, fără a influenţa pe cineva prin lenea pe care aş "practica-o", prestând servicii minime pentru mine în orice moment al zilei vreau eu. Aceasta ar fi o viaţă ideală în care mottoul acestei cărţi „Ce bine e să nu faci nimic, şi asta foarte încet, şi dacă se poate şi pe bani.“ ar fi valabil  exceptând referirea la bani.
În aceste condiţii Ghidul leneşului nu numai că mi-ar trebui, dar ar fi imperios necesar, pentru a mă ghida după el. Aş putea astfel să-mi beau ceaiul de-a lungul unui timp îndelungat, aş putea sta dimineaţa în pat şi să tot amân momentul trezirii şi orice alte activităţi tipice leneşului, dar care să nu afecteze pe nimeni din jurul meu.
Dar asta nu vreau să se întâmple într-o societate, cel puţin nu pe un timp îndelungat. O zi sau două pe lună în care lenea ne poate cuprinde tot corpul, nu omoară pe nimeni. Grav este atunci când lenea devine una cu leneşul.

Acest articol participă la Superblog2012.

Read More

Poveste de Crăciun cu happy end

"Era iarna în care nici măcar zăpada nu picase cu generozitate din ceruri, aşa că nu te aşteptai cumva ca vreun străin să te abordeze de Crăciun şi să-ţi spună vreo vorbă bună. Şi totuşi cu picioarele îngheţate şi fără vreo speranţă se îndrepta spre locul în care mergea an de an însoţită de persoana dragă. Nu ştia de ce mai face asta, dar parcă ceva în inima ei îi spunea să respecte obiceiul.
Dintr-o oglindă zări un chip uscat, murdar şi fără pic de vlagă. Nu se mai recunoştea deloc şi în acel moment şi-a amintit din nou cât de frumoasă era în zilele de Crăciun de altădată. Şi-a şters faţa cu mâneca luminându-şi chipul. Din acel moment s-a gândit că nu ar strica puţin optimism. la urma urmei Crăciunul este pentru toţi. Până la bradul din centrul oraşului mai era puţin. Numai un bulevard plin cu magazine, ale căror vitrine luminate te opreau din drum, o despărţeau de amintirile frumoase. Încercă să mărească pasul şi simţi cum sângele i se puse în mişcare mai abitir. Totuşi dintr-o vitrină cu bijuterii Luxury Gifts ceva îi atrase privirea şi se poticni în loc. O amintire de mult uitată se reîntorsese prin gândurile-i răvăşite de prea multă suferinţă. Îşi adusese aminte de clipele în care juca roluri de mare doamnă şi purta tot felul de cercei si coliere. Asta se întâmpla însă de mult, cu 12 ani înainte. Pe atunci teatrul îi adusese faima, dar în cele din urmă tot el îi adusese şi sfârşitul unei vieţi normale. Răpită chiar după un rol în care purtase cele mai scumpe bijuterii, mulţi au crezut că totul a fost o tâlhărie, un gest mişelesc. Ziarele de atunci au scris că răpirea a fost regizată şi că bijuteriile care valorau peste 50000 de dolari la vremea aceea au fost vândute. Din acest motiv nimeni nu a crezut în răpire şi singurul motiv pentru care era căutată era acela de a fi prinsă şi arestată. În realitate numai ea şi răpitorii care o batjocoriseră şi o ţinuseră sechestrată ştiau că nu era vinovată. Atunci toate abuzurile îi păreau nedrepte, iar zilele în care a fost ţinută legată şi nemâncată i-au marcat viitorul şi i-au ucis demnitatea. În plus i se arătaseră ziare în care articolele o dădeau drept urmărită general. Acestea au fost motivele pentru care nu s-a întors mai repede în oraşul natal. Dar în acea zi nimic nu mai conta. Fugise şi se ascunsese prea multă vreme. Nu mai avea ce să piardă şi nici măcar nu mai credea că o va recunoaşte cineva.
Toate aceste gânduri îi trecură prin minte cu repeziciune. Nici nu simţi momentul când plecase din faţa vitrinei. Sclipirile bijuteriilor erau acum cele ale bradului de Craciun. Globuleţele şi luminiţele erau cele care sclipeau acum în faţa ei. Aici a fost momentul în care am recunoscut-o, momentul în care nu ştiam dacă să o trag la răspundere pentru ce a făcut, sau să o sărut mai degrabă. Sentimentele erau confuze, dar când privirile ni s-au întâlnit, am ştiut că era o mare suferinţă în inima ei. Ochii ei trădau acest lucru, mai ales din repeziciunea cu care s-au umezit imediat cum m-a văzut. Nu a mai contat nimic pentru mine. Am scos inelul pe care i-l pregătisem acum 12 ani de sărbători şi pe care urma să i-l dau în seara de Crăciun în acelaşi loc. Fără niciun cuvânt i l-am pus pe deget şi ne-am sărutat. Restul este o altă poveste mult prea lungă pe care mulţimea de oameni care ne înconjura atunci probabil că şi acum o ţin minte. Tot ce pot să spun este că aşa am redescoperit fericirea demult pierdută. Nici acum nu ştim exact cum de am ales amândoi să mergem în acea noapte în faţa bradului din centrul oraşului, dar important este că deciziile noastre ne-au schimbat destinele.Şi eu şi ea ne iubim mai mult ca oricând şi deja aşteptăm primele cuvinte ale gemenilor ce au venit pe lume tot într-o noapte de Crăciun.
Aceasta este povestea mea din miez de iarnă pe care o spun tuturor care mă cunosc pentru prima dată. "

Aceasta a fost povestea care m-a impresionat şi pe mine şi dacă aş fi trăit-o pe pielea mea, probabil aş fi făcut un film inspirat din ea.

Acest articol participă la Superblog 2012.

Read More

Mers pe jos între Ploieşti şi Bucureşti partea a III- a

[...] Recunosc faptul ca nu am luat prea tare in considerare cand John mi-a spus ca talpa lui a "crapat". Vazusem "buba" lui, dar fiind destul de mica la acel moment, nu m-am gandit ca ii va face probleme atat de mari. Probabil ca nici el nu s-a gandit atat de devreme ca acest lucru minor ne va pune in pericol aventura.
Intre timp in mediul online ciripiturile de pe twitter date de prietena lui John, pe contul si sub indrumarea acestuia, prindeau ecou. oamenii au inceput sa vorbeasca despre noi si reactiile au fost cu adevarat haioase.

•  @euJohn era mult mai fain daca o luati pe calea ferata, erau lacuri, paduri, sate.

• Si acolo va asteapta ursu: RT @euJohn: Intram intr-o padure fara semnal la telefon si fara conexiune la net

•  @euJohn @aditza28 daca aveti si tailandeze, sigur puteti sa finalizati #spreBucuresti :))

• @euJohn @aditza28 daca va întoarceti teferi, (tot pe jos?) promit! voi nu sunteti normali! sau n-aveti bani de bilet? :) RT @euJohn: #pejos cu @aditza28 ploiesti-bucuresti #sprebucuresti

Toate comentariile venite pe Twitter ne dadeau subiecte de discutii, dar mai important de atat era ca ne dadeau puterea de a merge mai departe.
John incepuse la un moment dat sa ma suspecteze ca cedez, auzindu-ma ca vreau sa ma opresc pentru a-mi scoate pietricelele din incaltaminte. Se stransesera suficient de multe incat sa ma jeneze mai mult decat puteam suporta. Asa ca in ciuda opozitiei lui John de a ma opri si mai ales de a sta asezat in timp ce ma descalt, am facut pauza de doua minute pentru a-mi rezolva problema. Am profitat de ocazie si mi-am si racorit picioarele incinse de  atata mers. Ne aflam in jurul km 20 cand am facut aceasta scurta oprire neprevazuta.
Am continuat drumul, si am luat si primele gustari in mers. Eu am mancat nuci, morcovi si mere, in timp ce John avea sandvisuri. Si eu aveam dar preferam sa le mananc mai tarziu.
John era foarte hotarat si pe prima jumatate a drumului mi-am dat seama ca nu ma vede in stare sa termin drumul. Ce este drept, nici eu nu eram convins 100% ca il voi duce la bun sfarsit, indiferent daca avea sa mi se intample ceva neprevazut pe drum sau nu. Cu 10 km inainte de  a ajunge la borna care ne-ar mai fi indicat 25 de km pana la Bucuresti, am simtit ca picioarele mele vor o pauza. Nu mi-a placut ideea lui John de a ne opri pentru prima data atat de departe. As fi preferat pauze scurte dar mai dese pentru a imi racori picioarele si pentru a le dezmorti usor. Multa lume crede ca e mai usor sa mergi decat sa alergi sau sa combini mersul cu alergatul. Dupa aceasta experienta eu cred ca e mult mai usor sa le combini pe distante lungi, pentru ca mersul iti afecteaza genunchii, care obosesc mai repede si mai iremediabil la aceeasi miscare repetata precum in cazul drumului meu de 100 000 de pasi.
Borna pe care scria 25 de km pana la Bucuresti intarzia sa apara. O asteptam cu mare ardoare, mai ales ca intre timp soarele devenise generos si ne incalzea mai mult decat ne-am fi dorit. Aici a fost momentul de cotitura pentru mine. Ma asteptau vreo 20 de minute de pauza in care mi-as fi reincarcat si bateriile, mancand din proviziile pe care mi le pusese mama pentru drum. Dar indiferent ce as fi facut, timpul si spatiul erau impotriva mea. Cel mai mult ma chinuia gandul ca borna pe care scria 25 ar putea lipsi, cum se intampla pe unele drumuri din Romania. Atunci probabil ca am mai fi mers inca un km, iar eu simteam ca ma topesc pe genunchi sub greutatea corpului.

Am avut noroc insa. Borna cu pricina a sosit la un moment dat. Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acolo a fost acela de a ma descalta si a ma face comod. Am preferat sa stau asezat pe borna, cu genunchii indoiti bine aproape pana sub sezut. John a mai stat si in picioare a mai vorbit si la telefon si parea in continuare ca se simte in forma. Am mancat bine, putin mai mult decat aveam nevoie si am baut un ceai cald din termosul pe care John l-a avut la el. Ba a trebuit sa astept sa se mai raceasca usor ceaiul, fiindca dupa atatea ore de mers, temperatura ceaiului era cam aceeasi cu cea de la inceputul drumului. Acele 20 de minute au trecut mai repede decat ma asteptam. Abia daca apucasem sa termin de mancat cand John a zis ca trebuie sa pornim la drum. A fost un moment greu, dar a trebuit sa ma ridic. Repausul imi facuse bine, atat de bine incat dupa primul km parcurs dupa pauza, am inceput sa-mi reintru in ritm si sa nu mai simt genunchii moi. Rucsacul era si el mai usor, scapasem de un bidon de apa si de aproape toata mancarea. Nu mai aveam o povara in spate si totul parea sa fie ok. Marile probleme urmau sa apara curand. Cat de curand? Va voi povesti in episodul urmator.

Read More

#prinBrebulmeu - pareri de dupa

Inainte de a participa la #prinBrebulmeu, ma asteptam ca voi avea de scris multe cuvinte de lauda la adresa evenimentului. Nu a fost sa fie asa; nu din cauza organizarii ci din cauza ploii care a udat  suficient de mult potecile pe care urma sa mergem, atat incat sa ne strice planurile. Daca s-ar fi oprit ploaia cand am ajuns acolo, poate ne incumetam sa bifam cateva obiective pe care le aveam in plan. Dar fara vreo speranta ca ploicica se va opri, nu am putut face mai nimic din tot ce ne propusesem.
Nici nu mai aduc vorba despre ce planuri aveam, ca mai rau ma oftic de faptul ca nu le-am putut pune in practica. Gazda Oana Oprescu a fost si mai suparata decat noi, pentru ca nu a putut sa ne cunoasca mai bine, sa stea sa acorde atentie fiecarui participant. Astfel se face ca dintr-un eveniment plin si intins pe cateva ore bune, care trebuia sa fie, s-a ales o simpla intalnire de aproximativ 3 ore. Poate ca prezenta noastra acolo (Festivalul cu produse bio de la Brebu), 14 la numar, a mai colorat putin decorul cenusiu al norilor.
Dragos Schiopu alias Haotik a incercat sa faca atmosfera mai placuta si a incercat sa invioreze atmosfera cu doua mini-concursuri. Primul a avut ca tema orientarea in spatiu. Fiecare a trebuit sa incerce sa indice cat mai bine Nordul prin plasarea unui obiect in jurul unei scrumiere. Cel mai fin simt a fost chiar al Oanei Oprescu care a castigat chiar busola care a indicat Nordul in concursul lui Haotik. Al doilea concurs nu a mai avut loc, ci s-a dat in functie de interesul generat de premiu. Cum nimeni nu avea timp de onorarea premiului care consta in doua invitatii la SAB, Vienela si-a manifestat interesul si a primit cele doua invitatii. Ii urez vizionare placuta la salonul auto si sa ne povesteasca si noua cum ramane ea cu gura cascata pe acolo. Adi, un amic de-al Vienelei, a fost sarbatoritul zilei si a primit tot de la Haotik un cadou simbolic, un Stick(s) de memorie in loc de piscot. De ziua lui ne-a facut si cinste cu consumatia, deci merita toate laudele mele si un sincer "La multi ani!". Si calduros, de ce nu.

Sursa foto: http://somethingofadiary.blogspot.ro/

Ne-am umplut burtile dupa vorbele si bauturile de la local, cu niste mici, pastrama si pulte de pui, fiecare dupa caz. Am si degustat din produsele (dulceturi) de "La Oana" Oprescu, care nu doar par ci si sunt bune. ii urez pe aceasta cale spor in afacerea pe care vrea sa o intreprinda in viitor pe aceasta nisa.

Bloggeri participanti la #prinBrebulmeu :

1. Oana Oprescu
2. Livia Iusan
3. Dana Schiopu
4. Ana Musat
5. Sas Vienela
6. Dragos Schiopu
7. Mihalcea Nicolae
8. John Cristea
9. Adrian Rotaru (eu)

Pe langa acestia au mai fost prezenti inca 6 participanti, care momentan nu au bloguri.

Read More

La pas prin trecutul Ploiestilor

 Lucian Vasile organizeaza un nou tur istoric al orasului Ploiesti. Dupa ce am participat la primul tur din data de 23 septembrie 2012, acum al doilea tur imi face cu ochiul, desi prezinta aceleasi cladiri si monumente si probabil aceleasi descrieri. Va spun ca turul merita pretul modic pe care Lucian Vasile l-a fixat. Mai multe detalii in invitatia de pe blogul lui, sau in randurile ce urmeaza

Am plăcerea de a vă invita la a doua ediție a turului istoric si arhitectural ”La pas prin trecutul Ploieștilor” organizat in cadrul proiectului RepublicaPloiesti.net. Vom merge prin zona centrală a Ploieștilor pentru a vedea ce a mai rămas din patrimoniul vechiului oras care a trecut prin numeroase momente dificile precum cutremurele din 1940 și 1977, bombardamentele aliate din al Doilea Război Mondial și sistematizarea din perioada comunistă.

De-a lungul plimbării noastre vom admira diferite imobile cons

truite în stiluri arhitecturale diferite (eclectic, neo-românesc, neo-gotic) și ne vom opri în locurile unde s-au petrecut evenimente istorice importante pentru orașul nostru.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 octombrie 2012, de la ora 15:00. Locul de întâlnire este pe bulevard, în fața casei Radu Stanian, fosta Casă a Căsătoriilor. Turul costă 15 Ron.

Pentru rezervări: mail la lucianflorin.vasile@gmail.com // mesaj pe facebook (însotit de un numar de telefon sau o adresa de e-mail)

Read More

Articole vestimentare de la Real Hypermarket sub marca Designers

În oameni stau ascunse de regulă dorinţe  pe care nu au ocazia de-a lungul vieţii să le pună în aplicare. Unii şi-ar dori să urce pe scenă şi să cânte, iar publicul să le aprecieze prestaţia, fie că a fost una de succes, fie ca nu a fost. Alţii şi-ar dori să fie piloţi de curse, sportivi de succes, actori sau  prezentatori TV. Femeile în special visează să devină creatoare de modă şi multe deseneaza mai ales la vârste fragede modele de rochii, bluze şi alte ţinute. Ei bine şi eu am această dorinţă de a-mi crea singur hainele pe hârtie şi croitotul personal să mi le transpună  în obiecte vestimentare cât mai originale. Dar fiindcă nu îmi permit un croitor personal şi nici să-mi croiesc singur hainele nu ştiu, pot fi cel puţin stilistul personal.Şi pe deasupra nici să desenez nu ştiu.
Aşa că mi-am imaginat cam cum mi-ar sta mie îmbrăcat cu anumite articole vestimentare din catalogul fashion editia de toamnă al hypermarket-ului Real. Mai exact din marca proprie Real Hypermarket, care a fost lansata sub numele de Designers. Şi imaginându-mi rând pe rând cum mi-ar sta îmbrăcat în ţinutele prezentate în catalog, am ajuns la un moment dat să-mi dau seama că articolele vestimentare marca Designers nu sunt ieşite din comun. Nu sunt cele mai minunate  şi nici cele mai potrivite pentru oamenii care se îmbracă special zi de zi. Sunt pur şi simplu articole obişnuite de îmbracăminte, concepute în primul rând pentru a ne feri corpul de intemperii şi pentru a ne ascunde goliciunea de ochii celorlalţi. Sunt articole vestimentare la preţuri accesibile buzunarului  omului de rând din România şi articole obişnuite, care puse unele lângă altele pe un manechin, dau un aspect de bun gust la un preţ accesibil. Aşadar ceea ce pare să le facă speciale este tocmai stilistul din spatele rafturilor, cel care asortează hainele între ele, chiar dacă acestea nu sunt printre cele mai la modă obiecte vestimentare.
Aşadar să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, să lăsăm  oamenii care au făcut o şcoală în acest sens să ne sugereze cum să ne îmbrăcăm, iar noi să cumpărăm numai dacă ni se pare pe gustul nostru şi pe mărimea noastră.

Dacă răsfoiţi cumva acest catalog  cu articole vestimentare marca Designers, este posibil să-mi daţi dreptate în privinţa prezentării de bun gust a articolelor, care par şi chiar sunt extrem de bine asortate, astfel încât ne uşurează timpul alocat achiziţionării unui rând întreg de haine. Sugestia contează mult, iar dacă nu ne place, suntem liberi să facem orice alte combinaţii între aceste articole vestimentare.

Acest articol participă la concursul SuperBlog2012.

Read More

Fabrica de bere Bergenbier isi deschide portile

Bergenbier anunta Ziua portilor deschise la fabrica din Ploiesti pe data de 13 octombrie 2012.

Sâmbătă, 13 octombrie, deschidem porțile și primim oaspeți în Fabrica Bergenbier din Ploiești!

Vino cu prietenii pentru a trăi o experiență unică, de neuitat! Veți avea ocazia să vedeți cum se produce berea voastră preferată, pas cu pas: de la selectarea celor mai bune ingrediente până la îmbutelierea și încărcarea sticlelor în camioane.

În plus, la fel ca un specialist berar, la finalul turului te invităm la un pahar de Bergenbier rece, așa cum îți place.

Și ca totul să meargă “ca pe roate” îți punem la dispoziție transportul GRATUIT – din oră-n oră, în intervalul 9.00-18.00 – punct de plecare vizavi de stația de autobuz CORECO, Halele Centrale.

Anuntă-ți prietenii și haideți în Fabrica Bergenbier!

Prietenii știu de ce!

Fie ca esti bautor de bere fie ca urasti aceasta bautura, eu cred ca aceasta este o ocazie buna de a asista la procesul fabricarii acestei bauturi. Anul trecut eu am participat la o asemenea prezentare din partea Bergenbier si am fost foarte mutumit de ceea ce am vazut.

Read More

Iobag la patron iobag la stat

Andrei Păunescu a cântat piesa "Iobag la patron, iobag la stat" în minirecitalul pe care l-a susţinut la Festivalul Castanilor de la Ploieşti In memoriam Gabi Dobre, ediţia a XIII-a. La festival s-a cântat muzică folk, pentru că festivalul este dedicat acestui gen muzical.

Iată şi definiţia cuvântului "Iobag" pentru cei ce nu îi cunosc pe deplin sensul:
iobág (iobági), s. m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s. f. (șerbie); iobăgiță, s. f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s. f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag). 

Iată şi înregistrarea piesei pe youtube. A se asculta până la sfârşit. 
 

Read More

Masina potrivita

Încă îmi  aduc aminte reacţiile  confuze pe care le aveam la liceu, eu şi toţi colegii mei de clasă, atunci când urma ora de Logică şi argumentare. Aveam un profesor tânăr, poate prea tânăr pentru a preda într-un liceu, căruia îi plăcea atât de mult să facă din orele sale o piesă de teatru de I.L. Caragiale, încât la orele lui prezenţa era una destul de generoasă. Reacţiile confuze proveneau tocmai din desfaşurarea orei de curs, susţinută de acest profesor,  care era una plină de suspans. Ba eram ascultaţi şi primeam note proaste, ba ne distram şi ne durea burta de la atâta râs. "Proful" tânăr şi arătos pe deasupra era genul de om care te făcea la ore să stai  cuminte, să te relaxezi, să înveţi, sau să râzi cu gura până la urechi. Toate acestea se puteau întâmpla într-o singură oră, care de cele mai multe ori trecea mult prea repede.
În afara orelor omul părea destul de enigmatic. Deşi venea îmbracat la patru ace, cu servieta după el şi ceasuri scumpe, purtate pe o mână pe care mai avea şi un ghiul de îţi lua ochii (de bun gust însă), cobora dintr-o Dacie verde. O Dacie 1310 verde şi ruginită, de parcă o salvase de la REMAT. Nu se potrivea absolut deloc cu modul lui de a se îmbrăca şi modul lui de a fi. Dacă stau bine să mă gândesc din ce maşină ar putea coborî acum, dacă ne-am întâlni, cred că i s-ar potrivi o maşină Toyota Avensis.

De ce Toyota?
Toyota pentru calitatea japoneză, curăţenia şi tehnologia aparte. Japonezii sunt cunoscuţi în toată lumea pentru aceste calităţi, iar standardele lor sunt impuse în toate fabricile din lume, creatoare de automobile Toyota. Am simţit pe pielea mea ce înseamnă să lucrezi într-o astfel de fabrică şi a fost  piatra de temelie a carierei mele, locul în care m-am călit, cum se spune, locul în care am învăţat să fiu rapid, ordonat şi precis în tot ceea ce fac.

De ce Avensis?
M-am inspirat din aceleaşi calităţi ale poporului japonez şi am corelat trăsăturile profesorului cu caracteristicile noului model Toyota Avensis. Finisajele fine ale formelor pe care le dădea părului facial astfel încât dădea impresia unui  domn bine , un om care impunea respect prin statură şi aspect, la fel precum o maşină bună cu finisaje excelente.Calităţile sale erau îmbinate perfect şi erau eliberate ponderat, fără excese şi fără reţineri.

Chiar mi-aş dori să-l mai întâlnesc pe acest om, căruia cariera de  profesor i-a fost întreruptă de sistemul naţional de acum 8 ani care l-a luat din liceu şi l-a dus să facă armata. "Am să mă întorc bărbat" ne-s spus el atunci, citând din versurile formaţiei Vama veche. Bărbat era deja, sau cel puţin aşa îmi dădea mie impresia, numai maşina personală îi strica  la vremea aceea imaginea.

Acest articol participa la concursul SuperBlog2012 .

Read More

Top 5 piese interpretate la Festivalul castanilor din Ploieşti

Iată un top 5 pe gustul meu al pieselor interpretate de concurenţi:

1. Cosmin Vaman - Nu sunt destul de trist să fiu folkist
2. Petre Ancuţa - Balada motanului
3. Icarus - Un alt timp
4. Folk arhaic - Baladă haiducească
5. Adela Ţiţeica -  Vino aproape

Piesele următoare au fost interpretate uşor diferit la Festivalul castanilor de la Ploieşti, dar textele şi liniile melodice sunt aceleaşi.
1. Cosmin Vaman - Nu sunt destul de trist să fiu folkist


2. Petre Ancuţa - Balada motanului



3. Icarus - Un alt timp


4. Folk arhaic - Baladă haiducească



5. Adela Ţiţeica -  Vino aproape

Read More

Premiaţii Festivalului Castanilor de la Ploieşti In memoriam Gabi Dobre

Pe 6 octombrie 2012 a avut loc premierea concurenţilor ce şi-au arătat talentul de interpretare cu o zi înainte, în cadrul Festivalului castanilor din Ploieşti. Juriul a avut de lucru în luarea deciziilor şi sunt convins că nu le- fost uşor să jurizeze şi să departajeze atâtea prestaţii bune.
Iată lista concurenţilor:
Solisti:

1. Adela Ţiţescu – Ploieşti
2. Cosmin Vaman – Bacau
3. Liviu Băieţel – Eforie Nord
4. Marius Dascău – Bârlad
5. Petre Ancuţa – Tg. Jiu
6. Simai Mihaela – Oradea

Grupuri:

7. Grupul Alutus – Slatina
8. Grupul Carouri – Cluj Napoca
9. Grupul Descântec – Iaşi
10. Grupul Despre vise – Galaţi
11. Grupul Folk Arhaic – Alexandria
12. Grupul Folk Syndrome – Braşov
13. Grupul Icarus – Botoşani
14. Grupul Moment – Ploieşti
15. Grupul OPEN DE DOR – Siret
16. Grupul Proiect Tivodar – Bucureşti
17. Grupul Vox Harmony – Tg. Ocna
18. Grupul Roxana Zăpârţan & Alexandra Sidor – Cluj Napoca

Printre premiaţii acestui concurs de muzică folk au fost:

• Adela Ţiţescu din Ploieşti - Premiul special Forever Folk

• Grupul Open de dor din Siret şi Grupul Roxana Zăpârţan & Alexandra Sidor din Cluj Napoca - Premiul Radio România actualităţi
• Grupul Folk Arhaic din Alexandria - Premiul de popularitate
• Bogdan Pinghireac din Grupul Icarus din Botoşani - Premiul pentru măiestrie instrumentală
•  Marius Dascău din Bârlad - Premiul de interpretare pentru piesa "Doar un pic"
• Grupul Vox Harmony din Tg Ocna şi Grupul Proiect Tivodar din Bucureşti - Premiul pentru interpretare categoria grupuri
• Grupul Carouri din Cluj Napoca - Premiul special BES România pentru piesa "Lună plină"
• Petre Ancuţa din Tg. Jiu - Premiul Gabi Dobre pentru piesa "Vizita"
• Cosmin Vaman - Câştigătorul Festivalului castanilor

 În ziua de gală prestaţiile mi s-au părut şi mai bune decât în ziua precedentă. Dacă nu mi s-a părut mie, înseamnă că nu au mai avut aşa mari emoţii concurenţii şi astfel au cântat mult mai bine.

Read More

Despre Festivalul castanilor de la Ploieşti 5,6 octombrie 2012

Am ajuns la Festivalul castanilor de la Ploieşti, conjunctural oarecum. Nu sunt prea pasionat de folk(asta s-a cântat la acest festival în cazul în care nu ştiaţi), dar asta nu înseamnă că nu ascult acest gen de muzică. Dacă este să judec după seara trecută, trebuie să recunosc  faptul că folk-ul are farmecul lui şi poate fi cântat şi ascultat în diferite stări. În prima zi, când a avut loc Concursul de interpretare a Muzicii Folk m-am simţit bine ascultând prestaţia artiştilor care au urcat pe scenă care au fost incredibil de buni, cu foarte mici excepţii. Mi-e foarte greu să fac un top din punct de vedere tehnic, dar am cât de cât ureche muzicală aşa că voi face un top 10 (din totalul de 18 concurenţi) aşa cum mi-au plăcut mie mai mult.

1. Folk arhaic
2. Petre Ancuţa
3. Cosmin Văman
4. Grupul Carouri
5. Grupul Icarus
6. Mihaela Simai
7. Grupul Descântec
8. Grupul Tivodar
9. Grupul Despre Vise
10. Adela Ţiţescu

Cam aşa arată topul meu, cu un top 3 bătut în cuie, restul oscilând între restul locurilor disponibile în acest top.

• Despre Folk arhaic vă pot spune că a intrat ultimul în concurs. Grupul format din trei componenţi, doi tineri instrumentişti (Unul a cântat la chitară, celălalt a bătut cu palmele nişte "tobe" şi a zdrăngănit o "solniţă cu sare". Chitaristul a cântat şi vocal şi a facut-o foarte bine) şi un "tânăr" bătrân, la vreo 60 de ani (sper să nu mă înjure dacă nu am aproximat bine). Acesta din urmă a cântat vocal şi la două instrumente pe care nu le-am putut identifica. Unul părea un fluier banal, dar nu-s convins că aşa era. Spectacolul a fost desăvârşit iar aplauzele binemeritate.
• Petre Ancuţa a dat un grai plăcut versurilor lui Nichita Stănescu şi a interpretat plin de entuziasm şi bucurie Balada Motanului. La numai 23 de ani Petre are o voce puternică adaptabilă probabil mai multor stiluri muzicale.
• Cosmin Văman a cântat o piesă compoziţie proprie, pe care publicul a gustat-o din plin. Probabil a fost primă audiţie pentru mai mulţi spectatori, dar asta nu a contat. Modul de interpretare calm şi zâmbetul de pe buzele lui Cosmin în timpul prestaţiei, au dat o bună dispoziţie spectatorilor care probabil nici nu au băgat prea tare de seamă că el nu are  deloc cea mai bună voce din concurs. Piesa "Nu sunt destul de trist să fiu folkist" i-a adus aplauze sincere şi prelungite.
• Grupul Carouri - format dintr-un băiat şi o fată roşcată a interpretat două piese compuse de membul feminin al grupului. Vocea ei puternică şi bine controlată a umplut scena şi sala.
• Mihaela Simai a fost solista care a cântat una dintre piesele sale fără amplificator şi fără microfon,din cauza unei probleme tehnice care a apărut pe parcursul prestaţiei ei. Aşa că şi-a luat chitara sub braţ şi s-a aşezat pe marginea scenei de unde şi-a făcut vocea auzită până în ultimele locuri ale sălii, fără prea mari eforturi.
• Grupul Tivodar a avut pe partea de orchestraţie o vioară. A fost singurul grup care a folosit un astfel de instrument, iar arcuşul mânuit de un tânăr a dat sunete şi note plăcute auzului.
• Adela Ţiţescu ploieşteanca ce şi-a reprezentat cu brio oraşul, ne-a chemat mai aproape de  inima ei prin piesa "Vino aproape". Vocea caldă şi armonioasă i-a fost în avantaj.

Toţi concurenţii din top 10 s-au prezentat  foarte bine pregătiţi la acest festival şi pentru mulţi dintre ei aş plăti bilet săi ascult intr-un recital.
Am mai observat că unele piese nu au fost alese foarte bine de concurenţi, dar asta ne poate spune mai bine juriul care a fost formatprintre alţii din: Daniel Iancu, Marilena Gheorghiţă, Mircea Banici.

Festivalul castanilor a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi este dedicat In memoriam Gabi Dobre, jurnalistul de succes pe care la dat Ploieştiul şi România. Acesta a trecut în nefiinţă acum 7 ani răpus de o boală necruţătoare care sună atât de ingrozitor încât prefer sa nu-i dau numele. Cu această ocazie  organizatorii au pregătit un scurt videoclip de rememorare a celui ce ne-a adus informaţia mai aproape ani la rând, fie la radio, fie la televiziune.

Read More

Mers pe jos între Ploieşti şi Bucureşti partea a II- a

Ajunşi la Hipodromul din Ploieşti eu şi John am făcut o poză înainte de a pleca la drum. De aici urma să facem primii paşi contorizaţi în această aventură. Am pornit  pedometrul şi am pornit la drum. În scurt timp soarele a început să-şi facă simţită prezenţa tot mai mult şi după aproximativ doi km razele calde ale lui ne mângâiau uşor. Acest lucru s-a întâmplat pentru puţin timp însă, fiindcă norii, deşi neameninţători i-au stopat semnificativ razele călduroase. În primii  kilometri de  drum eu  am impus un stil rapid de mers cu care John nu prea era de acord. După strategia lui trebuia să ne dozăm energia şi efortul astfel încât să ne fie  uşor să parcurgem toată distanţa fără a obosi prea tare până la jumătatea drumului. Eu în schimb eram convins că pe final vom fi extenuaţi şi probabil ne vom târî cu ultimele puteri picioarele, aşa că mă gândeam să mergem mai repede dimineaţa astfel încât să ne putem odihni mai mult spre sfârşitul drumului când probabil am fi fost epuizaţi. Primii kilometri mi s-au părut lungi. Bornele kilometrice apăreau mai târziu decât mă aşteptam eu. John a propus ca prim popas borna care avea să anunţe că mai sunt 25 de km până în Bucureşti. Datorită faptului că a fost o aventură gândită şi coordonată de el, nu m-am opus acestei propuneri de a lua prima pauză atât de târziu. Încă din primii km am creat subiecte de conversaţie cu John, încercând să mai aflu lucruri noi despre el. După cum v-am povestit, nu mă cunoşteam mai deloc cu el până la ziua aceea. Chiar dacă la răsărit razele soarelui ne-au încălzit uşor, în următoarele ore cerul a fost acoperit de nori, fără ameninţare de ploaie însă. Am remarcat că timpul ţine cu noi şi că suntem feriţi de o căldură moleşitoare cel puţin pentru moment.

Numărul paşilor creştea pe afişajul pedometrului, deşi bornele păreau a se ivi destul de rar. La un moment dat s-au trezit şi oamenii. Traficul s-a intensificat şi pe şosea, dar şi pe marginea ei, iar lui John i se părea că aceştia ne privesc ca pe nişte nebuni care merg pe jos de la Ploieşti la Bucureşti. Desigur că avea şi o doză de ironie când spunea asta. Eu nu aveam astfel de idei precocepute, cel puţin nu în localităţi, ci mai degrabă pe porţiunile de drum nelocuite.
Pe la ora 08:00 dimineaţa am început să fim activi în online. Articolele programate, prin care ne anunţam aventura, au apărut pe blogurile noastre, iar pe twitter John a început să scrie pe haştagul #spreBucuresti.

Ne apropiam uşor uşor de ieşirea din judeţul Prahova când s-a ivit primul incident notabil. Talpa unuia dintre pantofii sport pe care îi purta John a cedat iar acest lucru avea să ne coste mult în economia drumului care mai rămăsese de străbătut, dar despre asta şi alte lucruri . . . în următorul episod.

Read More

Perioada buna pentru mine

Dacă  anunţam acum două săptămâni că am avut o activitate mai mare care a lăsat câteva urme în blogosfera prahoveană, acum pot scrie despre alte câteva lucrui care mi s-au întâmplat între timp. Înainte de asta vreau să le mulţumesc celor ce mi-au oferit feedback, fiindcă nu îi pot trece cu vederea. Şi datorită lor am mai crescut puţin în online şi am fost motivat să mă implic în mai multe acţiuni.

• 22 septembrie - Am mers pe jos  pe distanţa dintre oraşele Ploieşti şi Bucureşti.

Încă mă simt mândru de faptul că am mers alături de John Cristea #spreBucuresti şi am început să scriu despre asta pe blogul meu, mai în detaliu, despre cum am trăit eu această experienţă. Vor mai fi câteva  postări pe această temă, sper eu cât mai curând.

• 23 septembrie - Am participat la acţiunea realizată de Lucian Vasile "La pas prin trecutul ploieştilor"

După o refacere miraculoasă, după o zi în care am mers 11 ore, am găsit mai multe resurse decât mă gândeam vreodată că pot găsi în corpul meu după un asemenea test de rezistenţă. Astfel am putut participa alături de mai mulţi oameni la turul istoric realizat de Lucian Vasile prin centrul oraşului Ploieşti. Turul a constat în principal în descrierea istoriei caselor vechi din Ploieşti cât şi a oamenilor remarcabili care le-au locuit, proiectat sau construit. Despre asta am scris aici.

• 23 septembrie - Am participat la preselecţiile Asesoft Junior

În a doua zi de preselecţii ale proiectului Asesoft Junior, am mers să văd atmosfera viitoarelor talente ale baschetului românesc. Spun asta pentru că trag speranţă că Asesoft Junior va creşte viitorii campioni  din România în această disciplină. Despre aceste preselecţii mi-am dat cu părerea aici.

• 24 septembrie - Am scris primul articol pe pagina oficiala Asesoft Junior

Interesul prezentat de mine pentru baschet mi-a adus ocazia de a scrie pentru proiectul Asesot Junior. Deşi cele mai multe dintre articolele mele referitoare la baschet, de pe blogul personal, au rămas necomentate, am continuat să scriu despre această disciplină. Iată că în cele din urmă am fost observat de cineva şi mi s-a propus să scriu pentru proiectul Asesoft Junior. Primul meu articol poate fi citit aici.

• 25-30 septembrie - Am primit alte oferte de a scrie articole.

Activitatea din ultima vreme mi-a adus o vizibilitate mai bună, în ceea ce priveşte blogul meu fie el personal şi neprofesionist. În ceea ce mă priveşte pe mine ca om şi prezenţa mea în spaţiul online am avut  iar de caştigat. Mi s-a propus să scriu pentru alte două site-uri în afară de Asesoft Junior şi am fost contactat pentru a scrie un advertorial. Am dat curs ofertelor şi acum sper că va fi tot mai lungă colaborarea.

• 1 octombrie - A început concursul SuperBlog2012

M-am înscris în această competiţie încă din a doua zi de înscrieri. O aşteptam cu drag şi este pentru al doilea an când particip. Ştiu că unii vor spune că nu merită să faci atâta reclamă unor companii care asta urmăresc, dar pentru mine competiţia alături de peste 250 de bloggeri înseamnă mai mult decât un posibil premiu câştigat. Însemnă recunoaşterea pe care mi-o împărtăşesc alţi oameni referitor la stilul meu de abordare al unor teme. Nu înseamnă o diplomă de Superblogger, ci meritul de a scrie mai bine decât alţii. Faţă de câţi oameni înscrişi în această competiţie voi scrie mai bine, asta rămâne de văzut. Anul trecut am terminat pe locul 44 din circa 280 de participanţi. 

• 3 octombrie - Am început un curs de ospătari

Dacă nu am avut succes cu angajarea cu normă întreagă la vreo firmă, am decis că nu ar fi rău să fac un curs. Fie că mă voi angaja sau nu cândva pe poziţia de ospătar, noţiunile pe care deja am început să le acumulez încă din prima zi probabil îmi vor prinde bine la un moment dat. Dacă nu, vor rămâne cel puţin în cultura generală şi probabil în deprinderea de a duce 3 farfurii pe braţ în acelaşi timp.

Read More