sâmbătă, 16 iunie 2012

I learedt from Master Chef Romania




Dacă tot m-am uitat cu plăcere la Master Chef, am şi reţinut câteva chestii din bucătărie pe care nu le ştiam până acum. Şi nu numai că am reţinut, dar am şi pus în aplicare. Un lucru pe care l-am reţinut şi aplicat în bucătăria mea este acela că mierea la temperaturi ridicate devine toxică. Aşa că astăzi când mi-am făcut griş cu lapte am ţinut cont de acest amănunt şi nu am urmat reţeta din care mă inspirasem. Aşa că am adăugat puţină miere la sfârşit după ce am luat compoziţia de pe foc. Mi-a ieşit un griş cu lapte aşa cum îi iese şi mamei mele, aşa cum îmi place şi mie dealtfel. Am mai mâncat griş cu lapte acum o săptămână la un hotel de 3 stele. Totuşi bucătarul cred că gătea pentru diabetici că grişul lui nu avea zahăr mai deloc. Şi asta o spun eu care m-am lăsat de zahăr şi sare în exces de vreo 3 ani. Am ajuns să îndulcesc deşerturile şi ceaiurile cu moderaţie şi să
sărez mâncarea mai puţin decât o făceam înainte şi astfel gusturile mele s-au adaptat noilor obiceiuri. Şi cu toate acestea, grişul de la restaurantul hotelului nu mi-a plăcut, mai ales că avea ca sirop ceva cu aroma de căpşune probabil, dar pus cu o zgârcenie desăvârşită. Am mâncat astfel un desert care nu mi-a plăcut, dar mi-a deschis apetitul, aşa că l-am preparat singur şi mi-a iesit de minune având în vedere că a fost prima dată când l-am făcut.



Un comentariu:

  1. Da Master Chaf a fost un concurs din care eu cred ca toti am avut multe de invatat.Intradevar nu toti au gatit la nivel de Master Chef ,dar chiar si de la ei ,eu am invatat cate ceva.Am ,,furat" idei de la concurenti care imi sunt utile.Nu toti avem aceleasi gusturi ,ce place unora s-ar putea ca mie sa nu-mi placa .In consecinta Master Chef a fost un concurs la care a meritat sa te uiti ,asta este parerea mea!

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea