Draga John risc sa te superi pe mine?

Pe baza unei fărâme din discuția avută la  bere după PH Pro Blogs, în care am tratat o infimă  parte  din vasta gramatică pe care o are limba română, ies cu explicațiile  găsite pe un site de specialitate.

Nu de alta dar poate uiți să te  documentezi in această privință.
John nu  a greșit cu nimic în exprimare, de fapt eu am adus  în discuție  o regulă de care el nu era sigur că este corectă. (nici eu nu eram foarte sigur,  așa că ne vom informa  corect amândoi în acest caz)

Discuția a  pornit cumva pe seama lui -să aibe- care este incorect folosit, forma corectă fiind - să aibă- .
 Eu am adus in discutie  forma  incorecta  -mă risc-
-te riști- ,  cea corectă fiind - risc să- , -riști să-

Iată  variantele greșite/corecte oferite de sursa dexonline.ro

Forme verbale

Greșit	Corect	Explicații
eu crez tu crezi el crează creerea/creearea/creiarea lumii	eu creez tu creezi el creează crearea lumii	Verbul a crea, deși aparent se termină în -ea, nu este un verb de conjugarea a II-a, ci de conjugarea I. Sufixul este -a, iar rădăcina este cre-. Pentru ușurință, conjugați-l ca și pe a lucra, înlocuind lucr- cu cre-: eu lucr-ez/cre-ez; tu lucr-ezi/cre-ezi; el lucr-ează/cre-ează etc. Formele crezi sau crez, crează aparțin verbului a crede: prima este pers. a II-a sing., indicativ prezent, iar celelalte două, forme populare ale aceluiași verb: eu crez, el/ea/ei/ele să crează.
eu creiez eu agreiez eu întemeez eu încleez	eu creez eu agreez eu întemeiez eu încleiez	Numai dacă infinitivul verbului se termină în -ia (a întemeia, a încleia), atunci litera -i- apare și în formele conjugate: eu întemeiez/încleiez..., eu întemeiam/încleiam..., eu întemeiai/încleiai..., eu am întemeiat/încleiat..., întemeind/încleind.
mi-ar place	mi-ar plăcea	Infinitivul verbului este a plăcea, iar condițional-optativul se formează cu verbul auxiliar a avea (în acest caz, ar) și cu infinitivul.
Fi cuminte! Să fi punctual. Să nu fi trist. Nu fii fraier! Să fii știut ce pierd, n-aș fii lipsit. Aș fii mândru dacă aș lua un premiu. Promit că voi fii punctual.	Fii cuminte! Să fii punctual. Să nu fii trist. Nu fi fraier! Să fi știut ce pierd, n-aș fi lipsit. Aș fi mândru dacă aș lua un premiu. Promit că voi fi punctual.	Se folosește fii doar la imperativ afirmativ (fii cuminte) și la conjunctiv afirmativ sau negativ (să fii punctual / să nu fii trist). În toate celelalte situații, se folosește fi.
Aș venii și eu cu voi. Cât am putut dormii!	Aș veni și eu cu voi. Cât am putut dormi!	În primul caz, verbul este la modul condițional-optativ, care se construiește întotdeauna cu forma de infinitiv a verbului. În al doilea caz, verbul este chiar la infinitiv. Formele eu venii, eu dormii sunt valabile pentru perfectul simplu.
Nu fă asta.	Nu face asta.	Imperativul negativ, pers. a II-a sing., se formează cu infinitivul verbului: nu mânca, nu vorbi, nu pleca. Deci, nu face.
nu se merită să aștepți nu se există așa ceva	nu merită să aștepți nu există așa ceva	Formele impersonale cu aspect reflexiv ale lui a merita și a exista au apărut, probabil, prin contaminare cu construcțiile similare de tipul nu se obișnuiește, nu se justifică, nu se face/cade, dar ele nu au nicio justificare.
Când am venit la tine, tu plecasei deja.	Când am venit la tine, tu plecaseși deja.	Forma verbului la indicativ, mai mult ca perfect, pers. a II-a sing., se construiește cu terminația -seși, nu –sei (valabilă pentru pers. I sing.): plecaseși, plăcuseși, merseseși, coborâseși, iubiseși.
A fost investit în funcția de ... A învestit mult în afacere.	A fost învestit în funcția de ... A investit mult în afacere.	Deși au o etimologie comună, verbele a investi („a cheltui/plasa bani într-un anumit scop, într-o anumită afacere”) și a învesti („a acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție”) au evoluat diferit ca sens, de unde, probabil, nevoia de a le diferenția și formal, prin adoptarea formei învesti.
Să cere-ți voie înainte să plecați. Nu trage-ți! Cereți drepturile tale. Trageți pătura (pe tine).	Să cereți voie înainte să plecați. Nu trageți! Cere-ți drepturile tale. Trage-ți pătura (pe tine).	Când -ți apare ca desinență pentru indicarea pers. a II-a plural a verbelor, se scrie, desigur, lipit de verb: voi cereți, voi trageți. Dar se scrie despărțit prin cratimă de un verb la imperativ, când -ți este forma prescurtată a pronumelui îți, forma de dativ a lui tu, care în astfel de construcții are rol de pronume posesiv, înlocuind sau doar întărind pronumele posesiv propriu-zis: cere-ți drepturile = cere drepturile tale; trage-ți pătura = trage pătura (ta) pe corpul tău; pune-ți pălăria pe cap = pune pălăria (ta) pe capul tău.
eu crap (de râs, de ciudă). tu crapi (de râs, de ciudă). el se înșeală vrea să (te) înșale el/ea se așează să aibe parte	eu crăp (de râs, de ciudă). tu crăpi (de râs, de ciudă). el se înșală vrea să (te) înșele el/ea se așază să aibă parte	Formele corecte sunt stabilite de comisiile Academiei Române abilitate să instituie normele ortografice. Forma înșale există doar pentru sensul învechit „a pune șaua pe...” (astăzi verbul folosit pentru aceasta nu mai este a înșela, ci a înșeua).
De ce te râzi?	De ce râzi?	A râde este verb intranzitiv, nu reflexiv.
a avansa înainte	a avansa	A avansa înseamnă a înainta.
De-te la o parte Dădeți-vă jos.	Dă-te la o parte. Dați-vă jos.	De, dădeți, ca forme de imperativ ale verbului a se da, sunt variante învechite, populare, incorecte.
Ce-s cu cărțile astea pe masă? Ce sunt cu cărțile astea pe masă?	Ce-i cu cărțile astea pe masă? Ce este cu cărțile astea pe masă?	Folosirea verbului -i (formă abreviată și modificată a lui este/e) la plural nu are legătură cu faptul că vorbim despre mai multe cărți, deoarece este vorba de o formă impersonală, fixă: ce-i cu cărțile astea/cartea asta sau pantoful ăsta/pantofii ăștia pe masă? Ce-i cu tine?
mă risc să dau un pronostic... te riști să-l înfrunți pe șef?	risc să dau un pronostic... riști să-l înfrunți pe șef?	Chiar dacă unele dicționare menționează că a risca este și reflexiv, aceste forme sunt învechite și nerecomandate.