miercuri, 11 noiembrie 2015

Work And Travel în Jersey

#Jurnaldecalatorie


Am ajuns în Jersey și deja mă simt precum un student plecat la studii în străinătate prin programul work and travel. Voi începe munca în curând dar o să încerc să-mi distribui timpul astfel încât să am timp de circuite turistice și insula Jersey să nu mai aibă secrete față de mine. De aceea îmi voi lua notițe și le voi trece aici într-un #jurnaldecalatorie 

Work And Travel pentru fiecare!



Săptămâna 1

  • S-a nimerit să am două zile libere, așa că mi-am cumpărat o bicicletă. Din șa sau pe jos se vede mai bine decât din mașină. În plus de toate în Jersey bicicliștii nu numai că sunt respectați dar au disponibile așa numitele Green Lane pe care au prioritate totală în fața mașinilor.
  • Încep să cunosc împrejurimile. Programul de la serviciu nu mă îcurcă prea tare. După ce termin treaba merg în St. Helier, în centrul administrativ al insulei, pentru a lua pulsul societății. Cunosc oameni noi și obiceiuri noi. Îi văd la terase, în tricou, savurându-și ceaiul la orice oră (nu numai la ora cinci). Eu am trei bluze pe mine și tot îmi e răcoare, dar ei transpiră și le e cald.
  • Elizabeth Castle îmi face cu ochiul. Se vede de pe malul sudic al insulei, din St Helier iar apa îl înconjoară din toate părțile la flux. La reflux poate fi cucerit de oricine pentru că retragerea apei lasă la vedere un pasaj pietonal. Plin de istorie acest castel. L-am cucerit și eu pentru două ore și fluxul oceanului era cât pe ce să mă ude de tot. Am simțit pentru prima dată apa rece a Atlanticului de Nord. Elizabeth Castle a fost construit în secolul 16 ca alternativă de apărare a insulei, aături de Mont Orgueil Castle. Pe acesta din urmă l-am pus pe listă și o să-l vizitez curând.
Elizabeth Castle
Săptămâna 2
  • Îmi continui planul de vacanță cu work and travel vizitând de data asta Vestul insulei Jersey. Am pornit din zona de unde lucrez, din St Brelade până în Sud-Vest la La Corbiere. M-am oprit în vârf de stâncă să admir în toată splendoarea ei coasta vestică a insulei. Off Dumnezeule cât de frumos se vede! Am lăsat în urmă penitenciarul, care se află apoape de La Corbiere și am pornit cu bicicleta în lungul coastei de Vest. Am oceanul în stânga și în dreapta mă tot uit la parapantiști. După ce depășesc acest loc, dau de Les Mielles Nature Reserve, un rai al păsărilor protejate prin lege. Mi-aș dori să fiu precum aventurierul Steve Irwin în conexiune cu toate animalele care se găsesc pe aici, dar mai aproape decât de ariciul care se joacă periculos lângă șosea, nu am mai fost atât de aproape de niciun alt animal.
Arhivă personală
Arhivă personală
  • Soarele încă nu a asfințit și promite să-mi lumineze calea pentru încă două ore. Suficient cât să văd surferii în acțiune. Plaja asta din Vest oferă cele mai bune valuri pentru iubitorii acestui sport. Îmi place să-i admir așa că trag repede niște poze. Sunt foarte fericit că una din pozele realizate cu telefonul mobil mi se pare atât de reușită de parcă ar fi fost realizată de un profesionist pentru un catalog turistic în care găsești tot felul de vacanțe speciale. Nu am avut filtre, nici lumini difuze, dar eu sunt mai mult decât mândru de fotografia de mai jos.
Arhiva personala
  • Ultima oprire este pe platoul Nord-Vestic al insulei Jersey, acolo unde razele soarelui încălzesc stâncile cu ultimele puteri. Jumătate de oră am stat cu fundul pe un ciot de stâncă, privind cum valuri înspumate se sparg rând pe rând în stânci. Este ceva de vis. Doar dacă iubești natura poți iubi și aceste lucruri simple și aparent neînsemnate. Așa a fost și iubirea mea pentru acele valuri. Mereu aceeași, mereu alta. Exact cum sunt și valurile: mereu aceleași și mereu altele. 
  • Am încheiat ziua și am prins apusul printre ruine. Grosnez Castle și ruinele sale încheiau unul dintre cele mai frumoase circuite turistice la care aveam să particip pe insula Jersey.
Arhivă personală
Arhivă personală


Arhivă personală


Săptămâna 3
  • Durell Wildlife Park - locul unde mi-aș dori să desfășor un job work and travel. Este mai mult decât o grădină zoologică. Este un parc al animalelor și totodată o rezervație. Aici sunt aduse animale pe cale de dispariție a căror populație se încearcă a fi controlată. Este DIVIN acest loc!
  • Din rezervația Durell direct în sânul naturii. În această săptămână am umblat mai mult la pas decât cu bicicleta. Am străbătut orice footpath cu telefonul în mână, fotografiind tot ce se putea. Am prins în cadru o sumedenie de păsări, cât să le adaug într-un catalog. M-am luat de mână cu natura și pentru ore întregi am jucat după regulile ei. M-am hrănit cu mure și mere și m-am lăsat udat de ploaie.


  • Am tot mers pe jos din La Greve de Lecq până în St John, Egypt și mai apoi Rozel. Hectare întregi de pădure mi-au stat la picioare. Le-am cucerit rând pe rând.
Săptămâna 4

  • Incursiune istorică. Obiective: Jersey War Tunnels, Mont Orgueil Castle și St Chaterine's Wall. O fărâmă de istorie mai interesantă decât cealaltă. Chiar și pentru un amator precum sunt eu, povestea din spatele acestor obiective este una mai mult decât interesantă. Pe scurt: în Jersey War Tunnels m-am simțit claustrofob pentru prima dată, deși tunelurile nu sunt mai înguste decât cele din mina Cătălina-Monulești de la Roșia Montană. Sunt chiar generos de încăpătoare. Totuși când le afli povestea istorică și motivul pentru care nemții le-au săpat, devii brusc claustrofob. Dacă mai vezi și mesajele calde de pe imensele plăci reci și ruginite, deja te trec fiori de toate felurile.

Am descoperit uimitoarea insulă Jersey. Simt că mai ascunde ceva, de aceea vreau să revin cât de curând. Poate tot printr-un program work and travel. Și prin work and travel SUA vreau să ajung și în New Jersey, locul din America denumit după uimitoarea insulă pe care am cunoscut-o deja în mare parte.

Work and travel SUA



Articol scris pentru Superblog.
Surse foto: Imaginile notate cu „arhivă personală” îmi aparțin și sunt realizate cu telefonul Lenovo A859.
Celelalte imagini sunt surprinse pe insula Jersey și sunt luate de pe Google Images.

Un comentariu:

  1. frumos si articolul, si imaginile ce-i ilustreaza povestea.
    Foarte interesant castelul Elisabeth, e prima oara cand il vad, nu imi amintesc sa il mai fi "laudat" prin vreun articol, dar merita.
    Trebuia sa spui si care e totusi acea poveste din istoria tunelurilor care ti-au declansat reactia fobica, fiindca nici pe asta nu-mi amintesc sa o fi citit in vreun articol precedent.
    Mi-am pus semn la articolul asta, pana cand vine vremea frumoasa pentru plimbari la mine eu tot traiesc din impresiile de calatorie ale altora, iar astea chiar sunt impresii la care pot rezona!

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea