sâmbătă, 7 aprilie 2012

Stadiul lucrarilor la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiesti


Am depasit deja primul  termen limita  al finalizarii lucrarilor  de renovare  a Salii Sporturilor Olimpia din Ploiesti. Acest termen era fixat  in luna aprilie a anului 2012, iar acum s-a prelungit cu un nou termen de finalizare, fixat in data de  30.10.2012. Personal le-as da  ragaz pana  la sfarsitul anului chiar daca  as  sti ca   proiectul iese exact asa cum a fost anuntat. Nu ma pricep totusi  la proiectare si arhitectura, nici atat la autorizatii, dar  nu inteleg  acest punct  de pe  panoul "Santier in lucru" din imaginea alaturata , care supune " Termen de executie a lucrarilor prevazut in autorizatie: 36 luni"
LAsand asta la o parte, cativa oameni care lucrau pe acest santier mi-au declarat ca  lucrarile au fost intarziate din varii motive si este  foarte probabil ca termenul  fixat  Abia s-a ajuns la excavarea   pamantului, in vederea adancirii salii si constructiei terenului de la subsol. De asemenea s-a mai lucrat la acoperis si la  exteriorul salii, dar  chiar si asa este foarte putin in aproape un an de la demararea lucrarilor. Va reamintesc ca lucrarile au inceput in data de 14.iunie.2011.



Trimite prietenilor pe Messenger Daca ati gasit informatii necesare click pe butonul urmator. Astfel Vor gasi si altii mai usor ceea ce cauta

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea