Cuvantul TEATRU devine arhaism?

          Teatrul evreiesc de stat are nevoie de ajutor. Acoperișul clădirii in care TES iși susține activitatea a cedat din cauza zăpezii din această iarnă. Puteți afla mai multe despre acest nefericit incident, dar și despre locația actuală în care activează, din pagina de facebook a acestui teatru minunat care o are pe îndrăgita actriță Maia Morgenstern ca și director.

                Un bețiv se împiedică și cade lat pe un trotuar aglomerat. Cere ajutorul în juru-i, dar nimeni nu pare să-l ajute să se ridice, lasându-l pe asfaltul rece. Amețit bine, nici nu simte impactul  la adevă

rata intensitate. Printre dinți, cu fața spre cer, începe și murmură:

- Eu sunt prost că muncesc, că fac totul pentru ei, în timp ce ei nu fac mare lucru pentru mine și nici măcar pentru sufletul și cultura lor. Nu se gândesc oare că într-o zi gura-mi va fi astupată de nepăsarea lor? Sticla îmi e prietenă de ocazie acum, dar mâine vreau a-mi fi paharul. Măsura contează mult. Când a fost tata în situația mea, oamenii îl aplaudau mai des și mai mult. Poate și datorită faptului că tehnologia nu era atât de avansată, atât de ofertantă. Și totuși am învățat că există public pentru orice. Dar acum nimeni (vrând să se ridice), nu mă bagă în seamă (cade din nou spărgându-și țeasta.)

          Câțiva trecători îl ridică. Un medic aflat în trecere improvizează o fașă, îi curăță rana și îi oprește șuvoiul de sânge care îi spălase fața în roșu. Bețivul își dă ochii peste cap și începe să tremure. Cineva sună la salvare în timp ce medicul încearcă să nu-și piardă pacientul de ocazie. Îi acordă toată atenția necesară până la apariția medicilor de pe ambulanță.
           [...] Se reușește stabilizarea pacientului. Oamenii s-au strâns ca la teatru în jurul ambulanței, iar acum au început să-l aplaude pentru că s-a ridicat în picioare și a făcut câțiva pași. Conștient că a fost pe calea pierzaniei și cu un pas în groapă, face un fel de reverență și strigă cu vocea gâtuită de emoție „-Vă mulțumesc!”

   Sfârșit . 

Legendă: 

Bețivul = Teatrul

Tatăl bețivului = Teatrul de pe vremea cand era copil

Trecătorii indiferenți = Oamenii care caută motive pentru care nu intră în „vorbă” cu teatrul deși le place să aplaude la final atunci când ajung față în față cu acesta.

Trecătorii care se opresc = Oamenii care încă nu s-au săturat de teatru. Oameni care ajung deseori la teatru și interacționează cu el.

Medicul = Omul dependent de teatru care-și face timp pentru el oricând

Echipa medicală = Publicul dependent de teatru. Știe ce are de făcut în cazul în care teatrul suferă.

            Povestea de mai sus este una tragică pentru România. Bețivul din povestea mea este teatrul. Nu toată lumea îl bagă în seamă deși trec pe lângă el. A ajuns să se îmbete de indiferență, își aduce aminte vremurile când, copil fiind, își vedea „tatăl” pe scenă, fiind aplaudat și apreciat de o sală plină. Își dă seama că tehnologia îi este prieten și dușman în același timp. Vrând să se ridice pe propriile forțe, nu izbutește și se afundă mai tare în nisipul mișcător de dedesubtu-i. Ajunge într-o stare gravă, care îi face pe spectatori să intervină. Aceștia reușesc să salveze teatrul în ultima clipă. Încă puțin și ar fi fost prea târziu. Un teatru ar fi putut să dispară în nepăsare. Teatrul însă nu și-a uitat trecutul și chiar în acele clipe grele reușește să se încline în fața publicului datorită căruia există și pe care-l răsplătește prin reprezentații la înălțime și prin povești în care îi oferă ocazia să se regăsească. Îi mulțumește și pentru asta primește încă un ropot de aplauze. 

Să nu lăsăm cuvântul TEATRU să devină arhaism !

              Precum în povestea prezentată, așa suntem și noi în viața de zi cu zi. Nu numai în relația cu teatrul, cultura ci și în relațiile interumane. De cele mai multe ori așteptăm să vedem pe cineva căzut până să luăm măsuri pentru a-l ajuta. Atunci ar putea fi prea târziu. 

În București și orașele mari din țară teatrul mai are încă succes. Pentru unii este fiță, penru unii hobby, pasiune iar alții merg pentru că „dă bine!” Oricare ar fi motivul este bine că teatrul se face util. Nu cred și nu vreau să cred că teatrul va fi pe cale de dispariție atunci când eu voi fi bătrân. Pentru că atunci mi-aș dori să-mi duc nepoții să vadă o piesă comică. Și aș vrea să găsesc un teatru fizic, nu un videoclip urcat pe internet. 

               Piesa de teatru Purimșpil a fost denumită pornind de la sărbătoarea din tradiția evreiască. De Purim se împart cadouri simbolice între cei apropiați și se oferă daruri substanțiale oamenilor săraci. TES este acum în situația de a fi ajutat. Să-i oferim darul nostru important și să-i umplem sala la piesele de excepție pe care le pune în scenă. Cu siguranță vom primi în schimb fericire în suflete câtă nu vom putea duce.             

Acest articol participă la SpringSuperblog2014.