duminică, 30 noiembrie 2014

Superbloger pe bulina roșie

Superblog are nevoie de susținere. Are nevoie de feedback și are nevoie de vizibilitate. Candidează la titlul de cel mai bun concurs interbloguri din lume, dacă nu cumva chiar de aici din România :D. Consilier de imagine: Adrian Rotaru. 

În această calitate am decis să țin un discurs în cadrul conferințelor TedX. Am mai fost pe bulina roșie de la A conferințelor TEDx, și am să mai ajung odată. Nu înainte de a-mi face simțită prezența on-air la partenerul media RadioLynx, radioul de suflet al superbloggerilor.

Discursul meu pe bulina roșie va fi următorul:

Bloggerii se împart în două categorii: Superbloggeri și ceilalți. Numai cei ce au participat cel puțin o dată în competiția Superblog știu ce înseamnă un deadline amenințător, care ți-ar știrbi autoritatea articolului cu cel puțin zece puncte dintr-un foc.  Știu ce înseamnă o notă mai mică decât propriile așteptări. Știu cum să aprecieze articolele contracandidaților și să le comenteze după caz. Știu să-i încurajeze și să-i ajute la nevoie.
Atmosfera în Superblog este una relaxată de obicei. Devine totuși tensionată în momentul în care notele mai puțin prietenoase îi lovește în creștetul capului, rănindu-le orgoliul și afectându-le poziția în clasament. Dar în cele din urmă, superbloggerii sunt destul de maturi  încât să recunoască faptul că problema notelor mici nu este o conspirație împotriva lor, ci un efort creativ insuficient pentru mulțumirea juriului.
Toate blogurile participante la această super-competiție au primit diplome de participare. Diplomele nu țin de foame, dar dacă nu ești materialist, înseamnă mult pentru tine și blogul tău. În plus, blogul câștigător al unei ediții, are șanse să devină blog partener al acestei competiții.
Sunt Adrian Rotaru și vă invit să participați cel puțin o dată în această competiție (până la ultima probă), pentru a vă da seama dacă scrieți suficient de bine pentru a fi citit de un public larg!
Îmi doresc să atrag atenția, prin discursul meu, publicului larg, care trebuie să înțeleagă corect nevoia competițiilor inter-bloguri, nevoia reclamelor pe bloguri și beneficiile pe care le oferă o astfel de competiție întregii blogosfere.

Votați SuperBlog ca fiind cea mai interesantă competiție interblogruri din România!

Am scris acest articol pentru Superblog 2014.

2 comentarii:

Spune-ti parerea