Cum „sendvișeau” bunicii mei

O companie de lactate care este Fan brânză, a provocat bloggerii să realizeze sendviș profile în funcție de diferite tipuri de oameni. Delaco este compania de lactate cea mai prietenoasă cu bloggerii și astfel îi tot provoacă la probe care mai de care mai deosebite. Și pentru că v-am povestit în trecut amintirile mele din copilărie, am să leg această provocare de amintirile mele în prezența bunicilor. Ei nu mai sunt în lumea aceasta dar mă ajută să fac sendvișuri de fiecare dată. Desigur că nu la propriu. Dar câte ceva din tehnicile lor tot am dobândit și eu.

Bunicii din partea mamei erau de la țară. Țărani veritabili și extrem de muncitori. Niciodată nu ar fi făcut un sendviș precum îl făcea bunica din partea tatălui, de la oraș. Dar ca să înțelegeți mai bine diferențele ,am să umblu iar în sertarul cu amintiri și am să-i supraveghez făcându-și sendvișurile.

E dimineață devreme. Cocoșii cântă țanțoși din buza cotețului, obligând găinile să iasă în ogradă și pe mine să-mi pun plapuma în cap ca să nu-i mai aud. Mamaie pune un vas cu apă pe plită. Pregătește ceaiul de dimineață. Cel de izmă îmi place cel mai mult și ea știe asta. E foarte atentă cu mine și mă drăgălește ori de câte ori are ocazia. Totuși nu mă poate scuti de mersul cu vacile la păscut. Este o fire puternică, spontană și independentă. Ar putea conduce o armată de oameni și ar putea asigura hrana unui sat întreg dacă ar fi cazul. Micul dejun pe care îl pregătește dimineața constituie o masă sănătoasă. Și când spun „sănătoasă” nu mă refer la recomandările medicilor nutriționiști ci la cantitatea de hrană din farfurie. Pe câteva felii gene(g)roase de pâine (prăjită pe plită), găsesc magiunul de prune delicios, unt cu șuncă deasupra, smântână groasă obținută din laptele văcuței mele preferate, ouă proaspete prăjite și brânză tot din laptele Joianei.
- Ia de mănâncă! O să-ți fie foame mai târziu!
Și încep și înfulec din sendvișurile all-can-you-eat făcute de mamaie. Jumătate de oră mai târziu termin și ultima îmbucătură. Acum cui îi mai arde de mers cu vacile la păscut? Tataie deja e în ogradă pregătind pelerinele de ploaie și restul celor necesare. Are un fel de raniță de soldat pe care o poartă pe umăr de fiecare dată când mergem cu vacile. El este tipul omului sobru. Rar poți glumi cu el și numai după ce ai gătat cu munca. Muncește mult și îi place să fie pe cont propriu. Nu-i reușește când e mamaie de față, așa că recuperează când e singur. Are o vorbă pe care i-o aruncă acesteia când se simte surmenat.
- Mai lasă-mă femeie! Cine a văzut un șef la un singur angajat?
Nu se vede trăind la oraș. Este mândru că-i țăran și se laudă cu o gospodărie care are de toate.
Mânatul vacilor este o adevărată aventură. Avem de respectat multe reguli nescrise. Așa că am de alergat mult. Cu burta plină e mai dificil. Dar nu imposibil...

. . .

De-o parte a dealului e pădurea. Trebuie să coborâm cireada de pe deal la marginea pădurii pentru că soarele bate prea puternic la amiază și deja avem nevoie de repaus la umbră. După ce vacile se așează și încep să-și rumege iarba înfulecată până la acea oră, tataie pregătește prânzul. Avem parte de un prânz 100% țărănesc. Îl ador! Pe un ziar despăturit (ok, ăsta nu-i chiar 100% țărănesc) începe și taie cu un cuțitaș vechi roșiile, castraveții verzi, brânza, șunca și ridichile. O ceapă mare o sparge cu podul palmei iar ouăle fierte le ciocnește de fruntea-i brăzdată de riduri adânci. Așa face mereu. După ce face semnul Crucii mă îndeamnă să mâncăm.  Sendvișul țăranului  este un fel de șaorma la farfurie din zilele noastre. Numai că este sendvișul țăranului la ziar.
Pentru tataie urmează somnul de după. Pentru mine siesta constă în ascultarea pădurii și privitul dealului.

. . .

După aproape trei luni la țară revin în oraș. Îi fac o vizită nocturnă bunicii. Trebuie să dorm cu dumneaei ca să „mă ierte” pentru cele trei luni în care nu ne-am văzut. Bunica are impresia că este oglinda societății, așadar noi (nepoții) trebuie să-i fim identici. De aici și pretențiile să-i vorbim folosind apelativul „dumneavoastră” și să avem comportamentul politicos când ieșim pe stradă. Dimineața este preferata mea atunci când mă aflu la bunica de oraș. Începem micul dejun cu o cafeluță. Pentru nepoți una mică, mică de tot. Dar chiar și așa mică eu tot o ador. Apoi urmează micul dejun. În cazul dumneaei micul dejun este unul conform așteptărilor, adică mic. Urmează sendvișurile econom. Iar când spun econom mă refer la niște sendvișuri pe care le înghiți din prima chiar și atunci când ai o guriță mică precum o am eu la șapte anișori. Acestea seamănă mult cu felul de a fi al bunicii. Deoarece pensia-i este mai mică decât cheltuielile pe care le are, aproape totul în ceea ce o privește. se referă la cantități mici. Un astfel de sendviș este alcătuit din primul strat constând în cremă de brânză iar al doilea dintr-o feliuță subțire de salam, atât de subțire încât vezi Parisul prin ea, dacă-ți pui ambiția. Al doilea sendviș este format dintr-un strat subțire de cremă de brânză cu verdeață și o feliuță de salam la fel de subțire.

Prânzul iese din tipar și este masa zilei care mă face să mă țin cu mâna de burtă de mult ce am mâncat.

 . . .

Acum că am retrăit o parte din clipele petrecute cu bunicii, parcă i-am simțit din nou aproape. Așa cum erau ei, am avut multe de învățat din experiența lor. Dumnezeu să-i odihnească și îi rog pașii să-mi călăuzească de acolo de unde se află acum. Cât despre mine, sendvisul care m-ar descrie cel mai bine este sendvișul trăsnet. Îi spun așa pentru că se face foarte rapid și constă în: colț de pâine proaspătă din care scoți miezul, îndeși câteva linguri de gem/dulceață/salată de icre/salată de vinete/etc. după care îndeși miezul la loc. Se face în mai puțin de un minut și ține de foame câteva ore. Mă definește pentru că este rapid și spontan ca și mine. Vă urez poftă trăsnet! :)

Poate că sendvișurile mele nu sunt atât de inedite precum cele cu care sunt obișnuiți alții. Știu sigur că au fost cele mai bune sendvișuri ale copilăriei mele și pentru asta le mulțumesc bunicilor mei!

Acest articol participă la Superblog 2014