joi, 6 noiembrie 2014

Gerovital H3 DERMA+ ajută tenul sensibil

Se pare că Gerovital H3 Derma+ este un produs foarte lăudat de către Farmec. Acestei companii i-a fost încredințată formula Gerovital H3 pentru a fi unicul producător al cosmeticelor care scriu istoria zi de zi. Spun „se pare că” nu din cauza faptului că nu aș avea încredere în produsele Gerovital ci pentru că nu am încercat acest produs. Am luat contact cu alte produse cosmetice Gerovital acum câțiva ani. Sunt mulțumit de calitatea lor și de efectul anti-îmbătrânire pe care îl conferă pielii. De fapt, un lucru interesant este faptul că în ceea ce privește produsele cosmetice, Prof. Dr. Ana Aslan a lansat prima gamă anti-age din lume.

Tratăm tenul sensibil cu produse dermatocosmetice


Pentru că ne este drag să ne păstrăm tenul curat și pielea perfectă folosim produse cosmetice cu regularitate. Dar când vine vorba de produse dermatocosmetice, este cazul să le alegem pe cele care se îngrijesc și de repararea pielii, nu numai de acoperirea imperfecțiunilor acesteia. Am ajuns la vârsta la care nu mai am probleme cu tenul. Consider că am un ten curat, nici uscat nici gras, nici acneic, nici sensibil. Nu mă irit deloc, iar de riduri nu mai vorbesc (pentru că nu am deloc) . Am un ten pe care mi-l doream în adolescență. Atunci am avut mari probleme cu acneea și am căutat mult timp soluții pentru eliminarea ei. Dacă aș fi descoperit produsele Gerovital pe vremea aceea, cu siguranță  aș fi scăpat de problemă mult mai repede. Pentru că nu le-am descoperit la timp, am avut o adolescență în care am fost complexat de felul în care arătam. Faptul că am suferit de acnee, a reprezentat un complex major pentru mine și faptul că nu găseam o soluție viabilă pentru tratarea acneei m-a demoralizat și mai tare. Acum dacă acneea s-ar întoarce, aș ști cu ce sa-i vin de hac. Aș folosi cu siguranță crema antiacneică din noua gamă de produse dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+. 

Ce așteptări am de la noua gamă Gerovital H3 Derma+ ?



De la orice produs cosmetic și mai ales de la unul dermatocosmetic, îmi doresc să dea efectele scontate. Îmi doresc să își atingă scopul pentru care a fost conceput, chiar dacă acest lucru înseamnă să duc la capăt un tratament de durată sau unul de întreținere. Firele de păr ale podoabei mele capilare mi-ar spune „mulțumesc” dacă la capătul tratamentului anticădere nu ar mai suferi decimări ale „trupelor”. Sunt convins că ar fi fericite chiar dacă tratamentul ar dura 6 săptămâni. Rezultatul final ar conta mai mult decât perioada de tratament care ar putea să pară lungă.
Tenul acneic ar trebui reparat într-un timp destul de scurt și ar fi ideal să lase în urmă o piele catifelată și delicată la atingere. Asta îmi doresc eu de la produsele cosmetice și totul s-ar traduce mai ușor printr-un singur cuvânt: eficacitate.

Pentru că avem nevoie de îngrijirea permanentă a părului și pentru că am fost mulțumit de tratamentul de regenerare a părului de la Gerovital, am să încerc din noua gamă, Gerovital H3 Derma+, șamponul anticădere, completat de tratamentul anticădere (cel sub formă de fiole). Poate în acest fel nu am să mai găsesc fire de păr pe perna pe care pun capul.

Vă doresc tuturor să fiți feriți de probleme și să folosiți numai produse cosmetice de întreținere. Dacă totuși ghinionul vă lovește și nevoia cere tratamente serioase, aruncați înainte o privire printre produsele Gerovital.  Prof. Dr. Ana Aslan a făcut treabă bună până acum și astfel a devenit Gerovital Doctor în frumusețe!

Acest articol participă la Superblog2014.

Un comentariu:

  1. eu am tenul supersensibil se irita din orice si am descoperit aceasta gama si sunt super multumita

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea