miercuri, 18 noiembrie 2015

Îmi plac trandafirii în mâna unei femei

Îmi place să ofer flori și cea mai alintată femeie care a primit flori din partea mea este mama mea. I-am oferit flori indiferent că am avut o ocazie concretă sau că am creat eu una sau pentru simplul fapt că așa am simțit. Primăvara timpurie îi ofer zambile și lalele. Îi plac foarte mult și freziile așa că țin cont și de acest aspect. Dar florile primăvăratice mai sus amintite nu țin decât trei sau patru luni, în cazul freziilor, chiar mai puțin. Așa că pentru mama pot lua trandafiri. Știu că trandafirii se oferă mai degrabă domnișoarelor sau iubitelor, dar mama mea este mai specială decât orice altă femeie din viața mea, așa că niciun trend în materie de flori nu îmi poate influența decizia să-i cumpăr mamei mele florile care îi plac.

Trandafirii merg și pentru mame


Când eram mic îi ofeream trandafiri japonezi, din trandafirul ei japonez de care era mândră. Îi făceam o supărare și o bucurie în același timp. Dar bucuria gestului meu trecea cu mult peste supararea pricinuită cu aceeași ocazie, așa că scăpam pupat nu pedepsit.



Acum mare fiind nu mai rup trandafirul japonez dar atunci când sunt plecat în străinătate îi trimit buchete de flori de la distanță. Am fost plecat mai multe luni în Jersey anul acesta iar de ziua ei i-am trimis ciocolată ca să-i mai îndulcesc dorul de mine și un coș/buchet cu trandafiri albi și roșii ca să nu-mi ies din mână. A fost foarte bucuroasă, așa că am repetat surpriza și cu alte ocazii, chiar și fără motiv întemeiat.

Nu mi-a fost greu să comand de la distanță, mai ales dacă ne gândim că buticuri cu  flori online găsești la numai câteva clik-uri distanță. E adevărat că prefer să ofer personal florile și să mă las îmbrățișat sau pupat, dar atunci când distanța te împiedică să ai asemenea experiență, trebuie să găsești alternativa potrivită. În cazul meu a fost numai bun un coș cu trandafiri albi și roșii, așa cum v-am spus, comandat cu ușurință de la peste 3000 de km depărtare.

L-am ales cu grijă din vitrina virtuală dintr-o florărie online din București și la cât de mulțumită s-a arătat mama, nici nu mă îndoiesc că servirea a fost ireproșabilă. Astfel de gesturi îmi plac și îmi aduc mereu aminte de copilărie. Chiar dacă acum nu mai ofer femeilor flori de câmp culese de ici colo, ci am trecut la un alt nivel, comandând flori online sau buchete de flori îmbrăcate într-un staniol frumos, asta nu înseamnă că obiceiul meu a murit. Doar s-a transformat. Dar acolo în adâncul inimii mele a rămas același gest plin de inocență.

Acum stau și scriu acest articol pentru Superblog și mă gândesc că iar va trebui să-i trimit buchete sau coșuri cu flori la distanță, pentru că tocmai am rezervat astăzi biletul pentru avionul care mă va duce departe de casă. Și iarăși dorul va fi mare.

Îmi plac trandafirii în mâna mamei mele!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea