A crescut bebelusul

Bebelușul meu nu mai este bebeluș. Ne pregătim cu pași repezi de prima zi de grădiniță. Mă uit la el și nu îmi vine sa cred ca au trecut 3 ani și jumătate,  ca va începe gradinita, ca va avea griji și responsabilități. Mereu mi-am dorit sa aibă o copilărie minunată, sa facă absolut tot ce dorește, sa rada non stop, sa se joace, sa alerge pentru ca va veni și vremea când nimic din toate acestea nu vor mai exista. 

Și stau acum și mă gândesc și meditez și nu realizez când a trecut tot acest timp, parcă mai ieri era "cât lingura", iar acum cautam sortulet, caiete speciale și multe alte rechizite din lunga lista data de educatoare.

Mă încearcă diferite stări,  emoții...prima zi de gradi, prima zi când va rămâne "printre straini".

Bebelușul meu este acum un omusor  care se va trezi la maximum 7 dimineata, care va trebui sa facă ce zice doamna, care va avea responsabilități.

Cu cât scriu si aprofundez aceste sentimente, cu atât lacrimile stau sa îmi curgă pe obraji...

Cum sa fac sa îmi fie mai ușor,  sa mă impac cu ideea ca va creste și mult mai repede decât îmi imaginez va pleca pe drumul sau?  Sunt conștientă ca îi va prinde foarte bine, ca va învăța să se comporte, va învăța multe lucruri noi, va socializa, va descoperi ce îi place și ce nu, dar așa sunt mamele, sau poate doar eu, care greu accepta ca băiatul ei a crescut și ușor ușor nu va mai depinde de nimeni, va învăța să se descurce singur fără ajutorul nimănui. 

Mirela A.