Eliminare

Hai că am dat-o de gard cu competiția care abia începuse. Vă mai amintiți că spuneam acum nici 36 de ore cum că provocarea de a scrie cel puțin un articol pe zi est mai grea decât pare la prima vedere? Ei bine eu am reușit performanța să nu mă țin de ea încă din a doua zi. S-a întâmplat să călătoresc cam toată ziua din România în Anglia. Drumul ăsta e și lung dar și obositor. Îmi ia cam 15 ore să ajung din patul din România în patul din Anglia și mai punem la socoteală și diferența de fus orar.

Nu am reușit să scriu articolul pe drum, nu am reușit nici când am ajuns acasă că am picat la așternut, dar nu pentru vreo noapte fierbinte ci pentru un somn imperios necesar. Vina îmi aparține în totalitate și chiar dacă am un motiv bun de folosit drept scuză, nu am de fapt nicio scuză.

În fine, să vă spun acum că am avut un zbor lin, dar ca de fiecare dată cele trei ore de zbor din București în Londra mi se par interminabile. Chiar mi-e frică de momentul în care va trebui să zbor în China de exemplu într-o călătorie pe care o am în minte de câteva luni. Ce o să mă fac și ce o să fac la un zbor de 12 ore sau cât se face din Anglia până în China? Fără să mi vorbim și de alți timpi intermediari de transfer sau alte tipuri de călătorie. O să mă urc pe tavanul avionului. Acolo sus în aer timpul parcă stă în loc.

Ca idee, în cele 3 ore de zbor am încercat să îmi ocup timpul cu diferite activități. Am dormit, am citit câteva capitole din biblie în limba spaniolă, am făcut exerciții pe Duolingo în limba spaniolă, m-am holbat din când în când în decolteul tipei de lângă mine care dormea la fel de adânc precum decolteul pe care îl avea. (Nu sunt foarte mândru de asta, dar prea era provocatoare). Am urmărit activitatea membrilor echipajului din timpul servirii, am folosit toaleta, m-am uitat pe facebook (atât cât îmi mai permitea feed-ul încărcat în prealabil). Timpul tot părea că stă în loc.

Voi cum reușiți să scurtați timpul de călătorie, cel puțin la nivel mental?

Read More

Mers pe jos între Ploieşti şi Bucureşti partea a II- a

Ajunşi la Hipodromul din Ploieşti eu şi John am făcut o poză înainte de a pleca la drum. De aici urma să facem primii paşi contorizaţi în această aventură. Am pornit  pedometrul şi am pornit la drum. În scurt timp soarele a început să-şi facă simţită prezenţa tot mai mult şi după aproximativ doi km razele calde ale lui ne mângâiau uşor. Acest lucru s-a întâmplat pentru puţin timp însă, fiindcă norii, deşi neameninţători i-au stopat semnificativ razele călduroase. În primii  kilometri de  drum eu  am impus un stil rapid de mers cu care John nu prea era de acord. După strategia lui trebuia să ne dozăm energia şi efortul astfel încât să ne fie  uşor să parcurgem toată distanţa fără a obosi prea tare până la jumătatea drumului. Eu în schimb eram convins că pe final vom fi extenuaţi şi probabil ne vom târî cu ultimele puteri picioarele, aşa că mă gândeam să mergem mai repede dimineaţa astfel încât să ne putem odihni mai mult spre sfârşitul drumului când probabil am fi fost epuizaţi. Primii kilometri mi s-au părut lungi. Bornele kilometrice apăreau mai târziu decât mă aşteptam eu. John a propus ca prim popas borna care avea să anunţe că mai sunt 25 de km până în Bucureşti. Datorită faptului că a fost o aventură gândită şi coordonată de el, nu m-am opus acestei propuneri de a lua prima pauză atât de târziu. Încă din primii km am creat subiecte de conversaţie cu John, încercând să mai aflu lucruri noi despre el. După cum v-am povestit, nu mă cunoşteam mai deloc cu el până la ziua aceea. Chiar dacă la răsărit razele soarelui ne-au încălzit uşor, în următoarele ore cerul a fost acoperit de nori, fără ameninţare de ploaie însă. Am remarcat că timpul ţine cu noi şi că suntem feriţi de o căldură moleşitoare cel puţin pentru moment.

Numărul paşilor creştea pe afişajul pedometrului, deşi bornele păreau a se ivi destul de rar. La un moment dat s-au trezit şi oamenii. Traficul s-a intensificat şi pe şosea, dar şi pe marginea ei, iar lui John i se părea că aceştia ne privesc ca pe nişte nebuni care merg pe jos de la Ploieşti la Bucureşti. Desigur că avea şi o doză de ironie când spunea asta. Eu nu aveam astfel de idei precocepute, cel puţin nu în localităţi, ci mai degrabă pe porţiunile de drum nelocuite.
Pe la ora 08:00 dimineaţa am început să fim activi în online. Articolele programate, prin care ne anunţam aventura, au apărut pe blogurile noastre, iar pe twitter John a început să scrie pe haştagul #spreBucuresti.

Ne apropiam uşor uşor de ieşirea din judeţul Prahova când s-a ivit primul incident notabil. Talpa unuia dintre pantofii sport pe care îi purta John a cedat iar acest lucru avea să ne coste mult în economia drumului care mai rămăsese de străbătut, dar despre asta şi alte lucruri . . . în următorul episod.

Read More

Mers pe jos între Ploieşti şi Bucureşti

Sunt receptiv la provocări, mai ales dacă acestea nu sunt gen "pariu cu frica." Aşa că am acceptat imediat provocarea lansată de John Cristea de a străbate la pas distanţa dintre Ploieşti şi Bucureşti. Nu i-a luat mult să mă convingă. A reuşit din prima încercare. Poate mai mult i-a luat lui să se convingă că eu sunt omul potrivit cu care să pornească la drum în această aventură. Mi-am dat seama de asta datorită faptului că tot insista cu întrebări legate de rezistenţa mea la efort, de condiţia mea fizică, de mersul pe jos în ceea ce mă priveşte, coroborate toate acestea cu îndemnul de a încerca să mai pun câteva kilograme pe mine înainte de ziua plecării spre Bucureşti. Chiar dacă nu ne cunoşteam mai deloc unul pe celălalt (nu cred că am vorbit mai mult de 5 ore cumulate, de când ne-am cunoscut şi până la hotărârea luată, de a merge impreună pe jos spre Bucureşti), am picat de acord să facem acest drum. Nu a ştiut mai nimeni de nebunia pe care urma să o facem. John mi-a mărturisit că a mai vrut să facă asta în trecut cu mai multe persoane şi cu o mediatiyare serioasă a evenimentului. Nu i-a reuşit atunci din cauza neseriozităţii de care au dat dovadă posibilii camarazi de "expediţie". Între timp el nu a renunţat la idee şi iată-ne puşi pe fapte mari. Am creat si un haştag pe Twitter pentru a ţine conectaţi în online cunoscuţii şi pentru a face cunoscut evenimentul exact în momentul desfăşurării lui. Sâmbătă, 22 septembrie 2012, m-am trezit cu noaptea-n cap cu gândul că voi porni în provocarea vieţii mele. Nu ştiu cum văd alţii această iniţiativă dar mie mi se pare de-a dreptul nebunească într-un secol al vitezei, când alţii ar prefera să se deplaseze cu mijloace de transport cât mai rapide. Vineri spre sâmbătă noaptea, somnul meu a avut de suferit. Am avut emoţii şi le-am resimţit în vise. Aşa se face că nu am dormit decât 4 ore. Nici John, cu care m-am întâlnit la ora 05:20, nu dormise prea mult, după cum mi-a spus chiar el. În timp ce aşteptam primul troleibuz al zilei, ne-am făcut inventarul câtorva lucruri care ne trebuiau pe drum. Totul părea a fi ok, iar noi eram dornici de aventură. Am străbătut Ploieştiul cu mijloacele de transport în comun, ne-am făcut câteva poze în faţa gării de Sud a oraşului. Am ajuns la ieşirea din Ploieşti spre Bucureşti şi am luat-o imediat la pas, nu înainte de a porni pedometrul.  Va urma...

Read More

Cateva statistici pentru #spreBucuresti

#spreBucuresti a fost provocarea pe care John Cristea mi-a propus-o si despre care a scris  în acest articol, și pe care eu am acceptat-o fără prea multe întrebări. Am mers pe  jos De la ieșirea din Ploiești până la intrarea în București (fără alergat,târât pe coate, țopăit sau alte metode de deplasare). La 5 zile după această nebunie pe care aș mai repeta-o  oricând dar sub anumite condiții de data aceasta, vin cu câteva statistici.
#spreBucuresti  a generat în online:

• 48 de tweet-uri incluzând haștag-ul #spreBucuresti
• 5 postări pe contul meu de Facebook
• 16  persoane au apreciat aceste postări pe Facebook
• 29  de aprecieri  cumulate pe cele 5 postări
• 15 comentarii cumulate la aceste  5 postări de Facebook

#spreBucuresti  a însemnat:

•  11 ore de deplasare între cele două localități (incluzând pauzele de masă si respiro, care cumulate  au fost de aproape două ore)
• 44,8 km parcurși conform Google Maps
• 16 ore de  stat pe drumuri (am plecat de acasă la 05:10, am ajuns acasă la 21:20)

De asemenea și eu și John am primit feedback-ul  dorit prin diferite mijloace de comunicare, atât online cât și offline. Reacțiile  primite ne-au ajutat din punct de vedere psihic să terminăm cu bine distanța dintre cele două orașe, Ploiești și București, deși fizic John suferea teribil după accidentul pe care l-a suferit în primii kilometri de mers, când s-a trezit cu o gaură în talpa pantofului sport.

Voi reveni cu  articole în care voi povesti cum am văzut eu această provocare, experiență, nebunie, sau cum vreți să o numiți.
 

Read More