sâmbătă, 27 septembrie 2014

Alegeri cu cap

Piesele auto, precum aproape orice obiect/articol cumparat, se gasesc in magazine de nisa si nu numai, care percep comisioane destul de diferite. Astfel noi cumparatorii trebuie sa avem grija ca atunci cand facem achizitii pentru masina sa luam in calcul o serie de criterii pentru a nu risca sa ne luam teapa. Urmatoarele sfaturi ii vizeaza mai ales pe cei carora vantul le cam bate prin buzunare si portofele iar pe carduri au de obicei sume negative. Cu alte cuvinte, aviz celor ce stau cu banii la limita de pe o luna pe alta. Iata ce va recomand atunci cand cumparati piese auto sau alte bunuri:


  • Consultati preturile pieselor auto din magazinele din orasul in care va aflati
  • Consultati preturile pieselor auto din magazinele online
  • Verificati magazinele online de incredere
  • Verificati politica de retur 
  • Comparati preturile
  • Comparati garantiile si celelalte beneficii oferite (conditiile de livrare/garantie)
  • Cereti chitanta/factura pentru orice achizitie
  • Interesati-va de posibilele promotii din magazine indiferent ca sunt magazine clasice sau online
  • Alegeti calitatea inaintea pretului
  • Interesati-va pe forumuri si aflati pareri despre piesele pe care doriti sa le achizitionati. Cantariti-le bine si verificati-le din nou. Nu toata lumea care-si da cu parerea pe internet se si pricepe intr-adevar.

Piese Auto - MotorVip


Ultima reglementare a codului rutier spune ca soferii trebuie sa se asigure ca pasagerii cu varste mai mici de trei ani poarta centuri de siguranta pe locurile destinate acestora, iar bebelusii trebuie sa fie transportati in scaune speciale si omologate. Asadar piesele auto trebuie alese si in functie de masura in care acestea nu incalca legea. Trebuie sa ne asiguram ca acestea sunt omologate sau cel putin permise de lege. Desigur ca pe aceasta tema se poate vorbi mult pentru ca depinde modelul de autoturism detinut si piesele pentru fiecare in parte.

In calitate de soferi trebuie sa ne asiguram de cunoasterea si respectarea regulamentelor stabilite de codul rutier. 

Revenind la calitatea pieselor auto, este bine de stiut ca in primul rand calitatea trebuie sa primeze. De acest fapt trebuie sa tinem cont pentru siguranta dar si pentru bugetul personal. Se spune ca romanul estre prea sarac pentru a cumpara ieftin. Este cat se poate de adevarat. Piesele auto pot costa mai mult uneori, dar pot avea o durabilitate de cateva ori mai lunga decat a celor ieftine. De aceea raportul calitate pret nu trebuie sa fie intocmai unul just intotdeauna, dar pretul mai mare ne garanteaza cumva ca respectivul articol prezinta o incredere mai mare si astfel poate fi mai sigur si ne poate tine mai multa vreme.

vineri, 26 septembrie 2014

Astazi toata lumea e la Webstock 2014?

Cred ca toti bloggerii din Romania au mers astazi la Webstock. Facebook-ul imi arata ca toti isi dau check in-uri de pe acolo sau fac fotografii pe acolo. Ce-i drept este un mare eveniment destinat pasionatilor de social media si celor ce-si desfasoara activitatea online.

Daca sunteti interesati sa vedeti ce vad ei toata ziua, aveti mai jos stream-ul online:


sâmbătă, 20 septembrie 2014

Superblogger si in 2014

Iata ca a sosit momentul sa-mi fac simtita prezenta in superconcursul interbloggeristic Superblog 2014. Desi dupa editia din primavara eram extaziat si abia asteptam sa vina perioada inscrierilor din toamna pentru editia urmatoare, marturisesc ca acum mi-a luat cam mult timp pana m-am decis daca sa particip sau nu intr-o noua editie. M-am lasat convins de vorbele frumoase ale Claudiei Patrascu, vorbe pe care le-a spus in direct la radio. Vorbeste asa frumos de aceasta competitie incat m-a determinat sa nu mai aman momentul si sa ma inscriu si la aceasta editie. Ar cam fi a patra editie la care iau startul si sper sa fie a treia la pe care o si finalizez.

Si pentru ca vreau sa fie o editie de poveste pentru mine, va dezvalui deja faptul ca voi incerca sa creez capitole de poveste la fiecare proba la care voi participa, iar in final sa am o poveste cap coada scrisa pentru Superblog. Va fi dificil sa respect firul povestii si cerintele sponsorilor in acelasi timp, dar tocmai in acest lucru consta provocarea la care ma supun. Premiile nu sunt prioritare dar desigur ca vor conta si imi doresc sa pun mana pe cateva. Imi doresc sa castig cel putin o proba si imi mai doresc jurizari echilibrate. Sper sa nu fiu nevoie sa incep iar cu contestatii, pentru  ca nu imi face deloc placere sa contest o decizie, insa nu-mi doresc nicidecum sa respect cerintele probei sa sa primesc o nota „defecta”.

In rest imi doresc un nivel ridicat al competitiei si sa citesc articole bune din partea concurentei. Numai in acest fel ma pot ambitiona si pot tine si eu stacheta sus. Pana la momentul de start al primei probe ramane sa ma gandesc cum va arata povestea mea si cum voi putea sa o fac sa straluceasca indiferent de probele la care vor fi supuse personajele mele.

Sa ne citim cu bine!
Gata! M-am inscris in Superblog2014.

vineri, 19 septembrie 2014

Ce animale de casa/companie am avut

Cand eram micut imi doream sa am un caine. Am iubit foarte mult aceste animale, chiar si dupa ce am fost muscat de un exemplar din aceasta specie. Nu am avut posibilitatea sa tinem un caine in apartamentul in care stau din cauza unei alergii pe care mama o are. M-am resemnat la momentul acela si am ramas un iubitor al cainilor din spatele blocului. In apartament nu am avut niciun animal de companie, dar totusi au existat animale de casa, daca pot denumi asa pestii exotici, porumbeii, papagalii sau alte tipuri de pasari de colivie.

Tatal meu a tinut pe rand in balconul apartamentului porumbei, canari, papagali, sticleti sau pesti exotici. Ma mai ocupam si eu din cand in cand de aceste sufletele, dar niciodata nu m-am simtit langa acestea precum ma simteam in compania cainilor din spatele blocului.

Au fost multi caini in jurul blocului meu de care m-am atasat in copilaria mea. Maidanul era destul de incapator si destul de salbatic pe vremea aceea. Acum nimic din peisajul de acum nu-mi mai aduce aminte de peisajul de atunci. In locul maidanului au aparut case si blocuri. Amintirile mele au ramas insa bine inradacinate in mintea mea. O amintire mai putin placuta ma tot loveste cand vad vreun caine negru. Un caine pe care eu il indrageam mult in copilarie s-a imbolnavit si s-a stins intr-un mod destul de tragic. Agonia lui a durat multa vreme iar eu nu puteam face nimic sa-i alin suferinta.


De fapt va povestesc asta acum pentru ca am vizitat o pagina dedicata animalelor de companie. O clinica veterinara care salveaza vietile prietenilor nostri care nu cuvanta. O clinica ce prelungeste viata acestora. De asa ceva as fi avut eu nevoie atunci, dar tehnologia timpurilor nu era chiar la indemana oricui. O astfel de clinica este Fanvet si se ocupa de specializari precum oncologie, radiologie, stomatologie, chirurgie, ortopedie, oftalmologie, ecografii, etc. Gasesti aici aparat radiologie veterinara, aparate ecograf, aparate cu ultrasunete, etc. Se pot face analize pentru multe specii de animale de companie la aceasta clinica. In acest fel mi-as fi putut salva si eu prietenul necuvantator din copilarie, dar nu a fost sa fie.

Nu m-am priceput eu sa-mi salvez cainii din spatele blocului, dar stiu ca imi reusea in cazul pestilor exotici. Pe ei stiam cu ce sa ii tratez in cazul in care apareau anumite boli.

In prezent nu mai am niciun animal in casa, dar mi-as dori unul. Eu recomand tuturor oamenilor care au animale in casa, sa le duca periodic la veterinar pentru a le ingriji sanatatea. Mi se pare normal sa ai grija de sufletul de langa tine care iti umple timpul si iti aduce momente frumoase in viata.

joi, 18 septembrie 2014

Asesoft - Craiova, un meci plictisitor

Am fost la meciul de Cupa Romaniei pe care Asesoft si Craiova l-au disputat in Sala Sporturilor Olimpia din Ploiesti. Se pare ca ora 18:00 nu a fost una potrivita audientei, astfel publicul prezent in sala nu a fost deloc numeros , fapt ce a dat frau liber ecoului salii. Nici atmosfera nu a fost una extraordinara si nu stiu daca sa pun sau sa nu pun pe seama acestui fapt si jocul slab prestat de cele doua echipe.

A fost un meci la care am mers cu convingerea ca voi vedea un spectacol baschetbalistic oferit in special de favoritii mei. Nu a fost asa! Meciul a fost unul urat nu doar plictisitor, cu cosuri putine inscrise si ratari copilaresti. Poate doar suspansul de pe final a mai salvat usor din importanta meciului, altfel nici nu ai fi crezut ca acest meci a interesat in mod deosebit pe vreuna din cele doua echipe.


Si daca baschet nu prea am vazut, imi indrept atentia catre majorete care vin intr-o formula noua, mult mai numeroase si cu ceva coregrafii noi. De la baby majorete, continuand cu mini majorete si ajungand pana la majoretele „majore”, momentele au fost incantatoare. Cel putin pentru mine. Imi place sa vad neindemanarea majoretelor foarte mici, care in incercarea lor de a executa bine partea lor de coregrafie, uita de sincronizare (nici nu stiu daca coregrafa lor lucreaza in mod expres la acest aspect). Sunt atat de haioase cu pamponasele lor, mai ales atunci cand alearga catre centrul salii pentru a pregati dansul. Un zumzait cuprinde toata sala. Eu le-as imbraca in albinute pe minunile acestea mici.

Apoi intra mini majoretele, cu coregrafii usor mai dificile, dar cu o sincronizare mai aproape de adevar. Majoretele mari in schmb au refacut coregrafii si au conceput altele noi. In noile costume si in numarul mai mare, ofera cateva zeci de secunde de dans sportiv menite sa antreneze publicul. Nu stiu cat de mult raspunde publicul la energia transmisa de pe parchet de majoretele mari, dar mi-as dori ca acestea sa interactioneze mai mult cu publicul, sau sa-si faca show-ul si in timpul meciului de pe marginea terenului.

Si daca tot veni vorba de momente artistice, sa nu uitam de mascota clubului. Rechinul lipseste din peisaj, cu sau fara vreo motivatie, dar cei care s-au obisnuit cu acesta, chiar remarca absenta lui. Speram sa se intoarca degraba si sa „necajeasca” majoretele asa cum obisnuieste.

Am scris mai mult despre majorete intr-un text in care ar fi trebuit sa vorbesc despre baschet. Daca luam in considerare ca nu am prea avut despre ce sa vorbesc, atunci sa asteptam jocuri mai bune prestate de echipa noastra din Ploiesti, pentru ca Eurocup nu este departe, iar cu astfel de jocuri vom fi o prada usoara pentru orice adversar. Craiova nu a stralucit si totusi ne-a pus probleme majore.

Un joc slab nu reprezinta un esec ci doar un semn ca trebuie concentrare mai mare. Un joc slab nu inseamna ca nu trebuie sa mai mergem la sala ci dimpotriva, ca echipa are nevoie de sustinere si de scandari de bine (care momentan lipsesc). Un joc slab poate insemna o zi nefasta si in acelasi timp tragerea unui semnal de alarma.

Hai Asesoft Ploiesti!

marți, 16 septembrie 2014

Primul meci in cupa pentru Asesoft

Nu stiu sigur daca meciul de cupa dintre CSU Asesoft Ploiesti si SCM U Craiova a avut data stabilita pe 18 septembrie dar eu asa aveam impresia. Dar pentru orice eventualitate am sa va anunt aici ca primul meci din Cupa Romaniei la baschet masculin din sezonul 2014-2015 va avea loc pe data de 17 septembrie 2014 cu incepere de la ora 18:00.
Sursa foto: Facebook.com/csuasesoft


Acum ca nu mai exista niciun dubiu cu privire la data si ora meciului, sa fac asadar si o mica analiza a acestui meci, in stilu-mi caracteristic.

Dupa un meci de prezentare contra unei echipe -Partizan Belgrad- cu o prezenta consecventa in competitiile baschetbalistice intercluburi, Asesoft are de dat primul „examen scris” in fata propriilor fani. Nu cred ca fac abuz de laude in ceea ce priveste evolutia echipei alb-albastre atunci cand spun ca s-a pregatit temeinic pentru o competitie europeana si atunci cand spun ca avem probabil cel mai bun lot din campionatul intern, la ora actuala, dar si cea mai buna echipa pe care a avut-o Asesoft vreodata. Campania de achizitii a fost una bazata pe realitate si pe nevoile pe care le cere performanta la nivel european. Cu acest lot asortat cu jucatori noi si vechi deopotriva, rechinii vor incerca sa faca performanta. Eu sper ca vor reusi si mai sper ca vor da primele semne de superioritate in primul meci oficial al noului sezon.

Ca o suma de concluzii trase dupa meciul amical de prezentare a echipei, nici nu imi fac probleme ca Asesoft nu va face un sezon bun. Singura problema ar fi pasa proasta prin care poate trece orice echipa din orice sport. Am observat si sezonul trecut in Cupa Romaniei cum un meci nu seamana cu altul si cum te poate scoate din competitie o zi nefasta in care nu intra nicio aruncare banala.

Ne vedem maine la meci! Hai Asesoft Ploiesti!

SUA - campioana mondiala la baschet masculin

Este clar! SUA face legea in materie de baschet masculin (poate si feminin) la nivel mondial. Performanta vine clar din buna administrare a campionatelor interne si in special NCAA, competitii care pun accent pe indrumarea  studentilor catre sport. NCAA lanseaza in fiecare an sute de sportivi apartinand diferitelor discipline sportive, la un nivel profesionist.

Revenind la subiectul care ne framanta in mod deosebit, ne ramane sa oferim „standing ovation” unei echipe de vis, care a castigat un campionat mondial. ATENTIE! SUA a adus la mondialele din Spania 2014 o echipa care nu este reprezentativa numarul unu. Vedetele americanilor au ramas acasa din diferite motive. Totusi echipa a doua, a treia sau cum vor unii sa o numeasca, a castigat la pas campionatul mondial dupa o finala in care si-a zdrobit adversarul.

Jucatori precum Irving, Faried, Harden, Thompson, Gay sau DeRozan au fost prezenti in mod consecvent in  primul 5 al americanilor. Nici ceilalti jucatori nu au fost lasati deoparte, antrenorul acestora oferind sanse de joc fiecaruia dintre ei.

Statisticile nici nu mai conteaza, dar conform scorului finalei, SUA-Serbia 129-92, ne dam seama ca acestea sunt fabuloase. Una peste alta, SUA va avea suprematie in baschetul mondial cativa ani de acum inainte, indiferent daca va castiga sau nu competitii mondiale, pe care oricum nu le mai respecta la adevarata lor valoare.

Mai jos va las sa vizionati un colaj de executii ale juctorului care m-a impresionat cel mai tare la acest campionat mondial: K. Faried.

duminică, 14 septembrie 2014

Casa din lemn mai asteapta

Mi-am refacut ordine in planuri si am ajuns la concluzia ca inainte sa-mi fac eu casa aceea din lemn la care tot visez si sper, ar fi cazul sa imi iau o masina. Stiu ca asta consuma bani timp si iar bani, dar daca nevoile o cer, atunci trebuie sa fac si pasul acesta. Pana sa imi iau masina insa, am sa continui sa imi mai arunc ochii pe site-uri de nisa din domeniul constructiilor. In special pe acele site-uri ale unor firme care construiesc case din  lemn. Si iata ca de cand ma tot uit pe astfel de pagini online, am aflat si ce este aceea o sarpanta. Conform dex, o sarpanta defineste scheletul format din grinzi de lemn, beton armat sau metal care sustin acoperisul unei constructii.

Am ajuns sa caut acest cuvant in dex dupa ce am poposit pe pagina sarpante lemn miradex, pagina a unei firme ce se ocupa cu proiectarea si constructia acoperisurilor din lemn. Asa am luat pagina cu pagina si am continuat sa intalnesc termeni noi, dar si termeni precum „popi sau capriori” pe care ii cunosc deja din alte imprejurari.


Tot pe acea pagina am descoperit si tehnologia momentului in materie de acoperisuri din lemn, tehnologie ce dicteaza noile tendinte in domeniul acoperisurilor din lemn. Tehnologia are la baza folosirea structurilor prefabricate pentru construirea sarpantelor, detronand astfel vechile tehnologii consacrate. Acest lucru aduce cateva avantaje fata de metodele traditionale precum consumul de lemn cu pana la 40% mai mic, realizarea mai facila a detaliilor, transpunerea simpla in realitate, dar si realizarea unor deschideri mai mari (de pana la 30 de metri).

Desigur ca detalii de acest gen gaseste oricine isi doreste sa stranga informatii din acest domeniu. Si desigur ca eu nu visez sa devin constructor de case si nici macar nu intra aceasta meserie in aria mea de interes. Dar daca va fi cazul si voi reusi sa imi ridic propria casa din lemn de la zero, atunci mi-ar placea sa pun umarul la ridicarea casei, alaturi de ceilalti muncitori. In acest fel chiar m-as putea lauda ca mi-am construit casa cu mainile mele si nu numai cu banii mei. Pana atunci, ramane sa imi pun in aplicare planurile actuale de dezvoltare personala, planuri care sper eu sa imi aduca venituri mai mari, iar prioritatile actuale sa le indeplinesc pas cu pas. Ramane de vazut daca masina ramane o prioritate, sau daca voi folosi banii in alte scopuri. Sanatate si forta de munca sa avem, ca de restul ne putem ocupa pas cu pas.

Trasnitii continua cu sezonul 23

Asteptarea este aproape de final. Un nou sezon din cel mai lung sitcom de comedie din lume se apropie de start. A mai ramas o singura saptamana pana la startul sezonului 23.

Oare ce aventuri ne mai asteapta din partea trasnitilor? Ce face Ginuta oare cu copilul ei si al lui Pupaza, acum ca a renuntat la lesbianism?

Se mai intoarce baba Frosa, cea care a facut zile fripte oricui i-a iesit in cale in sezoanele trecute?

Va ajunge Mateescu sa reintre in politie si sa se reabiliteze pe plan social?

La toate aceste intrebari vom afla raspunsurile in direct si probabil ca si in reluare din data de 22 septembrie 2014 in sezonul cu numarul 23.

Pana atunci echipa trasnitilor ne tine la curent cu activitatea din studioul de filmare, pe pagina lor de facebook. Acolo gasiti fotografii si comentarii relevante.

vineri, 5 septembrie 2014

Amical extraordinar pentru Asesoft

Ghici cine vine la Ploiesti? Poate ati aflat deja, poate ca nu, dar eu imi fac datoria sa va spun. Asesoft si-a programat un amical cu o echipa importanta din Europa. Este vorba despre formatia Partizan Belgrad, campioana en-titre din Serbia, castigatoarea ultimelor 13 titluri puse in joc de baschetul din serbia si a 13 cupe ale Serbiei. Daca nu este de ajuns aceasta descriere, mai putem adauga urmatoarele: echipa infiintata acum 69 de ani, a reusit sa castige 16 titluri nationale, de 6 ori Campionatul Adriatic, o data Euroliga si alte cateva cupe la care a participat. Are un public numeros si fanatic, ce o sustine atat acasa cat si in deplasare.



Pe 11 septembrie de la ora 19:00 in Sala Olimpia din Ploiesti va avea loc super-amicalul dintre doua campioane. Campioana incontestabila a Romaniei va da piept cu campioana incontestabila a Serbiei in amicalul de lux gazduit de Asesoft Ploiesti. Echipa ploiesteana a inceput sa scoata capul in Europa dupa evolutiile constante din ultimii ani. Transferurile din acest pre-sezon au fost facute cu un scop precis: atacarea unei pozitii cat mai bune in Eurocup, competitie pe care a respectat-o cum a putut mai bine.

Sa le aratam asadar campionilor din Belgrad ca si la Ploiesti baschetul este iubit si cinstit cum se cuvine. Hai la sala! Hai Asesoft Ploiesti!

Greu cu bicicleta

De aproximativ doua luni de cand mi-am luat bicicleta am tot mers prin oras cu ea. Pregatesc usor-usor iesirea la un drum mai lung, dar pana atunci mai am de exersat. Nu ma mai simt atat de sigur pe mine atunci cand sunt in sa. Acum 12 ani pedalam zi de zi si nu aveam teama in trafic. Acum sunt destul de speriat cand ies in trafic si cam nesigur pe mine. Este adevarat ca traficul in Ploiesti este inzecit mai aglomerat decat acum un deceniu si la fel de adevarat este ca eu nu am mai pedalat mai deloc in ultimul deceniu pana sa imi cumpar din nou bicicleta.



Acum mai am o problema si la nivel fizic. Am impresia ca imi obosesc muschii picioarelor mai tare decat este cazul. Pe bune, inteleg ca nu mai am aceeasi zvacnire si vitalitate ca in copilarie, dar mi se pare totusi mult prea deosebit de deranjanta durerea de la nivelul muschilor picioarelor, atunci cand pedalez mai iute.

Sunt normale oare aceste dureri musculare pe care le am eu?

marți, 2 septembrie 2014

Gheata pentru ice bucket challenge

Nebunia asta cu gheata in apa si apoi aruncarea ei in cap a cuprins toata lumea. Nu esti cool daca nu faci acest lucru. Inca nu am facut provocarea, dar nici nu stiu daca as accepta sau nu, in cazul in care voi fi provocat. As vrea insa sa vad cat mai multe persoane facand asta. Stiu si persoane care au comandat gheata carbonica pentru ice bucket challenge in cantitati generoase. Adevarul este ca provocarea nu mai este pur si simplu despre donarea si ajutorarea stiintei pentru gasirea tratamentului sclerozei, ci este mai degraba o modalitate de distractie si voie buna. Reactiile celor supusi la astfel de provocari sunt de-a dreptul amuzante si nici nu te gandesti sa fii in locul lor pentru o secunda macar.

Aceasta provocare este si una destul de periculoasa din punct de vedere al sanatatii si al socului pe care corpul uman il suporta. Am vazut videoclipuri ale acestei nebunii cu gheata, in care oamenii insarcinati cu aruncarea apei cu gheata in capul celor provocati, au scapat recipientele peste acestia din urma, provocandu-le rani si traumatisme la nivelul capului si al corpului.

Saptamana asta am fost la o nunta si localul la care a avut loc aceasta comandase gheata carbonica intr-o cantitate destul de generoasa si sub diferite forme. Comandasera gheata sub forma de cuburi, gheata pisata si gheata in blocuri mari. M-am dus la un ospatar sa-l intreb la ce se foloseste atat de multa gheata(cred ca aveau peste 300 de kilograme). Acesta mi-a raspuns ca o parte din ea se foloseste la bar, mai exact gheata pisata, pentru coktail-uri si gheata cuburi pentru a tine sampania si alte bauturi la rece, pentru whisky, etc. Si gheata sub forma de blocuri era destinata unui aranjament  pentru nunta, care consta intr-un minibar, destinat mesei mirilor. Chiar la sfarsit, dupa ce mi-a dat toate indicatiile si m-a lamurit, ospatarul mi-a spus in gluma ca daca e nevoie folosim din gheata aia si pentru un ice bucket challenge. In piscina, spre dimineata, aruncam toata gheata care mai ramane si ne aruncam si noi in piscina intr-un altfel de ice bucket challenge.



Adevarul este ca acum de cand cu toata nebunia asta, de fiecare data cand vad gheata, imi vine instantaneu in minte aceasta provocare si faptul ca am scapat pana acum de ea. Sper sa scap definitiv, pentru ca nu ma prea incanta ideea, mai ales ca eu sunt friguros de felul meu si nu suport prea bine asemenea temperaturi scazute.

Dupa discutia cu ospatarul chiar imi incoltise in minte ideea sa fur mireasa si la sfarsit sa-i cer mirelui sau nasului sa-si toarne niste apa cu gheata in cap daca vor sa apara mireasa inapoi. Dar pana la urma am furat-o in grup mai mare si cei care au negociat libertatea miresei au cerut din lipsa de inspiratie bautura. Mai exact sticlele de whisky pe care le cer majoritatea hotilor de mirese. Poate data viitoare merg eu la negocieri si cer ceva mai interesant. De exemplu un vals intre nas si mire, avand amandoi buzunarele pline de gheata.

Bilete puse in vanzare de Asesoft pentru Eurocup


Asesoft Ploiesti va disputa pe plan extern cel putin 5 meciuri pe teren propriu in Eurocup, a doua  competitie europeana intercluburi din baschet. Daca se va califica mai departe vor fi mai multe meciuri, dar pana atunci ploiestenii trebuie sa fie mandri ca echipa lor ii va reprezenta in Europa la un nivel destul de inalt. In acest sens pagina oficiala a echipei CSU Asesoft a dat urmatoarea stire:
Pentru al doilea an consecutiv, cea mai buna echipa de baschet din Romania, CSU Asesoft Ploiesti, participa in Eurocup! In formatul actual, doar 36 de echipe au fost invitate sa participe in aceasta competitie exclusivista, organizata de Euroliga! CSU Asesoft s-a batut pentru 4 wild carduri cu 21 de echipe si va juca in Sala Olimpia cel putin 5 meciuri in sezonul regulat! Grupa preliminara este formata din 6 echipe, iar primele 4 se califica in Top 32! Intrucat CSU Asesoft s-a aliniat programului de ticketing al Eurocup, cu ajutorul Eventim, suporterilor li se propun mai multe variante de pachete:
Regular Season “Best 5″ – 5 meciuri acasa – valabil pentru 1 persoana
Pachet Cuplu “Love and Basketball” – valabil pentru 2 persoane
Pachet Familie “One Team, one Family” – valabil pentru 4 persoane
Pachet Firme “All 4 Asesoft” – 10 persoane
Sursa: csuasesoft.ro

Acestea fiind spuse, mergem la Sala Sporturilor Olimpia cu ganduri mari si plini de speranta ca vom castiga macar meciurile de acasa. Investitiile la echipa au fost mari si speram ca si performantele sa fie pe masura. Impreuna suntem puternici! Hai Asesoft Ploiesti!

Recompense pentru mireasa furata

Ma mananca de mult timp degetele sa scriu despre acest subiect si cum nu mai suport mancarimea, ma scarpin acum de taste. Nu sunt un om caruia sa ii placa sa mearga la nunti. Merg din obligatie si nu ma simt chiar cel mai bine in costumul acela, oricare ar fi el. Totusi stau undeva la o masa si observ lucruri. Unul dintre ele este momentul acela „spumos” cand se fura mireasa si hotomanii se intorc dupa o jumatate de ora sau mai mult cu cereri pentru rascumpararea acesteia.

Aici si nedumeririle mele. De ce sa ceri whisky la o nunta la care ai avut whisky pe masa la discretie? Vrei sa arati ce bautor de fineturi esti tu? Vrei sa dai gaura in bugetul mirelui ca sa vezi cat de mult tine la mireasa? Sau ai pur si simplu pana de idei si nu stii ce sa ii ceri?

Daca te incadrezi in ultima categorie, hai sa-ti spun eu ce ii poti cere mirelui sau nasului, dupa caz, ca sa iasa ceva si frumos si de tinut minte:


  1. Pune mirele sa danseze cu nasul vals, tango, perinita sau alte dansuri nepotrivite intre doi barbati. Ar putea iesi un moment de neuitat. (poti sa-i ceri si whisky la pachet, ca doar tu esti in avantaj si mireasa este la tine)
  2. Pune-l sa cante karaoke. Indiferent daca se pricepe sau nu la muzica, ar putea iesi ceva minunat din acel moment.
  3. Daca mirele e rusinos de felul sau, provoaca-l sa faca declaratii de dragoste sotiei, sau o poezie de dragoste improvizata pe loc, sau sa recite pur si simplu una deja cunoscuta.
  4. Provoaca-l sa danseze la bara sau sa faca streptease.
  5. Cere-i lucruri pe care nu le poate achizitiona prea usor la ora aceea.
  6. Pune-l sa-si recunoasca mireasa legat la ochi, pipainu-i anumite parti ale corpului, care nu se disting prea usor pe nevazute. Printre femei poti adauga si barbati ca sa iasa momentul mai picant.
  7.  Imbraca-l intr-o rochie si pune-l sa joace hora miresei.
  8. Arunca-l in piscina sa recupereze verigheta miresei.
  9. Pune-l sa traga heliu din baloane cu heliu si sa faca declaratii de dragoste.
  10. Pune-l sa faca ice bucket chalange.
  11. Da-i cateva cuvinte grele si fara legatura intre ele si pune-l sa faca o declaratie cu ele miresei.
  12. Daca pregatiti dinainte momentul puteti face ceva mai pompos. Ascundeti o sticla intr-un bloc de beton, iar in sticla o harta cu instructiuni pentru gasirea miresei. Apoi mirele va trebui sa munceasca pentru a-si gasi mireasa.
Iata 12 idei destul de bune de pus in practica la o nunta unde se fura mireasa. La ultima nunta la care am mers eu, rapitorii au cerut 4 sticle de whisky desi au avut whisky pe masa la nunta. Nu numai ca au primit sticlele DE whisky nu CU whisky, dar au ajuns sa danseze vals intre ei pentru o singura sticla. Aveti grija ce pretentii aveti la o nunta daca ati furat mireasa, ca sa nu picati tot voi in plasa! Succes!

Campionatul mondial de baschet continua!

Iata ca am ajuns deja in a patra zi a campionatului mondial de baschet, care se desfasoara in Spania. Pana acum singura echipa care a batut asteptarile, a fost Senegal, echipa care a obtinut doua victorii importante in grupa B impotriva nationalelor Croatia si Puerto Rico. Dupa parerea mea  este singura echipa care are sanse sa se califice din pozitia de outsider.

Avem si echipe inca neinvinse la acest mondial: Spania, Grecia, SUA, Slovenia si  Lituania si-au castigat toate meciorile disputate pana acum. Dupa ce am vazut cateva meciuri de la acest mondial de baschet, am deja o favorita. SUA este echipa care cred ca va castiga acest mondial, in ciuda faptului ca nu are chiar cea mai buna selectie, fata de valoarea jucatorilor care puteau fi prezenti in echipa lor.

Am vazut spectacol, rasturnari de situatie, echipe conduse neasteptat, dar si prestatii surprinzatoare ale echipelor mici. Spectacolul este garantat, asa ca nu pierdeti competitia inceputului de toamna din baschetul mondial!

In videoclipul de mai jos aveti cateva faze importante din cel mai frumos meci vazut de mine  pana acum la acest mondial. (nu le-am vazut pe toate, dar acesta a fost cel mai frumos dupa parerea mea.)