sâmbătă, 28 februarie 2009

vineri, 27 februarie 2009

O alta provocare. Tema 2

Continuati textul, cu propriile cuvinte:

"John a inceput s-o pretuiasca mai mult pe Irene. Dupa catevaincercari la intamplare, urmate de o indepartare scurta [ si ntesata de asistente ]si apoi de o cearta serioasa, John a pus iar relatia pe o baza sexuala.
Trebuie sa ne repezim sa tragem improbabila concluzie ca inima lui John a fost in cele din urma topita de dragostea unei femei? Care, pe deasupra, mai e si grasa, de o anumita varsta, ne iarta totul si ne vegheaza somnul? Care este, de ce sa n-o recunoastem, mai degraba ca o mama decat o iubita? Momentul de cotitura sau momentul datator de putere a fost cand Irene ne-a spus "secretul" ei. Cuvintele in sine au intrerupt o lunga tacere.
- O fetita, a zis Irene. A fost adoptata de o familie. In pennsylvania. Eu nu puteam avea grija de ea. Eram in pragul sinuciderii.
John a pufnit si a zis:
- Nu esti singura.
- Exista ceva ce nu ti-am spus niciodata. Am avut un copil.
In acel moment, erau impreuna in pat si se uitau fix si trist la tavan. Apoi lucrurile au evoluat de la sine.
E paradoxal, pentru ca lui John nu-i plac femeile care au copii. Soti pot sa aiba. SI iubiti cati vor. Dar nu copii. Daca se intampla sa intre in vorba cu femei care au copii, e practic prima intrebare pe care le-o pune. E primul test la care sunt supuse. Si apoi nu iese nimic. O gramada de asistente, o gramada de surori. Multe doamne respectabile. Dar nici o mama.
Toti trei stim ca John are un secret. Numai unul dintre noi stie in ce consta acel secret, iar el il lasa nedezvaluit, ceea ce e probabil cea mai buna solutie cand e vorba de secrete.

Mare parte din viata, toti ne suntem doctori noua insine. Nu la batranete, cand totul pare atat de amortit si mort, iar decenta si dezgustul interzic examinarea. Si nici la tinerete, cand trupul e un extaz neinvestigat. Doar in intervalul dintre ele. Priviti-i..."
cum isi traiesc viata: fara inhibitii, fara compromisuri, fara sentimente. Sau poate ca acele sentimente nu sunt atat de puternice sau poate ca nu vor sa le arate. Asa era si prietenul acela care a disparut dintr-o data si nu am mai aflat nimic de el nici in ziua de azi. Sa fi trecut vreo 20 de ani si nu a mai dat niciun semn de viata. Era exact la fel. Poate ca John este o copie fidela, o intruchipare a acelui barbat al carui nume nici nu mai stiu sigur daca este acela la care ma gandesc. Si ma mai gandesc la ceva cand vad atat de multa indiferenta. Ma gandesc cum poti sa dispari fara sa lasi un bilet, o vorba, sau un gand prietenilor, familiei sau altor cunoscuti. Sa te prefaci ca nici nu ai existat in viata lor ca ai fost un trecator a carui fata o uiti la cativa pasi dupa ce a trecut pe langa tine. Si orice se poate intampla cu John nu cred ca mi-ar parea rau. Ii cunosc secretul sau cel putin asa cred eu si-mi vorbesc in fiecare zi ca n-am sa fiu ca el. N-am sa fiu indiferent nici la rasaritul nici la apusul soarelui, nici la nasterea nici la moartea unui om. O sa arat ca imi pasa. Ca sa nu simt ca am trait degeaba in aceasta viata care pare lunga in perspectiva unor oameni si scurta in perspectiva altora. Am sa merg undeva intr-un muzeu sa admir cateva opere ale unor artisti. Si artistii au viata lor. Unii stau retrasi si creaza opere nemaaipomenite a caror valoare devine impresionanta dupa moartea lor. Altii impartasesc operele lor in timpul vietii oamenilor din jur, care de cele mai multe ori nu le iau in seama si nu le considera capodopere. Oare trebuie sa moara oameni ca sa le recunoastem meritele? Oare asta inseamna adevarata arta? Nu stiu dar stiu ca voi descoperi o parte din adevarul ce ma macina de atatea zile si atunci au sa cada multi oameni impreuna cu onoarea lor.
Pentru concurs

Provocarea saptamanii! Tema 3

Creati o povestire de maxim 300 cuvinte (sau o jumatate pagina, NU mai putin) in care sa ilustrati notiunea de “intelepciune”.

A fi intelept e un lucru drept si destul de impresionant. A fi intelept in conceptia mea nu este tot una cu a fi destept, in sensul ca poti fi intelept fara a fi destept si poti fi destept fara a fi intelept. Asa stateam cu maestrul meu pe malul unui rau si la un moment-dat si-a pus o intrebare: "- De ce nu mai zboara randunicile atat de jos?" De-a dreptul adevarat era faptul ca randunicile nu mai zburau in inaltul vazduhului ci se apropiasera toate de nivelul solului. Vantul batea iar norii de ploaie se apropiasera din senin. Ne-am ridicat sa plecam spre casa cand deodata raspunsul la intrebarea lansata tocmai ce era dat. Maestrul se uita catre mine si imi spuse: "- Stiu care e raspunsul! (un fel de Evrika!) Cred ca s-au lasat in jos din cauza venirii ploii si a vantului care au facut ca insectele, micile zburatoare sa se lase cat mai jos pentru a cauta adapost. Desigur ca acesta era raspunsul la intrebarea pe care singur si-o pusese. Asadar intelepciunea consta in posibilitatea de a reusi sa raspunzi la intrebari al caror raspuns nu-l cunosti dinainte, consta in posibilitatea de a oferi cel mai bun sfat celui ce are nevoie, consta in posibilitatea de a alege corect momentul in care iei decizii si in valoarea deciziilor pe care le iei. In fiecare dintre noi se afla un intelept care trebuie descoperit. Descoperirea inteleptului alunga lenea lenesului care ia raspunsurile de-a gata. Acesta a fost o simpla intamplare prin care am inteles ca acel om pe care-l omagiez prin aceasta povestioara era un intelept care poseda intelepciune. Odihneasca-se in pace omul care mi-a aratat intelepciunea, omul pe care l-am numit maestru.
Pentru concurs

O alta provocare. Tema 1

Continuati textul, cu propriile cuvinte, folosindu-va propria imaginatie :

" Era liniste ca intr-o manastire si nu se auzea decat bataia ciocanului pe nicovala, la potcovarie. In fund erau garduri, gradini verzi ca mugurii ce incepeau sa apara pe crengile liliacului, case albe si galbene, cu ferestre deschise ici-colo.
Maigret o lua la stanga, catre casa cu un etaj a familiei Gastin. Cand intinse mana, inainte sa bata, usa se deschise si el se trezi in pragul unei bucatarii. Inauntru, un baiat cu ochelari sedea in fara mesei acoperite cu panza cerata cafenie, aplecat asupra unui caiet.
Ii deschise doamna Gastin. Il vazuse pe fereastra cum se oprise in curte, cum privise in jur si inaintase cu pasi inceti.
- Am aflat de ieri ca o sa veniti, spuse ea, dandu-se la o parte ca sa-i faca loc sa treaca. Intrati, domnule comisar. Daca ati sti ce bine-mi pare ca ati venit!
Femeia isi sterse mainile ude de sort, intorcandu-se catre fiul ei care nu ridicase capul si parea ca nu-l ia in seama pe vizitator.
- Nu-i dai buna ziua comisarului, Jean-Paul? "
- Ba da, buna ziua d-le comisar! ingaima el punand din nou capul in caiet.
- Ati ajuns numai bine domnule Maigret! Luati loc la masa va rog!
- Nu v-as putea refuza, aveti faima de cea mai buna bucatareasa, in plus nici nu ar fi frumos sa refuz o doamna!
Auzind acest compliment covarsitor d-na Gastin rosi si se intoarse cu spatele catre comisar. Jean-Paul se ridica, isi scoase ochelarii si se facu disparut in spatele unei usi care scartaia asurzitor. Se vedea ca in casa se simte lipsa unui barbat. Comisarul profita de iesirea copilului si ii spuse d-nei Gastin:
- Imi pare rau de baiat. Merita sa aiba un tata langa el. Va promit ca voi gasi in cele din urma criminalii. Doar acordati-mi un timp!
Trecusera aproape doi ani de cand stalpul familiei Gastin fusese ucis in timp ce se intorcea de la targ. Negustor fiind, dl Gastin era singurul care aducea banii in casa, din ceea ce vindea in targ. La aflarea vestii Jean-Paul suferise un soc de pe urma caruia ramasese cu o problema mare in a se exprima si a socializa cu oamenii. D-na Gastin nu prea avea timp sa se ocupe de el avand toata ziua grija de gospodarie. Banii proveneau numai de pe urma inchirierii unei case pe care o detinea la marginea satului. Nu erau multi dar femeia se multumea cu putin, punandu-si speranta in Dumnezeu care o va tine in viata indiferent de circumstante. De cand ramasese vaduva D-na Gastin era o femie curtata. Multi barbati se dadeau pe langa ea oferindu-i multe favoruri, dar nimeni nu reusea sa-i ajunga la inima. Numai comisarul reusise sa ajunga mai aproape, pastrand legatura cu femeia de cateva ori pe saptamana, dar nu avea niciodata curajul sau prilejul sa-i spuna intentiile sale. Acum statea in capul mesei si isi imagina cum ar fi sa-i fie sotie d-na Gastin punandu-i masa si spunandu-i vorbe frumoase. Cuprins de un sentiment de dragoste comisarul isi lua inima in dinti si spuse:
- D-na Gastin, stiti ca va respect foarte mult ca femeie si de cand cu moartea sotului dumneavoastra, v-am fost mereu aproape. As dori acum sa va spun ceea ce simt pentru dumneavoastra. Sunt indragostit si nu e acea dragoste de pustan, nu este acea dragoste trecatoare, va iubesc din suflet si simt pentru dumneavoastra mai mult decat am simtit vreodata pentru alta femeie. Ma puteti primi in inima dumneavoastra?
Femeia se opri brusc de parca ar fi socat-o cele auzite, insa nu era decat o parte de uimire din partea ei, neasteptandu-se ca omul pe care-l placea sa o placa la randul lui. Maigret citi o neliniste pe chipul femeii si continua:
- Macar un timp, macar o sansa!
D-na gastin lua loc in capatul celalalt al mesei si dadu un raspuns pe care comisarul nici nu se gandea sa-l auda:
- Da domnule accept, dar cu o singura conditie: de acum inainte ne tutuim. E bine asa Maigret?
Maigret bufni in ras si spuse pe un ton apasat:
- Asa sa fie Gastin. Am sa-ti spun Olivia, pentru ca imi place mai mult.
Olivia Gastin rosi din nou si se ridica sa aduca farfuriile.
Soarele era pe cale sa dispara in zare, dezmierdand cu ultimele raze satul...

Pentru concurs

joi, 26 februarie 2009

Cum nu sunt eu.Cum este Soarele.Cum sunt eu



Nu sunt un clasic, nu sunt un ciudat, nu sunt o creatie neterminata, nu sunt un obsedat, nu sunt un adept al unui gen bine determinat (gen : de oameni, de muzica, de jocuri, de lucruri, de ipostaze). Sunt "just me" cum des vad prin hi5-uri si pe la statusuri sau in descrierea unor fotografii. Sunt copilul care-si iubeste parintii, sunt omul care iubeste frumosul, sunt omul care poate darui dragoste, sunt omul care nu tine cont de vorbele rauvoitoare (de tipul:"-nu ies asa pe strada pentru ca rade lumea de mine" ), sunt omul care greseste si omul care invata din greseli, sunt copilul care lucreaza ca un adult, sunt adultul care se poarta ca un copil, sunt numai eu cu bune si cu rele si port in mine zeci de ganduri in fiecare zi pe care nu le impartasesc altora. In mintea mea dezvolt dialoguri care-mi aduc raspunsuri la intrebari si intrebari la raspunsuri. Sunt cel care are puterea sa zica pe fata ceea ce simte, cu orice risc pentru ca vorbele sunt menite comunicarii nu distrugerii. Cand sunt injurat nu rad de fiecare data, dar o fac deseori. Cand sunt criticat nu o iau ca pe o insulta ci ca pe un lucru bun. Daca nu as fi criticat inseamna ca nimanui nu i-ar pasa de mine. Injurati-ma si criticati-ma ca n-am sa raspund cu rautate si nici cu ura, poate decat cu un zambet, o vorba de SAH MAT sau cu putina indignare. Am o umbra pe care mi-o ascund deseori cand nu e soarele puternic. Sunt constient ca si atunci cand "nu e soare" el este acolo ascuns dupa nori si fara acea stralucire orbitoare. Ce sa-i faci are si el momente mai proaste. Totusi Soarele are si el o turma de fetze, aratand cate una la distanta de cativa kilometri sau cateva mii de kilometri. El are o personalitate mai puternica decat mine, poate de aceea modelul meu in viata este Soarele. Pentru ca poate face mai multe lucruri in acelasi timp. Poate ingheta, poate dezmierda, poate dezgheta, poate incinge, poate lumina si poate mentine viata in conditii optime. De aceea eu incerc sa-l copiez. Si candva am sa fiu ca el. Un Napoleon, un Soare, un Om. Un Om care iubeste, uraste, iarta si traieste intr-o lume plina de rautate si de bunatate in acelasi timp. Nu pot fi pe placul tuturor, dar pot fi pe placul meu. Trebuie doar sa-l rog pe Soare sa ma mai invete din tainele sale.

O alta provocare! Tema 1

Pentru concurs


Am ales un tablou care imi place foarte mult, si anume “Lacul cu nuferi” al lui Claude Monet. Vreau ca fiecare dintre voi sa descrie tabloul.

Am sa fac o referire la culorile folosite. Probabil ca cel mai potrivit cuvant la vederea tabloului ar fi cuvantul "libertate". Nuantele diferite de verde crud sunt folosite in contrast unele cu altele. Podul care traverseaza lacul are aceeasi culoare care reprezinta cel mai bine natura. Un astfel de tablou poate reprezenta cu usurinta spatiul verde, gradina unui apartament, spatiul verde de care ducem lipsa din ce in ce mai des. Fiind trist, stresat, deprimat, te poti retrage in fata lui un timp, privind verdele crud, nuantat in diferite forme, semnificand bogatia si speranta si puritatea nuferilor, flori sacre ale lacului.

miercuri, 25 februarie 2009

Stupizenii de prima pagina

Azi de dimineata am consultat presa sa vad ce s-a mai schimbat in bine sau in rau pe anul acesta. Si fiind prima zi in acest an cand am citit cateva stiri de prin "tabloidele" si "cotidienele" de pe la noi am zis sa trec in revista cateva din multele stupizenii devenite subiect de stire.
Primul ziar "rasfoit", primele stupizenii gasite. In Libertatea subiectele de "interes national" erau : Luis Lazarus se cearta in continuare cu fosta sotie si o face panarama, Oana Zavoranu face sex cu scheleti in nu stiu ce revista, bebelusul Nicoletei Luciu a primit doua case de 200000 de euro, doua surori impart un barbat si au fiecare cate 6 copii cu respectivul si Eva Kent s-a intors din nou la treaba.
Acum nu inteleg cu ce e romanul mai fericit ca fisu lu Nicoleta Luciu e bogat din prima secunda de la nastere, cu ce e romanul mai satisfacut ca Oana Zavoranu si Eva Kent fac sex cu nu stiu cine numai cu el nu (cu romanul), sau cu ce este mai destept romanul ca Luis Lazarus si surorile acelea se cearta cu nu stiu cine ??? Deja 5 titluri varza de care nu ma simt deloc mandru si fara de care as fi putut sa traiesc poate mult mai linistit. Totusi ajung la ultima pagina unde o siliconata dezbracata isi arata urmele bisturiului si e suparata ca vremea ramane rece. Ma doare in c*r de supararea ei. Daca ii este frig sa se imbrace.
Urmatorul ziar: Adevarul un cotidian cu adevarat in topul cotidienelor Quality, in care am gasit numai doua titluri fara importanta pentru mine: Oana Zavoranul si atractia mai sus amintita si faptul ca Mircea Badea face 35 de ani. De asta nu puteam eu sa dorm noaptea. Nu stiam cati ani are Mircea Badea.
Am mai vazut si alte titluri idioate "fara de care nu pot sa traiesc" dar le las pe alta data ca acum mi se inchid ochii dupa un schimb de noapte.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Provocarea saptamanii! Tema 4

Completaţi textul următor, folosind următorii termeni: senzaţie, nemulţumit, sud, dealuri, bărbat, zâmbet, pârâu, prietenă, certitudine, kilometru, utopii, mistic, zonă.
"După ce mi-am revenit din ameţeală, mi-am dat seama că mă aflam din nou la cascade. În faţă mea, pe o stâncă, zăcea rucsacul, exact unde îl lăsasem mai devreme. M-am uitat în jur. Nici urmă De Will. Ce se întâmplase oare cu el? Unde era acum?

Trecuse mai bine de o oră - după ceasul meu- de când fusesem atacat de acea creatura cu chip de barbat. Nu-mi puteam reveni din soc si aveam continuu acea senzatie de ameteala care nu ma lasa sa merg drept. Mi-am dat seama ca nu-l pot cauta de unul singur pe Will asa ca am plecat de-a lungul aceluiasi parau, pana la gura de varsare unde ma astepta Sara cu barca. Nu pot sa spun cu certitudine cat am mers, dar parca drumul inapoi a fost mai lung de un kilometru. Mi s-a parut mai dificil de trecut de acea zona unde trebuia sa trec pe cealalta parte a paraului. Malul ma tragea tot mai jos de parca ar fi avut maini puternice. Ma simteam intepenit si parca ma afundam tot mai tare. Ajuns la capatul puterilor incepusem sa ma resemnez si sa renunt la lupta inegala cu malul care nu dadea semne sa ma lase sa plec, dar dintr-o data vad ceva ce nu mi-am inchipuit ca poate fi adevarat. Pe partea dreapta a paraului exact in spatele meu statea impunatoare o veche prietena, pe care o cunoscusem pe vremea cand eram negustor in Northampton Town. In stanga ei statea cuminte Lincoln, cainele Larei, pe care-l salvasem pe cand era numai un ghem de blana. Nu nu erau utopii, erau reali si erau acolo la momentul cel mai potrivit pentru a ma salva. Dupa mai multe incercari am fost scos din stransoarea in care eram prins. Lara mi-a spus ca Will a plecat in partea de sud a insulei in urmarirea creaturii cu chip de om. Am mers asadar in partea de sud a insulei care era mai inalta. De pe acele dealuri insula parea un taram mistic. Era clar ca insula nu este locuita de oameni si probabil ca este si necunoscuta in lume. Mergeam in fata Larei , aruncand cate un ochi si cate un zambet catre ea din cand in cand. Eram nemultumit cand o vedeam crispata si simteam ca-mi ascunde ceva. Am ajuns pe plaja unde am vazut urme de sange pe nisip. Eram ingrijorat de ce putea urma si nu stiam ce sa inteleg din tacerea Larei. Urmand dara de sange am ajuns intr-un loc retras, un fel de pestera unde erau depozitate gramezi mari de crengi uscate. In spatele lor zacea Will pe o bucata de piatra, care provenea probabil din aceeasi stanca din care era formata pestera. La capul sau se afla Sara nelinistita, care ii mai uda din cand in cand fruntea cu apa. Ceea ce avea sa se intample in urmatoarele ore avea sa ma schimbe total...

vineri, 20 februarie 2009

joi, 19 februarie 2009

Provocarea saptamanii! Tema 2

Şi pentru că mai este foarte puţin timp până când voi împlini 21 de ani, m-am gândit să realizez această probă drăgălaşă pentru voi. Sigur că este mult mai simplă decât cea de ieri. În ce constă? păi. Jocul se numeşte 21 de cuvinte. Substantive. Care v-au marcat viaţa până în prezent, sau care vă caracterizează şi vă plac. Atenţie să nu folosiţi adjective şi nici verbe!!! Subliniez.

Sa spunem ca pe mine m-au marcat, in ordine cronologica urmatoarele:

1. Mama (Nu pot rata persoana care mi-a dat viata. O mama-doua mame. Cel mai pretios substantiv)
2. Familia (Oamenii de langa mine care m-au ajutat in viata sa ma fac mare)
3. Sanii (sanii mamei care m-au hranit)
4. Olita (Oala de zi si de noapte pe care trebuia sa clocesc)
5. Televizorul (Atunci cand adorm atunci cand ma trezesc)
6. Prietenii (De cand esti mic iti faci prieteni, unii dintre ei iti marcheaza copilaria si poate chiar viata)
7. Mingea (Uite mami mingea.buff.buba.au!!!)
8. Bicicleta (Uite mami pot sa merg fara maini! Uite mami pot sa merg fara dinti.buba.au!!!)
9. Scoala (O scoala, doua scoli, pan' te faci mare si mori)
10. Casa (Destul de importanta, aici mi-am petrecut toata viata. Nu vreau sa ma mut din ea)
11. Cartea (Cand vreau sa invat ceva caut intr-o carte)
12. Cainii (Mi-au placut asa de mult incat ma intelegeam mai bine cu ei decat cu prietenii. Pana cand am fost muscat si mi-a trecut)
13. Lumina (N-as vrea sa traiesc nici in umbra si nici pe intuneric. Aprinde lumina te rog!)
14. Muzica (Defectiv de plural pentru cine se apuca sa o numere. Arta suprema)
15. Simturile (Ma bucur ca nu-mi lipseste niciun simt din cele 5)
16. Profesorii (Oameni peste oameni. Sa nu generalizam totusi...doar cine merita)
17. Iubirea (Te urca te coboara dar e necesara)
18. Masina (La 18 ani am luat permisul deci locul 18. Mai conduc cateodata)
19. Competitia (Fara competitie viata este plictisitoare pentru mine)
20. Calculatorul (Un bun mijloc de comunicare si de stocare)
21. Serviciu (As vrea un serviviu la domiciliu sau unul la care sa ma duc mai putine ore, sau unul bine platit, sau unul fara sefi, sau unul de musafir)

Nu-mi imaginam ca e atat de dificil. Sunt mai multe lucruri care te marcheaza, dar la care nu te gandesti poate niciodata. O proba buna. Mai multe pe Concurs Inka

Provocarea saptamanii! Tema 1

Se dă următoarea temă:

Avionul cu care trebuia să ajungi la mătuşa ta din Hawaii s-a prăbuşit în Oceanul Pacific. Tu eşti singurul supravieţuitor. Eşti rănit, dar mai este puţin până la mal, unde se află o insuliţă. Nu ai nicio cale de comunicaţie, iar populaţie nu există. Nu ai acoperiş, nu ai mâncare, nu ai nimic. Ce faci? scrie în minim 5 enunţuri cum ai putea să supravieţuieşti până când cineva va afla de accident. Este posibil să dureze ceva...


"... -Tatal nostru care esti in ceruri, sfinteasca-se numele tau... " ma rugam ca totul sa fie un vis urat un cosmar din care sa scap imediat ce deschid ochii. Dar nu era asa. In stanga si in dreapta mea numai sange. Apa venea cu repezicune prin spate pe obloanele sparte din cauza impactului. Alerg cu disperare catre toaleta. Prietenul meu cu care calatoream era acolo in momentul in care s-a declansat nebunia. Usa nu functioneaza este blocata, dar cu disperare bat in ea sperand ca va raspunde. Nu mai am timp deoarece apa navaleste foarte repede. Avionul s-a inclinat precum Titanicul. Ma apuca groaza gandindu-ma ca am sa mor ca acei oameni.Nu ma pot stapani din plans, dar incerc sa ma gandesc cum pot scapa. Nu stiu daca mai e cineva in viata...nu-mi pasa decat de prietenul meu care si el este blocat. Sau poate ca a gasit o cale de iesire. Mii de ganduri se incaiera in mintea mea dintr-o data. Ma catar pe niste scaune incercand sa ajung la geamul spart. Un zgomot asurzitor imi inabuse urechile. Este zgomotul produs de apa care navaleste ca intr-un pahar imens. Privesc imprejurul meu dar nu vad nimic care sa ma incurajeze. deja apa mi-a ajuns la picioare iar avionul este in pozitie verticala. Nu-mi ramane decat sa sar in apa. Apuc repede un bidon purtat de curenti si s-ar pe geam. ____________________________ Nu stiu ce e cu mine am fost tras mult sub suprafata apei odata cu epava. Doar bidonul ma mai tine la suprafata momentan caci membrele mele nu ma mai asculta. Apa este rece si ma impunge ca o mana de ace. Un val ma izbeste in fata. Impactul este dur dar parca imi desclesteaza mainile care incep sa raspunda comenzilor. Un alt val se apropie de mine dar acesta ma salta aratandu-mi parca privelistea. ... Nu am mai vazut asa ceva decat in filme. Nu era ceea ce cautam insa mi s-a parut cel mai frumos lucru care mi se putea intampla vreodata. La nici un kilometru, sau poate doi habar nu am vedeam pamant. Parca nu il mai vazusem in viata mea, atat e sacru mi s-a parut, atat de patrunzator a fost sentimentul. Incep sa ma lupt cu apa in speranta de a ajunge la mal. La malul sperantei, la pasul urmator. Ma simteam ca un fat care se scalda in lichidul din pantecele mamei sale. Dadeam din maini si din picioare dar nu ajungeam nicaieri, sau cel putin aceasta era senzatia. Simteam ca ma indepartez tot mai tare dar continuam sa ma zbat.Poate o ora, poate doua, nu stiu cat a durat exact dar stiu ca mi s-a parut o eternitate aceasta lupta in care am castigat. Am sarutat pamantul si am plans, fiind constient ca mi se ofera o noua sansa. Poate o noua viata de care trebuie sa profit. Incepe sa se intunece si eu nu stiu nimic despre locul in care am ajuns. Nu stiu cat va dura pana voi intalni pe cineva. Incerc sa ma calmez si sa gandesc rational.ma plimb pe marginea oceanului, vazandu-i imensitatea. Ma aflu neputiincios in fata uriasului, dar deocamdata sunt in siguranta. Cel putin asa sper. Am uitat de frig de tot. Speranta unui nou inceput ma incalzeste. Nisipul inca nu este rece caci soarele este puternic in aceasta perioada. Ma invelesc cu nisip, incercand sa ma incalzesc si sa scap de apa imbibata in hainele mele. Mangaiat de nisipul caldut ma fura somnul. Somnul de care aveam nevoie dupa acele clipe de groaza prin care am trecut....
Este dimineata. Nu stiu cat ar putea fi ceasul si nici nu ma framanta prea tare lucrul acesta. Ma bucur ca am trecut de o noapte lunga in care am putut sa dorm, in care am putut sa scap de groaza care ma incercase. Acum trebuie sa ma orientez, trebuie sa profit de informatiile pe care le am. Abia acum observ ca umarul meu este plin de sange inchegat, o noua dovada a groazei prin care am trecut. Insula pe care am ajuns nu este altceva decat un uscat inconjurat de apa. Exact definitia insulei. Numai nisip si ici colo cate o stanca mai impunatoare. Asadar pericole externe nu am dar sunt complet lipsit de ajutor in aceasta pustietate. Oricum in cateva ore sunt convins ca cineva isi va face aparitia. Sunt in secolul 21 deci in zilele acestea niciun avion nu dispare fara ca nimeni sa nu-l caute. Merg pe tarmul oceanului adunand cele cateva sticle aduse la mal de valuri. Poate ca este alta minune, fiindca fara mancare un om rezista destule zile, dar fara apa nu rezista prea mult.... Si inca astept, convins fiind ca cineva ma va salva...

http://incasha.blogspot.com/2009/02/regulament-concurs-blog-2009.html "Concurs Inka"

luni, 16 februarie 2009

Magic moments

Un revelion 2008-2009 nu tocmai pe gustul meu. Am incercat sa fac ceva atmosfera si mi-a reusit in anumite momente ale noptii. Dar la faza aceasta nu speram decat sa se termine melodia mai repede. Claritatea imaginilor cat si "drepturile de autor" i se cuvin intru-totul lui Cip; (se stie el cine)
Lasa si tu un comentariu.

video

sâmbătă, 14 februarie 2009

Trag aer in piept ,ma indepartez si plec...

Imi place cand munca unui om este recunoscuta de cei din jur si consider ca cine reuseste sa construiasca ceva concret cu mintea sau cu trupul sau si acel ceva este admirat si respectat de privitori, atunciu acela este un artist in ceea ce face.
Ce legatura are titlul cu ce am afirmat mai sus ? Are o legatura si inca una foarte stransa. Un astfel de artist din mainile caruia ies niste zugraveli nemaipomenite are unele probleme de integrare in societate care dupa parerea mea sunt foarte grave.
Totul a inceput acum vreo 5 zile cand l-am cunoscut pe el. Artistul despre care va vorbesc, artistul despre care nu stiam nimic inainte sa-l vad la treaba. L-am cunoscut pe scara blocului meu in persoana zugravului care isi aseza opera sa pe peretii scarii blocului in care locuiesc. Administratorul blocului a hotarat ca avem nevoie de un "look" nou al peretilor pe langa care trecem zi de zi, asa ca a chemat echipa de artisti, dintre care eu l-am remarcat pe artistul despre care am ales sa va vorbesc. Inainte de altele as vrea sa va spun ca desi ii laud opera nu am vazut-o pana acum cu ochii mei si nu din pricina luminii puternice, nici din pricna intunericului, ci din alt motiv pe care il voi dezbate mai jos. Probabil ca vecinii mei ii admira opera, probabil ei au vazut-o de aceea nu am auzit vorbe de rau despre ea, sau poate ca se afla exact in situatia mea si poate ca nu au vazut-o pana acum. Sa revin la subiect ca nu vreau sa te pierd draga cititorule! Perfect! Toate bune si frumoase pana acum cinci zile cand am incercat sa intru pe scara blocului. Era in ziua de 9 februarie 2009, o zi destul de friguroasa, dar va spun ca as fi preferat sa stau afara, daca nevoia de a ajunge in casa nu ma indemna sa folosesc scara blocului. Nu deschid bine usa ca un miros covarsitor imi hartuieste narile umezite de la condensul produs de respiratia mea in contact cu frigul de afara. Nu am facut mai mult de 5 pasi ca deja am iesit afara sa revin din socul olfactiv pe care mi-l provocase mirosul dinauntru. Dupa cateva secunde de repaus nevoia de a ajunge in casa ma impinge sa deschid usa din nou. Trag adanc aer in piept si incep sa alerg. Ajung la etajul unu trecand de 16 trepte si de cateva scari mobile si saci cu materiale si deja oxigenul din plamani se termina. Am nevoie de o noua gura de aer pentru a-mi oxigena sangele. Trag din nou aer in piept de data aceasta inspir atat de zgarcit de parca inspir bani in loc de aer. Inspir de parca as fi in criza de aer, desi sunt in criza economica. Ajung in casa aproape ingenuncheat si cu o respiratie "incoerenta" incat regret foarte tare decizia de a urca scarile. Mirosul de care va vorbesc mi-am dat seama ca nu era de la un cadavru in descompunere, ci provenea de la artistul nostru, de la un om VIU. Un miros pe care nu l-am mai simtit niciodata in viata mea, un miros pe care nu as vrea sa-l simtiti. Un miros care cu greu l-am asociat cu unul omenesc. Un miros pe care trebuie sa-l indur de 5 zile, un miros care nu era postat in 3 metri cubi in jurul artistului, ci intr-o scara intreaga de bloc. O scara de 4 etaje, care are si aerisire. Asa ca omul care lucra in maieu pe timp de iarna si miroasea mai rau decat un tomberon plin pe timp de vara mi-a amanat momentul de a admira opera sa, opera care sper sa nu semene deloc cu mirosul artistului.

miercuri, 11 februarie 2009

"Mai m-am gandit la ceva!"

Azi eram liber, adica nu trebuia sa ma duc la serviciu, adica eram liber sa fac ceva, adica nu depindeam cu nimic de serviciu. Dar telefonul m-a trezit cu noaptea in cap la 07:46, pentru ca o voce sa=mi reaminteasca faptul ca avem o sedinta la care prezenta este obligatorie. Asa ca am reusit sa ajung la sedinta cu pricina unde seful meu desavarsit ne-a expus problemele departamentului, dupa zicala "lu' Fulga" : "Mai m-am gandit la ceva!" Dupa asta m-am intors acasa am marsaluit printre site-uri de promovare pe internet, pentru blogul in cauza. Peste o ora imi suna iar telefonul. Merg la Mc Donald sa ma intalnesc cu posesorul vocii de la telefon. In autobuz aleg sa stau in picioare desi erau destule locuri sa ma asez. Ma postez in fata autobuzului pentru a vedea cam tot ce vede si soferul. In dreapta mea pe un loc liber candva, o tanti completa de zor o integrama. Ciudat lucru (autobuzul face in 25 de minute traseul de la un capat la altul)... ("probabil se plimba de dimineata in continuu" mi-am zis in sinea mea) In fine arunc si eu cateva priviri pe careurile necompletate dupa care ii spun: "-piper" raspunsul pe care il cauta de ceva timp. Doamna vizibil sicanata imi arunca o privire aspra dupa care spune: " -Auzi mai baietica? Vezi-ti de drumul tau si nu mai fi obraznic!" Intre timp se deschid usile si trebuie sa cobor. O fata vrea sa urce in autobuz, dar in viteza ei nu observa ca eu coboram. Indruga tot felul de texte cum ca ii place ciorba de burta.... dupa ce am coborat mi-am dat seama ca nu vorbea cu mine si nici singura ci avea o partenera de dialog. (bine ca nu ii placea ciorba de sub-burta). Merg grabit catre MC Donald sa intalnesc posesorul vocii de la telefon. Baiatul Rock e un tip simplu cu aspiratii mari. Super ok dar de un an jumate uita intr-una ca are sa-mi dea un set de 10 cd-uri raxon. Oare trebuie sa-i aduc aminte? Parasim incinta cu "Meci Puisori" si alte meniuri in cautarea unui alt loc. Il conduc catre Doroftei Pub unde pana si Mosul isi face aparitia dar un meniu la masa noastra intarzie sa apara. In cele din urma dupa o lunga asteptare apare pretiosul meniu desigur cu preturi excelente (pentru local nu pentru noi). El comanda un rom (ciudat avand in vedere ca tocmai imi spunea "cat de mult sufera el rromii") eu comand un Beks Lemon (am eu ceva cu lemonul in bere)si ne vedem de vorba pana ce apare alcoolul. Iau o gura din romul lui (atat de tare....poate mai tare de cat piatra) si apoi sting numaidecat cu bere. De-aia prefer apa "Quioara" "nu-i buna dar face bine!" Dupa lungi discutii plecam catre aleea cu lumini din fata "Prahova Hotel Plaza" mai vorbim putin, apoi ne indreptam repejor catre mall, avd putina surprindere pe fata lui ca vede ceva ce seamana a MALL in Ploiesti, dupa care isi ia talpasita catre gara...catre casa.

luni, 9 februarie 2009

Din lume adunate ... Perseverenta sau nu ?

Abia ce am primit un mail al carui titlu nu am putut sa-l trec cu vederea. "O femeie a picat examenul auto de 771 de ori". Avand in vedere ca din 2005 si pana acum femeia a incercat sa-si indeplineasca visul de a fi soferitza cu acte in regula. Nici varsta de 68 de ani nu o descurajeaza, si nici macar suma de peste 3000 de euro pe care a platit-o pana acum pentru atingerea scopului. Ceea ce m-a uimit pe mine insa nu a fost numai stirea in sine cat faptul ca sistemul coreean de sustinere a examenului auto este unul bine pus la punct daca in numai 5 ani femeia a reusit sa dea de una singura examenul auto de mai bine de 700 de ori. Asta da sistem bine pus la punct. Nu ca in Romania unde se asteapta cam o luna de zile pentru o reprogramare. Ma intreb de la cati ani ar trebui sa inceapa un om in Romania sa dea examenul, ca sa reuseasca sa-l pice de 771 de ori. Sincer cred ca nu i-ar ajunge zilele de la Dumnezeu.

Eram suparat ca nu am pantofi, dar am vazut un om care nu avea picioare...

Un om poate face multe in viata. Poate avea succese nebanuite chiar plecand de foarte jos. Tot ce trebuie sa faca este sa gandeasca mai bine decat cei din jurul lui. Pentru ca viata este o lupta continua pentru supravietuire, nu numai pentru cei care incearca sa se ridice de jos ci si pentru cei care incearca sa se mentina sus. Am vazut si am auzit povesti de viata care m-au lasat cu gura cascata si mi-au dat un imbold in ceea ce numesc eu " a face bani cu mintea mea". Poate ca ipostazele din copilarie (atunci cand vedeam ca altii au si eu nu) m-au facut sa gandesc mult mai bine asupra vietii. Asa ca m-am gandit ca de vreme ce am corpul intreg si nu sufar de niciun handicap, precum acela al omului vazut in gara, omul fara picioare, pot face bani cu mintea mea, din resursele pe care le am la indemana. Si desi acum am unele datorii financiare si morale catre mai multe persoane, nu-mi pierd nadejdea ca la finele anului 2009 voi avea o viata cu mult "upgradata", imbunatatita pe mai multe planuri si voi putea ajuta si eu alti oameni care nu au posibilitati. Dupa atata timp astept vremea in care imi voi cumpara singur pantofii, dovedind multor oameni care nu cred in mine de ce pot fi in stare. Cat despre omul fara picioare care cersea mila trecatorilor in gara, nu-i voi da pantofii mei cu care nu se poate incalta ci ii voi oferi sprijinul meu de orice natura ca sa se poata "ridica"

Si inca astept ...

sâmbătă, 7 februarie 2009

5 victorii, o infrangere si un meci amanat

De cand a inceput campionatul de iarna si pana acum am avut de disputat 7 meciuri. Primele 5 le-am castigat destul de lejer dar am avut o infrangere dureroasa in penultima etapa cand am luat bataie cu 8-2. Cel mai greu pentru mine este ca joc numai in deplasare deoarece pe teren propriu nu mi se permite. Daca as fi avut voie castigam numai cu 10-0, dar asa cel mai mare scor cu care am reusit sa inving a fost 9-1. Acum o saptamana am fost nevoit sa aman un meci deoarece au fost programate doua partide in aceeasi zi, si nu m-am simtit in stare sa le joc pe amandoua. Echipa adversa era mai bine pregatita decat mine si in plus la ea era mingea, poarta si chiar si arbitrul care mai arunca din cand in cand priviri amenintatoare catre mine in primul meci. Azi am sustinut un meci destul de greu dar am facut o figura buna totusi. Am facut 5-5 dar lor li s-a amanat un gol, deci mi s-a acordat victorie. O victorie destul de greaavand in vedere vreo doi colegi de breasla dinaintea mea care luasera bataie cu 6-4 respectiv 7-3. Am avut si putin noroc nu numai ce reusisem sa invat din experientele anterioare. Oricum ca sa bati in asemenea derby-uri iti trebuie o pregatire destul de mare. Mai am etapa pe 13 februarie, cu o alta garnitura, care este la fel de dificila ca si cea de azi. Sper sa o elimin si pe aceasta de pe lista, iar infrangerea sa o transform in victorie in retur. Cat despre meciul amanat am cateva semne de intrebare, la care nu pot rasounde, dar sper sa trec cu bine si peste el.
Cu alte cuvinte am 5 examene luate unul picat, unul pe care l-am amanat si unul care urmeaza sa-l dau. Ce sa fac???E buna si facultatea asta la ceva (asa imi spune mami).

joi, 5 februarie 2009

13 decembrie 2008

Ma trezesc devreme, pun la punct cateva chestii de care ma ocup pe internet,caut cateva informatii si plec in gara (nu la cersit cum cred unii, ci la calatorit, adica sa iau trenul catre Bucuresti). Primul tren venit este un rapid destul de aratos, in care ma urc fara bilet ca cica nu am avut timp sa dau 28 de lei in gara pe bilet si o sa am timp sa-mi iau bilet de la controlorul de bilete.Trec de un compartiment din care navalea pe coridor un nor de alcool provenit cel mai probabil din respiratia inabusita din cand in cand de sughituri, a unui barbat ce venea de departe si mergea si mai departe (asta aveam sa aflu mai tarziu). Imi caut un loc bunicel, de fapt aveam pe alese pentru ca trenul era 90% gol, dupa care ma pun pe asteptare deoarece urmeaza un drum de vreo 40 de minute.In scurt timp apare si taxatorul care il ia la rost pe barbatul cu norul sau. Urmeaza o discutie lunga in care omul nu reuseste sa puna limba acolo unde trebuia pentru a articula cuvintele, din care inteleg ca omul nu bause de placere ci bause ca sa nu poata discuta nasul cu el. Urmez eu. Al doilea calator fara legitimatie de calatorie sau ceva de genul. Ii explic cum nu am apucat sa-mi iau biletul la care el imi propune sa imi taie bilet pe loc. Ii dau banii cuveniti pentru o calatorie, dar omul fiind nas de lux imi spune ca nu are sa-mi dea 2 lei rest asa ca imi da inapoi 15 lei si intreaba ferm :"- E bine asa?" Eu ce sa mai zic in afara de un "multumesc mult" si in gandul meu "good deal". Deja o economie de 13 lei adica doua clatorii cu metroul si doua beri la destinatie. In sfarsit trenul ajunge in gara de nord a Bucurestiului. Cobor si merg sa iau metroul. Merg 2 statii cu el dupa care ies la lumina in Piata Victoriei. Piata, piata dar unde sunt tarabele ma intreb in gandul meu. In fine scot repede agenda cu harta Bucurestiului si incerc sa imi aflu locatia pe harta. Neavand toate strazile incerc sa caut indicatoarele celor vreo 10 strazi ce strabat intersectia. In fine ma apuc si merg pe fiecare strada pana ce pe la a cincea incercare dau de bulevardul cautat. Totusi ce cautam acolo ? Pai cautam un anume Studio Martin, studio pe care nu l-am gasit prea usor, chiar daca am strabatut de doua ori bulevardul pe ambele parti dus intors. In cele din urma dau de el, ascuns fiind la parterul unei cladiri in renovare. Intru, lasand cateva urme de pasi pe gresia curata. Degetele imi erau reci si innotau in adidasii deveniti bureti din cauza ploii care cazuse peste mine timp de vreo jumatate de ora de cautare. Mi se da un formular de completat, un loc unde sa stau si o cafea. Dupa un timp predau formularul completat si mi se spune sa astept. Astept vreme de jumatate de ceas dupa care mi se pune un microfon in mana, o camera si un reflector in fata si un barbat ma indeamna: "- Prezinta-te!" Eu imi fac repejor introducerea si astept indicatiile. Sunt pus sa cant ceva la alegere. Cant doua cantece sugestive la sfarsitul carora doua tipe dragutze imi eticheteaza un "- O-la-la!"drept incurajare. Apoi mi se pun cateva bucati de melodii pe care eu trebuie sa le continui. Cant corect la jumatate plus 1 din melodiile date si sunt invitat afara. Ma imbrac si plec mai departe la a doua locatie din Bucuresti unde sunt asteptat de prietenii de pe forumul pe care sunt moderator. O intalnire de sfarsit de an, cu bautura din partea casei, fara limita. Bucuros ca mi-a reusit castingul la O-la-la ca despre el era vorba, ma gandeam deja ca voi ajunge pe micile ecrane mai repede decat mi-am inchipuit vreodata. Ma indrept din nou catre statia de metrou de unde iau metroul catre Casa Armatei, o statie aproape de locatia cautata. In metrou aceleasi fete ciudate pe care le vad de fiecare data cand vizitez acest oras, ma fixeaza pretutindeni, privirea lor intrebandu-ma: "-Tu nu ai nimic special pe tine??? Vreun piercing, vreo coafura ciudata, vreun tatuaj, vreo alta orientare, nimik din toate astea???". In fine ajung la destinatie, salut toti prietenii ajunsi inaintea mea, dupa care sunt servit cu un pahar de tuica de Pitesti. Crezand ca este vin alb iau o gura buna dupa care caut ceva cu care sa sting arsura provocata de gradele bauturii de Pitesti. Urmeaza vreo 7 ore de discutii incitante in urma carora se isca multe polemici in discutiile si conceptiile participantilor. Un meci mare este urmarit la tv. El Classico (Barcelona-Real Madrid) care are cativa privitori printre care doi fani infocati care sunt si adversari in cele din urma. Se fac cateva poze, bautura curge din plin, se termina seara, intram in noapte. Pe la 2 noaptea se sparge gaska si merita sa facem prelungirile cuvenite pana in zori. Mi se gaseste o gazda buna unde va urma sa dorm dimineata urmatoare, dupa care ne indreptam catre un club. Dupa o seara plina de bautura gaturile sunt uscate din nou, si nici chiar nota de plata care a depasit 800 de lei nu ne face setea sa treaca.Megem la doua cluburi unde nu suntem lasati sa intram deoarece sunt prea multi inauntru si noi prea multi afara. Cautam altul... aceeasi poveste. Mergem in cele din urma in Fire(momentan clubul meu preferat din Bucuresti) o maghernita la subsolul unei cladiri, spoita putin pe pereti cu grund pe niste caramizi invechite. Ne luam cate o bere si incepem sa dansam pe muzica rock, pe balade rock si pe alte genuri de rock, toate usoare. Se face 5 si jumatate si suntem dati afara pe motiv ca se inchide. Mai stam sa dansam vreo doua melodii timp in care femeia e serviciu da de zor cu matura printre noi. O zi ploioasa, un casting 51% reusit, o seara mare, o noapte lunga, o intalnire speciala cu prietenii de pe net. Cam asa as vrea sa fie in fiecare zi. Cam asa as vrea sa traiesc.

miercuri, 4 februarie 2009

Am vrut varsare de sange

De foarte multa vreme ma gandesc la varsare de sange. Inca de pe vremea cand nu aveam cei 18 ani de acasa mi-am dorit sa fac asta. Numai ca nu ma incadram in tiparul acelui om care face astfel de lucruri. Si intr-un final am ajuns si la varsta de 18 ani cand mi-am zis ca pana la urma am sa o fac. Si in cele din urma am facut-o. Am varsat sange dar fara rost. Nimeni nu a stiut, nimanui nu i-a pasat. Pana si eu am uitat de acest lucru la scurt timp dupa aceasta intamplare. Asa ca m-am gandit ca ar fi bine sa o fac cu un rost, chiar daca o sa am unele tulburari dupa acel moment. Dar am simtit ca singur nu o pot face. Aveam nevoie de cineva care sa fie langa mine in acele momente. Ca sa ma bucur de varsarea de sange si sa fiu impacat cu mine. Sa simt ca nu am facut-o degeaba si ca nu am facut-o de unul singur. Si totusi gandul ca trebuie sa vad atata sange dintr-o data ma ingrozea, dar nu am vrut sa renunt. Asa ca intr-o zi mi-am luat inima in dinti si mi-am sunat cel mai bun prieten si i-am spus ca in urmatoarea zi o vom face si pe asta si nimeni din cei apropiati nu va sti. Zis si facut. In acea seara eram la serviciu in schimbul de noapte, dar era cu atat mai bine pentru mine, pentru ca dupa aceea as fi fost obosit, m-as fi culcat si poate ca uitam totul pana seara. Deci am stabilit sa ne vedem pe la ora 8:30 la mine acasa si dupa aceea sa mergem in locul unde sa o putem face fara sa lasam urme care ne-ar putea da de gol. Dar dupa o noapte lunga de care am trecut cu greu si cu multe ganduri a urmat dimineata cand el nu a mai raspuns la telefon. M-am gandit ca poate nu mai are curaj, sau poate pur si simplu s-a razgandit. Si totusi, oricare ar fi fost motivul ar fi putut sa ma sune sa-mi spuna. Speriat de gabdul ca-mi poate da planul peste cap imi veneau tot felul de idei in minte, care mai de care mai ciudate. Si in cele din urma, tocmai cand ma pregateam sa plec de unul singur si ascultam o melodie de la Tokyo Hotel ca sa-mi fac curaj, apare el la usa. desigur ca m-am bucurat sa-l vad hotarat pe fapte mari. Asa ca m-am imbracat numaidecat si am dat fuga la locul prestabilit. Pe drum insa mi-am dat seama ca ceva nu merge bine. A trebuit sa ma intorc acasa si sa-mi iau buletinul. Nu de alta dar dupa infaptuirea sacrificiului pregatit de amandoi urma sa intram in cotidian ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Ar trebui sa ma opresc aici cu povestirea, dar deja am spus prea multe si trebuie sa ma descarc cuiva. Si presimtirea cum ca ceva nu va merge bine mi s-a implinit, ceea ce urma sa se intample fiind de-a dreptul crud si cu o justificare injusta, un lucru pe care cu greu l-am inteles si pe care mi l-a spus o femeie care ar fi trebuit sa fie complice la ceea ce aveam de facut. Ajung la locul stabilit si deja ma simt inghesuit si simt nevoia sa ma retrag. Asa ca merg intr-un loc mai retras impreuna cu amicul meu si incepem sa susotim fara ca cineva sa ne auda. Mi-a explicat ca nu o putem face in acea zi deoaece o femeie pe care o cunostea de la el de la serviciu l-a vazut si l-a salutat. Deci cu un martor care ne cunostea planul nostru de a nu lasa indicii daduse gres. Totusi ca sa nu pierdem timpul aiurea am spus sa pregatim terenul pentru urmatoarea data cand vom incerca acest lucru. Am intrat numai eu pentru ca pe mine nu ma cunostea nimeni. Eram atent la toate detaliile ca nu cumva sa comitem vreo eroare urmatoarea data. Lumea intra, lumea iesea, altii completau niste formulare ciudate, din care am luat si eu unul. Ma simteam supus unui interogatoriu prelungit. Formularul continea o sumedenie de intrebari intime care totusi erau necesare. Dupa ce am completat formularul l-am inapoiat duduiei de la ghiseu care ma indruma la camera 3 une dau de un domn sobru ce sta in fata unei doamne, ambii imbracati suspect in halate albe si lungi. Doamna imi puse cateva intrebari dupa care cu un dispozitiv imi lua tensiunea. Desigur ca i s-a parut ciudat rezultatul, deoarece starea in care ma aflam si pe care de altfel o determinase si aparatul, aratau clar ca eram intr-o stare agitata. Apoi doamna ma indruma catre o camera 4, o antecamera a celei in care imi doream sa ajung si unde trebuia sa indeplinesc misiunea. intru in camera dar o alta domna intr-un halat deasemenea alb-dalb ma pofteste afara si imi spune sa astept sa ma strige. Prietenul meu care ma astepta pe un scaun in sala de asteptare imi spuse ca el vrea sa plece. L-am rugat sa mai stea 10 minute sa vad despre ce e vorba si apoi mergem unde vrea. Dar doamna intarzia sa ma strige asa ca starea de agitatie in care ma aflam s-a transformat intr-o stare de furie. Imi venea sa intru peste ea sa ma descarc de tot ce aveam in mine si vroiam sa dau. Asa ca m-am hotarat sa o fac chiar in acea zi. Asa ca am intrat dupa un moment in care am tras adanc aerul in piept ca sa ma calmez si ca sa-mi controlez respiratia. Asadar intru hotarat sa o comit dar doamna mi-o taie din prima: imi pare rau baiete nu poti dona sange azi. Stai prost cu tensiunea si cu greutatea.
Am iesit imediat afara cautand repede o toaleta sa-mi descarc emotiile ce ma coplesisera. Atat am asteptat acea zi si o femeie mi-a luat dreptul de a ajuta sau de a salva alte vieti. Poate peste alti doi ani voi fi apt sa fac ceea ce imi doresc de atata timp: sa donez sange de buna voie.

marți, 3 februarie 2009

D-ale lui Gheorghe


Am doar douazaci da ani si o prietena la cari tin foarti mult. Am cunoscut-o pi miess. Ma privia zi de zi. Si ieu pi ia. Pana intr-o zi cand ne-am dat intalnire. Am vazut-o frumoasa in lumina soarelui ce sa juca in parul iei interminabil, lung cat gatul unei girafe sau cat bratele asudate ale unui baschetbalist. Acuma o iubiesc ca ochii de la capul meu cu care o vad o data sau de "tu taims on wik". Tin sa precizez ca nu mis emo si...si nici ia nu ie.....bine nu in fiecare zi (mai e ceteodata cand se rade cu lama sau cand o doare burta si rade de durere) in rest nu e (poate doar noaptea cand ii place sa steie pe intunieric) Bem cafeaua in fiecare dimineata la aceiasi ora.... eu acasa la mine, ia acasa la ia. Dar important e ca ne iubim. Va mai spun ieu despre mini alta data. Acum trebuie sa ne biem cafeaua.

luni, 2 februarie 2009

M-am EMOtionat de cateva luni incoace

De cand cu fetita care s-a sinucis acum cateva luni, componenta a curentului EMOKID, tot mai multi adepti au aderat la acest curent. Azi am avut o experienta neobisnuita, bazata pe o discutie cu un EMOKID care cica e un EMO in toata regula. Totusi eu am clasat aceasta "EMOKIDA" o adepta postsinuciderea mai sus amintita, adica momentul in care a devenit cunoscut acest curent la noi in tara. Discutia, care, desi ma degradeaza pe mine pe alocuri o postez, a avut subiecte diferite, dar un singur fir epic si anume prostia "EMOKIDEI". Cam asa decurge o discutie intre un EMOKID si un KIDEMO 1%:



Emo Girl: WSTI CUMVA TOCILAR?ș))
aditza365 nicusor: as vrea eu
aditza365 nicusor: de ce spui asta ?
Emo Girl: dupa poza
aditza365 nicusor: adica ???
Emo Girl: arati ca un tocilar
aditza365 nicusor: hai ca schimb poza sa te multumesc pe tine
Emo Girl: cati ani ai?
aditza365 nicusor: 20
Emo Girl: hm esti cumva din cercu de mate
aditza365 nicusor: nop
aditza365 nicusor: sunt de la tamagochiul tau
Emo Girl: haha faci glume de gradinita baiâ
aditza365 nicusor: de ce ma?
aditza365 nicusor: pai de acolo am id-ul tau
Emo Girl: facky sa te ia d***u
aditza365 nicusor: de ce vrei asta?
aditza365 nicusor: de unde esti emokidule?
aditza365 nicusor: sau emokido
aditza365 nicusor: nush exact cum sa-ti spun
Emo Girl: ba boule is mai mare ca tn
Emo Girl: si nu vb cu minori asa ca pa
aditza365 nicusor: pai inseamna ca esti mai bou
Emo Girl: pl mati
Emo Girl: esti un nesimtit sa nu stiu cum sa iti zic
Emo Girl: si esti mai urat ca un wc
aditza365 nicusor: un wc de la toaleta publica?
aditza365 nicusor: sau d-ala de la tara?
Emo Girl: era a iti zic
Emo Girl: figurant de bebe
Emo Girl: esti doar un copil rasfatat
aditza365 nicusor: da si mie o melodie rock pe care te tai u
Emo Girl: da-ti no pl pe care sa o bagi in (undev)
aditza365 nicusor: eu vorbeam serios
Emo Girl: si cred ca fuge orice fata la ce ,,frumos`'
Emo Girl: esti
aditza365 nicusor: de fugit nu fuge
aditza365 nicusor: dar nici prea mult nu sta
Emo Girl: da cum ar fi sasaruti pe cineva cred ca nu ar faceo nimeni
Emo Girl: nici macar un caine
aditza365 nicusor: ciudat
aditza365 nicusor: am avut fete care isi doreau sa ma sarute
aditza365 nicusor: esti prezicatoor ghicitor sau ce
aditza365 nicusor: ?
Emo Girl: nu am gusturi si clar nu asi sauta unu ca tn
aditza365 nicusor: pai esti baiat
aditza365 nicusor: nici nu mi-as dori
Emo Girl: is fata bou naibii
Emo Girl: si cred ca mai esti si homosexual
BUZZ!!!
aditza365 nicusor: se prea poate ... mai bine homosexual decat hEMOsexual
Emo Girl: fuck you
aditza365 nicusor: adica?
Emo Girl: imi bag p**a(lu razva) in tn
Emo Girl: si-s fata
aditza365 nicusor: si cine e razva?
aditza365 nicusor: e tipul cu care faci 69 ?
Emo Girl: nu e un bou
aditza365 nicusor: dar numai cu d-astia te imprietenesti fata
aditza365 nicusor: am impresia ca esti o vaca
Emo Girl: am impresia ca estihomo
aditza365 nicusor: am impresia ca u nu esti
aditza365 nicusor: mai am un hEMO in lista
aditza365 nicusor: vrei id-ul lui ?|
aditza365 nicusor: poate stati impreuna pe intuneric
Emo Girl: da
Emo Girl: si is fatapentru a 1000-oara
aditza365 nicusor: am inteles din a doua
Emo Girl: ba dami i-diu lu ala
Emo Girl: si iti zic orice
BUZZ!!!
aditza365 nicusor: stai asa ...
aditza365 nicusor: da si mie una doua melodii pe care le asculti u mai des
Emo Girl: seether
Emo Girl: red hot chili peppers..
Emo Girl: este a si mersi e super extra dragut baiatu stii cati ani are
BUZZ!!!
aditza365 nicusor: nu
aditza365 nicusor: ca nu am vb cu el
Emo Girl: bn ok mersi
aditza365 nicusor: ma bucur ca ti-ai gasit perechea
aditza365 nicusor: de fapt nu ma bucur
Emo Girl: bagame-asi in tn
aditza365 nicusor: iar incepi ?
aditza365 nicusor: nu te iubesc
Emo Girl: nici eu
aditza365 nicusor: as vrea sa te vad stoarsa in masina de spalat
Emo Girl: fuck you iar
aditza365 nicusor: iar si iar
aditza365 nicusor: dar nu te mai saturi
aditza365 nicusor: esti si nimfoEMO pe deasupra
Emo Girl: lasa-ma
aditza365 nicusor: te las sa atarni
Emo Girl: mi-am gasit perechea superba
aditza365 nicusor: eu cred ca e la fel de praf ca si tine deci va completati perfect
aditza365 nicusor: deci esti atat de true ca va puteti da cu capul de pereti impreuna
Emo Girl: p**a in tine
aditza365 nicusor: sa ma chemi si pe mine cand te razi cu lama la pasaroi
Emo Girl: p**a in tn inc o data
aditza365 nicusor: mai bine ia u doua in c*r
Emo Girl: bai bine iti iei doua fete
Emo Girl: si ai patru p**e
Emo Girl: ca sa nu te plictisesti
aditza365 nicusor: te las sa te dai cu piper in nari
Emo Girl has signed out. (2/2/2009 5:08 PM)

Cam asta e nivelul de educatie al unui EMOKID, care are greseli nu de scriere ci de gramatica. Greselile din cauza vitezei se vad clar. Cand esti anagramat se vede cu ochiul liber dar nu cu ochiul rimelat al unui emo, ochiul ascuns dupa o tufa de par.

duminică, 1 februarie 2009

Despre iubire si ce poate face iubirea din om

Sa ne gandim putin si la iubire. Cum este ea. Nu cred ca a inteles-o cineva vreodata.Acum este ,acum nu este.Dar cand cunosti iubirea adevarata? Cand ajungi sa iubesti atat de mult o persoana ,incat ajungi sa te gandesti ca fara el sau ea nu poti trai? Ajungi sa renunti la prietenii si la viata ta doar ca sa fi numai cu persoana iubita.Nu am inteles niciodata de ce a trebuit sa suferi atunci cand ai iubit.DRAGOSTEA este definitia unei trairi emotionale,pe care o putem simti doar noi oamenii.
Si totusi,de ce exista de fiecare data,lacrimi de iubire.Lacrimi amare care izvorasc din suflet.
Sa va povestesc despre o intamplare a unei prietene: Avea o relatie de doi ani.Se iubeau foarte mult,dar lumea din jur a reusit sa il faca pe baiat sa nu ii mai arate iubirea lui.Pe zi ce trecea ,se purta mai urat cu ea.O acuza de tot felul de chestii absurde,pe care ea nu le-ar fi facut vreodata.Cu timpul a devenit tot mai gelos.Vorbele lui o raneau din ce in ce mult.Pana cand,intr=o zi s-a hotarat sa puna punct relatiei zicandu-i ca o va mai vedea cand se va hotari sa se schimbe.Ea asteapta si acum ca el sa dea un semn,un telefon,un mesaj.
Si totusi,nu inteleg de ce trebuie sa suferi atunci cand iubesti?
Sfatul meu este ,sa pretuiesti o persoana atunci cand o ai langa tine,caci dupa aceea s-ar putea sa fie prea tarziu.

Cu respect, Gheorghe

"Vine valul imi ia calul"

Stateam si eu ca orice om si ma relaxam sambata mai la TV mai la PC, cand deodata m-am gandit ca trebuie sa dorm si eu si sa ma odihnesc, ca sa evit oboseala din timpul noptii timp pe care urma sa-l petrec la serviciu. Asa ca am stins frumusel calculatorul si m-am bagat la somnic. Pun alarma sa sune peste 3 ore si adorm ca un bebelus timp de vreo doua ore (mai putin decat imi programasem dar e bine si asa). Ma trezesc aprind calculatorul dau drumu la putintica joaca asa de recreere,(vreo doua ore) dupa care ma bag la vorba pe mess si pe blog cu niste cunostinte. Se face ceasul 21:40 incep sa finalizez convorbirile si zoresc pregatirile ca sa pot pleca la serviciu. Pregatit nevoie mare, o iau la alergatura stropindu-ma pe blugi cu apa provenita din urma ninsorii care nu a izbutit sa se transforme in patura de zapada mult dorita. Fac ce fac si ajung in statie cu un minut inaintea autobuzului care ma transporta la serviciu. Nu ajung bine in birou ca ma si intampina seful de tura care-mi spune ca eu sunt liber si ca am venit degeaba la serviciu. Colegii izbucnesc in hohote de ras, aratandu-ma cu degetelul. Ies din birou mai verific o data si ma gandesc ce sa mai fac timp de 40 de minute pana pleaca schimbul. Ma apuc sa mananc sandwich-urile si merg sa-mi salut colegii care rad in continuare de greseala mea. Poate va intrebati ce legatura are titlul acestui articol cu articolul in sine? Raspunsul este simplu: absolut niciuna. Eram in pana de titlu si l-am ales pe acesta.