joi, 5 februarie 2009

13 decembrie 2008

Ma trezesc devreme, pun la punct cateva chestii de care ma ocup pe internet,caut cateva informatii si plec in gara (nu la cersit cum cred unii, ci la calatorit, adica sa iau trenul catre Bucuresti). Primul tren venit este un rapid destul de aratos, in care ma urc fara bilet ca cica nu am avut timp sa dau 28 de lei in gara pe bilet si o sa am timp sa-mi iau bilet de la controlorul de bilete.Trec de un compartiment din care navalea pe coridor un nor de alcool provenit cel mai probabil din respiratia inabusita din cand in cand de sughituri, a unui barbat ce venea de departe si mergea si mai departe (asta aveam sa aflu mai tarziu). Imi caut un loc bunicel, de fapt aveam pe alese pentru ca trenul era 90% gol, dupa care ma pun pe asteptare deoarece urmeaza un drum de vreo 40 de minute.In scurt timp apare si taxatorul care il ia la rost pe barbatul cu norul sau. Urmeaza o discutie lunga in care omul nu reuseste sa puna limba acolo unde trebuia pentru a articula cuvintele, din care inteleg ca omul nu bause de placere ci bause ca sa nu poata discuta nasul cu el. Urmez eu. Al doilea calator fara legitimatie de calatorie sau ceva de genul. Ii explic cum nu am apucat sa-mi iau biletul la care el imi propune sa imi taie bilet pe loc. Ii dau banii cuveniti pentru o calatorie, dar omul fiind nas de lux imi spune ca nu are sa-mi dea 2 lei rest asa ca imi da inapoi 15 lei si intreaba ferm :"- E bine asa?" Eu ce sa mai zic in afara de un "multumesc mult" si in gandul meu "good deal". Deja o economie de 13 lei adica doua clatorii cu metroul si doua beri la destinatie. In sfarsit trenul ajunge in gara de nord a Bucurestiului. Cobor si merg sa iau metroul. Merg 2 statii cu el dupa care ies la lumina in Piata Victoriei. Piata, piata dar unde sunt tarabele ma intreb in gandul meu. In fine scot repede agenda cu harta Bucurestiului si incerc sa imi aflu locatia pe harta. Neavand toate strazile incerc sa caut indicatoarele celor vreo 10 strazi ce strabat intersectia. In fine ma apuc si merg pe fiecare strada pana ce pe la a cincea incercare dau de bulevardul cautat. Totusi ce cautam acolo ? Pai cautam un anume Studio Martin, studio pe care nu l-am gasit prea usor, chiar daca am strabatut de doua ori bulevardul pe ambele parti dus intors. In cele din urma dau de el, ascuns fiind la parterul unei cladiri in renovare. Intru, lasand cateva urme de pasi pe gresia curata. Degetele imi erau reci si innotau in adidasii deveniti bureti din cauza ploii care cazuse peste mine timp de vreo jumatate de ora de cautare. Mi se da un formular de completat, un loc unde sa stau si o cafea. Dupa un timp predau formularul completat si mi se spune sa astept. Astept vreme de jumatate de ceas dupa care mi se pune un microfon in mana, o camera si un reflector in fata si un barbat ma indeamna: "- Prezinta-te!" Eu imi fac repejor introducerea si astept indicatiile. Sunt pus sa cant ceva la alegere. Cant doua cantece sugestive la sfarsitul carora doua tipe dragutze imi eticheteaza un "- O-la-la!"drept incurajare. Apoi mi se pun cateva bucati de melodii pe care eu trebuie sa le continui. Cant corect la jumatate plus 1 din melodiile date si sunt invitat afara. Ma imbrac si plec mai departe la a doua locatie din Bucuresti unde sunt asteptat de prietenii de pe forumul pe care sunt moderator. O intalnire de sfarsit de an, cu bautura din partea casei, fara limita. Bucuros ca mi-a reusit castingul la O-la-la ca despre el era vorba, ma gandeam deja ca voi ajunge pe micile ecrane mai repede decat mi-am inchipuit vreodata. Ma indrept din nou catre statia de metrou de unde iau metroul catre Casa Armatei, o statie aproape de locatia cautata. In metrou aceleasi fete ciudate pe care le vad de fiecare data cand vizitez acest oras, ma fixeaza pretutindeni, privirea lor intrebandu-ma: "-Tu nu ai nimic special pe tine??? Vreun piercing, vreo coafura ciudata, vreun tatuaj, vreo alta orientare, nimik din toate astea???". In fine ajung la destinatie, salut toti prietenii ajunsi inaintea mea, dupa care sunt servit cu un pahar de tuica de Pitesti. Crezand ca este vin alb iau o gura buna dupa care caut ceva cu care sa sting arsura provocata de gradele bauturii de Pitesti. Urmeaza vreo 7 ore de discutii incitante in urma carora se isca multe polemici in discutiile si conceptiile participantilor. Un meci mare este urmarit la tv. El Classico (Barcelona-Real Madrid) care are cativa privitori printre care doi fani infocati care sunt si adversari in cele din urma. Se fac cateva poze, bautura curge din plin, se termina seara, intram in noapte. Pe la 2 noaptea se sparge gaska si merita sa facem prelungirile cuvenite pana in zori. Mi se gaseste o gazda buna unde va urma sa dorm dimineata urmatoare, dupa care ne indreptam catre un club. Dupa o seara plina de bautura gaturile sunt uscate din nou, si nici chiar nota de plata care a depasit 800 de lei nu ne face setea sa treaca.Megem la doua cluburi unde nu suntem lasati sa intram deoarece sunt prea multi inauntru si noi prea multi afara. Cautam altul... aceeasi poveste. Mergem in cele din urma in Fire(momentan clubul meu preferat din Bucuresti) o maghernita la subsolul unei cladiri, spoita putin pe pereti cu grund pe niste caramizi invechite. Ne luam cate o bere si incepem sa dansam pe muzica rock, pe balade rock si pe alte genuri de rock, toate usoare. Se face 5 si jumatate si suntem dati afara pe motiv ca se inchide. Mai stam sa dansam vreo doua melodii timp in care femeia e serviciu da de zor cu matura printre noi. O zi ploioasa, un casting 51% reusit, o seara mare, o noapte lunga, o intalnire speciala cu prietenii de pe net. Cam asa as vrea sa fie in fiecare zi. Cam asa as vrea sa traiesc.

2 comentarii:

  1. si pana la urma cand te vad la o-la-la??

    RăspundețiȘtergere
  2. Nush daca ma vezi. Ramane de vazut daca ma mai cheama desi nu cred.

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea