Amintiri din copilarie -> Cu vacile la pascut

 Capitolul 1

 Mersul la deal cu vacile

 

A venit si ziua cand am crescut in ochii bunicilor si asadar eram bun de facut treaba  daca tot stateam la ei toata vacanta. Lucru care nu-mi placea deloc, pentru ca nu era pe vrute era obligatoriu. Cum ai mei cresteau animale pe langa casa, aveau de asemenea si vaci, doua la numar pe care le dadeau la cardul din sat. Cireada (pe care o numeau card) la care o dadeau bunicii mei era cea mai mica, formata din aproximativ 40 de bovine si vreo 14 -16 proprietari de bovine.  Si cardul nu avea un vacar stabil care sa primeasca salariu ci era supravegheat de cate un proprietar al vacilor pe zi, prin rotatie. Astfel randul nostru venea o data  la 14-16 zile. Lucrul cel mai groaznic dintre toate era  vremea. Nu imi placea de fel sa merg cu vacile la pascut pe timp ploios. Daca era fratele meu la tara scapam si il lua tataie pe el ca mana dreapta. Daca nu era nici el  nici varul meu Florin, atunci eu eram cel sacrificat, indiferent de timpul de afara. Si am prins de cateva ori randul de mers cu vacile la pascut. Trebuia sa ne trezim pe la ora 7:30 ceea ce pentru mine era foarte greu cand eram la tara. Tataie se ducea pana la cele mai indepartate case din sat sa ia primele bovine cat timp ma pregateam si eu. Apoi eu  inhaimurat  cum puteam mai bine ca aerul de dimineata era destul de rece la deal si trebuia sa am  si de rezerva in cazul in care ploua.  Ma striga cand ajungea la poarta noastra, iar eu dadeam drumul vacilor noastre, de fiecare data in intarziere. Trebuia sa fim  fara intarziere, din cauza ca pe acelasi drum catre deal mai treceau la scurt timp inca doua carduri de vaci. Eu intarziam de fiecare data dar nu foarte mult. Timpul acesta pana la "culesul" vacilor de pe drumul pana la sfarsitul satului, era bine calculat si nu trebuia depasit sub nicio forma, altfel riscam sa incurcam cardurile intre ele sa iasa ambuscade si  batai intre taurii si vacile din carduri. Dupa ce treceam de ultima casa si eram in regula cu timpul, nu ne mai grabeam asa. Eu insa da, pentru ca piciorusele mele nu tineau pasul cu 4 picioare  ale vacilor sau cu picioarele  puternice ale lui tataie. Si mergeam eu cu bagajul meu format din provizii pentru masa de pranz, cu batul cu care dadeam in vacile care se mai incaierau sau se abateau de la drum, sau in cele neascultatoare si infrigurat si fara chef. Era mai greu pana ajungeam cu ele pe deal ca de acolo se potoleau si incepeau sa pasca in voie. Acolo ma asezam pe  iarba inca umeda de roua diminetii. Soarele dezmierda usor si era la mare cautare de trupul meu. Cu cat trecea timpul mai mult, cu atat se incalzea mai tare si eu mai aruncam cate o haina de pe mine pe care apoi trebuia sa o car  in mana. Timpul trecea destul de greu, stand aproape degeaba. Sarcinile mele erau sa am grija de  card sa nu se avante in vreun  petec de porumb sau sa fuga din card. In rest era usor. Stateam si le supravegheam, fiind departe de celelalte carduri, cu care abia daca ne vedeam dupa vreo culme a dealului pe toata durata zilei. Cat timp eram in preajma lor si nu trebuia sa-mi fac griji de vreo evadare imi faceam de lucru  cioplind  in lemn. Nu faceam mare lucru decat ma prosteam scorojind  scoarta bucatilor de lemn  gasite pe drum, sau  faceam gropi in pamantul moale sau stateam intins uitandu-ma pe cerul albastru cu mici pete de nori albi ici colo. Soarele dezmierda in continuare iar eu ramas in tricou il adoram. Prima parte a zilei trecea foarte repede si nici nu-mi dadeam seama cand trebuia sa coboram de pe deal in padure ca sa  se adape vitele si sa  pranzim (asa spuneam acestui moment al zilei). Coboram la pranzit in jurul orei 12:30 -13:30   in acelasi loc ca in fiecare zi. Era un fel de "golf" al padurii, cu un platou intins pe vreo 200 de metri, imprejmuit de movile mari de pamant iar la intrare un lac a carui apa nu stiu de unde provenea, dar nu seca deloc, chiar nici atunci in perioadele cand nu ploua cateva saptamani la rand. Lacul acesta era plin de o planta care creste la suprafata apelor si se inmulteste  foarte usor, astfel incat il facea verde aprins de parca ar fi fost pictat. Aici mancam traditionalul pranz care era de fapt un mic dejun repetat la cateva ore mai tarziu. Mancam aceleasi produse ca si de dimineata numai ca in cantitati mai mari, din cauza foamei si a  faptului ca pranzul e masa cea mai importanta din zi.  Tataie scotea din desaga rosii, branza, sunca, castraveti, oua fierte si alte bucate, din care eu mancam  cu pofta de parca ar fi fost cine stie ce delicatese. Nu erau, dar circumstantele in care le serveam  le faceau sa fie niste delicatese. Dupa ce mancam la umbra padurii trageam un pui de somn cam de jumatate de ora, vitele fiind si ele la fel de linistite, tolnite pe frunzele reci de la umbra deasa.  Era un moment uimitor si nu-mi amintesc sa fi fost vreodata deranjati de la masa de vreo vita neascultatoare. Parca ne respectau pranzul. Atat de biine era. Eu nu dormeam deloc ci doar tineam ochii inchisi. Imi era teama sa nu fuga vreo vaca, sau sa nu vina cineva sa ne fure  ceva de pe langa noi cat timp am fi dormit. Erau niste temeri nefondate, dar tocmai faptul ca nu vedeam mai pe nimeni toata ziua ma facea sa-mi fie frica sa nu cumva sa vina cineva. Asa ca nu puteam adormi desi eram obosit, ci doar stateam cu ochii inchisi iepureste,  ridicandu-ma in fund din cand in cand sa verific zona cu privirea. Ciripitul pasarilor era  nelipsit, iar uneori cand vantul batea, copacii batrani scartaiau atat de tare incat ma gandeam la niste copaci vorbitori, precum stejarul lui Pacala. Dupa aproximativ o ora de stat acolo urcam iarasi la  deal. Era momentul cand imi era greu sa  urnesc vitele din loc, stiind cat de mult mi-a luat mie pana sa ma pornesc. Era un moment in care trageam de ele la propriu, caci imi era prea mila sa le incing cu batul din dotare. Le mangaiam si strigam la ele, doar doar  se vor ridica. Dar si ele erau la fel de greu de urnit ca si mine. Joiana, vaca noastra cea galbena, era preferata mea. Era blanda si incasa cele mai putine bete pe spinare si alea  fiind  la intensitate redusa decat la celelalte vaci. Pe ea o mangaiam inainte sa se ridice, o trageam apoi usor de coarne, apoi strigam la ea, iar cand ma faceam spre ea cu batul se ridica  agale cu incetinitorul, in reluare, abia indoind genunchii, de doua ori mai incet decat celelalte vaci in slowmotion (incet de tot ca sa intelegeti). Mergeam apoi din nou pe deal iar soarele era mai arzator apoi asa ca de data asta cautam putina umbra la  adapostul vreunei tufe sau cine stie vreun copac ratacit pe culmile dealului.  Erau locuri departate de casa si de locurile in care ajungeam eu cand mergeam cu alti prieteni de prin sat. Erau locuri indepartate dar linistite pe unde tataie  obisnuia sa pasca cardul. Uneori ma trezeam singur singurel fara ca tataie sa-mi spuna unde se duce. Intr-o zi am plans cand am ramas singur. Eram foarte departe  pe deal, nu mai ajunsesem in acele locuri si nu cunosteam deloc zona. Si era perioada  numai buna pentru cel mai mare taur si cel mai activ din card, ca sa treaca la fapte. Eu eram speriat ca incepusera sa se ia la bataie taurii intre ei. Numai ca asta cel mai mare obisnuia sa impunga si nu numai alti tauri ci si oameni. Ramas singur si cu toate vacile fugind care incotro vedea cu ochii din cauza taurului care facea ravagii pe acolo, am inceput sa tip dupa tataie care nici nu prea auzea bine si sa plang. Situatia era foarte grava pentru mine si ma depasea. Cardul se imprastiase pe o suprafata foarte mare, unele vite erau pe deal , altele intr-o padurice, altele fugeau de taurul in calduri, impreuna cu ceilalti taurasi mai mici care doreau si ei o bucatica din vacutele disponibile. Si uite asa alergam si plangeam si strigam si nimeni nu ma auzea. Tot calvarul s-a intamplat pe durata a vreo 20 de minute sau mai mult sau mai putin, timp in care taurul cel mare m-a luat la tinta, iar eu m-am pitit dupa un copac si am inceput sa-i car bete intre coarne si continuam sa plang. Momentul dramatic a luat sfarsit cand tataie a venit si a inceput sa restabileasca ordinea. A inceput sa stranga cardul pe deal, desi era greu de data asta de regrupat cardul care era imprastiat in toate locurile amintite mai sus. 

Sfarsitul primei parti