Oferta work and travel SUA

Este pentru a doua oară când primesc o ofertă personalizată work and travel. Sunt blogger și asta îmi aduce multe beneficii. Pentru că i-a plăcut articolul meu participant la Spring Superblog2014, domnul Cristian Ghiță, director comercial CND Turism, a hotărât să-mi ofere un voucher pentru o vacanță specială în SUA. Ce ar însemna asta? Ar însemna să plec în America, să muncesc și să vizitez în același timp. Tare mult m-am bucurat la aflarea acestei vești. Nici nu am putut dormi. De fapt am dormit, dar atât de mult am visat, încât dimineața am crezut că m-am trezit în Boston. Iată ce-am visat o noapte întreagă:

Work and travel în SUA prin CND Turism

Eram la gala Spring Superblog2014. Am vorbit cu domnul Cristian Ghiță aproape o oră. Cafeaua s-a răcit în ceașcă, iar noi treceam de la un subiect la altul de parcă ne cunoșteam de o viață. După ce i-am spus cu ce mă ocup și care sunt visurile mele, domnul Ghiță a înaintat propunerea. Nu ai vrea să pleci în America prin programul work and travel? Am un voucher de 300 $ disponibil. Ți-l pot da ție și vei putea pleca în Boston, acolo unde spui că ai vrea să ajungi la un moment dat. Poți ajunge acum. Ce zici? Te bagi? Stăteam acolo în fața unui om care îmi înaintase oferta vieții. Era visul meu să ajung în Boston să văd live un meci al echipei de baschet Boston Celtics și aveam oferta în față. Nu-mi mai ieșeau cuvintele din gură. Au fost momente bune în care nu am putut spune nimic. Într-un final am zis DA. Era un DA, mai important și mai hotărât decât cel pe care-l spune un om când se căsătorește. Nu am știut cum să reacționez, am zis „mulțumesc!” și altceva nu am mai putut spune. Adică pentru alții nu ar fi fost mare lucru, dar pentru mine era totul. Ar fi fost un vis îndeplinit. Mă și vedeam trăind visul american.

[...] Iată-mă ajuns în Boston. Sunt înconjurat de aproximativ 700.000 de oameni, de diferite rase, naționalități și religii. Obiceiurile sunt diferite, oamenii sunt diferiți. Iar eu sunt rătăcit printre ei și-mi „mestec” limba, căutându-mi cele mai uzuale cuvinte în engleză. O să-mi ia o veșnicie să întreb cum ajung la destinație. Îmi place să merg pe jos, o fac cu plăcere oricând. Am mers pe jos Ploiești-București și Ploiești Brașov în țară. Dar aici în Boston parcă nu mă pot mișca. E de vină fusul orar. Asta este clar. Sunt buimac și nu pot gândi limpede. Toată viața am crezut că-i o prostie să te vaiți că ai schimbat fusul orar. Dormi puțin și trece. Nu e chiar așa. Vacanța specială a început cu un mit distrus. 

[...] De trei zile abia dacă am reușit să fac ceva. Am muncit și am dormit. Încep totuși să mă acomodez și mă bucur că îmi văd visul cu ochii larg deschiși. Ia ghiciți ce job am! Sunt pe postul kitchen help. Nu cunosc prea bine limba engleză, așa că am fost pus la treaba mai ușoară, acolo unde comunicarea nu-mi dă de furcă. Partea bună este că sunt ajutor în bucătăria restaurantului în care mănâncă jucătorii de la Boston Celtics. Sunt și norocos ce-i drept. Poate voi reuși să fac fotografii alături de ei, sau măcar îi voi vedea de aproape. Oricum sunt încântat la maximum că ajut la prepararea meniului lor. 

Sursa foto: wikipedia.org

[...] Seara ies la plimbare cu Miguel și Rosalinda. Sunt studenți veniți din Spania prin programul work and travel. Nici nu știu cum de mă înțeleg așa bine cu ei. Și lor le place baschetul și vor să mergem împreună la un meci. Sunt tare impresionat de infrastructura orașului. Multe clădiri înalte se întrec una pe cealaltă să atingă cerul. Noaptea, luminile clădirilor înalte crează un spectacol de lumini la care participă oricine fără să plătească vreun bilet. Mă întreb dacă pe localnici îi mai fascinează acest aspect. 

Sursa foto: wikipedia.org

Boston este un oraș fondat în anul 1630 și multe clădiri poartă însemne arhitecturale de mult trecute. Spre centrul orașului se înalță zgârie norii, mai scunzi decât cei din alte orașe americane, dar suficient de înalți încât să mă facă să mă minunez de fiecare dată când sunt la baza lor. Când suntem liberi mergem în grădina publică (Public Garden). Statuia ce „păzește” întreg parcul îl reprezintă pe George Washington călare pe un cal. Este o locație superbă în care îmi place să „spend my time” (cum spune americanul). Oamenii sunt liniștiți și se respectă unii pe ceilalți. Cred că americanii au învățat să fie uniți zi de zi și nu numai în situațiile de criză. Asta se datorează probabil numeroaselor încercări prin care trec împreună de o mulțime de ani. Mă refer aici la calamitățile naturale care le lovesc periodic orașele de pe coastă, dar și la națiunile care atentează la siguranța lor națională. Parcă îi recunoști pe americani pe stradă. Știi că sunt mulți străini în Boston și totuși ești convins de cetățenii nativi.

Sursa foto: wikipedia.org

Multe ar mai fi de spus din visul care m-a agitat o noapte întreagă, dar mă tem că trebuie să plec la meci. Venga conmigo Rosalinda! Am devenit ușor poliglot de cand tot visez că trăiesc visul american. 

Cam așa îmi doresc să am parte de work and travel în America. Să merg într-o vacanță specială într-o destinație turistică pe placul meu. Mulțumesc pentru voucher domnule Ghiță. Chiar dacă l-am primit într-un vis, l-am valorificat din plin. A fost un vis în alt vis. Chiar dacă nu am avut parte până acum de vreo experiență work and travel, mărturisesc că mi-ar plăcea să experimentez. 

Tu cum crezi că te-ar ajuta o experiență work and travel? Ți-ar plăcea să experimentezi muncind și călătorind în același timp?

Acest articol participă la Superblog 2014.

Read More

Concurs cu super-premiu de la Toyota Romania

Am tot participat pe la concursuri, dar nu am câștigat niciodată un premiu mare. Mă refer la acelea care se dau în număr mic și care sunt valoroase din punct de vedere financiar. O excursie, o mașină, o motocicletă, o vacanță cu totul inclus. Dar nu este timpul pierdut. Mai încerc. De data aceasta îmi place provocarea lansată de Toyota România. De curând s-a lansat în țara noastră noul model Toyota Yaris. O să spuneți (-Iar noul Yaris?). Iar eu am să vă spun că Yaris, precum orice model de succes, se reinventează.

Concursul pe care Toyota l-a pus la cale cu ocazia lansării oficiale a noului model Yaris în România este unul destul de antrenant. Poate fi luat drept concurs de fotografie, de creativitate și originalitate. Cred că ar putea câștiga oricine acest concurs, cu condiția să fie inventiv și să uimească juriul prin materialul încărcat pe toyotamea.ro

Am tot lăudat acest concurs fără să vă spun în ce constă de fapt premiul. Toyota România va acorda ca premiu pentru acest concurs inedit, o călătorie unică și extraordinară la fabrica Yaris din Valenciennes. Transportul, cazarea și masa intră în calcul pentru acest premiu. Așadar, fără a lungi vorba foarte mult, am să vă spun că mă înscriu la acest concurs și vă îndemn și pe voi să o faceți.

Iar acum am să vă povestesc cum a fost la test drive. Toyota Yaris este o mașină pe placul meu dintr-o serie de câteva mărci și modele de mașini pe care mi-aș dori să le am sau să le conduc zilnic. Îmi plac mașinile mai micuțe, iar Toyota Yaris pare una dintre ele. Spun „pare” pentru că interiorul este unul destul de spațios. Portbagajul beneficiază de „subsol” unde se poate ține roata de rezervă sau bagaje. Scaunele din spate se pliază pentru a crea un spațiu generos portbagajului, atunci când avem mai mare nevoie de spațiu.

Camera video care oferă asistență la mersul cu spatele mi s-a părut atât de interesantă încât poți face filme cu ea. Desigur că este ușor augumentată afirmația, dar am făcut-o intenționat pentru a scoate în evidență acest element extrem de util de care dispune noul Yaris. Nu pot fi 100% obiectiv acum când vorbesc despre Yaris, dat fiind faptul că eu am condus la Ploiești modelul Hybrid. Nu am găsit modelul clasic, dar a fost bine și așa. M-am simțit extraordinar în Toyota Yaris Hybrid care este mai silențioasă decât o pisică atunci când îți toarce în poală. Asta se întâmplă până la viteza de 40 km/h, peste această limită trecându-se la alimentarea pe carburant.

Reprezentanța Toyota Ploiești

Cam asta a fost experiența mea cu Toyota Yaris Hybrid - modelul cel nou. Urmează să particip la concursul organizat în cinstea lansării acestuia în România și cine știe cum am să vă transmit curând   „salutations  à mes amis” tocmai din fabrica Yaris din Valenciennes.

Acest articol participă la Superblog 2014.

Read More

Cat de mult ne ajuta o asigurare medicala?

Tocmai am aflat de existența asigurărilor medicale internaționale. Aveam idee despre ce înseamnă o asigurare medicală obișnuită, dar nu știam ce avantaje prezintă o asigurare medicală internațională față de  cea obișnuită. Este destul de mult de vorbit  pe marginea unui asemenea subiect. Oamenii trebuie să fie informați de ce este bine să apeleze la asigurările medicale așa că am să intru direct în subiect.

Asigurare medicală internațională vs asigurare medicală obișnuită

MediHelp International se laudă că este lider pe piața asigurărilor medicale din toată Europa. Chiar la ei pe pagina oficială, http://www.medihelp.ro, am citit informațiile cu privire la avantajele unei asigurări medicale internaționale față de una obișnuită. În cazul celei obișnuite lucrurile sunt simple și se rezumă la beneficiile obținute de condițiile stabilite de asigurarea medicală achiziționată. Asta înseamnă că polița de asigurare medicală va acoperi cheltuielile legate de controalele periodice sau tratarea unor boli pe teritoriul României, în cazul țării noastre. Oamenii nu văd totuși cu ochi buni medicina din România, astfel că tot mai mulți își îndreaptă atenția spre asigurarea medicală internațională. Aceasta, spre deosebire de cea simplă, prezintă o serie de avantaje, care pentru cei mai mulți oameni sunt decisive în momentul achiziționării unei polițe. Ne referim aici la acoperirea internațională pe care aceasta o deține, după cum îi spune chiar numele. Un alt punct important este acela că acoperirea internațională nu se rezumă pe teritoriul câtorva state ci oferă îngrijire medicală oriunde în lume până la suma de un milion de euro pe an pe fiecare membru. Desigur că suma asigurată prin contract este extrem de importantă, dar și mai important este să nu avem vreodată nevoie să apelăm la beneficiile oferite de asigurare ci doar să folosim asigurarea drept scut atașat sistemului imunitar și integrității corporale. Acest scut va trebui să ne protejeze numai în momentul în care am ajuns totuși în imposibilitatea tratării unui diagnostic ieșit din comun, care ar necesita investiții serioase.

O asigurare de sanatate internationala mai acoperă și costurile asociate spitalizării dar și a altor costuri adiționale, fiind la fel de eficientă și în acoperirea asistenței medicale în ambulatoriu. Acestea sunt numai câteva dintre avantajele cele mai importante pe care le prezintă asigurarea medicală internațională față de cea obișnuită. Asta nu înseamnă că cea obișnuită este inutilă ci doar că cea internațională prezintă un grad mai înalt de siguranță pe care un om și-o poate asigura.

Un alt tip de asigurare. MediHelp Superior Plan - MHS

Acest tip de asigurare medicală -MHS- este una cu acoperire internațională care poate fi ușor personalizată. Se poate alege țara de tratament iar acoperirea constă, printre alte beneficii, de: acoperire 100% pentru servicii de ambulanță, pentru tratamentul cancerului, pentru spitalizare și servicii ambulatoriu. În plus această poliță asigură beneficii pentru transplant de până la 250000 de euro și o limită de acoperire a poliței de 2,5 milioane de euro. Și în acest caz este o sumă exorbitantă de care putem „profita” dar de care cu siguranță nu ne-am dori să avem nevoie vreodată. Totuși nu suntem noi cei care decidem dacă avem sau nu nevoie de tratamente atât de scumpe. Așa că asigurarea medicală ne poate lua o piatră de pe inimă în acest caz.

Sănătatea este un cuvânt mare. Ea cuprinde nu numai corpul, ci mintea si spiritul ci si perspectiva unui om (James H. West)

 Iată că în zilele noastre asigurările medicale, precum și cele din alte domenii, sunt menite pentru a ne asigura bugetul pe termen lung și pentru a ne feri de pase negre prin care putem trece oricând. Luând în considerare că banii noștri sunt făcuți prin muncă asiduă (în cele mai multe cazuri), dar și faptul că prin muncă ne punem la bătaie sănătatea pe termen lung, eu consider că putem investi fără regrete o parte din bani într-o asigurare medicală care să ne aducă pacea sufletească.

Cum credeți că v-ar putea ajuta o asigurare medicală? Eu am una de viață. Aceasta nu mă ajută pe mine însă i-ar putea ajuta pe urmașii mei. Momentan sunt mai altruist. Este momentul să fiu și egoist? Cred că da. Deci voi cum credeți că trebuie să vă asigurați? Și mai am o întrebare: Dacă asigurarea CASCO în cazul mașinilor reprezintă un fel de asigurare medicală a acestora, în cazul nostru noi nu merităm propria asigurare medicală?

Acest articol participă în competiția Superblog 2014.

Read More

Arata-i sefului tau ca nu-i cel mai bun

A venit momentul să-i arăt șefului că nu este cel mai bun. El așa crede în sinea lui. Mereu se dă cocoș, de parcă le-ar ști pe toate și le-ar putea face pe toate. Este drept că pe poziția lui își face treaba foarte bine. Asta nu-i dă dreptul să se creadă cel mai bun în toate. Și totuși asta face. Așa că l-am provocat la activități în afara serviciului ca să îi arăt că se înșeală atunci când se crede cel mai bun în toate domeniile. Desigur că nu m-ar deranja să-mi demonstreze contrariul. Sub pretextul organizării unui team building la Straja, am reușit să strâng laolaltă toată echipa pe care o conduce.

Scopul principal: să-i demonstrăm că nu e cel mai bun la toate, așa cum se crede.
Probe de foc: schi alpin în stațiunea Straja și abilități  fizice dovedite în Parcul de aventură din Straja.

Ne-am distrat la schi în Straja și am mers în parcul de aventură

Am ales astfel de activități, dat fiind faptul că niciunul dintre colegi nu era as în vreunul din domenii. Asta ca să nu ne dăm tocmai noi cocoși.
Șeful e un tip înalt, corpolent ușor rigid în conversații și plin de el, așa cum v-am mai spus. Nu s-a temut să meargă cu noi la schi. Ba mai mult tocmai el ne-a învățat anumite mișcări de echilibru. Buuuun zic. 1-0 pentru șefu. Păi ce facem băieți? Ne facem de râs? Ne-am dat cu fundul de zăpadă dar nimeni n-a pățit nimic în cele din urmă.

În Parcul de aventură din Straja a urmat partea neplăcută. Ajunși la fața locului șefu a zis că nu încearcă tiroliana pentru că îi este frică de înălțime. Nu încearcă nici cățărarea sau alte activități la înălțime. Noi am tot insistat până ce l-am făcut să cedeze presiunilor.  Tiroliana tot nu a încercat-o pentru că i-a fost frică. În schimb a făcut echilibristică la înălțime pe bârnele suspendate. La un moment dat a călcat ciudat și și-a luxat încheietura. Nu era cel mai stăpân pe situație acolo la înălțime. Pariul cu frica în fața căruia îl pusesem noi, l-a doborât mai degrabă fizic decât moral. Un picior luxat iar celălalt julit foarte urât pe o suprafață generoasă. Partea cea mai dificilă a fost să-l coborâm cu picioarele pe pământ. Din cauza înălțimii și a greutății, ne-a fost dificil să-l aducem jos și să-l transportăm până la Vila Alpin, acolo unde eram cazați. Proba noastră de foc s-a terminat într-un mod crunt și toți ne simțeam vinovați că am insistat să se urce acolo.

În final am învățat o lecție importantă. Nu forța un om să-și învingă temerile indiferent cât de fălos ar fi. La finalul zilei nu a mai contat faptul că șeful se dădea atotștiutor la serviciu. Ne-am dat seama că noi am vrut să ne „răzbunăm” cumva, chiar dacă nu acesta era modul în care prevedeam noi „răzbunarea”. Am greșit și ne-a părut rău. Am promis însă să revenim într-o vacanță la Straja pe care să o petrecem într-un mod mult mai constructiv și lipsit de evenimente neplăcute. Ne vom întoarce pe timp de vară.

Acest articol participa la Superblog2014!

Read More

Cum „sendvișeau” bunicii mei

O companie de lactate care este Fan brânză, a provocat bloggerii să realizeze sendviș profile în funcție de diferite tipuri de oameni. Delaco este compania de lactate cea mai prietenoasă cu bloggerii și astfel îi tot provoacă la probe care mai de care mai deosebite. Și pentru că v-am povestit în trecut amintirile mele din copilărie, am să leg această provocare de amintirile mele în prezența bunicilor. Ei nu mai sunt în lumea aceasta dar mă ajută să fac sendvișuri de fiecare dată. Desigur că nu la propriu. Dar câte ceva din tehnicile lor tot am dobândit și eu.

Bunicii din partea mamei erau de la țară. Țărani veritabili și extrem de muncitori. Niciodată nu ar fi făcut un sendviș precum îl făcea bunica din partea tatălui, de la oraș. Dar ca să înțelegeți mai bine diferențele ,am să umblu iar în sertarul cu amintiri și am să-i supraveghez făcându-și sendvișurile.

E dimineață devreme. Cocoșii cântă țanțoși din buza cotețului, obligând găinile să iasă în ogradă și pe mine să-mi pun plapuma în cap ca să nu-i mai aud. Mamaie pune un vas cu apă pe plită. Pregătește ceaiul de dimineață. Cel de izmă îmi place cel mai mult și ea știe asta. E foarte atentă cu mine și mă drăgălește ori de câte ori are ocazia. Totuși nu mă poate scuti de mersul cu vacile la păscut. Este o fire puternică, spontană și independentă. Ar putea conduce o armată de oameni și ar putea asigura hrana unui sat întreg dacă ar fi cazul. Micul dejun pe care îl pregătește dimineața constituie o masă sănătoasă. Și când spun „sănătoasă” nu mă refer la recomandările medicilor nutriționiști ci la cantitatea de hrană din farfurie. Pe câteva felii gene(g)roase de pâine (prăjită pe plită), găsesc magiunul de prune delicios, unt cu șuncă deasupra, smântână groasă obținută din laptele văcuței mele preferate, ouă proaspete prăjite și brânză tot din laptele Joianei.
- Ia de mănâncă! O să-ți fie foame mai târziu!
Și încep și înfulec din sendvișurile all-can-you-eat făcute de mamaie. Jumătate de oră mai târziu termin și ultima îmbucătură. Acum cui îi mai arde de mers cu vacile la păscut? Tataie deja e în ogradă pregătind pelerinele de ploaie și restul celor necesare. Are un fel de raniță de soldat pe care o poartă pe umăr de fiecare dată când mergem cu vacile. El este tipul omului sobru. Rar poți glumi cu el și numai după ce ai gătat cu munca. Muncește mult și îi place să fie pe cont propriu. Nu-i reușește când e mamaie de față, așa că recuperează când e singur. Are o vorbă pe care i-o aruncă acesteia când se simte surmenat.
- Mai lasă-mă femeie! Cine a văzut un șef la un singur angajat?
Nu se vede trăind la oraș. Este mândru că-i țăran și se laudă cu o gospodărie care are de toate.
Mânatul vacilor este o adevărată aventură. Avem de respectat multe reguli nescrise. Așa că am de alergat mult. Cu burta plină e mai dificil. Dar nu imposibil...

. . .

De-o parte a dealului e pădurea. Trebuie să coborâm cireada de pe deal la marginea pădurii pentru că soarele bate prea puternic la amiază și deja avem nevoie de repaus la umbră. După ce vacile se așează și încep să-și rumege iarba înfulecată până la acea oră, tataie pregătește prânzul. Avem parte de un prânz 100% țărănesc. Îl ador! Pe un ziar despăturit (ok, ăsta nu-i chiar 100% țărănesc) începe și taie cu un cuțitaș vechi roșiile, castraveții verzi, brânza, șunca și ridichile. O ceapă mare o sparge cu podul palmei iar ouăle fierte le ciocnește de fruntea-i brăzdată de riduri adânci. Așa face mereu. După ce face semnul Crucii mă îndeamnă să mâncăm.  Sendvișul țăranului  este un fel de șaorma la farfurie din zilele noastre. Numai că este sendvișul țăranului la ziar.
Pentru tataie urmează somnul de după. Pentru mine siesta constă în ascultarea pădurii și privitul dealului.

. . .

După aproape trei luni la țară revin în oraș. Îi fac o vizită nocturnă bunicii. Trebuie să dorm cu dumneaei ca să „mă ierte” pentru cele trei luni în care nu ne-am văzut. Bunica are impresia că este oglinda societății, așadar noi (nepoții) trebuie să-i fim identici. De aici și pretențiile să-i vorbim folosind apelativul „dumneavoastră” și să avem comportamentul politicos când ieșim pe stradă. Dimineața este preferata mea atunci când mă aflu la bunica de oraș. Începem micul dejun cu o cafeluță. Pentru nepoți una mică, mică de tot. Dar chiar și așa mică eu tot o ador. Apoi urmează micul dejun. În cazul dumneaei micul dejun este unul conform așteptărilor, adică mic. Urmează sendvișurile econom. Iar când spun econom mă refer la niște sendvișuri pe care le înghiți din prima chiar și atunci când ai o guriță mică precum o am eu la șapte anișori. Acestea seamănă mult cu felul de a fi al bunicii. Deoarece pensia-i este mai mică decât cheltuielile pe care le are, aproape totul în ceea ce o privește. se referă la cantități mici. Un astfel de sendviș este alcătuit din primul strat constând în cremă de brânză iar al doilea dintr-o feliuță subțire de salam, atât de subțire încât vezi Parisul prin ea, dacă-ți pui ambiția. Al doilea sendviș este format dintr-un strat subțire de cremă de brânză cu verdeață și o feliuță de salam la fel de subțire.

Prânzul iese din tipar și este masa zilei care mă face să mă țin cu mâna de burtă de mult ce am mâncat.

 . . .

Acum că am retrăit o parte din clipele petrecute cu bunicii, parcă i-am simțit din nou aproape. Așa cum erau ei, am avut multe de învățat din experiența lor. Dumnezeu să-i odihnească și îi rog pașii să-mi călăuzească de acolo de unde se află acum. Cât despre mine, sendvisul care m-ar descrie cel mai bine este sendvișul trăsnet. Îi spun așa pentru că se face foarte rapid și constă în: colț de pâine proaspătă din care scoți miezul, îndeși câteva linguri de gem/dulceață/salată de icre/salată de vinete/etc. după care îndeși miezul la loc. Se face în mai puțin de un minut și ține de foame câteva ore. Mă definește pentru că este rapid și spontan ca și mine. Vă urez poftă trăsnet! :)

Poate că sendvișurile mele nu sunt atât de inedite precum cele cu care sunt obișnuiți alții. Știu sigur că au fost cele mai bune sendvișuri ale copilăriei mele și pentru asta le mulțumesc bunicilor mei!

Acest articol participă la Superblog 2014

Read More

Sunt un bucatar curat

Să nu vă aud că nu știați că sunt bucătar și nici cu vreo remarcă gen „nu ești cam slab pentru a fi bucătar?”. Ne supărăm dacă vă aud! Sunt bucătar de doi ani, timp în care nu am luat deloc în greutate și mă bucur mult că s-a întâmplat așa. E drept că aș avea nevoie de câteva kilograme, dar nu mă plâng că nu le am.

Acum trebuie să mă laud și pentru faptul că sunt unul dintre cei mai curați bucătari din bucătăria în care activez. Nu suport să fiu murdar pe mâini, unsuros, murdar de făină sau de alte ingrediente. Imediat ce am terminat o activitate care m-a murdărit pe mâini de ingredientele mai sus amintite dau iama la chiuvetă și mă spăl pe mâini după metoda cea mai eficientă de curățat mâinile de bacterii.
Urmează etapa în care mă șterg foarte bine pe mâini, eliminând apa de pe ele. Pentru a-mi șterge mâinile folosesc prosop de hârtie. Acesta are mai multe avantaje față de uscătoarele de mâini pe bază de aer cald. În primul rând usucă mâinile într-un procent de până la 96% în primele 10 secunde. În aproximativ 15 secunde mâinile sunt deja uscate și protejate de riscul transferului de germeni. De partea cealaltă, studiile arată că în cazul uscătoarelor pe bază de aer cald mâinile sunt uscate în aproximativ 45 de secunde. În acest timp transferul de germeni proveniți din aer este iminent și imediat încheiată acțiunea vom fi predispuși contaminării obiectelor pe care le atingem. De aceea atunci când merg la toaleta unui local care folosește uscătoare de mâini pe bază de aer cald, prefer să folosesc banala hârtie igienică. Este mult mai sigură. Știu că dacă s-ar renunța la uscătoarele pe bază de aer, în acest fel s-ar folosi prea multă hârtie la nivel global, dar siguranța igienei este pe primul loc. În plus există producători de hârtie igienică destul de capabili să recicleze hârtia.

Procesul de spălare și dezinfectare a mâinilor continuă în cazul meu prin aplicarea dezinfectantului. Firma pentru care lucrez ne pune la dispoziție necesarul de produse de igienă și curățenie, iar eu mă folosesc în mod natural de ele.

Acum că ați aflat cât de mult pun eu accentul pe această acțiune a spălării mâinilor la locul de muncă, ori de câte ori mă simt murdar, sau schimb operațiunea de lucru, trebuie să recunosc faptul că acasă nu sunt atât de curat în bucătărie. Dar cel puțin acasă gătesc numai pentru mine și în acest fel nu risc contaminarea nimănui în afară de mine. Sigur că folosesc și acasă prosoape pliate dar ideea este că nu mă spăl pe mâini atât de des pe cât o fac la serviciu.

Și dacă tot am amintit de metoda cea mai eficientă de spălare a mâinilor, pe care o folosesc și eu, puteți vedea în imaginea de mai jos etapele acesteia.

sursa imagine: perfecte.md

Ar mai fi de amintit că la final prosopul pliat sau prosopul de hârtie pe care l-am folosit să ne ștergem mâinile nu se aruncă la gunoi înainte de a-l folosi pentru a închide robinetul. Astfel vom fi feriți de riscul de a realiza transferul de bacterii de pe mâini pe obiectele și produsele din bucătărie.

Cu alte cuvinte trebuie să fim atenți la igiena mâinilor, mai ales că ele ne ajută să manipulăm majoritatea obiectelor. Și mai trebuie să ținem cont și de rapiditatea de multiplicare a bacteriilor. Bacteriile se divid  la fiecare 20 de minute. Cam acesta este intervalul în care trebuie să ne spălăm din nou pe mâini chiar dacă nu am schimbat operațiunea sau chiar dacă nu am pus mâna pe ceva ce ne-ar fi putut contamina.

Acest articol participa la Superblog 2014.

Read More