joi, 18 octombrie 2012

Ghidul leneşului

Cu doi ani în urmă am citit o carte a cărei cuprins mi-a plăcut, dar mesajul pe care mi l-a transmis, devine o utopie atunci când mi-aş dori să-l pun în aplicare. Spun asta deoarece titlul cărţii în sine este unul de-a dreptul ciudat, deloc de luat în seamă într-o societate. Ghidul leneşului - Mic tratat pentru leneşi rafinaţi este titlul care oferă o educaţie negativă, dacă îmi e permis oximoronul şi din care nu poţi asocia prea multe informaţii pozitive. Poate doar în cazul în care te gândeşti să faci pe dos faţă de ce scrie în acea carte. Numai aşa poate deveni în adevăratul sens al cuvântului educativă. Ştiu că se spune că orice carte citită îmbogăţeşte vocabularul, imaginaţia, cultura generală, (etc) a cititorului, însă eu nu pot recomanda cuiva această carte, decât dacă vrea cumva să înveţe a deveni leneş după manual. În acest caz sfatul meu va fi unul bun şi omul îmi va mulţumi pentru recomandare.
Ghidul leneşului tratează momentele zilei, începând de la sunetul alarmei pe care o tot amână un leneş, continuând cu absenteismul de la serviciu şi culminând în cele din urmă cu multe alte momente ale zilei în care tragi de timp pentru a sta cât mai mult degeaba, fie că eşti la serviciu, fie că eşti acasă.
 Şi totuşi am avut o plăcere a lecturii în timp ce citeam această carte. De fiecare dată când mă apucam de lecturat, un somn dulce mă atrăgea în pat. Picam "leneş" în lumea viselor după numai câteva pagini citite. Per total lecturarea acestei cărţi mi-a luat câteva săptămâni bune, până ce mi-am dat seama că Tom Hodgkinson a scris o carte care nu doar transmite mesajul la nivel mental ci influenţează cititorul la o lene specifică leneşului pe care-l creionează. Astfel am hotărât să nu aflu sfârşitul acestei cărţi. Nu sunt împotriva leneviei într-o lume lipsită de griji, dar sunt total împotriva ei atunci când leneşul se află într-o societate în care trebuie să contribuie activ. Activ însemnând să contribuie prin muncă de orice fel, nu printr-o prefăcătorie a muncii, o simulare a acesteia, sau apelarea la tot felul de tertipuri pentru aruncarea sarcinilor în spatele colegilor sau a celor din jur.
Şi totuşi aş fi foarte fericit dacă m-aş afla pe o insulă pustie, sau în vârf de munte, singur, fără a influenţa pe cineva prin lenea pe care aş "practica-o", prestând servicii minime pentru mine în orice moment al zilei vreau eu. Aceasta ar fi o viaţă ideală în care mottoul acestei cărţi „Ce bine e să nu faci nimic, şi asta foarte încet, şi dacă se poate şi pe bani.“ ar fi valabil  exceptând referirea la bani.
În aceste condiţii Ghidul leneşului nu numai că mi-ar trebui, dar ar fi imperios necesar, pentru a mă ghida după el. Aş putea astfel să-mi beau ceaiul de-a lungul unui timp îndelungat, aş putea sta dimineaţa în pat şi să tot amân momentul trezirii şi orice alte activităţi tipice leneşului, dar care să nu afecteze pe nimeni din jurul meu.
Dar asta nu vreau să se întâmple într-o societate, cel puţin nu pe un timp îndelungat. O zi sau două pe lună în care lenea ne poate cuprinde tot corpul, nu omoară pe nimeni. Grav este atunci când lenea devine una cu leneşul.

Acest articol participă la Superblog2012.

2 comentarii:

  1. e frumos sa lenevesti cateva clipe, dar de lenevesti mai mult devii plictisit de stat fara rost

    RăspundețiȘtergere
  2. este inevitabil sa nu ii afecteze pe cei din jur...

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea