Cetățean de onoare pe Strada Ficțiunii

Îmi amintesc totul de pe Strada ficțiunii! Am pășit pe ea cu ardoare și am fost primit precum este primit un viitor rege în regatul său. Cu căldură. În calitate de câștigător al provocării lansate de Editura All pe Strada Ficțiunii am primit statutul de Cetățean de onoare al acestei străzi și titlul onorific de critic literar recunoscut.

Cum s-a întâmplat să fiu Cetățean de onoare pe Strada Ficțiunii?

Am scris un articol excelent despre Strada Ficțiunii, despre ceea ce se întâmplă cu oamenii care nu citesc Am scris despre bibliotecile goale care așteaptă cititorii și despre beneficiile aduse de lectură asupra vocabularului unui individ. Fiind un articol devenit viral pe internet, a atras atenția criticilor literari care au început să-mi scrie mesaje care mai de care mai acide. Dușul rece al criticilor nu mi-a displăcut. Simțeam că devin cineva cu fiecare literă ascuțită îndreptată către ochiul sufletului meu. Tăișul ascuțit al mesajelor critice îmi tăia respirația uneori, dar îmi reveneam și eram mai puternic. Un mesaj mi-a atras atenția în mod deosebit. Era un mesaj tip telegramă venit din partea unui domn care mi s-a părut extrem de misterios la vremea aceea. Mesajul era „zugrăvit” într-o manieră ciudată pe o hârtie veche cu miros de cafea și fum de țigară.

Te-ai ars. Contemporan cu mine. Bestseller nu poți fi. Clasic vei deveni. De crime nu te feri. După-amiaz la ora tri. Cafeneaua Cărții gri.

Lista lui Alex. Ștefănescu 

Așa era scris și semnat mesajul. Mi-a atras atenția din prima, așa că am început să-i caut tâlcul. M-am interesat cine este autorul și am aflat imediat că misteriosul chip din spatele cuvintelor fără noimă. De fapt am decriptat ușor mesajul dar tot nu-mi dădeam seama de semnificația lui în contextul dat. Domnul Alex. Ștefănescu era un domn care colabora cu Editura All. Aflasem că dintr-o pasiune dusă la extrem, crease o listă care-i purta numele și în care adunase cu meticulozitate o seamă de volume.Despre lista sa Alex. Ștefănescu spunea:

Voi include în colecție numai cărți care îmi plac | Voi da toată atenția acelor autori pe care nu-i susține nimeni | În colecția mea voi primi oaspeți de seamă, dar le voi acorda azil literar și unor autori marginalizați | Hai să ne bucurăm împreună de frumusețea literaturii!

Astfel am ajuns să răspund provocării omului misterios și a mesajului său ciudat. Iată că ora „tri” bătea pe orologiu iar eu eram în cafeneaua Cărții gri. M-am așezat la o masă retrasă. Era singura liberă. Mă așteptam să fiu abordat de către cineva, așa că nu m-am agitat prea tare și am deschis cartea de pe măsuța rotundă. Diavolul în rochie albastră îmi făcea cu ochiul îndemnându-mă la păcate. Walter Mosley pusese ceva malefic în carte și începuse fix cu coperta. Am citit undeva pe la jumătate un paragraf deocheat. M-a înfiorat într-atât încât să închid imediat cartea pe care am înlocuit-o numaidecât cu titlul din dreptul celuilalt scaun.



Omul invizibil romanul scris de
Ralph Ellison mi-a adus aminte imediat de ce eram de fapt acolo. Aveam întâlnire cu un om care nu ar fi trebuit să fie invizibil și care tocmai îmi pusese mâna pe umăr. „Ești Adrian Rotaru?” „Da, am îngăimat eu cu un glas stins.” „Vino cu mine, a urmat el cu glas poruncitor.”

L-am urmat, prin încăperea înțesată de fum, până în spatele tejghelei. Acolo am coborât către ceea ce trebuia să fie un subsol prăfuit. Aici erau de fapt alte zeci de mese și toate pline ochi de tot felul de oameni îmbrăcați în haine ponosite.

S-a oprit în mijlocul încăperii căutând un loc cu privirea. În lipsa lui a început să-mi vorbească acolo. Mi-a spus că tot ce văd în jurul meu este creat de el și de editura pe care o susține. Sunt mii de oameni care odată intrați acolo se „transformă” în personajele preferate. În timp ce-mi povestea gesticula puternic și arăta către oameni deghizați. Hainele ponosite nu mai erau acum simple zdrențe pentru mine, ci erau costume din piesele de teatru. M-a plimbat preț de câteva ceasuri printre oameni diferiți cu volume vechi în mâinile lor, unele dintre ele fiind aproape indescifrabile. La un moment dat am coborât în altă încăpere mai jos decât a doua. Aici era de fapt Strada ficțiunii! Vă vine să credeți? Strada ficțiunii nu era de fapt o stradă ci o încăpere generoasă plină ochi cu cărți valoroase, unele dintre ele unicat, iar altele abia scoase de sub tipare. 

Într-un colț se afla o mașină de scris în „dinții” căreia era încleștată ultima hârtie. Alex. Ștefănescu mi-a spus că este momentul meu de glorie. Acolo îmi voi scrie cu mâna mea articolul devenit viral pe internet, articol prin care am „instigat” oamenii să lectureze. Creasem o revoluție pe internet, iar acum, pe Strada ficțiunii, îmi tipăream singur certificatul de naștere al unui critic literar. Un critic literar numit Adrian Rotaru.

Acum în calitatea mea de Cetățean de onoare al Străzii ficțiunii și în calitate de ambasador al lecturii printre sutele de mii de adolescenți care uitaseră sau nu cunoscuseră niciodată avantajele cititului clasic, îmi doresc să trec la nivelul următor. TREBUIE să conving oamenii care nu s-au mai atins de o carte de foarte multă vreme, să pășească încrezători pe Strada ficțiunii acolo unde secțiunea clasic, se îmbină cu cea a crimelor, cu cea bestseller si cu cea contemporană într-o nebunie literară de neegalat. TREBUIE sa reînvățăm să citim pentru a continua să vorbim corect românește. Adoptând în cele din urmă deviza lui Alex. Ștefănescu, vă îndemn pe toți:

Hai să ne bucurăm împreună de frumusețea literaturii!

Acest articol participă la Superblog 2014!