marți, 4 noiembrie 2014

Viața într-o sticluță de parfum

Aș putea să descriu parfumul preferat în multe feluri, dar eu voi spune despre David Beckham Instinct Sport următoarele:
Îl simt și acum ca pe un prieten apropiat de parcă ne-am jucat în spatele blocului ani la rând. Îl simt atât de proaspăt, încât aș gusta din el. Mi-e drag și dor de el de fiecare dată  dispare. Mirosul lui mă întoarce-n timp. Inspir adânc și mai visez o dată. În zori toată istoria se va repeta.
Adrian Rotaru 



O zi din viața mea începe cam așa: mă trezesc cu 40 de minute înainte de plecarea la serviciu. Mă dezmorțesc ușor și îmi revin din vis urmărind știrile. Apa pentru cafea se încălzește greu. Când începe să facă zgomot deja mă ridică definitiv din pat. O pun pe masă să se odihnească, timp în care sar rapid în duș. Apa-i cam rece dis-de-dimineață așa că mă simt fresh instant. Un singur lucru îmi lipsește. Parfumul ce-mi amintește de copilărie. Mai are puțin de așteptat până să-mi trezească piticul însărcinat cu răscolitul amintirilor în creierul meu. (Eu am un pitic pentru treaba asta. E genul ăla al tipului care întoarce fânul ca să se usuce bine pe toate părțile. Numai că el întoarce amintiri atunci când simte miros de parfum)

După duș urmează partea cu vestimentația. Grea decizie și astăzi, dar parcă iar aș merge la cămasă. Mă întorc la cafea și ceasul îmi arată 15 minute. De aici timpul începe să zboare. Ung două felii de pâine cu unt și gem, le mănânc, după care privesc oglinda și tipul din ea mă privește atent pe mine, aranjându-mi fiecare fir de păr răzvrătit și fiecare detaliu vestimentar care nu este cum trebuie.


Folosec parfumul originale!

Ultima acțiune înainte să închid ușa după mine este aplicarea parfumului pe pielea mea. Acesta este și momentul în care trezesc piticul de care v-am vorbit, iar el la rândul lui îmi răscolește amintirile.
Parfumul original David Beckham Instinct Sport este alegerea mea pentru dimineață. Prospețimea energizantă pe care mi-o proiectează pe pielea proaspăt spălată, coroborată cu amintirile trezite de pitic odată cu mirosul parfumului, îmi fac ziua mai bună. Dar ce se întâmplă cu mine atunci când mă dau cu parfumul David Beckham Instinct Sport? Vă tot întrebați ce amintiri îmi trezește?

E simplu. Acest parfum mă duce cu gândul la copilăria mea petrecută pe maidan, jucând fotbal de dimineață până seara. Copiii îmi spuneau Beckham pentru felul meu de a pasa și de a crea avantaj echipei în care evoluam. Eram ales printre primii atunci când se făceau echipele. Beckham devenise idolul meu în fotbal Pe vremea aceea era la Manchester United și avea evoluții spectaculoase. Fotbalistul care lansase propriul parfum în anul 2005 mi-a captat atenția și din acest punct de vedere. Adolescența mi-a adus primele semne că am nevoie de un parfum bărbătesc pentru a mă simți bine în pielea mea și pentru a face impresie bună celorlalți. 

Primele note ale parfumului David Beckham Instinct încep cu bergamotă italiană, mandarină și portocală suculentă, continuate în mod firesc de arome florale (anason stelat) și încheiate de notele de vetiver haitian, patchouli și ambră albă.Am înțeles că acest parfum este destinat oamenilor care adoră sportul, așadar mie mi se potrivea perfect. Am avut norocul să se potrivească tipului meu de piele iar în momentul de față am rămas fidel și mă identific cu același parfum. Asta în ciuda faptului că între timp colecția de parfumuri  David Beckham s-a dezvoltat, ajungând la peste 20 de nume (David & Victoria Beckham)

Sunt fan sport și fac sport deseori, dar folosesc acest parfum și seara fiindcă este recomandat și pentru acest moment al zilei. Bănuiesc că sunteți în cunoștință de cauză și știți deja că un parfum are nevoie de anumite condiții pentru a exprima maximum de miros. Are nevoie de o piele compatibilă, de o aplicare în zonele calde ale corpului (de exemplu încheieturile mâinilor, gât, ceafă, după ureche). Asta nu este tot, un parfum nu trebuie aplicat pe haine și nu trebuie folosit la orice oră din zi dacă acest lucru nu este specificat în indicațiile sale. Vă mulțumesc că ați avut răbdarea să aflați povestea parfumului meu preferat și vă invit să țineți cont de regulile de folosire ale unui parfum! (enumerate mai sus).

Acest articol participă la Superblog 2014.

3 comentarii:

Spune-ti parerea