Poza de album la Golden Tulip Times
[...] Și încă mă uit pe pereți și nu îmi vine să cred că în mai puțin de 24 de ore voi zâmbi larg pentru poza de album. Poza de album a nunții mele. Mă sperie gândul ăsta dar mă relaxez cumva gândindu-mă câte miliarde de oameni au avut probabil aceleași gânduri și temeri ca și mine înainte de nuntă, înainte de pasul cel mare. Mai sun o dată la managerul de la Golden Tulip Times și întreb dacă totul este pregătit. Managerul mă asigură că totul strălucește și este pus la punct și că nu am de ce să îmi fac griji.
Dar nici nu știu de ce am sunat mai degrabă. Să fie din cauză că vreau să fie totul perfect? Să fie din cauză că vreau să-mi alung alte gânduri? Habar nu am, așa că revin la nuntașii care cântă și chiuie peste tot în casa mea. În curând voi ieși din Biserică căsătorit cu Mireasa mea.
Ne așteaptă restaurantul Gold Old Times aranjat exemplar, așa cum l-am văzut de fiecare dată când am participat la un eveniment de acolo. Fie că a fost vorba de o nuntă, botez sau o întâlnire importantă cu șefii multinaționalei din care fac parte, totul a strălucit în jur, inclusiv personalul localului.
Un prieten mă sună să se asigure că ajunge în locul potrivit. „ Sigur că da! Pe Bulevardul Decebal în Sectorul 3 al capitalei! Te aștept!”
[...] Seara am ajuns la restaurantul Gold Old Times. Era pregătit să găzduiască nunta mea. Inclusiv camerele Hotelului Golden Tulip Times erau aranjate și rezervate invitaților mei din provincie.
Aranjamentele florale erau exact unde le-am dorit eu și Mireasa și exact cum ni le-am imaginat împreună. Aș mai puncta treaba extraordinară pe care a făcut-o personalul de la bucătărie. Meniul a fost unul echilibrat cu preparate deosebite și desigur nelipsitele sărmăluțe de se topeau în gură.
Dacă la început am fost speriat de gândul de a fi în centrul atenției o zi întreagă, acum când mă uit în urmă îmi dau seama că nu m-a omorât deloc acest eveniment. A fost o experiență interesantă într-o locație superbă. Profesionalismul de care a dat dovadă Golden Tulip Times a meritat alegerea noastră din toate punctele de vedere. [...]
A ieșit o serie frumoasă de poze de album! Un album pe care îl vom răsfoi cu plăcere de fiecare dată!
Mi-am imaginat această poveste și am scris-o pentru concursul Superblog.
Dar nici nu știu de ce am sunat mai degrabă. Să fie din cauză că vreau să fie totul perfect? Să fie din cauză că vreau să-mi alung alte gânduri? Habar nu am, așa că revin la nuntașii care cântă și chiuie peste tot în casa mea. În curând voi ieși din Biserică căsătorit cu Mireasa mea.
Ne așteaptă restaurantul Gold Old Times aranjat exemplar, așa cum l-am văzut de fiecare dată când am participat la un eveniment de acolo. Fie că a fost vorba de o nuntă, botez sau o întâlnire importantă cu șefii multinaționalei din care fac parte, totul a strălucit în jur, inclusiv personalul localului.
Un prieten mă sună să se asigure că ajunge în locul potrivit. „ Sigur că da! Pe Bulevardul Decebal în Sectorul 3 al capitalei! Te aștept!”
[...] Seara am ajuns la restaurantul Gold Old Times. Era pregătit să găzduiască nunta mea. Inclusiv camerele Hotelului Golden Tulip Times erau aranjate și rezervate invitaților mei din provincie.
Aranjamentele florale erau exact unde le-am dorit eu și Mireasa și exact cum ni le-am imaginat împreună. Aș mai puncta treaba extraordinară pe care a făcut-o personalul de la bucătărie. Meniul a fost unul echilibrat cu preparate deosebite și desigur nelipsitele sărmăluțe de se topeau în gură.
A ieșit o serie frumoasă de poze de album! Un album pe care îl vom răsfoi cu plăcere de fiecare dată!
Mi-am imaginat această poveste și am scris-o pentru concursul Superblog.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea